Vlaicu Golcea – muzician de jazz, sound designer, producător


facebook ; www.vlaicugolcea.ro/download ; Rudy Teianu feat. Ion Baciu Jr & Tom Smith – Don\’t Explain REMIX (3) concert 2003 la Green Hours – cu Marta Hristea si V.Golcea la bas ; electric brother- cocosei negri final ; Electric Brother-Tristete ; youtube – shukar 

Vlaicu-foto-Bogdan-Dumitriu

gingergroup.ro/vlaicu-golcea-o-excursie-muzicala-prima-parte Interviu

Codin Orăşeanu: Eşti unul din puţinii absolvenţi ai Conservatorului care îmbină cu nonşalanţă muzica de instrument cu muzica electronică. Te vezi ca pe un produs al Conservatorului?

Vlaicu Golcea: Eu m-am decis să dau la Conservator la o vârstă la care nici nu trebuia să mă gândesc la asta, undeva pe la 17 ani, la sfârşitul clasei a 11-a. Cam acesta a fost momentul când a început să îmi placă jazzul şi mi-am dat seama că asta mi-aş dori să fac. Cu toate că ambii părinţi sunt profesori de muzică, cel mai frumos lucru care l-au putut face a fost să nu mă trimită la o şcoală de muzică. Mai ales taică-miu a mers pe ideea că dacă voi dori să fac muzică, o voi putea face şi fără a fi la o şcoală de profil; a contat enorm această mişcare în dezvoltarea mea muzicală. Sistemul de învăţământ românesc, cu precădere în această ramură, mai mult inhibă decât să dezvolte sinceritatea muzicală. Uneori simt că acum e momentul să merg din nou la şcoală. Aş muri de plăcere să învăţ din nou geografie, matematică, istorie, toate aceste discipline.

Muzicienii, în proporţie de 90%, vin dintr-o perioadă de fitness muzical care este absolut necesară, ca oricărui sportiv. Nu poţi fi campion dacă nu te antrenezi. Sunt convins că toţi marii muzicieni, instrumentişti, care îmi plac şi mie şi ţie se nasc unul la un milion. Pentru noi, restul, ne rămâne antrenamentul. Nu poţi fi un campion dacă nu te antrenezi. În ideea de a face muzică contează enorm să experimentezi şi nu neapărat instituţia şcolii. Ea ar trebui să îţi ofere informaţia. Evident, sunt şi contra exemple dar în general lucrurile adevărate ies în urma unei experienţe personale – munceşti, te interesezi, te informezi, lucrezi. Procesul de studiu este unul foarte personal pe care şcoala ţi-l poate oferi sau nu.

Prin urmare nu mă văd un produs al Conservatorului, cu atât mai mult cu cât după ce am absolvit am încercat să fac o altă facultate – cea de compoziţie. Nu am reuşit să stau decât un an pentru că nu am rezistat la presiunile ruseşti de tip secol 18. Pentru că ştiam deja ce vreau nu m-am regăsit în programa aceea. Aşa că povestea asta cu şcoala de muzică nu are nicio importanţă pentru mine.

C.O: Piaţa de muzică românească este destul de variată. De la dub şi hip hop până la idm apar artişti şi trupe noi. Cu toate acestea scena de jazz stagnează de ani buni. Care crezi că este motivul pentru această stagnare?

V.G: Sunt foarte multe motive şi cred că e un cerc vicios din care nu cred că se va ieşi. Cel mai important motiv este că muzica de jazz, aşa cum este ea înţeleasă de marele public, e o muzică datată şi oarecum scolastică pentru că ea s-a născut în nişte condiţii speciale şi istorice atât de clare şi particulare. Ea a avut ca prim punct de plecare lupta populaţiei de culoare din State pentru a intra în rândul oamenilor. Şi e absurd când stai să te gândeşti că toate acestea se întâmplau cu 60 de ani în urmă, nu cu 1000 de ani. Această situaţie a generat un context din care s-a născut muzica de jazz şi îmi e foarte greu să cred că un european sau un român stat sub Ceauşescu poate să reproducă acelaşi tip de exeprienţă. Mi se pare deja ca şi muzica clasică, cum a şi ajuns de fapt. Eu nu am ascultat chestii de după Coltrane care să mă dea pe spate în materie de jazz. Sunt toate nişte reîncercări şi niste adaptări, dar, consistent, ca şi istoria muzicii, nu cred că s-a mai întâmplat nimic nou, cu foarte mici excepţii.

