Revoluția verde: cum a reușit eco-activismul să responsabilizeze Bulgaria


Ecologiștii au arătat că pot lupta împotriva sistemului – oare în ce măsură il pot repara? 29-11-12, Dimiter Kenarov, Sofia

Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului Balkan Fellowship for Journalistic Excellence, inițiat de Robert Bosch Stiftung și ERSTE Foundation, în cooperare cu Balkan Investigative Reporting Network.

În după amiaza de 13 iulie 2012 cam o mie de oameni s-au adunat la Podul Vulturilor, o intersecție aglomerată din capitala Bulgariei, blocând traficul. “Ne cerem scuze pentru neplăceri, dar încercăm să salvăm ce a mai rămas din Bulgaria” se putea citi pe una din pancartele demonstranților. Un grup de tineri, bărbați și femei, ședeau pe carosabil, în timp ce alții cântau, dansau sau mergeau pe biciclete în zgomotul claxoanelor mașinilor și autobuzelor. “Vrem natură, nu beton” scandau ei. Acest flash-mob a fost organizat în aceeași zi și pe Facebook în semn de protest față de decizia Adunării Naționale de a modifica legea pădurilor. Legea amendată ar fi eliminat limitele în cazul anumitor tăieri și ar fi permis expansiunea stațiunilor de ski în pădurile aflate în proprietatea statului.

Poliția a arestat câțiva oameni, dar efortul de a stăvili adunarea s-a dovedit a fi inutil. În ziua următoare numărul protestatarilor s-a dublat. Boyko Borisov, primul ministru al Bulgariei, a rămas ferm pe poziții insistând că nimic nu poate opri investiția în turismul de iarnă. În cea mai mare parte, presa favorabilă guvernului a expediat problema numindu-i pe protestatari “ecologiști”. În cea de-a treia zi la Podul Vulturilor se adunaseră 8000 de oameni. “Nu suntem ecologiști, suntem cetățeni” scria pe noile pancarte. În fața protestelor în creștere continuă, proaspăt alesul președinte Rosen Plevneliev, a respins Legea Pădurilor și a returnat-o Adunării Naționale pentru o nouă rundă de negocieri. Legea a fost revizuită  în concordanță cu cererile protestatarilor și ratificată în mod oficial la începutul lui august, ceea ce a reprezentat o semnificativă victorie pentru cetățenii bulgari cu conștiință ecologică – și nu a fost prima victorie.

În ultimii anii, mișcările civice impotriva amenințărilor de mediu au proliferat în țară. Unele s-au opus construirii excesive pe litoralul Mării Negre. Altele au luptat împotriva  cultivării organismelor modificate genetic sau au protestat față de extinderea minelor de aur sau de extragerea gazelor naturale prin procedeul numit fracturare hidraulică. Protestele împotriva fracturării hidraulice au adunat bulgari din toate categoriile sociale. Împreună s-au dovedit a fi un antidot eficient în fața apatiei politice larg-răspândite, și au contribuit la responsabilizarea instituțiilor în fața presiunii  publice. Există o breșă în sistem” spune Vasil Garnizov, profesor de antropolgie asociat la New Bulgarian University, care a studiat miscările ecologiste.  “Rămâne de văzut dacă este permanenta, dacă va reuși să reconfigureze situația” spune el. Garnizov, fost ministru adjunct al devoltării regionale și lucrărilor publice, este de părere că noul activism i-a încurajat pe bulgari să se întrebe cine le conduce țara.  “S-a pus cea mai importantă întrebare – cine ia deciziile: cetățenii sau oligarhii?

