Capitalismul cu conștiință vs neo-liberalism, democratia participativă vs globalism – Ovidiu Hurduzeu


Capitalismul cu conștiință şi economia participativă  Autor: Dr. Ovidiu Hurduzeu

Noi, românii, avem o problemă. Tindem să absolutizăm aspectele negative ale propriei noastre situaţii. Atunci când se propun soluţii, în loc să le analizăm şi să le dezbatem, ne retragem în cochilia noastră şi strigăm din răsputeri: „Nu se poate! La noi, aşa ceva nu se poate!“. Şi aducem argumentele cele mai năstruşnice pentru a justifica acest negativism funest.

Este clar că României nu i s-a întâmplat ceva special. Are soarta oricărei ţări care a adoptat modelul de dezvoltare actual. Să luăm, de pildă, o ţară ca Marea Britanie. Deşi decalajul economic dintre România şi Marea Britanie este mare, iată că dezastrul produs de un model asemănător ne-a îmbolnăvit de aceeaşi boală. Phillip Blond, principalul ideolog al Partidului Conservator din Marea Britanie, ne-o descrie sugestiv în ultima sa carte:

„În Marea Britanie se întâmplă ceva foarte grav. Este un sentiment împărtăşit de toată lumea, indiferent de părerile politice. Care este oare boala de care suferim? Cunoaştem cu toţii simptomele: teamă crescândă, lipsă de încredere, suspiciune între indivizi, creşterea criminalităţii, violenţă, singurătate, recesiune, depresie, distrugerea familiei, divorţuri, infidelitate conjugală, servicii publice minate de birocraţie, care nu răspund cerinţelor cetăţenilor, spitale murdare, neputinţă, creşterea rasismului, orar de muncă prelungit, copii fără părinţi, acumularea şi aparenta permanentizare a sărăciei, adolescenţi înarmaţi cu pumnale, adolescenţi înjunghiaţi cu pumnale, declinul politeţii, tineri agresivi, eroziunea libertăţilor civile şi creşterea supravegherii obsesive a populaţiei, autoritarism în sfera publică, libertarianism privat, generalizarea derizoriului, cinism politic şi o lipsă acută a bucuriilor de fiecare zi. Nu este un sentiment resimţit de câţiva dezamăgiţi; este un sentiment general căruia, însă, i se acordă prea puţină atenţie. Neputinţa clasei politice actuale de a aborda cu succes aceste probleme cere o reflecţie dintre cele mai serioase“.

Dacă nu mai absolutizăm diferenţele iar similitudinile le privim în context, poate vom prinde curaj şi vom accepta alternativele viabile la actualul model falimentar. Criza mondială a fost generată de modelul de dezvoltare neoliberal, cunoscut sub denumirea populară de „capitalism sălbatic“. Este modelul care a stat la baza terapiilor de şoc din Estul Europei şi a privatizărilor pe bandă rulantă. În Occident, Statele Unite şi Marea Britanie au fost susţinătoarele cele mai entuziaste ale acestui model. Fondul Monetar Mondial şi Banca Mondială nu s-au lăsat mai prejos şi l-au impus ţărilor care au apelat la ajutorul lor. Neoliberalismul, ca doctrină şi practică economică, stabileşte un raport greşit între economie şi societate. Orice popor are nevoie de o economie solidă. Într-o ordine firească a lucrurilor, sfera economică interacţionează însă cu cea religioasă, culturală şi politică. Economia este cea care slujeşte societatea şi binele comun. Neoliberalismul afirmă o concepţie opusă, subordonând sferei economice atât statul cât şi societatea. Fostul premier al Marii Britanii, Margaret Thatcher, a sintetizat doctrina neoliberală într-o frază care a rămas celebră: „Societatea – nu există aşa ceva“. Acordând o importanţă absolută factorului economic, neoliberalismul absolutizează piaţa, considerând-o singurul arbitru al valorii şi măsura tuturor lucrurilor.

