We are all Greeks! Grecia în faliment dirijat, urmează România.


http://gandeste.org/politica/anarhie-monetara-sau-colaps-deflationist-europa-isi-regaseste-drumul-spre-totalitarism/20806

Bob Janjuah de la banca japoneză Nomura spune că băncile centrale inflamează o bulă speculativă a cărei spargere va lăsa cicatrici pe decenii asupra economiei globale. Sfârşitul va fi ori o anarhie monetară cu inflaţie în economie, ori un colaps deflaţionist spune analistul care înclină pentru a doua variantă. “Cu cât aşteptăm mai mult deznodământul acestei curbe speculative, cu atât mai devastator va fi finalul”.

Motive de optimism din pieţele financiare? Indicele Dow Jones Average Industrial al Bursei de la New York se află în zilele acestea în zona nivelului de 13.000 de puncte, cel mai ridicat din ultimii trei ani şi jumătate şi cu mai puţin de zece procente sub maximul istoric ce a fost consemnat în vara anului 2007. Bob Janjuah, strategist la banca japoneză Nomura Holdings, se îndoieşte de acest parcurs pozitiv al activelor de risc despre care spune că este alimentat aproape în exclusivitate de lichidităţile pompate de băncile centrale. Într-un comentariu preluat de publicaţia online Zero Hedge, Janjuah, analist recunoscut pentru că a anticipat criza din 2007-2008 atunci când lucra pentru banca britanică Royal Bank of Scotland, spune că acum doar asistăm la o nouă bulă speculativă antrenată de sistemul financiar după modelul celei precedente.

Premisa de la care se pleacă este aceea că nu trebuie să avem falimente – ceea ce constituie un nonsens – şi de aceea acum bancherii centrali nu fac decât să repete la pătrat politicile care au condus la criză. “Sunt pur şi simplu şocat de faptul că factorii de decizie politică arată într-atât de unidimensionali, atât de dominaţi de problemele pe termen scurt şi atât de lipsiţi de curaj şi de idei”, zice Janjuah gândindu-se în primul rând la Mario Draghi, şeful Băncii Centrale Europene. Criza a fost cauzată de bancherii centrali care au indus semnale false privind costul real al capitalului, ceea ce a condus la alocarea greşită a acestuia. Datoriile au escaladat o bulă speculativă al cărei colaps a distrus vieţile a zeci de milioane de oameni relativ nevinovaţi. Dacă ne uităm acum la Draghi şi la şeful Rezervei Federale Americane, Ben Bernanke, vedem că singura lor soluţie este aceea de a distorsiona piaţa astfel încât aceasta să evalueze din nou greşit costul capitalului şi să stimuleze alocarea greşită a acestuia inflamând baloane speculative pe active. Un astfel de rally, alimentat de băncile centrale, poate dura zile, săptămâni, luni sau chiar se poate extinde până în 2013. Indicele S&P500 al Bursei de la New York chiar poate ajunge din nou la maximul de 1.500 de puncte. Problema este că acolo s-ar atinge anumite praguri de sustenabilitate de la care spargerea balonului creditării devine iminentă.

Pieţele consimt să participe la un joc măsluit de băncile centrale: Bob Janjuah recunoaşte că în toţi aceşti ani a subestimat dorinţa pieţelor de a merge – prin negare disperată – pe această cale a unei politici aducătoare de ruină. El chiar spune că nu este echipat pentru a naviga în astfel de baloane speculative în care vederile tactice şi viziunile seculare se amestecă derutant cu decizii investiţionale pe termen scurt luate ca urmare a excesului de lichiditate. În plus, anarhia monetară împinge la discrepanţe sporite între economia reală şi pieţele financiare. “Pieţele de bonduri şi valutare sunt într-atât de măsluite de către factorii de decizie încât nu am ce indicaţii să ofer în afara temerilor legate de spargerea balonului speculativ”, declară analistul de la Nomura. El spune însă că prudentă este includerea în portofoliu aurului şi a obligaţiunilor emise de corporaţiile nefinanciare.