C.O: Dar care a fost reţeta pentru jazz în Franţa şi Olanda?

V.G: Să nu uităm că cei mai mari muzicieni de jazz au fugit din State în Franţa. Am cunoscut un regizor francez care şi-a vândut absolut tot ceea ce avea în casă ca să îl vadă pe Coltraine la Paris. La fel, nu trebuie uitat că noul val de filme franţuzeşti a început cu muzica de jazz – Jean-Luc Godard, François Roland Truffaut, Louis Malle ş.a.m.d.

Cât despre Olanda…acolo a avut timp în toţi aceşti ani să se creeze un fel de cultură, şi cum am mai spus, muzica de jazz a ajuns să intre în domeniul „muzicii selecte” şi are cam acelaşi statut cu muzica clasică şi simfonică. Eu nu spun că nu sunt muzicieni valoroşi în Europa sau că nu au ajuns să rezoneze cumva. Dincolo de toate mi se pare la fel de absurd pentru un european să cânte jazz precum ar fi un american să cânte doine din Gorj, sau doine din Maramureş.

C.O: Când ascultăm un produs muzical e chiar atât de important să ştim şi procesul prin care s-a ajuns acolo? Să stăm să analizăm cât e de instrumental sau cât e de electronic?

V.G: Nu interesează pe nimeni procesul, decât pe critici şi pe oamenii care nu mai găsesc bucurie în simplul lucru pe care îl văd. Arta şi, în general muzica, sunt atât de nuanţate încât nici nu mai are sens să dai note. După ce criterii? Atât cât există nevoia de punk, de rock, de consum sau de muzică pentr momente extrem de speciale, muzica este funcţională. Nu poţi asculta toată viaţa Beethoven sau Sex Pistols. E ca şi cum ai vedea într-o singură culoare. Mi se pare bolnav. Fiecare gen muzical are limbajul lui, la care fiecare ajunge cum poate. Că este unul simplu cum este stilul etno sau world music, care vorbeşte strict din punct de vedere al gestului primar de a face muzică, sau până la cele mai eleborate chestii simfonice la care oamenii rezonează în continuare. Fiecare om rezonează la ceva anume.

A face încă segregaţia între instrument şi electronic e destul de trist. E vorba de timbru la care ajungi pe diferite căi. De ce s-a inventat pianul dacă aveam clavecinul, de ce s-a inventat chitara electrică dacă aveam chitara acustică.
Lumea electronică deschide o infinitate timbrală la care ajungi nu studiind 80 de ore pe zi, ci 10 ore pe zi un manual. E un alt tip de research pe care trebuie să îl faci pentru a ajunge la rezultatul dorit.

C.O: Mult discutatul fenomen de globalizare a adus, printre altele, şi libertatea de a circula, pentru trupe şi pentru muzică. Ce a însemnat pentru tine posibilitatea de a circula uşor prin Europa?

V.G: A fost un şoc, şi nu exagerez deloc, când am observat că în toate proiectele în care am cântat sau în care am fost invitat să cânt a fost ceva românesc. Stilizat, dar românesc. Începând cu prima şi cea mai mare apariţie a mea, când am cântat cu Electric Brother şi Marta la festivalul de jazz de la Montreux, cel mai mare din Europa. Chiar şi până în prezent suntem singura trupa românească care a cântat aici. Cu toate că proiectul şi tot conceptul erau al lui Cristi (Electric Brother), iar eu şi Marta ne-am adus aportul doar pe ici şi colo, jumatate din piese aveau ceva specific românesc. Abia cu mult după acel concert ne-am dat sema că de aceea a rezonat lumea la acea muzică. Muzică electronică auzi peste tot dar cred că a contat elementul nou introdus. Asta apropo şi de globalizare.
Lumea e mult mai receptivă la ceva nou, la o influenţă care vine din altă parte, în cazul nostru din altă ţară.

C.O: Muzica românească de acum ţi se pare că mai are ceva românesc?

