Peter Vasile Czompa – Cum se face Politica in Romania


IATĂ UN EXEMPLU DE CEEA CE ÎNSEAMNĂ “POLITICA”, ADICĂ PÂNĂ UNDE DUC INTERESELE PERSONALE ŞI DE GRUP ALE UNOR PSEUDO-POLITICIENI DIN MAI TOT SPECTRUL POLITIC! DE FAPT, CARE POLITICĂ? POLITICA BANULUI, ATÂT!

„Bombe cu fragmentaţie” explodează în PC Maramureş! Surprize şocante care pun acum la grea încercare şi conducerea centrală a PC!

Dar oare ce legătură există între schimbările la vârf în Partidul-Televizor din Maramureş, liderii organizaţiilor PNL, PSD, PD-L Maramureş şi aşa-numitul caz Groşi? Dar oare de ce sunt într-atât de iritaţi liderii liberali maramureşeni?

În 3 martie a.c., o informaţie foarte ciudată şi surprinzătoare (ba chiar şocantă pentru multă lume) a răzbătut în media din Maramureş: preşedintele PC Maramureş, Răzvan Birişan, a fost brusc înlocuit din funcţie, peste noapte (la propriu – sic!), locul său fiind luat de Cornelia Negruţ. A fost surpriza nr.1! Dar nu, nu doar în acest lucru a constat surpriza, nici măcar în faptul că decizia a fost luată în Bucureşti (surpriza 2!), tocmai la vârful PC (şi nu în organizaţia judeţeană, care a aflat vestea de la televizor!!! – surpriza 3!); şi-atunci? Păi bombiţa, eheeei, de-abia acum vine (surpriza 4): cu foarte puţin timp în urmă, Cornelia Negruţ a fost exclusă din PNL, iar foarte de curând PNL şi PC tocmai au devenit „aliaţi de nădejde”! Dacă mai ţinem seama şi de faptul că doamna Negruţ a fost timp de ani buni membru PNL, plus că în momentul excluderii din PNL era consilier municipal în CL Baia Mare (funcţie pe care a şi pierdut-o, fireşte, odată cu excluderea sa din partid), başca până în anul 2000 doamna fusese director al Vămii Baia Mare (sic!), iată, parcă-parcă începe să se contureze un scenariu mai mult decât interesant, nu-i aşa? Oare cât de (in)confortabil – ca să nu spun iritaţi la culme! – se simt acum liderii PNL Maramureş, proaspăt înfrăţiţi oficial cu liderii PC Maramureş? Adică, liderii liberali vor sta – în cadrul USL Maramureş – la tratative şi făcut de planuri, la aceeaşi masă, tocmai cu cea pe care ei au exclus-o din PNL pe motiv de participare în 2010 la un „puci intern”? Haida de, că e aiurea rău de tot, te şi umflă râsul, nu alta! Da’ staţi să vedeţi ce mai urmează…