Pentru mulți observatori și participanți, mișcarea ecologică a renăscut speranțele pierdute într-o puternică societate civilă în Bulgaria, unul dintre cele mai sărace state ale Uniunii Europene. Există un contrast puternic cu ceea ce se petrecea imediat după căderea comunismului. În timpul așa numitei perioade de “tranziție”, bunurile publice au fost jefuite de elita politică și de afaceri. Drept rezultat, mulți cetățeni au abandonat orice participare civică, dezamăgiți de procesele democratice. “Mișcarea ecologistă a reușit pentru prima oară să scoată oamenii în stradă cu un oarecare efect” spune Borislav Sandov, co-președinte al Verzilor, un partid tânăr implicat în recentele campanii din Bulgaria. “Mișcarea ecologistă a devenit un element esențial în lupta pentru democrație”.

‘Copii ai tranziției’ > Noul val de activiști privește natura ca pe ultima resursă comună nejefuită. Perioada de după 1989 – “tranziția” de la communism la capitalism – nu a fost blândă cu natura Bulgariei. In mod ironic, prăbușirea economică a țării a permis inițial regenerarea unor habitaturi naturale. Pe măsură ce industria grea – până atunci dependentă de resursele ieftine și de piețele de desfacere ale Uniunii Sovietice – înceta să funcționeze, flora și fauna și-au revenit. Curând însă, liberalizarea pieții a avut un efect contrar. Boom-ul imobiliar și construcțiie din perioada care a precedat aderarea Bulgariei la UE au dus la devastarea multor zone protejate aflate de-a lungul plajei, pe litoralul Mării Negre și în munți. Păduri  seculare de pini din Munții Pirin, un sit aflat în Patrimoniul Mondial UNESCO, au fost distruse pentru a transforma pitorescul sat Bansko într-o mega stațiune de ski. O investigație ulterioară a dovedit că stațiunea s-a extins ilegal cu mai mult de 50% decât fusese inițial aprobat.

Bulgaria este marcată de corupție având – potrivit estimărilor – un sector “gri” ce reprezintă o treime din economie, cel mai mare de acest fel din UE. Bulgaria este și țara cea mai investigată pentru utilizarea abuzivă a fondurilor europene, după cum declară OLAF, Biroul European anti-fraudă. Dezvoltarea necontrolată și adesea ilegală a pus amprenta corupției și asupra naturii. Studii realizate de Fundația Bulgară pentru Biodiversitate indică faptul că în perioada 2002-2007, țara și-a pierdut biodiversitatea și peisajul natural mai mult decât în precedenții douăzeci de ani.

Ca răspuns la escaladarea distrugerii naturii , au apărut mișcări ecologiste, adesea considerate în Bulgaria drept ultima resursă la care pot recurge cetățenii. Pentru Natură – o coaliție puternică ce reunește 21 de organizații neguvernamentale și civice,  înființată în 2007 –  a dat naștere unei serii de campanii, dintre care multe sau dovedit pline de success. “Era dificil ca o singură organizație să abordeze cele mai dificile cazuri. La un moment dat am realizat că trebuie să cooperăm ca să putem avea success”, spune Konstantin Ivanov, director de comunicare și marketing al filialei bulgare WWF, membră a coaliției.  “Ecologia este cea mai nimerită să unească oamenii, indiferent de opinii politice sau alte convingeri”.

In 2009, de exemplu, o alianță eterogenă reunind ecologiști, crescători de albine, bucătari și organizații de părinți au luptat împotriva încercărilor guvernului și lobby-ului corporatist de a introduce organisme modificate genetic. Eforturile lor s-au concretizat într-o lege foarte restrictivă care practic interzice culturile modificate genetic în țară. Mișcarea ecologistă a extins rețeaua de zone protejate a Uniunii Europene, Natura 2000, care include acum 34% din teritoriul Bulgariei, față de 5% cât prevedea propunerea inițială a guvernului. Autoritățile bulgare au dat înapoi în fața  protestelor în creștere.