V.G: Din păcate, nu. Acesta fiind şi unul din motivele pentru care am şi încercat să facem şi piese în română cu Aievea. Fiecare piesă a fost sinceră în felul ei. Cred că trebuie să vii şi cu ceva care te defineşte şi nu trebuie să fie ceva tradiţional sau popular. Dar trebuie să fie în filmul ăsta. Din păcate multe din proiectele româneşti pe care le-am ascultat până acum sunt sound like.

C.O: Tu ai colaborat şi cu Shukar. Cum ţi s-a părut proiectul?

V.G: Mi s-a părut ca orice lucru românesc care se face în România. Destul de dezamăgit făra a avea o atitudine moralizatoare. Tocmai din cauza downloadului excesiv, a uşurinţei cu care ajungi la informaţie, te face să fii mai mult cu ochii pe ce e afară decât pe ce e în interior.

La primele noastre concerte pe care le-am avut cu Aievea în afară aveam incredibil de multe emoţii. Eram stresaţi de cum va fi, dacă le va plăcea sau ce părere vor avea oamenii de acolo. Dar lor le-a plăcut şi asta ne-a panicat şi mai mult pentru că ne-am dat seama că este vorba de public şi de receptivitatea pe care acesta o dezvoltă. Cei de afară sunt obişnuiţi să recepteze altfel muzica. Ori aici am avut foarte multe concerte şi nu e vorba numai de Aievea, deşi şi cu trupa au fost ceva seri memorabile din registrul ăsta. Dar cel mai des am observat în timpul concertelor de jazz, în care, ca într-un SF clasic, scena era într-o dimensiune paralelă faţă de public. Deşi plătise să vină acolo, el (publicul) era absent.

Ceva de genul ăsta a fost şi la Shukar. Dar aici e o poveste mai lungă. Cred că a fost o neşansă. Inputul iniţial al lui Vasile, Cri (Matze) şi Dan Handrabur cred că este, fără să exagerez, pentru ceea ce a fost după 89 încoace, o idee genială. Faptul că ea nu s-a dus până la capăt, din diverse motive, e mare păcat. Cel mai important este că oamenii ăştia pur şi simplu nu puteau cânta live. Dar asta e şi partea misto. Când auzeau tobele electronice înnebuneau. Efectiv nu puteau să cânte. Tocmai chestia asta se reflecta invers în muzică, dădea ceva foarte ciudat şi intrigant, un fel de sălbaticie a lor şi de neînţelegere, ceea ce îi făcea foarte tradiţionalişti în ceea ce făceau. Dar, din păcate, live nu era ceea ce trebuia. În afară sunt trupe de world music care cântă de rup (e vorba de solişti). Ca proiect de studio rămâne unul genial.

Codin Orăşeanu: Ultimul proiect Aievea, “Cinema”, a fost lăsat liber la download. Se termină era caselor de discuri?

Vlaicu Golcea: Eu sper că da. Pentru că o casă de discuri e o afacere, iar în România e o afacere condusă printr-un amatorism demn de lacrimi. O casă de discuri e o afacere ca orice butic. Numai că nu vinde orice en gros, ci vinde muzică. Muzica comercială de afară aşa se face, dar peste tot trupele obţin foarte puţini bani de pe urma produsului lor. Aici discuţia poate continua la nesfârşit. De la cât de puţini bani câştigă trupele din produsul lor, până la modul în care e tratat un artist de casele de discuri.

Casele de discuri controlau tehnologia. Dar acum, când toată lumea face muzică mi se pare absurd ca ele să mai existe. Cred că asistăm în anii aceştia la o revoluţie în ceea ce priveşte comunicarea muzicală.

C.O: Care e mesajul Aievea? Sau are mesaj Aievea?

V.G: E pur şi simplu muzică făcută de dragul muzicii. Nu e un mesaj global. Cântăm că ne place muzica. Suntem ca orice român, trist, în căutare de identitate, de stil şi de expresie. Nu suntem o trupă cu mesaj, suntem mai mult o trupă care ar vrea ca urechea să fie mult mai atentă cu muzica. Sigur că fiecare piesă are un mesaj al ei, dar mi se pare ceva mai mult urban, un fel de viaţă pe care o are fiecare, o viaţă personală urbană.

C.O: Cred că sunteţi prima trupă românească ce a pornit, încă de la început, cu un artist vizual în componenţa ei. Lucru de aplaudat.