Chestiunea, însă, nu se reduce numai la acest hilar calambur politic tragi-comic tipic românesc prezentat până aici, fiindcă, nota bene, mai există încă ceva în joc, şi anume… cazul GROŞI (surpriza 5)! Vine automat o întrebare logică: dar ce legătură are acest caz Groşi cu PC şi PNL, recte cu toate cele menţionate anterior? Ei bine, iată acum „surpriza etapei” din altă perspectivă.
Groşi este o comună chiar de lângă Baia Mare, comună având trei localităţi. Primarul din Groşi, Gheorghe Lupan, în funcţie de 11 ani (!), este membru PNL (şi-ncă unul vechi, foarte agreat de liderii liberali locali… şi veţi vedea imediat cât de agreat şi cât de bine apărat!). Viceprimarul Ciocotişan este membru PSD. Şi-acum atenţie sporită! Din CL Groşi face parte şi consilierul local Sorin Gaje, membru în conducerea judeţeană a PC. Iar acest consiler a pornit de aproape doi ani de zile (!) „Un război total, pe toate fronturile, cu mafia instaurată de ani de zile în Primăria şi în Consiliul Local din Groşi, grup mafiot în frunte cu primarul Lupan; deci mă lupt cu personajele importante din Groşi, dar mai ales din Baia Mare – anumite persoane care deţin foarte importante funcţii politice şi administrative chiar şi la nivelul judeţului Maramureş! Iar aceste personaje din PD-L, PNL, PSD, plus şi unii oameni de afaceri băimăreni care nu sunt membri de partid, au acaparat şi controlează absolut tot ce se poate în zona comunei Groşi, sub toate aspectele, şi legal, dar mult mai mult ilegal!” – după cum mi-a declarat chiar consilierul Gaje. De fapt, una peste alta, în acest sens, în iunie 2010 eu am publicat pe site-ul Agenţiei de Investigaţii Media un articol cu titlul „Farmecul discret al corupţiei din Maramureş: cazul GROŞI” (prima parte)… însă pe-atunci, deşi ştiam deja multe despre caz, nici nu-mi imaginam la acea vreme ce urma să mai aflu şi să se întâmple mai departe! De exemplu, sesizări peste sesizări, civile şi penale, la Poliţie, Parchetul Maramureş, DNA, Direcţia Silvică, Direcţia Agricolă, Garda de Mediu, CJ Maramureş, Prefectură ş.a.m.d., nota bene, în acest moment deja fiind cinci (5) procese pe rolul Judecătoriei Baia Mare şi Tribunalului Maramureş! Iar unul dintre procese a fost deschis prin acţionarea în judecată, chiar de către DNA (sic!), a unui administrator de păşuni din Groşi, Dan Zoicaş, despre care localnicii spun că este „omul de casă al primarului Lupan şi sluga consilierului judeţean Rohian, din PSD”! Plus încă un alt dosar penal deschis recent şi acum în lucru la Parchetul Maramureş, pentru alte infracţiuni! În altă ordine de idei, de menţionat că Sorin Gaje a mai susţinut între timp şi două conferinţe de presă (prima în noiembrie 2009, alta în 2010) în care, în faţa jurnaliştilor din toată media locală, el a prezentat mare parte dintre dovezile concrete pe care le deţinea, nota bene, până în acel moment. Cu ce s-a ales omul după acele conferinţe? Spune chiar consilierul cu guriţa lui, iată: „Aşa am înţeles, atunci, clar de tot, că din toată presa locală mă pot baza şi pot avea încredere numai în trei sau patru ziarişti, atât, fiindcă ceilalţi care au fost la conferinţele mele, adică mai mult de trei sferturi dintre ei, toţi sunt de fapt ziarişti vânduţi, aflaţi la cheremul partidelor politice PNL, PSD şi PD-L, iar eu m-am legat de personaje de la mai multe partide! Cum să mai publice ei despre tot ce-am descoperit eu şi tot ce zic eu public despre atâţia infractori cu gulere albe?”. Asta pe de-o parte.