Poate cel mai mare success a fost înregistrat în acest an în ianuarie, când campanile de pe Facebook au adunat mii de oameni pe străzile Sofiei și în alte 15 orașe pentru a protesta față de controversata practică a fracturării hidraulice, în explorarea și extragerea gazelor de șist. Adunarea Națională a răspuns prin impunerea unui moratoriu cu privire la fracturarea hidraulică, singurul demers de acest gen din Europa de est. “Nu au fost doar proteste, ci campanii complexe care implicau diverse mijloace, inclusiv publicitate prin media și acțiune în justiție” spune Svilen Ovcharov, avocat care a jucat un rol central în confruntările juridice legate de mediu. Acestea s-au dovedit a fi un element esențial, chiar dacă mai puțin vizibil, care a completat în mod hotărâtor acțiunile de stradă. “În afară de mișcarea ecologistă, nu am văzut pe nimeni în Bulgaria  să folosească cu atâta ușurință instrumentele acțiunii civice” spune el.

Unii analiști au numit fenomenul “societatea civilă ecologistă” și “noua revoltă bulgară“  facând o paralelă cu primăvara arabă și mișcările Occupy din Europa de vest și Statele Unite. “Astăzi bătălia pentru piețele orașului nu se dă în pădure, dimpotrivă în piețele orașului se luptă pentru păduri” scria studentul Georgi Deianov, într-un eseu multimediatizat care a devenit manifestul neoficial al celor care protestau pe Podul Vulturilor din Sofia împotriva legii pădurilor. “Suntem împotriva oligarhilor care rămân în afara legii și monopolizează toate sferele vieții economice, politice și publice” a continuat el. “Suntem copiii tranziției“.

Amploarea mișcării ecologiste bulgare a crescut incluzând in cea mai mare măsură tineri din clasa de mijloc, având cunoștințe tehnice. În același timp, a crescut impactul ei asupra deciziilor guvernului. Capital, influentul săptămânal bulgar, a publicat un articol de patru pagini despre evenimentele de la Podul Vulturilor, intitulat “O breșă în Matrix”. Un studiu al Institutului de Studii Sociale și Marketing arată că 65% dintre bulgari îi susțineau pe protestatari.

Lupta pentru aer, apă și păduri s-a dovedit a fi singura formă de solidaritate viabilă,” spune Vasil Garnizov. “Toate celelalte forme de solidaritate – socială și națională – par a fi eșuat”.


Scut verde’ > Politicile de mediu au rădăcini unice in această țară mică din Balcani. Societatea Independentă Eco-Glasnost, o organizație ecologică înființată în primăvara lui 1989, este cea care s-a transformat în prima mișcare dizidentă care s-a opus deschis Partidului Comunist. În același an Eco-Glasnost a organizat la Sofia primul miting împotriva regimului și a depus o petiție în favoarea deschiderii și transparenței în ceea ce privește problemele de mediu. Pe lângă preocupările ecologice, pledau pentru reforme sociale, democrație și drepturile omului. “Înainte de toate Eco-Glasnost a fost o organizație dizidentă. Am realizat multe în ceea ce privește mediul, dar ecologia a fost și un scut, în sensul pozitiv al cuvântului, din spatele căruia am protestat împotriva totalitarismului” își amintește Alexander Karakachanov, unul dintre liderii mișcării. “Eco-Glasnot a prima dintre organizațiile dizidente care a eliberat mintea oamenilor și le-a arătat că schimbarea se apropie”.

Mișcarea s-a bucurat de o popularitate imensă în Bulgaria în timpul schimbărilor din 1989. Ulterior, a fost asociată cu reformele democratice și lupta pentru transparență. Eco-Glasnost a devenit membră a Uniunii Forțelor Democratice, o organizație care a reprezentat un actor politic major timp de mai bine de un deceniu. Totuși, în ciuda succesului inițial, facțiuni aflate în conflict au dus la dezintegrarea organizației care și-a pierdut importanța politică și susținerea populară. Odată cu înrăutățirea situației economice și cu confiscarea dezbaterii publice de către disputele ideologice dintre “comuniști” și “democrați”, prima recoltă de miscări ecologiste a Bulgariei a dat roade.

