Gabor Bethlen–”epoca de aur” a principatului Transilvaniei.


athenian-legacy.com/2009/03/gabor-bethlen-principe-al-transilvaniei

S-a născut în 1580 la Ilia (Hunedoara). Strămoşii , mari nobili cu domenii în comitatele Bekes si Timis, au îndeplinit funcţii în slujba regilor Ungariei: ban de Severin, comite, voievod al Transilvaniei, căpitan. Dupa ce Ungaria a fost impartita intre turci (sudul) si austrieci (nordul) in 1541, tatăl sau, Wolfgang Bethlen, s-a retras în Transilvania autonoma si vasala sultanului, primind ca domeniu Ilia din partea principelui Istvan Bathory (1571-1575). S-a căsătorit cu Drusina Lazar, sora unui jude secui.
Rămas orfan de ambii părinţi la 13 ani, lui Bethlen i s-a confiscat domeniul de catre principele Sigismund Bathory (1581-1602). Apoi, el intra în slujba curtii princiare, unde se afla sub oblăduirea lui Ştefan Bocksay, unchiul lui Bathory. La vârsta de 16 ani lua parte la campania antiotomana din Valahia, iar la 20 de ani era comandant. Tot atunci îl însoţeşte pe Bathory la curtea imperială de la Viena, iniţiindu-se în tainele politicii.
După abdicarea lui Sigismund Bathory, fiind de confesiune calvina, Bethlen se alătură taberei nobiliare antihabsburgice, susţinându-l pe Moise Secuiul la tronul Transilvaniei. După înfrângerea acestuia, se refugiază în Imperiul otoman, unde stabileşte relaţii cu demnitarii sultanului (’’îi cunosc firea turcului’’ – va spune el mai târziu). În fruntea unor forţe otomane încearcă să se apropie de Transilvania, dar fără succes, reuşind să scape din mâinile haiducilor din slujba împăratului cu preţul pierderii bunurilor personale. Astfel, prestigiul său în rândurile nobililor pribegi creşte şi aceştia vor să-l aleagă principe. Realist pentru vârsta de 23 de ani, el refuză şi-l susţine pe Ştefan Bocskay (1604-1606). Îl convinge apoi pe acesta să se revolte împotriva Habsburgilor şi apără hotarele Ardealului. În calitate de general şi consilier al principelui el primeşte în dar cetatea Hunedoarei şi funcţia de comite de Hunedoara. În timpul păcii încheiate cu Habsburgii in 1606, el se va căsători cu Suzana Karoly, fica unui mare nobil din nordul Ungariei.
După moartea lui Bocskay, deşi Stările îl aleg pe Sigismund Rakoczi ca principe, Bethlen îl susţine pe Gabor Bathory până într-atât încât Rakoczy îl arestează. La scurt timp după aceea, în 1608, Rakoczy renunţă la tron în favoarea lui Bathory, susţinut de Habsburgi şi aprobat de sultan la intervenţia lui Bethlen, eliberat intre timp. Iniţial relaţiile Bathory – Bethlen au fost bune, Bethlen primind daruri consistente, printre care cetatea Devei, şi devenind unul dintre cei mai mari latifundiari ai Transilvaniei si membru al anturajului principelui, care îi asculta sfaturile. Dar orientarea sa turcofilă a intrat curând în coliziune cu cea proaustriacă a lui Bathory, care a încercat sa-l lichideze. Prevenit, în 1612 Gabriel Bethlen se refugiază din nou la turci, unde este primit de sultan, care îl numeşte principe şi-i pune la dispoziţie trupe. Deşi este proscris de Dietă, Bethlen înaintează sprijinit şi de oştile muntene si moldovene, iar Bathory fuge şi este ucis la Oradea de haiduci. În acest context, la 23 octombrie 1613 Stările îl aleg pe Bethlen ca principe al Transilvaniei.