Nu va mai avea cine să ne salveze: Avansul cotaţiilor bursiere din această perioadă este rezultatul unei politici a bancherilor centrali potrivit căreia bulele speculative au puterea de a ne induce în eroare că suntem bogaţi. Totuşi, la spargerea acestor baloane de săpun, iluzia se risipeşte lăsând în faţă doar riscul sporit de faliment. Adevărul este că atunci când un bubble explodează nu este cale uşoară de ieşire, aminteşte Janjuah. De data aceasta, spre deosebire de 2008 nu va mai veni nimeni să ne salveze. Deopotrivă băncile, statele şi gospodăriile populaţiei au bilanţurile deteriorate. Mai solide apar corporaţiile nefinanciare, însă nici acestea nu se ştie cum vor rezista impactului cu care vor fi lovite dinspre economia reală. În orice caz, chiar şi dacă vor dispune de cash, marile companii nu vor fi interesate de un bailout, ci vor prefera achiziţionarea ieftină a activelor după ce cotaţiile îşi vor fi parcurs întregul picaj.

Ce se va întâmpla la spargerea balonului? Ceea ce se întâmplă acum ne arată că nu ne-am însuşit nicio lecţie de pe urma crizei din 2007-2009. Dimpotrivă, Bernanke şi Draghi contribuie la inflamarea de baloane peste tot, de la acţiuni şi bonduri, până la aşteptări de creştere şi preţuri ale mărfurilor. De aceea şi consecinţele spargerii sale vor fi mai grave şi mai extinse decât cele din 2008. “Aspectul cu adevărat periculos al acestui nou bubble este acela că va ruina actuala credibilitate a băncilor centrale”, spune Janjuah adăugând că acestea au bilanţuri financiare supradimensionate, pline de active toxice. Actul de decizie al băncilor centrale este compromis puternic, iar aceste instituţii îşi pierd însăşi raţiunea pentru care există, aceea de a fi un împrumutător credibil de ultimă instanţă. Atât timp cât va mai ţine credibilitatea băncilor centrale, va mai ţine şi balonul speculativ. Pot fi cinci zile, cinci săptămâni, cinci luni sau cinci trimestre, zice Janjuah care spune că este convins doar de un singur lucru: “Cu cât aşteptăm mai mult deznodământul acestei curbe speculative, cu atât mai devastator va fi finalul.” Acest sfârşit poate lua forma unei anarhii monetare cu inflaţie mare în economia reală sau a unui colaps deflaţionist al creditului. Analistul de la Nomura spune că este înclinat mai degrabă către a doua variantă întrucât nu crede că Bernanke şi Draghi pot face tot ce îşi doresc şi există limite ale nesăbuinţei factorilor de decizie. Astfel, indicele Dow Jones Average Industrial ar urma să ajungă la 7.000 de puncte într-un an sau doi. Dacă însă bancherii centrali vor fi lăsaţi să persiste în promovarea actualelor politici, acestea vor lăsa cicatrici pe decenii în economia globală.

Europa îşi regăseşte drumul spre totalitarism: Criza Greciei a parcurs drumul de la farsă la tragedie, însă aceasta lasă să transpară adevărata opţiune a factorilor de decizie politică care se preocupă de protejarea şi prezervarea unor interese particulare, arătând în paralel puţine consideraţii faţă de condiţiile îngrozitoare la care este supusă populaţia, spune Bob Janjuah. Liderii politici din zona euro par dispuşi în continuare să arunce banii contribuabililor în gaura neagră a datoriei publice elene doar pentru a ajuta băncile. Abordarea acestei viziuni condamnă însă ţările Uniunii Europene la o perioadă extinsă de creştere economică slabă, care va contribui la deteriorarea sustenabilităţii datoriei.

Janjuah este contrariat de faptul că unele concepte precum democraţie sau domnia legii – piloni ai lumii moderne – au fost spulberate de interesele politice de moment. Înlăturarea unor lideri aleşi democratic şi instaurarea unor “tehnocraţi” care să servească interesele elitelor a devenit o practică normală în Europa. Totalitarismul impus treptat astfel poate avea consecinţe care să le întreacă pe cele ale tiparniţelor băncilor centrale.