Activiștii de azi se luptă în orașe pentru controlul asupra pădurilor, în timp ce pe vremuri luptele se duceau în păduri pentru stăpânirea orașelor. Totuși, unii se tem că orice asociere directă cu politica va murdări idealul cetățenilor, odată ce negocierea și compromisul politic ar deveni inevitabile. Câteva partide ecologiste își dispută dreptul la un număr redus de voturi ceea ce nu le ajută cu nimic în încercarea de a câștiga încrederea publică. Și în timp ce mișcarea ecologistă are success, ecologismul politic e în declin. “O problemă serioasă pentru partidele ecologiste este faptul că munca lor cere timp, se bazează pe un efect cumulativ care s-ar putea simți în 20 sau 50 de ani”, spune Radosveta Krastanova, specialist în ecologie. “Dar logica politică funcționează invers: este nevoie să oferi un rezultat imediat, acum. Ecologia nu funcționează după logica politicii”.

Dacă partidele ecologiste vor reuși sau nu să atragă noi adepți în Bulgaria, rămâne de văzut. Ecologismul a avut deja un efect vizibil asupra discursului politic din această țară. Înțelegând forța opiniei publice, câteva partide au trecut la adoptarea unei agende ‘mai verzi’ pentru a atrage alegători. Cel mai important este faptul că o nouă generație de bulgari pare a-și fi găsit o voce după ani de prăbușire socială și pierderea valorilor comune, ceea ce le-a permis celor puternici să acționeze dezechilibrat, fără a fi controlați de nimeni.

Legea mediului ‘prea strictă’ > Firește, nu toată lumea e muțumită. Critici susțin că atenția prea mare acordată mediului încetinește economia Bulgariei, mai ales în regiunile sărace. Ei pretind că reglementarea excesivă afectează afacerile și investițiile, ducând la creșterea șomajului. “În zona montană este o adevărată catastrofa demografică și economică ” spune Filip Tzanov, om de afaceri și președinte al asociației Natura pentru Oameni și Regiuni, care promovează susținut skiul și spune că reprezintă interesele comunităților regionale. “Reglementările de mediu sunt mult prea stricte în Bulgaria și reprezintă o povară pentru oameni de afaceri și investitori”.

După evenimentele de la Podul Vulturilor, asociația lui Tzanov a decis să organizeze un contra-protest în apărarea dezvoltării regionale, aducând cu autobuzul sute de locuitori din micile localități din regiunea montană din jurul Sofiei. Muți dintre ei – persoane în vârstă și sărace, își duceau singuri pancartele pe care scria “Locuri de muncă, afaceri și investiții nu sunt cuvinte urâte”; “Dați undă verde turismului”, “Nu cedați în fața rackeților ecologiști”. Contra-protestului din Sofia i-a lipsit probabil spontaneitatea evenimentelor ecologiste, dar „a pus o problemă importantă: cei mai mulți bulgari se zbat încă în sărăcie și unii văd ecologia – pe bună dreptate sau nu – ca pe încă un obstacol în calea revenirii lor economice.

“Există o distanță uriașă între aceste două culturi” spune Garnizov, profesor de antropologie asociat. “Administrația bulgară mai are multe de făcut până va avea capacitatea de a controla conflictul dintre imperativul absolut al protecției mediului și cel al dezvoltării economice”. Există însă semne că mișcarea ecologistă a început să șteargă vechile granițe sociale și geografice. În orășelul Krumovgrad, în Munții Rodopi, cei mai mulți locuitori s-au pronunțat împotriva propunerii unei companii canadiene de a deschide o mină de aur în apropiere. La Varna, stațiune de pe litoralul Mării Negre marcată de scandaluri de corupție, în luna iulie s-au organizat mitinguri, în semn de protest față de planurile de a ridica construcții private pe teritoriul celui mai mare parc public. Protestatarii s-au inspirat din succesul demonstrațiilor similare de la Sofia. Ca urmare a creșterii presiunii publice, consiliul municipal a retras autorizațiile de construcție.