In politica sa interna, Bethlen se va lovi de atitudinea Starilor cu privilegiile lor traditionale. In actul de juramant al principelui, Starile au făcut un pas în direcţia îngrădirii puterii executive, care putea acţiona doar cu consimţământul Consiliului principelui în domeniile politicii externe, al numirilor în funcţii şi al donaţiilor.Totusi, el va merge pe linia intaririi puterii centrale initiata de Istvan Bathory, tendinta absolutista fiind un fenomen european al vremii. Pentru gândirea politică a lui Bethlen este semnificativă propunerea înaintată Stărilor în 1614 prin care cheltuielile militare să fie suportate de nobili şi oraşe, considerand ca poporului îi erau de ajuns impozitele şi obligaţiile către principe si nobil. După adoptarea acestei măsuri antinobiliare, principele a găsit si mijloacele pentru a-şi asigura independenţa faţă de nobilime şi oraşe. La Dieta din 1615 el va reusi legiferarea restabilirii veniturilor statale, care după domnia lui Sigismund Bathory intraseră sub controlul nobililor, inregistrand la fisc cetatile, orasele regale, ocnele de sare, minele, topitoriile de fier si domeniul Branului. De asemenea, va recupera Făgăraşul şi Sibiul de la foştii dregători ai lui Gabor Bathory.Constient ca tara trebuie guvernata in acord cu ’’natiunile’’ componente si dorind sa-si asigure venituri consistente din impozitele sasilor, principele le va retroceda acestora Sibiul în 1614, după ce ei i-au jurat credinţă. In sfarsit, pentru a-si intariri propriul potential economic, s–a ingrijit de refacerea domeniului princiar, el si familia sa detinand prin legea funciara din 1615 urmatoarele domenii fiscale: Gherla, Oradea, Cluj-Manastur, Alba-Iulia, Deva , Fagaras, Caransebes, Lugoj, apoi si Hunedoara, Blaj, Debretin, Zlatna.
In politica economica, principele va promova mercantilismul, doctrina care sustinea ca puterea unei tari poate fi marita daca exporturile sunt superioare importurilor, adica a urmarit sa intensifice productia interna. El a impulsionat dezvoltarea mineritului, acordand privilegii de prospectiune si exploatare in conditii avantajoase statului pentru mine de aur, argint, cupru, plumb, mercur si interzicand scoaterea din tara a cuprului si a fierului.In timpul campaniilor sale antihabsburgice din anii 1619-1626 a adus din Slovacia mineri cu familiile lor pentru exploaterea aurului si pentru monetarii. Se preocupa si de stimularea activitatii mestesugaresti, aducand mesteri din Gdansk (Polonia) si din alte tari europene, asa cum relateaza cronicarul sas Georg Kraus: ”Gabriel Bethlen a mai chemat cu mari cheltuieli din Italia, Germania si Polonia pe cei mai buni meseriasi si artisti ca: zidari, dulgheri, tamplari, pietrari, taietori de var, sculptori, croitori de catifea; a refacut cu cladiri frumoase intreaga Alba Iulia, Vintul, Fagrasul, Blajul si alte asezari, facand restaurarile in forma lor de acum”. De asemenea, pentru a stimula concurenta mestesugarilor breslasi el ii colonizeaza pe domeniile sale pe habani, mestesugari anabaptisti nevoiti sa se refugieze din Moravia, in timpul Razboiului de 30 de ani. Preocuparile sale economice le gasim ilustrate in Instructiunile pe care le-a dat slujbasilor de pe domeniile princiare. In ceea ce priveste comertul, incheie tratate cu Viena si Bucurestiul si acorda privilegii comerciale evreilor refugiati din Spania si grecilor, marfurile ardelene ajungand acum in Venetia, Suedia si Scotia. In politica preturilor, a introdus „limitatii” ale preturilor, consecinta directa a efortului de infranare a inflatiei, care devenise un fenomen european de proportii la inceputul sec. XVII.