“Sunt pur şi simplu şocat de faptul că factorii de decizie politică arată într-atât de unidimensionali, atât de dominaţi de problemele pe termen scurt şi atât de lipsiţi de curaj şi de idei” (Bob Janjuah, strategist la banca japoneză Nomura Holdings)


http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/falimentul-greciei-declansator-al-tragediei-in-uniunea-europeana-74378.html

Am cumpanit mult daca sa public pozitia mea referitor la, de ce falimentul Greciei ar putea sa arunce in aer Uniunea Europeana. Insa, situatia in Grecia degenereaza, escaladeaza si pericolul este intr-atat de mare, incat nu-i pot pastra numai pentru mine eventualele valente si consecinte, inclusiv asupra Romaniei. Retinerea mea se refera in special la faptul ca finantist fiind, imi este greu sa va prezint din interior, mizeria si toxicitatea unei lumi financiare, cu gulere albe, insa cu constiinta extrem de incarcata, din care vrem, nu vrem, facem parte. Insa am s-o fac, pentru ca asa este corect. Sa intelegem mai intai ce-i cu aceasta lume murdara, construita si condusa de cele mai avansate inteligente in domeniu, pregatite in celebrele incubatoare de creiere gen Harvard, Oxford, Cambridge, sau alte universitati din top 10, furnizoare de infrastructura de tip Wall Street.

La un PIB mondial estimat la aprox 70.000 miliarde USD, finantele internationale au construit o lume financiara virtuala, considerata la valori intre 500.000 si 700.000 de miliarde USD. Pentru a realiza magnitudinea acestor cifre, am sa va prezint doua extreme de PIB, SUA – 14.400 miliarde USD, aprox 2 % din bula financiara de mai sus si Romania, 170 miliarde USD, cam 0,02 % din acelasi ordin de marime. Aceasta lume financiara virtuala, intre 70.000 miliarde USD, valoare reala si 700.000 miliarde USD, valoare artificiala, reprezinta creatii toxice, ale mintii umane, orbite de lacomie si dorinta de profit cu orice pret, pe care marele om de afaceri american, Warren Buffet le considera in anul 2009, “instrumente toxice de nimicire in masa”. Ce sunt ele de fapt: am putea spune, instrumente financiare intr-atat de complexe, incat nici fauritorii si promotorii lor nu le mai inteleg, nu le mai pot controla, insa le accepta evolutia, dezvoltarea si diseminarea. Crearea lor a fost posibila prin conlucrarea a 3 tipuri de inteligente: economica, informatica si matematica, fiind produse la granita acestor domenii de varf, in inalta tehnologie financiara. In presa financiara le regasiti uneori sub denumirea de credit default swaps (CDS), instrumente derivate, de cele mai multe ori in marja, instrumente swap al ratelor de dobanzi, clearing bonduri si contracte repo si multe alte astfel de instrumente.

Ar fi sinucigas pentru acest articol sa va prezint constructia economica, matematica si informatica a acestor instrumente financiare, extrem de complexe si din acest motiv am sa va prezint numitorul lor comun si pe un limbaj usor de inteles: pariul. De fapt, prin toate aceste inginerii financiare se fac pariuri, de la caderea unui stat prin faliment, in urma default, adica a incetarii de plati de catre statul respectiv, vezi Argentina anilor 2000, pana la caderea de banci sau alte institutii financiare, companii de asigurari, fonduri de investitii, fonduri de pensii, fonduri de siguranta sociala, fonduri de hedge si administrare a averilor si multe alte astfel de organizatii financiare, care se dedulcesc cu produsele toxice mai sus explicate. In ce consta toxicitatea ridicata a acestor produse? Si aici am sa va prezint numitorul comun: marja. Ce inseamna marja: reprezinta de fapt miza pariului, altfel spus, poti paria printr-un instrument financiar o suma, iar daca optezi pentru marja, acest lucru iti asigura ca poti castiga cu mult mai mult decat ai investit sau poti sa pierzi in aceeasi cheie. Exemplu: investesti 1 milion euro. Cota pariului, permisa de marja, poate sa mearga si pana la 1 la 40, functie de riscul asumat, adica daca castigi, respectivul castig va avea baza de plecare 40 milioane de euro si nu milionul concret pe care l-ai investit. Sa presupunem ca ai reusit sa castigi la un randameant de 40%, acest lucru iti aduce un castig total de 56 milioane de euro(40 + 16), deci de 56 de ori mai mult decat investitia propriu-zisa. Sa nu uitam, cand cineva castiga, altcineva pierde. Cum pierzi ? Sa presupunem ca ai pariat gresit, pierderea se raporteaza nu la milionul investit, ci la 40 de milioane euro, deci daca mergem pe acelasi rationament, pierzi 16 milioane de euro, deci vii cu bani de acasa, pierzand de 16 ori suma investita.