Potrivit Radosvetei Krastanova, expertă în mișcări ecologiste, atenția față de mediu relevă continua dorință a bulgarilor de a avea spații comunitare și comunale în general, atât în sălbăticie, cât și în zona urbană – spații care aproape au dispărut în ultimii 20 de ani. “Cu certitudine, evenimentele recente au creat un fel de comunitate”, spune ea. “Nu știu cum să le spun exact: poate comunități ecologiste, în cel mai larg sens al cuvântului. Oameni care împărtășesc o viziune comună și valori comune.

‘Partid’ este un cuvânt urât> În ciuda popularitătii și a succesului mișcărilor ecologiste din Bulgaria, până acum entuziasmul nu a reușit să se transforme în voturi în campania electorala pentru alegerile generale și locale. Dezamăgirea provocată de politica electorală, pe care bulgarii o consideră coruptă, i-a descurajat pe mulți alegători, în special pe cei tineri. “Atitudinea de respingere a partidelor politice și a politicii în general este copleșitoare”, spune Toma Belev, inginer forestier, probabil cea mai cunoscută figură din mișcarea ecologistă bulgară. Firește, criza legitimității politice este comună întregii Europe, dar este acută în Bulgaria, unde situația este deosebit de gravă. Potrivit unui Eurobarometru, doar 17% din bulgari au încredere în instituțiile parlamentare, în timp ce media europeană se ridică la 28%. Acesta este unul din motivele pentru care partidele politice au fost practic absente de la mitingurile electorale, iar orice aluzie la vreo campanie politică a fost întâmpinată cu ostilitate de participanți.

“Indiferența față de politică este o problemă serioasă și oamenilor nu le place să fie asociați cu partidele politice”, spune Petar Kardjilov, care pregătește o teză de doctorat în comunicații de criză și este un participant activ la mitingurile ecologiste. Viitorul e neclar pentru o mișcare care a renunțat la implicarea politică.

Această profundă neîncredere în politică reprezintă o problemă pentru noile partide reformiste, care speră să atragă tinerii votanți. Verzii, partid ecologist fondat în 2007, este foarte activ în sfera publică, aducând idei și politici noi  cu privire la protecția mediului, agricultura sustenabilă, energia alternativă, eco-turism sau drepturile persoanelor LGBT. Cu toate acestea, la alegerile parlamentare din 2009 au obținut doar 0.52% din voturi.
“Problema este că, în Bulgaria, ‘partid’ este un cuvânt urât. Înțelegem asta și adesea încercăm să ascundem rolul nostru în campanii ca să nu îi îndepărtăm pe cei cărora nu le plac partidele politice”, spune Borislav Sandov, co-președinte al Verzilor. Cu toate acestea, Sandov crede cu fermitate în necesitatea reprezentării politice. În opinia sa, grupurile independente ale societății civile și partidele politice ar putea coopera pentru promovarea reformelor, lucrând atât din afara cât și dinăuntrul sistemului.  “Verzii nu reprezintă decât încă un instrument al mișcării ecologiste, o modalitate de a garanta un impact politic mai mare și a de a prezenta o agendă unificată” explică el”.


ÎN GRECIA, VERZII PĂLESC > Grecia a avut o mișcare ecologistă puternică după dictatura militară de la mijlocul anilor ‘70. Opoziția față de puterea nucleară i-a mobilizat pe cetățeni și a făcut ca problemele ecologice să fie incluse pe agenda politică. La Salonic, partidele verzi au înregistrat mari victorii. In 2002, diversele factiuni ecologiste din Grecia s-au unit sub numele de Verzii Ecologiști, un partid care a avut success la nivel național și european. In 2009, seful partidului, Michalis Tremopoulos, a fost ales în Parlamentul European, primul euro-parlamentar verde din Balcani de până acum. Totusi, recenta criza economică a mutat atenția de la ecologie, îndreptând-o spre problemele sociale și financiare. “Am pierdut multi dintre sustinătorii noștri verzi”, spune Michalis Tremopoulos. “Oamenii au greutăți financiare și nu le prea mai pasă de problemele ecologice. Am pierdut legătura cu alegătorii noștri.”