Politica sa cultural-religioasa va fi orientata spre promovarea protestantismului si lupta impotriva Contreformei simbolizata de Habsburgi. A fost descris de un contemporan ca un ’’calvinist zelos care rareori iesea fara o Biblie in buzunar’’, dar, calculat, a avut grija ca disputele de ordin religios sa nu afecteze unitatea tarii. A intervenit prin masuri fiscale in favoarea preotilor romani si l-a confirmat pe episcopul Teofil de la Prislop. Pentru atragerea romanilor la calvinism si lutheranism, se vor traduce si tipari in romana carti religioase, in primul rand Biblia, fapt care va accelera folosirea limbii romane in biserica ortodoxa si va restange la o mica patura de nobili si oraseni pe romanii trecuti la calvinism. El va sprijini trimiterea la universitati din strainatate a unor tineri pe timp de trei-cinci ani, care inmomentul intoarcerii vor fi plasati in posturi importante ca diplomati, magistrati, bibliotecari, profesori, istorici. In plan intern printr-o hotarare a Dietei din 1622 s-a hotarat infiintarea unei Academii la Cluj, pe care el a mutat-o la Alba Iulia. Cu o viziune moderna asupra educatiei, Bethlen a permis si fiilor de iobagi sa urmeze cursurile scolilor, de acest fapt profitand si discipolii romani ai colegiilor reformate din Alba Iulia, Aiud, Orastie, Targu Mures si Cluj. A fost preocupat sa aduca la Academie profesori straini de renume, asa cum au fost poetul umanist Martin Opitz din Silezia, Johann Alstedius, Johann Bisterfeld si Ludwig Piscator din Germania. Opitz, parintele literaturii moderne germane, a stat doar un an in care a scris poemul ’’Zlatna’’ si lucrarea „Dacia Antiqua’’, astazi pierduta, in care s-a referit la originea latina a poporului roman. De asemenea, la Academie au beneficiat de locuinta si intretinere 40 de alumni. El va scrie intr-o scrisoare din martie 1628: ”In scoala noastra din Alba, care a inceput sa prospere, daca domnia ta nu vei fi auzit de la unii, vei intelege cu siguranta din scriosarea noastra ca sunt instruiti tineri care promit, ei au inceput sa sporeasca si ca numar, exista studenti maturi, speram sa fie 75 sau chiar 80’’. La aceasta Academie se va forma si umanistul roman Mihai Halici din Caransebes, posesor al unei renumite biblioteci. Stradaniile lui Bethlen in domeniul educatiei au mers mai departe, aducand o tipografie din Germania si infiintand o bibiloteca, arsa de turco-tatari in 1658 si despre care cronicarul Ioan Szalardi spune: ”Pentru necesitatile aceluiasi colegiu, el organizeaza o biblioteca plina cu minuntae carti apartinand diferitelor stiinte, a caror procurare il va fi costat multe mii de taleri”. In cadrul tipografiei oficiale din Alba Iulia, se va infiinta o sectie romana, la care au fost adusi tipografi si litere de tipar din Tara Romaneasca. Din corespondenta sa cu Daniel Pereus, profesor la Universitatea din Heidelberg (Germania), si cu predicatorul Peter Alvinczi din Kosice (Slovacia) reiese interesul sau pentru metodele pedagogice moderne din Europa. Poate fi considerat un ’’principe constructor’’ , un cronicar spunand despre el :”…maria sa …construieste cu sarg… sunt douazeci si cinci de ani trecuti de cand vreun principe a faurit constructii atat de folositoare in fortaretele patriei noastre, pe cat a facut maria sa in acesti doi ani si jumatate’’. De exemplu a refacut palatul princiar din Alba Iulia, adaugand loggii dupa modelul Renasterii italiene, facute de sculptorii Landi din Mantova si Agostino Serena din Venetia. De asemenea, s-a preocupat si de muzica, aducand muzicieni de la Viena, Cracovia, Gdansk, din Franta si Germania. Imaginea curtii sale se reflecta in inventarul din 16 august 1629, cand, suferind de afectiune renala care se agrava, a simtit nevoia sa si faca testamentul. De la Bethlen ne-au ramas o serie de imnuri religioase si o bogata corespondenta politico-diplomatica.
In timpul domniei lui Bethlen, armata de operatii numara intre 15.000 si 25.000 de ostasi, fiind comparabila cu a Frantei si a Olandei. Un rol important in armata sa l-au jucat secuii, care prestau serviciu militar in schimbul statutului de om liber. Ca urmare a masurilor luate de principe pentru consolidarea acestui statut, la sfarsitul domniei sale , trei patrimi dintre secui efectuau serviciul militar fata de o jumatate la inceputul domniei. O alta parte a armatei era constiutita din haiduci , categorie sociala formata din taranii eliberati de obligatiile iobagesti, obtinand titlul de nobilitate colectiva, asa numita „libertate haiduceasca”. Componenta cea mai valoroasa a armatei princepului, sub aspectul instructiei si dotarii, a constituit-o oastea de curte, formata in parte din mercenari germani, polonezi, croati si slovaci. In sfarsit trupele din cetatile Transilvaniei, unitatile ’’de camp’’ alcatuite din iobagi, banderiile nobiliare, unitatile din comitate si cele ale orasenilor intregeau tabloul militar ardelenesc la inceputul secolului XVII. Arma de baza a armatei princiare o constituia cavaleria usoara, in timp ce infanteria nu a putut fi inzestrata cu arme de foc la nivelul european. De asemeni, artileria avea un rol complementar in structura armatei princiare, dispunand de tunuri usoare. La inceputul domniei sale existau in Transilvania opt ateliere de praf de pusca si sapte turnatorii de tunuri. In cursul domniei lui Bethlen au fost modernizate, dupa modelul Tarilor de Jos, cetatile din Alba Iulia, Deva, Fagaras, Hunedoara, Vintu de Jos, Blaj, Bran, principele personal proiectand si conducand lucrarile de fortificatii de la Oradea.