Nimic nu poate fi mai fals. În lipsa unei arhitecturi morale, pe care numai o societate sănătoasă o poate garanta, piaţa se prăbuşeşte în anarhie şi extorcaţie. În loc să acţioneze „mâna invizibilă“ a pieţei, acţionează „manipulațiile“ iar cei care controlează economia subordonează statul şi societatea dominaţiei lor personale.

În Europa de Est, controlorii de trafic ai economiilor naţionale sunt cunoscuţi sub numele de „băieţi deştepţi“, în Occident ei sunt numiţi cu tot felul de eufemisme: „instituţii financiare“, „fonduri de investiţii“, „corporaţii transnaţionale“. Rezultatul acţiunilor lor este deseori acelaşi. În lipsa unei arhitecturi morale a pieţei, în loc să creeze prosperitate, mult lăudatul „spirit creator“ al capitalismului îşi schimbă direcţia şi alimentează infinitele modalităţi de sifonare a bunului comun. Bogăţia noastră comună este mai mult decât suma bogăţiei noastre individuale. O naţiune nu este o adunare de părţi contractante. Bunul comun include şi ceea ce nu este exprimat în termenii unei profitabilităţi monetare imediate. Grija faţă de generaţiile viitoare sau faţă de copiii şi părinţii noştri nu poate fi exprimată în termeni monetari.

Nu vrem să negăm în nici un fel avantajele pieţei. Din păcate, pieţele actuale structurate după model neoliberal îi avantajează însă pe cei care adoptă practici economice toxice. Cel care se preocupă şi de beneficiile sociale sau cel care încearcă să producă obiecte de calitate, să furnizeze servicii menite să satisfacă nevoi reale, ei bine, tocmai agentul economic pe care capitalismul ar trebui în mod firesc să-l încurajeze, tocmai această persoană este descurajată şi marginalizată de aşa-zisa „piaţă liberă“. O piaţă cu adevărat liberă combină logica profitului cu beneficiile sociale. Adam Smith ştia acest adevăr, dar neoliberalii de astăzi l-au uitat. În modelul neoliberal al capitalismului sălbatic este perfect valabil să fii interesat numai de profit fără să ţii cont de consecinţele sociale ale goanei după bani şi putere.

Dar neoliberalismul nu ne reprezintă. Chipul adevărat al societăţii româneşti este România profundă. Nu va trece mult şi în România profundă se va naşte un model pentru renaşterea întregii ţări. Un model la scară umană şi în armonie cu valorile locale. Un model în care tehnologia nu va mai submina valorile tradiţionale, aşa cum s-a întâmplat în vremea industrializării comuniste. Satele româneşti, în parteneriat cu micile oraşe, vor dezvolta o industrie sustenabilă bazată pe reţelele de producţie flexibile ale micilor firme. Nu avem nevoie de fabricile enorme ale giganților transnaţionali şi de corporaţiile integrate vertical. Acestea şterg diferenţierile culturale, distrug cultura tradiţională, nu ţin cont de costurile sociale şi, mai ales, sunt ineficiente în condiţiile României. Cel mai apropiat model, care s-ar potrivi de minune satelor şi orăşelelor din România, îl găsim în regiunile italienești Emilia-Romagna și Toscana. Este un model de producţie industrială sustenabilă, descentralizată, flexibilă şi cu costuri fixe reduse. În Toscana, 15.000 de mici întreprinderi, cu mai puțin de cinci lucrători fiecare, produc unele dintre cele mai bune ţesături pentru industria modei din toată lumea. Satul tradiţional va fi salvat, dar nu prin izolare, ci prin cooperare și, în mod paradoxal, prin progresul tehnologiei. Miniaturizarea şi modularizarea produselor fac posibilă apariţia în zonele rurale a unei industrii în reţea dintre cele mai eficiente.