Inchipuiti-va ca, toate aceste pariuri se joaca permanent, platforma informatica, programe, aplicatii, asigurand functionarea automata, fara posibilitatea de retrageri, mai ales atunci cand simti ca ai pariat gresit. Este logic sa fie asa, este ca in sistemul operatiunilor clasice financiare tip: acreditiv documentar, operatiuni de tranzit de tip cont excrow, scrisori de garantie, in care cel putin cele doua parti implicate contractual, vanzatorul si cumparatorul nu mai pot interveni, de regula bancile, a treia parte, jucand rolul de arbitru, independent de partile contractuale si dependent de prevederile contractuale, conferind dimensiunea de fermitate si irevocabilitate. Numai pe caderea monedei euro, sperietoarea lunilor oct-dec 2011, s-au pariat 21 de miliarde de euro, adaugati cota de 1 la 10, 20 sau mai mult si realizati dezastrul din buzunarul celor care au pariat gresit, euro fiind cat se poate de sanatos chiar si astazi.

Revenim la Grecia. De ce credeti ca liderii UE nu-i permit acesteia obstescul sfarsit financiar, prin faliment, adica default, cand de fapt aceasta este situatia de facto, care o guverneaza? De ce este aceasta teama de neinteles si mesaje dintre cele mai infricosatoare, cum ca daca Grecia intra in default, UE se poate dezintegra? La o simpla analiza economica de bun simt, netinand seama de subteranele finantei europene, oculta pana in maduva oaselor, ne-am putea intreba, cum o tara cu un PIB de 250 miliarde de euro ar putea zdruncina PIB-ul UE de peste 12.000 de miliarde de euro, reprezentand 2% din acesta? Raspunsul, pe care niciun lider european nu are curajul sa-l dea este ca, la instituirea oficiala a default, se declanseaza automat, prin sistemele informatice ale platformelor de tranzactionare, o tragedie europeana, posibil mondiala, ca urmare a panzei imense de pariuri in marja, sub toate formele,care efectiv pot arunca in aer Uniunea Europeana. Infectarea si contagiunea in sistemul financiar european este intr-atat de mare, nici nu mai poate fi masurata si nici impiedicata, nici inainte, nici dupa declansare, actionand automat. Acest lucru da fiori liderilor UE, deoarece ceea ce se poate petrece, nici nu poate fi controlat, nici administrat.

Pentru o mai buna intelegere, am sa va aduc aminte de un caz intamplat in urma cu mai multi ani, la Banca Societe Generale, Franta, pe care as dori sa-l intelegeti prin prisma celor expuse pana in prezent: Jerome Kerviel, broker la aceasta banca, a implicat banca, fara stirea ei, in operatiuni cu derivate, cu lucru in marja. A castigat 1,4 miliarde euro, i s-a urcat la cap, probabil se considera deja vedeta, o fi fost si incurajat, a marit marja si cota pantru pariuri, dupa care a pierdut peste 6 miliarde de euro dintr-o data, de a fost nevoie, dupa arestarea lui, ca actionarii bancii sa convoace AGA si sa aduca de indata 5 miliarde de euro de acasa. Inchipuiti-va ca Grecia nu este Societe Generale si ca pariurile pe viata ei au fost facute in intreaga UE si nu numai, si in alte zone, contagiind intreaga lume. Acesta este adevarul crud, instituirea oficiala a falimentului Greciei declanseaza in aceeasi secunda, in mod automat, inchiderea tuturor pozitiilor financiare, pot fi milioane, miliarde de astfel de operatiuni, deschise poate in ani de zile, in special in ultimii, ceea ce poate sa conduca la efecte astazi de neimaginat, de genul falimente in serie la tot felul de organizatii financiare, care au pariat din greu, pe o situatie sau alta, pulverizarea fondurilor depuse de diverse categorii de depunatori, la institutii financiare descrise mai sus si tot felul de astfel de efecte nocive, care pot afecta decisiv viata cetatenilor europeni si probabil mondiali.