Politica sa externa va fi una antihabsurgica, conflictele alternand cu tratatele de pace. Habsburgii vor sprijini chiar un complot impotriva sa, descoperit la timp, precum si pe marele nobil maghiar Gheorghe Homonnai, ca pretendent la tronul Transilvaniei, pe care il va invinge in 1616. Prin cele doua paci de la Tarnava (1615,1617) Bethlen va recupera cetatile din Partium (vest) si a fost recunoscut principe. În schimb, într-o anexă secretă, principele a promis ajutor împăratului împotriva otomanilor.
Cunoasterea turcilor la ei acasa i-a permis sa aiba o atitudine diplomatica eficienta fata de ei ca principe, asa cum reiese din instructiunile pentru ambasadorul Baltazar Kemeny: ”Domnia sa… sa aiba in vedere firea turcului, care, unde recunoaste o stare de frica, acolo incearca sa–i stea pe gatu, grumazul oricui, oriunde. In schimb acolo unde e tinut cu masura cuvenita, acolo si el arata bunavointa amabila cu lingusiri si prefacatorii’’. Când otomanii i-au cerut, câţiva ani mai târziu, să plătească tributul şi să se alăture cu oastea sa armatei lor, le-a răspuns că nu le poate face pe amândouă, dând exemplu situaţia iobagului pe care nobilul nu-l poate chema la război simultan cu încasarea dării. Mai mult, cand otomanii i-au cerut cedarea cetatilor Lipova si Ineu va reusi sa-i determine sa accepte numai cedarea Lipovei, acumuland capital diplomatic in fata sultanului, capital folosit in campaniile antihabsburgice. El şi-a exersat calităţile diplomatice şi în medierea conflictului polono-otoman din 1620-1621, când a obţinut condiţii bune penru otomani.
Pentru a menţine autonomia Transilvaniei faţă de cele două mari puteri, Bethlen întreţine relaţii cordiale cu voievozii celor două Ţări Române, Radu Mihnea şi Ştefan Tomşa, împreună cu care a rostit un jurământ de alianţă în tabăra de la Oprişani , la 25 noiembrie 1613. Referindu-se la situaţia Transilvaniei între curtile imperiale, principele spunea: ’’Între cele două rele aş considera de cel mai mare folos, împreună cu existenţa libertăţii patriei noastre, plăcuta, frumoasa pace.’’ Caracterizand politica externa a acestui principe vazut de unii ca un ’’Machiavelli maghiar’’, viitorul principe Janos Kemeny sustinea ca ’’pe ambii imparati puternici i-a tinut in aequilibrio, fata de el insusi si fata de patria sa’’.
Politica sa economica a facut posibila participarea tarii in Razboiul de 30 ani (1618-1648), dus de principii protestanti germani contra imparatului catolic de Habsburg. Tratatele de la Trnava cu Hansburgii nu ii garantau o pace in securitate cu acestia, dupa cum se exprima el insusi in instructiunile date solilor trimisi la Poarta in 1614.:”cu neamtul nu se poate trai in pace, deoarece el se inarmeaza incontinuu in scopul cuecrii Transilvaniei, Traii Romanesti , Moldovei, Budei, Belgradului si Timisoarei, deci este mai bine a se actiona preventiv, adica impreuna cu turcii a porni o ofensiva impotriva imparatului habsburgic”. Momentul favorabil pentru acest plan l-a constituit revolta cehilor contra imparatului din 1618, fapt ce declansat Razboiul de 30 de ani. El a intreprins trei campanii impotriva Habsburgilor in 1619, 1623 si 1626, in cursul carora a ocupat teritorii in Ungaria de nord si Slovacia, a asediat Viena si a castigat bataliile de la Bratislava (9 octombrie 1620) si Nove Zamky(1621). A fost proclamat rege al Ungariei (1620), dar realist a refuzat coroana, chiar daca turcii au fost de acord. Dar nu a reusit sa puna in aplicare din punct de vedere militare aliantele sale cu cehii, principii protestanti germani, Danemarca, Olanda si Anglia, astfel ca la 20 decembrie 1626 a incheiat un tratat de pace definitiv cu Habsburgii, in urma carora Transilvania inregistra castiguri teritoriale la granita sa de vest. Un rol important in participarea sa la coalitia protestanta a fost si cea de a doua sa casatorie. Dupa decesul primei sale sotii, in mai 1622, el a cerut–o in casatorie pe fiica imparatului catolic, dar a fost refuzat, orientandu-se apoi spre protestanta Ecaterina de Brandenburg , cu care s-a casatorit la 2 martie 1626. O caracterisitca a strategiei lui Gabor Bethlen era evitarea bataliei care nu-i putea asigura succesul decisiv, el scriind in acest sens in decembrie 1619: ”..oamenii de arme destepti evita batalia din multe motive, pina ce exista alte posibilitati, mai intai uzeaza de obicei de tot felul de stratageme exterioare, lasand lupta ca mijloc de ultima instanta, cand nu mai exista alta iesire”.