Iată de ce este imperios necesar să inversăm raportul dintre piaţă şi societate. Celor care ne spun că „nu există societate“, că totul se reduce la bani și putere, să le răspundem răspicat: societatea românească există, este încă vie şi dinamică, dar ea nu se identifică nici cu statul, nici cu pieţele neoliberale şi nici cu „băieţii deştepţi“. Chipul ţării va străluci din nou atunci când statul, piaţa şi băieţii deştepţi, în loc să stranguleze societatea românească, vor lucra spre binele ei. Să aruncăm o privire asupra modalităţilor concrete prin care putem împlini acest deziderat.

Statul. În primul rând avem nevoie de democraţie. Să luptăm pentru democratizarea statului. Să redevină stat reprezentativ şi participativ. Clasa politică să reprezinte societatea românească, iar nu interesele private ale Banului şi Puterii. Instrumentele şi instituţiile statului reprezentativ există deja. Din păcate, ele nu funcţionează. Şi nu funcţionează fiindcă nu există presiune socială care să determine democratizarea statului. Cetăţeanul este apatic şi deznădăjduit, vede în stat când o vacă bună de muls, când cea mai mare belea; pe de-o parte, statul trebuie „să ne dea“, pe de altă parte, „să ne lase în pace!“.

Ca să iasă din apatie şi deznădejde, cetăţeanul de rând trebuie să considere instituţiile statului şi angajaţii lor drept parteneri. La rândul lor, angajaţii la stat trebuie să iasă din amorţeală, să înceteze a mai considera cetăţenii o masă pasivă şi nediferenţiată căreia i se pot arunca nişte servicii peste gard. Nu putem remedia situaţia numai prin directive venite de la Bruxelles. Trebuie să creăm o nouă formă participativă în care să se întâlnească interesele angajatului la stat, ale cetăţeanului şi ale comunităţii locale. Dacă statul reprezentativ acţionează prin instituţii precum parlamentul, statul participativ îşi va face simţită prezenţa prin reţeaua unor „companii“ de tip nou. Practic, comunităţile locale împreună cu angajaţii instituţiilor de stat din prima linie – angajaţii care lucrează efectiv cu publicul – vor lua în proprietate serviciile finanţate până acum de la buget. Astfel vom relocaliza serviciile publice la nivelul beneficiarilor direcţi, vom sparge monopolul statului şi vom împiedica transferarea acestui monopol în mâinile unui oligopol privat (mă gândesc în primul rând la aşa-numitele parteneriate public-privat în care statul angajează firme particulare pentru a furniza serviciile efectuate în mod tradiţional cu resurse interne).

Cum se formează o „companie de interes comunitar“? Fără a intra în detalii, voi spune doar că serviciile publice, desprinse din angrenajul statului, vor fi date în coproprietate angajaţilor din prima linie şi cetăţenilor care sunt beneficiarii direcţi ai acestor servicii. Devenind coproprietari reali în întreprinderile care prestează servicii publice, şi unii şi alţii vor fi direct motivaţi ca lucrurile să funcţioneze cât mai bine. Nu văd impedimente în calea înfiinţării unor astfel de întreprinderi. Este nevoie doar ca legislaţia românească să acorde angajaţilor la stat din prima linie şi publicului noi puteri de asociere civică. Firmele de interes comunitar nu vor fi guvernate nici de stat, nici de piaţa privată; ele vor crea o economie partenerială în care angajaţii nu vor mai fi dezinteresaţi şi demoralizaţi iar publicul nu va mai rămâne pasiv. Fiind coproprietari, beneficiarii serviciilor publice vor avea tot interesul ca aceste organizaţii să nu fie deturnate în interes privat. La rândul lor, angajații firmelor de interes comunitar vor menţine calitatea şi echitatea serviciilor furnizate.