V.G: Aşa am început şi aşa vrem să continuăm. Gontz este parte din trupă. Dincolo de orice alt gust la care este supus şi la care suntem supuşi şi noi, pe plan personal dar şi ca grup, ceea ce apreziez enorm la el, spre deosebire de alţi artişti video cu care am intrat în contact (iar aici nu generalizez în nici un caz) este că Gontz a înţeles că nu poţi fi un artist video şi să însemni ceva până nu ai propriul material. Nu poţi face visual cu sample-uri luate de pe net pe care le are toată lumea. E la fel şi în muzică. Nu poţi face muzică cu primul pachet de sample-uri cu care vine Acid sau Ableton Live. Gontz are o estetică a lui care intră foarte bine în rezonanţă cu muzica Aievea. Fiecare membru al trupei are toată liberatatea lui ca artist să facă ce vrea. Poate părea ciudat, dar două sau trei clipuri sunt foarte personale. Dar de fapt ele nu sunt clipuri. Este mai mult comentariul complementar sau nu al piesei, la textul Martei. Am auzit oameni care zic ”iar vedem blocurile?”. Dar le vedem pe acelea pentru că sunt ale lui. Este un material extrem de propriu. Iar faptul că el apare împreună cu soţia şi copilul mi se pare extrem de intim şi personal. La fel suntem şi noi în momentul în care cântăm.

C.O: Legat de ideea de sample, discuţiile sunt interminabile. Contează până la urmă dacă samplezi sau contează ce faci cu sample-ul respectiv?

Uţu Pascu: Nu e rău deloc, dar ideea e să duci mai departe. E ceva foarte frumos. Dacă cineva ar sampla din Aievea ar trebui să ducă mai departe şi să îmbunătăţească ce a luat. Cum spuneam, depinde ce faci cu acel sample. Oricum, cei care fac muzică nu samplează din piese făcute după anii 70.

C.O: Aievea samplează?

U.P: Nu prea. În ultimul proiect sunt câteva sample-uri. Un chit de tobe care este remodelat şi reaşezat. Programming mai mult.

V.G: Se vorbeşte mult prea mult despre lucruri care ţin în viaţă chestia asta. Nimic nu e mai important decât momentul în care cineva ascultă o muzică ce-i place. Acolo se termină tot. De unde e luat sample-ul nu interesează pe nimeni. Poate pentru profesionişti să conteze cu ce microfon a tras trupa, cu cine a masterizat sau ce echipamente au folosit. E prea multă vorbărie despre ceva prea intim. Gestul de a asculta muzică, aşa cum văd eu, este foarte intim. Ea poate fi împărtăşită când e un concert, dar tot procesul e unidirecţional şi egocentric. Fiecare om rezonează cu un tip de muzică şi nu poţi da legi despre asta.

C.O: Care credeţi că este ascultătorul Aievea?

U.P: Sunt oameni care ascultă muzică. Cred că e puţin de nişă.

V.G: E o zonă între rock şi electro. Zona Radiohead. Asta pentru că şi noi ascultăm extrem de multă muzică şi ne place mult muzica. Acesta fiind şi unul din motivele pentru care albumul nu este monocrom stilistic.

C.O: Cum a ajuns Aievea la formula muzicală de acum, membrii săi fiind recunoscuţi ca abordând un stil jazza like?

V.G: Ca să nu fiu monocrom şi să ofer o contrabalanţă la ceea ce am spus mai devreme că jazz-ul e o muzică moartă; marele plus adus de jazz este deschiderea spre fuziune…

U.P: Şi ritm…

V.G: … şi deschiderea spre experiment şi libertate. În jazz-ul mainstream libertatea nu e chiar atât de mare; ca orice altă artă are un limbaj în cadrul căreia să te mişti liber, dar ăla e un limbaj. Şi, într-un fel sau altul, ceea ce facem noi e în spiritul jazz-ului numai că nu cântăm cu acel limbaj, dar spiritul jazz-ului aşa a început, ca ceva foarte liber şi deschis spre fuziune. Iniţial a fost fuziunea cu muzica de dans, după care s-a făcut trecerea de la muzica de dans la muzica de ascultat şi de virtuozitate; după care a început fuziunea cu bossa nova, care aduce toate plaja de ritmuri americane, şi aşa au urmat afro-cubanul şi funk-ul.