Criza a schimbat totodată și modul guvernului de abordare a problemelor de mediu. Disperati sa umple cuferele goale ale statului, acesta a avizat o serie de proiecte extrem de controversate – inclusiv un plan vizând o mare mină de aur în Peninsula Halkidiki. Potestele localnicilor nu au prea avut efect. “Companiile straine multinaționale vor să înghită Grecia“, declară Maria Kadoglou, unul dintre liderii campaniei împotriva minei. Tocmai când ecologia din Bulgaria și România, două țări ex-comuniste, începe să renască, în Grecia, o țară cu o tradiție mult mai îndelungată în democrație și angajament civic, mișcarea pare să intre în declin.

ACTIVISM PENTRU EXPORT > Activismul ecologist al Bulgariei s-a extins și dincolo de Dunăre, în Romînia vecină – o țară în care se regăsesc multe dintre problemele economice, sociale și de mediu. După ce au forțat guvernul să impună un moratoriu cu privire la fracturarea hidraulică, activștii bulgari au lansat prima campanie pe Facebook împotriva exploatării gazelor de șist în România. Ambele țări se confruntă cu riscul poluării prin fracturare hidraulică. Activiștii bulgari i-au sprijinit pe români cu documente și know-how. Eforturile lor au dat roade în martie, anul acesta, când o mulțime de români a ieșit în stradă, cum nu se mai vazuse de la căderea comunismului, în 1989. Cele mai mari proteste s-au semnalat la Bârlad, un oraș din nord-estul țării, unde erau planificate operațiuni de fracturare hidraulică. Demonstranții, dintre care mulți fuseseră mobilizați prin intermediul autorităților locale, al bisericii și al sindicatelor, cereau un moratoriu pe tema fracturării hidraulice, similar celui adoptat în Bulgaria. Cum protestatarii au ieșit pe străzi și la București, explorarea gazelor de șist a devenit un subiect dezbătut la nivel natțional.


Green Revolution: How Eco-Activism Made Bulgaria Care Again

On the afternoon of June 13, 2012, about a thousand people gathered at the Eagles’ Bridge, a busy intersection in downtown Sofia, the capital of Bulgaria, bringing the traffic to a standstill. “Sorry for the inconvenience, but we’re trying to save what’s left of Bulgaria,” read one of the protester’s signs. A group of young men and women sat in the street, while others sang, danced or rode bicycles between honking cars and buses. “We want nature, not concrete,” was the recurring chant. The flash-mob had been organised that same day on Facebook in protest against theNational Assembly’s decision to change the country’s forestry law. The amended law would have effectively removed curbs against certain types of logging, and permitted the expansion of ski resorts into state-owned forests, without changing the status of the land.

The police arrested a few people, but efforts to contain the rallies proved futile. The next day, the number of protesters had doubled. Bulgaria’s Prime Minister, Boyko Borisov, at first stood firm, insisting that nothing could stop investment in winter tourism. Much of the government-friendly media simply dismissed the protesters as “ecologists”. On the third day, there were as over 4,000people at the Eagles’ Bridge. “We are not ecologists, but citizens,” the new signs read. Facing political contagion from the spiralling protests, the newly-elected president, Rosen Plevneliev, vetoed the Forestry Law and returned it to the National Assembly for another round of negotiations. The law was revised and officially ratified in early August, in accordance with the protesters’ demands. It was a significant victory for Bulgaria’s eco-conscious citizens – but it was not the first one.