Mai rau, ca efect subsecvent deschiderii pozitiilor in marja, pentru a favoriza pariurile aferente, la valori de sute si mii de miliarde de euro, entitati financiare extrem de puternice isi folosesc lobbyul si influenta proprie, pentru a face sa se intample mizele acestora, impingand spre dezastru, chiar state, nu mai vorbesc de alte entitati mai slabe decat acestea. Acestia sunt cunoscuti in literatura de specialitate drept speculatori, de care multi se tem si in fata carora se instaleaza fel de fel de obstacole, vezi imprumutul FMI pentru Romania, care ar fi avut drept scop si intarirea capacitatii BNR de a lupta impotriva respectivei specii de rapitori, financiari bineinteles. Acesta este motivul pentru care UE va face tot ce-i sta in putinta sa nu incurajeze Grecia sa declare oficial starea de faliment si probabil ca pana la urma ii va accepta toate mofturile fiscal-bugetare, in detrimentul unor state, gen Romania, care in intrega ei istorie nu a fost scutita de rambursarea nici macar a unui sfant.
(mai multe analize economice pe www.blanculescu.ro)


http://www.zf.ro/special/grecia-pe-drumul-unui-faliment-controlat-al-brandului-de-tara-se-pregateste-romania-9329872 Grecia, pe drumul unui faliment controlat al brandului de ţară. Se pregăteşte România.

Toată lumea se uită cu stupefacţie cum a ajuns Grecia, o ţară a Uniunii Europene şi cu moneda euro, un “cadavru în putrefacţie”, care este lăsat să falimenteze controlat pentru a nu dărâma tot sistemul financiar european. Practic Grecia trăieşte din mila Europei şi treptat s-a predat comisarilor financiari europeni. Grecia nu mai are brand de ţară, iar investitorii nu mai au încredere în ea. Cât poţi să trăieşti, ca economie şi ţară, numai din reducerea tarifelor în turism şi din austeritate? Pentru a vedea unde a ajuns Grecia trebuie să ne uităm la parcursul ei din ultimul deceniu în care toată clasa politică elenă s-a înfrăţit cu lumea afacerilor devalizându-şi propria ţară. Banii Greciei sunt în conturile din străinătate. Este România împinsă pe acelaşi drum de liderii săi politici? Extrapolaţi datele statistice actuale şi combinaţi-le cu înfrăţirea politică şi economică de la noi.

Acum un deceniu Grecia a intrat în zona euro, iar liderii ei politici au deschis sticlele de şampanie. Atunci, Grecia a beneficiat de un “wild card” din partea Europei ca să nu fie lăsată pe margine şi astfel proiectul politic european de şase decenii la care a muncit generaţia de după cel de-al Doilea Război Mondial să fie ciunt. După zece ani, grecii au ajuns să se trezească în fiecare zi cu ameninţarea ieşirii pe uşa din dos din zona euro şi să se îndrepte sigur spre un faliment “controlat” al întregului brand de ţară. În doi ani de zile Grecia a fost salvată de două ori de la un faliment necontrolat, în corpul ei injectându-se în total 240 de miliarde de euro, adică cât PIB-ul lor. Cele mai puternice ţări ale Europei trebuie să scoată bani din buzunar şi să ajute Grecia să îşi plătească datoriile astfel încât lumea financiară să nu se prăbuşească precum un domino. Când au intrat în zona euro Grecia avea o datorie de 100% din PIB. În zece ani a mai adăugat 50% din PIB (în 2011 PIB-ul este estimat la 217,8 mld. euro, iar datoria publică la 347 mld. euro). Dar ce au făcut cu banii întrucât economia lor nu a avut o creştere spectaculoasă, ci practic s-a târâit. Într-un deceniu au adunat datorii de 170 de miliarde de euro, dar PIB-ul a crescut cu numai 70 de miliarde de euro. Grecia a fost pasată la fiecare ciclu electoral între practic aceleaşi “familii” de politicieni. Atâta timp cât cel care ajungea la putere majora salariile şi pensiile din condei, adică din împrumuturi, lumea era fericită şi nimeni nu punea întrebări. Contractele publice erau adjudecate de “familii”, iar banii plecau în conturile din străinătate. Cazul Olimpiadei din 2004 a fost cel mai elocvent. Grecia a plătit o factură de 9-10 miliarde de euro, când în realitate costurile erau de 4-5 miliarde de euro. Acum toată infrastructura sportivă stă nefolosită şi înghite anual sute de milioane de euro de la buget pentru întreţinere. Autostrăzile au costat dublu sau triplu, iar toate construcţiile publice erau cele mai râvnite contracte.