Piaţa şi „băieţii deştepţi“. O societate românească sănătoasă poate exista doar în condiţiile unei pieţe libere. O societate morală are nevoie de o economie morală. Arhitectura morală a pieţei nu stânjeneşte libertatea economică – dimpotrivă, este precondiţia ei. Până acum, în România, „piaţa liberă“ şi-a făcut simţită prezenţa mai mult prin retorică; ne lovim însǎ la tot pasul de realitatea tragică a plutonomiei – termenul „plutonomie“ a fost inventat de specialiştii celei mai mari bănci din SUA, Citibank, şi desemnează o economie care funcţionează în avantajul oamenilor bogaţi, al plutocraților. O economie în care câştigurile sunt privatizate – intră în buzunarele „băieţilor deştepţi” – iar pierderile sunt socializate – nota de plată o achită poporul.

În zilele acestea, puteţi viziona pe ecrane un documentar al lui Alexandru Solomon în care plutocraţii din România vorbesc despre drumul lor de la comunism la capitalism. Filmul se intitulează în mod sugestiv: „Kapitalism. Reţeta noastră secretă“. În locul reţetei secrete, pentru uzul clanurilor de moguli şi mafioţi, România profundă prescrie o reţetă în folosul cetăţeanului de rând şi al comunităţii. O numim „capitalism cu conştiinţă“, termen acreditat de liderul conservatorilor britanici, David Cameron, la întrunirea de la Davos din ianuarie 2009.

Nu vom avea în România o societate capitalistă atâta timp cât o proporţie semnificativă a populaţiei nu are acces la proprietate productivă. România are prea puţini capitalişti, dar prea mulţi sclavi pe plantaţii, de la plantaţiile hypermarketurilor, ale presei mogulizate până la cele ale băncilor şi baronilor locali. Iată de ce proprietatea productivă trebuie larg distribuită. Dacă îl lăsăm într-un singur loc, bălegarul miroase urât. Doar răspândit pe ogor ne ajută să avem o recoltă bogată. Proprietatea productivă presupune atât accesul la credite pentru investiţii cât şi posesiunea fizică şi folosirea concretă a pământului, uneltelor şi cunoştinţelor.

Capitalismul cu conştiinţă va fi o economie participativă în care profitul va fi realizat în cadrul unui model de responsabilitate socială. O economie mixtă în care „tonul“ îl vor da formele asociative şi relaţiile de reciprocitate. O economie care va restabili încrederea, empatia şi cooperarea drept valori fundamentale în domeniul social şi în sfera afacerilor. În ultimii douăzeci de ani, am creat o prăpastie între bogați și săraci întrucât, îndepărtându-ne de Adevărul întrupat, am tolerat o cultură a Banului şi Puterii.

Un stat reprezentativ şi partenerial va relocaliza şi remoraliza piaţa, va recapitaliza nevoiaşii şi va întări clasa de mijloc. Metodele sunt multiple. Enumăr doar câteva. Democratizarea creditului pentru investiţii, ajutor guvernamental pentru înfiinţarea la nivel local de întreprinderi asociative, un nou sistem de impozitare care să încurajeze pe lucrător să devină şi proprietar la firma unde îşi desfăşoară activitatea; legi pentru protejarea magazinelor de cartier împotriva marilor lanţuri comerciale, reducerea barierelor din calea noilor firme, încurajarea proprietăţii în parteneriat, a producţiei de micro-fabrică pe bază de design deschis şi „crowdsourcing“, răsplătirea economisirii, desfiinţarea reglementărilor care socializează riscul şi privatizează profitul. Şi nu în ultimă instanţă, o educaţie etică susţinută a producătorilor şi consumatorilor români privitoare la costurile sociale mai largi ale anumitor activități.

Volumul Economia libertăţii. Renaşterea României profunde oferă o sumedenie de soluţii concrete. Depinde de noi dacă le vom transpune în practică sau vom aştepta „să-şi revină economia“ prin bagheta magică a „băieţilor deştepţi“ de tot felul.

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in Ovidiu Hurduzeu, Revolucion and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s