Protests against fracking brought together Bulgarians from a range of backgrounds. Over the last few years, civic movements have mushroomed in the country, dedicated to resisting what they regard as threats to the environment. Some have opposed unbridled construction on the Black Sea coast. Others have fought against the cultivation of genetically-modified crops, or campaigned against gold mines and the extraction of natural gas through hydraulic fracturing, also known as fracking. Together, they have provided an effective antidote to widespread political apathy, and have made institutions more responsive to public pressure. “There is a break in the system,” says Vasil Garnizov, an associate professor of anthropology at the New Bulgarian University who has studied the environmental movements. “Whether it is permanent, or whether it will truly reconfigure the situation, remains to be seen,” he says. Garnizov, who is also a former deputy minister of regional development and public works, believes the new activism has encouraged Bulgarians to ask who runs their country. “The most important question has been put on the table – who makes the decisions: citizens or oligarchs?” For many observers and participants, environmentalism has resurrected long lost hopes of a robust civil society in Bulgaria, one of the poorest states in the European Union.

ACTIVISM FOR EXPORT> Bulgaria’s green activism has also spilled across the Danube into neighbouring Romania, a country that has many of the same economic, social and environmental problems. After pressuring their government to impose a moratorium on fracking, Bulgarian activists launched the first Facebook campaign against shale gas exploration in Romania. Both countries share aquifers that risk being polluted by fracking. The Bulgarian activists helped the Romanians with documents and know-how. Their efforts bore fruit in March this year, when Romanians took to the streets in numbers unseen since the fall of communism in 1989. The protests were largest in the north-eastern town of Bârlad, where fracking operations had been planned. The demonstrators – including many who had been mobilised through local authorities, churches and trade unions – demanded a moratorium on fracking similar to the one passed in Bulgaria. As protesters took to the streets in Bucharest, shale-gas exploration became the subject of a national debate.

The contrast with the years immediately after communism is stark. During the so-called “transition” period, public resources were plundered by political and business elites. As a result, many citizens withdrew from civic life, deeply disillusioned with the democratic process. “The environmental movement is the first one that has managed to bring people out in the street and effect change to some degree,” says Borislav Sandov, a co-chair of The Greens, a young party that has been involved in the recent campaigns in Bulgaria. “The environmental movement has become one of the main pillars in the fight for democracy.”

‘Green shield’ > Environmental politics have unique roots in this small Balkan country. It was the Independent Society of Eco-Glasnost, an ecological organisation founded in the spring of 1989, which developed into the first dissident movement to openly oppose the Communist Party. That same year, it organised the first public rally in Sofia against the regime and submitted a petition calling for greater openness on environmental issues. Aside from ecological concerns, there were also demands for social reforms, democracy, and human rights. “Eco-Glasnost was first and foremost a dissident organisation. We achieved a lot on environmental issues, but environmentalism was also the shield, in the positive sense of the word, behind which we protested against totalitarianism,” remembers Alexander Karakachanov, one of the leaders of the movement. “Of all the dissident organisations, Eco-Glasnost was the first one to liberate the public mind and show people that change was on the way.” The movement enjoyed immense popularity in Bulgaria during the political changes in 1989. Later, it was closely associated with democratic reforms and became one of the constituent members of the Union of Democratic Forces, an umbrella organisation which was a major political player for more than a decade. Despite its initial success, however, Eco-Glasnost soon disintegrated into bickering factions and gradually lost its political clout and grassroots support. With the economic situation worsening and public debate hijacked by raucous ideological battles between “communists” and “democrats”, Bulgaria’s first crop of environmental movements went to seed.

Children of the transition’ > The new wave of activists regard nature as the last shared resource to have escaped plunder. The period after 1989 – the “transition” from communism to capitalism – has not been kind to Bulgarian nature. Ironically, the economic collapse of the country initially allowed some natural habitats to regenerate. Wildlife flourished as heavy industry, until then reliant on the Soviet Union’s cheap raw materials and export markets, began to shut down. Market liberalisation, however, soon reversed the gains. The real-estate and construction boom that preceded Bulgaria’s accession into the EU devastated many of the protected areas along the sandy beaches of the Black Sea coast and the country’s mountains. Centuries-old pine forests in the Pirin Mountains, a UNESCO World Heritage Site, were destroyed to convert Bansko, a picturesque village, into a mega-size ski-resort. An inquiry by the Ministry of the Environment and Water later concluded that the resort had illegally expanded by more than 50 per cent of its originally assigned area.