Grecii se bazează numai pe turism în susţinerea economică, având în vedere că exporturile sunt de numai 20 de miliarde de euro, iar deficitul comercial – exporturi minus importuri – se situează în jurul a 20 de miliarde de euro. O întreagă generaţie de politicieni a luat bani ca să aibă linişte în ţară, dar nu a construit nimic. Criza financiară mondială izbucnită la finalul lui 2008 a dezvelit situaţia Greciei. În momentul în care toată lumea a început să fugă cu banii de peste tot şi nimeni nu mai voia să împrumute ţările slabe, Grecia a rămas practic fără bani. În mai 2010 a venit primul pachet de salvare în valoare de 110 miliarde de euro. Liderii politici eleni nu au făcut nimic în schimbul acestui pachet, iar practic totul s-a blocat timp de un an şi jumătate. Scăderea economică a venit peste ei, iar grecii şi-au retras chiar ei banii din bănci şi mulţi i-au dus în străinătate. 60 de miliarde de euro au plecat din depozite din septembrie 2009, când erau 237 de miliarde de euro. În aceste condiţii, cu ce să mai finanţezi economia? Şi cu ce să mai plăteşti datoriile?Practic Grecia a intrat într-un faliment controlat al întregului brand de ţară. Nimeni nu o mai împrumută şi stă la mila Europei. Fără bani nu îşi poate reforma economia astfel încât să genereze surplus din care să plătească treptat datoriile. Liderii politici vor fi practic obligaţi să vândă sau să pună gaj toate activele în contul datoriilor. Poate să reziste Grecia în aceste condiţii sau inevitabil va ieşi singură sau va fi expulzată din zona euro?

Dacă iese şi revine la drahmă, atunci o întreagă ţară îşi va pierde puterea de cumpărare peste noapte prin devalorizare, iar un salariu minim de 700 de euro acum se va înjumătăţi. Chiar şi în aceste condiţii Grecia va trebui să îşi găsească alţi “sponsori” care să o finanţeze, dacă Europa îşi întoarce spatele cu totul. Chinezii şi ruşii sunt singurii pentru care Grecia prezintă interes. Pentru ruşi ar fi practic a reluare a istoriei, având în vedere că la Ialta în 1945 au făcut schimb de ţări cu americanii şi englezii. Au dat Grecia, au luat România.

13-grafic

Cu puţine excepţii (exporturile României sunt duble faţă de ale Greciei – 40 de miliarde de euro versus 20 de miliarde) România prin liderii ei politici mai face câte un pas pe drumul deschis de Grecia. România are o datorie publică în jurul a 33% din PIB (129 de miliarde de euro estimat pentru 2011), dar dacă se adaugă şi cea privată, datoria este de 80% din PIB. În trei ani de criză România a adunat la datoria publică 25 de miliarde de euro fără ca acest lucru să se vadă cumva în economie prin reduceri de taxe şi impozite sau proiecte de investiţii care să genereze creştere. Cele 25 de miliarde de euro au fost luate pentru acoperirea deficitelor de pensii, de asigurări sociale şi plata facturilor pentru autostrăzi şi drumuri care încă nu se văd, pentru bazine de înot care sunt închise pentru că nu mai sunt bani de întreţinere, pentru plantat de flori, pentru contracte publice mai mari cu o treime, pentru aparatură medicală pe care nu o foloseşte nimeni sau pentru sisteme informatice care nu funcţionează, dar au fost plătite. În sistemele informatice publice au fost investiţii în zece ani de peste 2 miliarde de euro, dar instituţiile nu comunică deloc între ele informatic. În sistemul de sănătate a fost nevoie de un deceniu şi de peste 100 de milioane de euro ca să se facă o bază de date cu privire la consumul de medicamente şi nici până acum nu este funcţional în totalitate.