Dacă te uiţi la istoria jazz-ului şi la toată zona underground, de tip electro, vezi o zonă de fuziune, ceea ce e foarte sănătos. De aici venim şi noi. Cântăm muzica ce ne place nouă, nu cea pe care ar trebui să o cântăm.

C.O: Continuă proiectul Aievea?

V.G: Eu sper că da. Mi-aş dori să îl abordăm cu aceeaşi relaxare cu care l-am abordat şi până acum. Acest album, ca şi Wish you were here al lui Pink Floyd a fost conceput în lipsa oricărei adunări a celor cinci membri în aceeaşi cameră. A fost ceva relaxat care îmi place… faptul că l-am scos pe barba noastră, fără case de discuri, fără stresuri, faptul că nu am avut nicio miză decât să cântăm. Pentru noi, modul acesta de lucru este foarte sănătos şi foarte sincer.

C.O: Poate să trăiască un artist nou la ora actuală  din muzică?

V.G: Noi nu trăim din produsul despre care vorbim. Mă întorc la jazz. Nu există, la ora actuală, niciun muzician de jazz care să trăiască bine din asta. Ori are un post de profesor pe undeva, ori face şi altceva.
Dacă faci bine şi stii ceea ce faci poţi trăi numai din muzică, dar nu neapărat dintr-un singur proiect. Ideea e să te dedici întru totul. Dacă într-adevăr cineva vrea să facă asta, evident că se poate. Dar nimeni, cel puţin în România, nu poate să trăiască numai din muzica lui. Plaja muzicală e foarte largă. Dar revin, dacă e dedicat trebuie să muncească şi să devină foarte bun în ceea ce face.

live-set-up-Franta-2008

Discografie

Jazz Unit – “Changes – Live at Green Hours” – Green Records – 1998

Jazz Unit with Ferdi Schukking – “From Now On..” – Green Records – 1999

East Village – ” Non – Entropy “- Green Records – 2002

Maria Răducanu, Vlaicu Golcea, Sorin Romanescu – ” Pe vale” – LaStrada Music – 2002

Maria Răducanu, Vlaicu Golcea, Sorin Romanescu – “Colinde” – LaStrada Music – 2002

Aievea – “Scared of Jazz” – LaStrada Music – 2003

Electric Brother – LaStrada Music – 2003

Marta Hristea & Vlaicu Golcea – “Colinda noastră” – Green Records – 2003

Iordache – “Friday featuring Tom Smith”- A&A Records – 2003

Vlaicu Golcea – “Ambiental Swiss – Music for Dreaming” – La Strada Music – 2004

Rudy Teianu – “Don’t Explain” – La Strada Music – 2004

Vlaicu Golcea – “Qualia – Ambient Dub” – Soft Records – 2004

Vlaicu Golcea – “Pentru Nichita Stănescu” – Institut Francais de Bucharest – 2004

Sunday People – “Telepathically In Love” – Phazzadelic Records – 2004

Marius Vernescu – “Jazz For Friends” – Soft Records – 2005

Shukar Collective – “ Taves Bahtalo ! ” – Era Business – 2005

Shukar Collective – “Urban Gypsy ” – World Music Network – 2005

Iordache – “Dissipatin’ “ – A&A Records – 2005

East Village – ” 11 – LIve at Green Hours ” – Green Records – 2005

Silent Strike – La Strada Music – 2005

Vlaicu Golcea & Marta Hristea – ” Lina – Music for 1001 Poems ” – Green Records – 2007

Shukar Collective – ” Rromatek ” – Eastblok Music – Germany – 2007

Bucharest AV – ” Szymanowski Re:loaded – Live at Act Theatre ” – Institutul Polonez București – 2008

Compilații și remixuri

Paris Lounge – vol 3 – 2003

CafeMAMSP vol.2 – Black Tie Lounge – Electronico Lounge – Brasil – 2002

Delta RFI Electro – România – 2003

Citta De Vista – Ward Records – Japan – 2003

Female Future – Phazzadelic Records – Germany – 2005

Bucharest Chills And Thrills – La Strada Music – 2004

Slang – Slang – Zone Records – 2005

Premii

· Premiul UNITER pentru muzică de teatru 2009

· Premiul muzicianul de jazz al anului 2005 – acordat de revista “Actualitatea Muzicală” a Uniunii Compozitorilor din România

· Premiul Kent Explora pentru inovație în muzica Shukar Collective – 2004

· Premiul pentru excelență în muzică AIEVEA – 2003 – acordat de revista Cuvântul

· Trofeul Radio București AIEVEA – 2003

· Premiul pentru cel mai bun album de jazz al anului 2002: Maria Răducanu, Vlaicu Golcea Sorin Romanescu: “Pe vale” – acordat de revista Societatea Națională de Radiodifuziune.