Importanta sa in istoria Romaniei deriva si din proiectul sau politic din ultimii ai vietii referitor la refacerea unui regat protestant al Daciei. Martor al evenimentelor din 1599-1601 cand Mihai Viteazul a devenit conducator al celor trei principate de pe teritoriul vechii Dacii, Bethlen era preocupat de ideea unei uniuni protestanto-ortodoxe. Intr-o discutie cu cu Abraham von Dohna, trimisul princepului german al Palatinatului, referindu-se la aceasta preconizata uniune a promis ca va lua legatura cu patriarhul orotdox de Constantinopol. In raspunsul sau din 2 septembrie 1629, patrirahul Chiril Lucaris ii atrage atentia lui Bethlen asupra realitatii:”Pentru a face lucrul bine si in liniste ar trebui inainte de toate sa se rupa legatura de sange si de iubire, care , desi intr-ascuns, dar in felul cel mai strans , leaga pe romanii din Transilvania cu locuitorii Tarii Romanesti si Moldovei. O prefacere de lege pe care nu ar ingadui o niciodata domnii vecini din aceste tari…’’ Desi istoricii maghiari Gyula Szefku si Paul Lendvai contesta acest proiect politic al lui Bethlen, istoricul roman Petre Bunta crede ca exista documente care releva aceasta idee. Astfel, la sfarsitul lui 1627, cardinalul Ungariei, Petru Pazmany, ii scria imparatul habsurgic ca are informatii despre interventiile lui Bethlen la Poarta spre a i se ’’ceda’’ Moldova si Tara Romaneasca si a fi declarat ’’rege al Daciei’’. Prelatul credea ca turcii nu vor face „nebunia” sa sporeasca asa de mult puterea unui om indraznet si schimbator si-l sfatuia pe imparat sa ceara informatii din alte parti pentru a preintampina o surpriza pentru coroana Ungariei. In acelasi timp, Bethlen insusi intr–o scrisoare catre solul sau la Istanbul, arata ca papa si imparatul i-au promis sa-l faca monarh al regatului care ar include Moldova , Tara Romaneasca si Transilvania.
Unii au descris domnia sa ca simbolizand scurta ’’epoca de aur” a principatului Transilvaniei. Cand a murit la 11 noiembrie 1629, Gabor Bethlen a lasat succesorului sau, care era sotia sa, un stat autonom puternic si cu prestigiu in Europa.

Listă de familii de nobili români din Regatul Ungariei şi Principatul Transilvaniei ; en.wikipedia.org/wiki/List_of_castles_in_Romania ; presa-zilei.ro/aristocratie-transilvaneana ; scribd.com/doc/40502337/Nobilimea-Romaneasca-in-Transilvania ; restromania.ro/Sociologie/IstoriaTransilvaniei_1000-1900 .

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in History, Romania, Transylvania and tagged , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Gabor Bethlen–”epoca de aur” a principatului Transilvaniei.

  1. Alex Imreh says:

    http://www.2012en.ro/?p=2624 Gabriel Bethlen a pus amprenta asupra cetatii cu ajutorul arhitectilor italieni care au lasat motivele specifice perioadei Renasterii in: motive florale, blazoane, stucaturi, loggii deschise cu arcuri; in acelasi timp, in colturile cetatii se inalta patru bastioane, dintre care trei au “urechi” si unul ia forma unei “pene” – rezulta astfel o cazemata in stil italian.

  2. Pingback: Gabor Bethlen–”epoca de aur” a principatului Transilvaniei. | Alex … | Dieta Usoara

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s