De trei ani economia se zbate între -1,5% în 2010, 2,5 creştere în 2011 şi speranţa unui plus de 1,5% în acest an. La aceste ritmuri economice soldul datoriei creşte cu 2 miliarde de euro pe an, asta în condiţiile în care nu se preiau datoriile firmelor de stat sau ale primăriilor. România are nevoie de o creştere economică de cel puţin 5% pe an în următorul deceniu pentru a nu deveni ea o victimă a pieţelor financiare prin creşterea gradului de îndatorare. Cum să obţii o creştere economică de 5%, în condiţiile în care o întreagă clasă politică, de la preşedinte la premier, miniştri şi funcţionari, şi-a bătut joc de cea mai ieftină sursă de finanţare – fondurile europene. Mandatul de trei ani al premierului Boc a fost catastrofal din această privinţă, iar cel mai bine se vede prin cei trei miniştri care au trecut pe la Ministerul Muncii şi nu au reuşit să supravegheze programul POSDRU. Cum poţi să atragi 6 miliarde de euro în acest an din fonduri europene când puterea a acceptat, mai mult de faţadă, să creeze un post de ministru de afaceri europene care practic nu poate să facă nimic. Odată cu izbucnirea crizei ritmul de creştere al salariilor s-a oprit brusc în toată economia şi chiar s-au operat scăderi, având în vederea căderea vânzărilor şi lipsa banilor odată cu închiderea robinetului de finanţare de către bănci. Cu salarii care se învârt între 200 şi 400 de euro nu se poate crea o piaţă internă care să stimuleze consumul şi să nu depindem atât de mult de exporturi pentru a avea un plus economic.

De douăzeci de ani, aceiaşi lideri conduc România, iar alternarea la putere s-a produs numai la televizor. În spate afacerile firmelor de partid merg înainte, iar singura problemă este pentru ce sumă se scoală cineva “din pat” ca să rezolve un contract. Şi exact ca la greci probabil că banii sunt în afară.

La o creştere economică ce se învârte pe la 0% niciun investitor străin nu va mai călca în România, iar exemplul cel mai bun sunt aceşti trei ani, când de la investiţii străine de 16 miliarde de euro am căzut la 1,9 miliarde de euro şi nici după trei ani guvernul, fie că a fost Boc sau acum Ungureanu, nu are o strategie de a readuce investitorii străini în economia românească. 13-romaniaNu totul stă numai în garanţiile pe care le oferă statul, mai trebuie să oferi şi o economie şi o administraţie mai puţin coruptă şi birocratică. Reforma statului, sloganul din ultimii doi ani de zile, nu are rezultate practice în economie. Degeaba vrea guvernatorul BNR Mugur Isărescu să “scape” de FMI când nu are ce să pună în loc. Ce să prezinţi şi cu ce să te duci în faţa pieţelor? Cu un deficit bugetar care este ţinut sub control numai prin amânarea plăţii facturilor? Cu fonduri europene care îţi explodează în faţă şi riscă să fie oprite? Cu un sistem bancar care este practic controlat de zece bănci, dintre care două sunt greceşti? Cu menţinerea la limită a finanţărilor către România, doar ca să mai aibă puţin oxigen operaţiunile locale? Cu o piaţă internă unde oamenilor le este frică să consume pentru că nu ştiu ce se întâmplă mâine şi nici nu au încredere în liderii lor? Cu contracte ale firmelor de stat din care pleacă 100-200 de milioane de euro mai departe? Cu un sistem medical devalizat de toată lumea? Cu o administraţie plătită la limita subzistenţei, dar unde toată lumea se bate să intre având în vedere că “şpăgile” care ies depăşesc orice imaginaţie (vezi cazul pri­marului Clujului Sorin Apostu)? Cu jumătate din Parlament care încasează 1.000 de euro pe lună net de deputat sau senator şi care lucrează şi legiferează fluierând de la balcon sau fiind în grevă parlamentară? Cu oameni de partid care sunt treziţi noaptea din somn şi puşi miniştri? Cu o clasă de lideri români de business care nu vor să audă de politică şi care nu sunt uniţi? Cu vânzări de active şi apoi închideri de unităţi? Cu TVA de 24% pe care mai bine nu îl plăteşti şi preferi să lucrezi la negru? Cu taxe pe forţa de muncă de jumătate din salariu de care fug toţi? Cu “impresari” care ameninţă în sala de judecată? Sau cu finanţatori care fac agenda publică? Cu cine să înlocuim profesoratul FMI?

Nici când am fost inundaţi de miliarde de euro nu am pus ceva în loc. Dacă liderii politici, cei cărora populaţia le-a încredinţat cu bună credinţă administrarea ţării, nu schimbă cursul pe care a intrat România sau dacă România nu îşi schimbă liderii, atunci Grecia de acum este imaginea României din viitor.

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in Big Business, Brainstorming and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s