· Premiul pentru cel mai bun grup de jazz al anului 2002 AIEVEA – acordat de revista Societatea Naționala de Radiodifuziune

· Premiul pentru cel mai bun album de jazz al anului 1999 – “ Jazz Unit From Now On… “ – acordat de revista “Actualitatea Muzicală” a Uniunii Compozitorilor din România.

Muzica de teatru

· Mansarda la Paris cu vedere spre moarte – Matei Visniec – regia Radu Afrim -Teatrul National Cluj – 2004

· Cheek to Cheek – Jonas Gardell – regia Radu Afrim – Teatrul Nottara Bucuresti – 2005

· Don Juan et Faust – regia Alexander Hausvater – Teatrul Maghiar de Stat Timisoara – 2005

· joi.mega.Joy – Katalin Thuroczy – regia Radu Afrim – Teatrul Odeon Bucuresti – 2006

· Sta sa ploua- Lia Bugnar – regia Lia Bugnar – Teatrul Luni Green Hours – 2006

· Firmituri – Lia Bugnar – regia Dorina Chiriac – Teatrul Luni Green Hours – 2006

· Elnoknok (Sefele) – Werner Schwab – regia Sorin Militaru – Szigliget Theatre, Szolnok – Ungaria – 2006

· Viata mea sexuala – Cornel George Popa – regia Sorin Militaru – Teatrul National Bucuresti – 2006

· Noises Off! – Michael Frayn – regia Sorin Militaru – Teatrul Tineretului Piatra Neamt – 2007

· E doar sfarsitul lumii – Jean-Luc Lagarge – regia Radu Afrim – Teatrul Odeon – Bucuresti – 2007

· Electra – Euripide – regia Sorin Militaru – Teatrul Tomcsa Sandor – Odorheiu Secuiesc – 2007

· Jocul de-a adevarul – Lia Bugnar – regia Dorina Chiriac & Lia Bugnar – Teatrul Metropolis – Bucuresti – 2007

· Sandros – Katalin Thuroczy – regia Sorin Militaru – Teatrul Figura Studio – Gheorghieni – 2008

· Hamlet – Shakespeare – regia Radu Nica – Teatrul National Radu Stanca – Sibiu – 2008

· Pana de automobil – Friedrich Durrenmatt – regia Sorin Militaru – Teatrul de Stat Constanta – 2008

· Extrem – William Mastrosimone – regia Sorin Militaru – Teatrul Odeon – Bucuresti – 2008

· 7 dintr-o lovitura – Lia Bugnar – regia Ion Caramitru – Teatrul National Bucuresti – 2008

· Auto Da Fe – Tennessee Williams – regia Cristi Popescu – Teatrul National Radu Stanca – Sibiu – 2008

· Somnul ( Alvas ) – Jon Fosse – regia Sorin Militaru – Teatrul National Targu Mures – Compania Tompa Miklós – 2009

· Piata Roosvelt – Dea Loher – regia Radu Afrim – Teatrul National Mihai Eminescu – Timisoara – 2009

Muzica de film

· Furia – regia Radu Muntean – coautor Electric Brother – Media Pro Pictures – 2003

· Film documentar – Phoenix 2005 – Fundatia Pro Helvetia – 2005

· Film documentar – ILPH – Protecting Horses Worlwide – 2005

· Legaturi bolnavicioase – regia Tudor Giurgiu – Libra Film – 2006

· Documentar Tv – Cu papucii prin desert – produs de Marian Voicu pentru TVR 1 – 2006

· Documentar Tv – Atunci si acum – TVR 1 – 2006

Muzica de dans contemporan

· “ Life Sequences “ – choreography Florin Fieroiu – Teatrul de Opereta “Ion Dacian” – 2008