Pe de altă parte, revenind la ideea iniţială, cam de la începutul anului 2011 au început să curgă şi avertismentele (ba chiar ameninţări!!! – surpriza nr.6!) la adresa consilierului Gaje! Nu sunt defel glume, nu sunt doar vorbe, nu; dimpotrivă, situaţia a degenerat – în culise – şi a devenit explozivă în special după ce la nivel de judeţ s-a semnat pactul între PNL, PC şi PSD! Acum aţi prins ideea, aţi înţeles care-i „şpilul” acestei poveşti cu politicieni de toate culorile?
Cu alte cuvinte, dacă până la semnarea pactului consilierul n-a întâmpinat piedici din partea nimănui din PC în demersurile sale (dar nici sprijin n-a primit deloc), imediat după semnare s-au intensificat brusc presiunile „discrete” asupra lui, inclusiv din direcţia… liderului PC Maramureş, Răzvan Birişan!!! În ce sens, pentru ce anume? „Ca s-o las mai moale, că acuma suntem aliaţi, aşa mi s-a spus şi mi s-a şi confirmat că am deranjat prea tare pe prea mulţi şi afacerile lor, dar mai ales pe cei din PNL; şi că se fac presiuni tot mai mari că, dacă nu mă opresc, risc chiar să zbor din PC! Şi degeaba am spus că n-am cum să opresc procesele deja pe rol, că nu pot să-mi retrag sesizările, ar fi culmea!, şi că în ilegalităţile pe care le-am descoperit sunt implicaţi inclusiv unii membri PD-L, da, de exemplu şi un deputat PD-L, Doru Leşe, şi un consilier municipal din Baia Mare, Fănică Pop, da, da, ştiţi deja despre ce afacere e vorba în acest caz… dar degeaba am spus toate astea şi că am dovezi clare pentru tot ce spun, că presiunile au continuat şi mai mult!” – mi-a declarat zilele trecute Gaje. Iar aici e doar o părticică din declaraţiile consilierului, nici măcar 5% din tot ceea ce mi-au declarat oficial el şi alţii!
Şi-acum una şi mai tare, la nivel „central”: cică Daniel Constantin, lider al PC, ştie foarte bine despre toate astea (e evident, din moment ce numirea Corneliei Negruţ s-a decis în Bucureşti!), însă, nota bene, cică în sforăriile de la vârful PC ar fi implicaţi, cum-necum, exact unii dintre foştii liberali recent excluşi din PNL Maramureş – în frunte cu deputatul acum „independent” Cătălin Cherecheş! Asta chiar c-ar fi bombă (surpriza nr.7!)… dar aşa se discută în interiorul PC Maramureş! Ba mai mult, pe 5 martie s-au întâlnit membrii Biroului Executiv Judeţean al PC Maramureş (însă fără noul preşedinte interimar Negruţ – sic!), au redactat un memoriu şi l-au transmis conducerii centrale a PC! Ia ghiciţi ce conţine memoriul: sigur că nu mulţumiri, dimpotrivă, un soi de protest intern vehement… dar mai multe încă n-am aflat (acum, când scriu aceste rânduri, memoriul e încă fierbinte şi probabil e deja la Bucureşti). Iar Cornelia Negruţ, care anunţase că va susţine pe 5 martie prima sa conferinţă de presă, a anulat conferinţa şi a plecat urgent din nou la Bucureşti! Motivele noii deplasări în capitală nu le cunosc, însă le pot presupune: deocamdată, mai nimeni din PC Maramureş nu vrea nici măcar să stea de vorbă cu noul lider impus subit de la Bucureşti! Peciştii vor alegeri urgente în filiala Maramureş! Fiindcă nu-l mai vor nici pe Răzvan Birişan – „şi ăsta fiind vândut complet la PNL şi PSD, ba mai şi primeşte ordine de la ei ce să facă el la noi în partid, auzi acolo!”, iată ce mi-au spus unii membri PC! Mai ales că în ciorba lor s-au amestecat deja prea mulţi din afara partidului, ba mai rău, unii de la alte partide başca alţii excluşi sau aşa-zis „independenţi”! Culmea, mai toţi aceştia au, direct ori indirect, legătură şi cu de-acum cunoscutul caz Groşi!
Mai are rost să trag vreo concluzie despre ce înseamnă „politica” transpartinică de culise, recte ce denotă un asemenea caz mizerabil într-un judeţ? Bombă ar fi prea puţin spus, poate o „bombă cu fragmentaţie” ale cărei „schije” au atins atât vârful PC, cât şi alte partide!
Peter CZOMPA

P.S.: O precizare importantă pentru toţi cei care sunt membri sau simpatizanţi ai PC, PNL, PSD, PDL, UDMR, PNŢ-CD, PPR, PNG şi ce-o mai fi, persoane care, sub diverse pretexte, poate, zic poate vor încerca să mă acuze că ţin partea cuiva sau cine-ştie-ce alte prostii de doi bani: Toate formaţiunile politice îmi sunt exact la fel de „dragi”, absolut toate, iar aici – prin acest caz – tocmai am încercat să vă dau un exemplu clar şi concret (cu argumente şi dovezi) despre cum nu mai contează nimic, chiar absolut nimic, pentru unii aşa-numiţi „politicieni” care calcă peste cadavre, fac orice pentru o funcţie şi se aliază cu oricine, oricum, doar pentru a-şi atinge scopurile lor personale şi de grup! Asta e tot!

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in Mafia and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s