· “ Supersomething “ coregraf Cosmin Manolescu – 2008

· “Visa Game” – coregrafi Cosmin Manolescu & Pascal Aillo – 2006

· “Don’t Ask the Blond” – Cosmin Manolescu (RO), Kira Riikonen (FIN) si Roberto Casarotto (IT) – 2005

· Artist asociat in proiectul Teraines Fertilles muzica pentru coregrafii Carla Bottiglieri, Brahim Sourny si Ria Probst 2005

· Autor al muzicii si performer in “ Ready ( modern ) Made “- coregrafia Florin Fieroiu – Carmen Cotofana – performer – Balkan Dance Platform,

– BucurEST.WEST. International Dance Festival – septembrie 2003

· Autor al muzicii si performer in instalatia coregrafica “Human Installation” “- coregrafia Florin Fieroiu – Independance Festival Bucharest – aprilie 2002

· Autor al muzicii si performer in “For All My Friends” coregrafie Florin Fieroiu Gala Dansului Romanesc, Teatrul Odeon , mai 2002

· Impreuna cu Sorin Romanescu – autor al muzicii si performer in “ Encounter Improvisations” cu Mark Tompkins ( FR ), Lisa Nelson ( SUA ), David Zambrano ( NL ), Inge Kaindlstorfer (A ) Teatrul Bulandra ( sala Toma Caragiu ) – octombrie 2002

· “Take Five”, impreuna cu Sorin Romanescu, coregrafia Carmen Cotofana, – The International Dance Festival BucharEAST.WEST – mai 2001 · Psychedelic Journey muzica de balet prezentata si in concert, coautor Sorin Romanescu aprilie 2002

Evenimente in aer liber – multimedia, instalatii 

· A contre nuit – un spectacol de Pierre Alain Hubert – Ziua Europei – Palatul Parlamentului – 9.04.2004

· TVR 50 – concept sonor si sound design alaturi de Electric Brother, Casa Gontz ( concept si artist video ), Dragos Buhagiar ( scenografie ) – 2006

· re: 50 – instalatie sonora – coautor Electric Brother – 2006

· Sensorium – instalatie multimedia de Dragos Buhagiar ( scenografie ) , Casa Gontz ( artist video) – 2006

· Still Sound – expozitie foto & muzica – Cosmin Bumbut & Vlaicu Golcea – TIFF Festival – Cluj 2008

Concerte in afara tarii

· Festivalul International al Muzicii Studentesti – Belfort – Franta – 1988

· Montreux Jazz Festival – Montreux – Elvetia – 2003

· Central European University – Budapesta – Ungaria – 2003

· Central European University & Kultiplex Club – Budapesta – Ungaria – 2004

· Sphinx World Music Festival – Antwerpen – Belgia – 2004

· Jazzy Colors International Festival – Paris – 2004

· Zilele Culturii Bulgare – Vidin – Bulgaria – 2005

· Nova Festival – Bruxelles – Belgia – 2005

· Spati Alperti – Roma – 2005

· Noordenzone Festival – Groningen – Olanda – 2005

· BAM Festival Barcelona – 2005

· Transmusicales Festival – Rennes – Franta

· Stadtgarten Club – Köln – Germania

· Central European University – Budapesta – Ungaria – 2006

· Exit Festival – Novisad – Serbia – 2006

· International festival Jazz Goes to Town – Hradec Králové – Cehia – 2006

· Ost Klub – Wien – Austria – 2006

· Rotterdam International Film Festival – Ro Theatre – Rotterdam – Olanda – 2007

· Auditorium Conde Duque – Madrid – Spania – 2007

· Rumania Inedita Festival – Alcorcon – Spania – 2007

· Chiemgauer Musikfruhling – Traunstein – Germania – 2007

· Warsaw Jazz Summer Days – Polonia – 2007

· Roumanie Insolite Festival – Val de Reuil – Franta – 2008

· Live at Music Village – Bruxelles – Belgia – 2008

    About Alex Imreh

    http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
    This entry was posted in Music and tagged , , , . Bookmark the permalink.

    Leave a Reply

    Fill in your details below or click an icon to log in:

    WordPress.com Logo

    You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

    Twitter picture

    You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

    Facebook photo

    You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

    Google+ photo

    You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

    Connecting to %s