Bulgaria is riddled with corruption. It is estimated to have the largest “grey” sector in the EU, accounting for about a third of the economy. Bulgaria is also the most investigated country for abuse of EU funds, according to the European anti-fraud office, OLAF. Through unchecked and often-illegal development, corruption has taken its toll on nature. Studies by the Bulgarian Biodiversity Foundation indicate that in the period between 2002 and 2007, the country lost more biodiversity and natural landscapes than in all the preceding 20 years.

The environmental movements emerged in response to the rampant destruction of nature, which is often viewed as Bulgaria’s last public resource. A powerful coalition, For the Nature, uniting 21 non-governmental and civic organisations, was established in 2007, giving rise to a series of campaigns, many of which have so far proved successful. “It was very difficult for a single organisation to tackle the most difficult cases. At a certain point we realized we had to work together to achieve success,” says Konstantin Ivanov, head of communications and marketing at the Bulgarian branch of WWF, one of the coalition members. “Environmentalism is in the best position to unite people, regardless of their political or other differences.”

In 2009, for instance, a motley alliance of environmentalists, beekeepers, chefs, and parental organisations fought against attempts by the government and corporate lobbyists to introduce genetically-modified crops. Their efforts resulted in a highly restrictive law that virtually banned genetically-modified crops from the country. The authorities in Bulgaria have executed a series of U-turns in the face of mounting protests. The green movement also pushed for the expansion of Natura 2000, the European Union’s network of protected areas, to include 34 per cent of Bulgaria’s territory. The initial government proposal had included only five per cent.

But perhaps the biggest success came in January this year, when Facebook campaigns helped bring thousands onto the streets of Sofia and another 15 towns to protest against the controversial practise of fracking, for the exploration and extraction of shale gas. The National Assembly responded by imposing a moratorium on fracking, the only such measure in eastern Europe.

“These have not just been protests, but complex campaigns involving various instruments [including media publicity and legal action],” says Svilen Ovcharov, a lawyer who has played a central role in environmental legal battles that have proved to be an important, if less visible, counterpart to street action. “Beyond the green movement, I haven’t seen anyone in Bulgaria use so effortlessly the instruments of civic activism, generally speaking,” he says. Some analysts have called the phenomenon the “green civil society” and the “new Bulgarian uprising”, drawing parallels with the Arab Spring and the Occupy movements in western Europe and the United States.

GREENS FADE IN GREECE : Greece has had a strong environmental movement since the end of military rule in the mid-1970s. Opposition to nuclear power galvanized citizens and forced environmental issues onto the policy agenda. In Thessaloniki, green parties scored substantial victories. In 2002, Greece’s various green factions united as The Ecologists Greens, a party which achieved success at national and European levels. In 2009, the head of the party, Michalis Tremopoulos, was elected to the European Parliament, the first ever green MEP from the Balkans. The recent economic crisis has, however, diverted attention from environmental to social and financial issues. “We lost many of our green supporters,” says Michalis Tremopoulos. “People struggle financially and don’t care so much about environmental problems anymore. We lost the connection to our voters.”

The crisis has also changed the government’s approach to the environment. Desperate to fill empty state coffers, a number of highly controversial projects have been given the go-ahead – including plans for a large gold mine on the Khalkidhiki Peninsula. Protests from locals have had little effect. “Foreign multinational companies want to devour Greece now,” says Maria Kadoglou, one of the leaders of the anti-mining campaign. Just as environmentalism in post-communist Bulgaria and Romania experiences a renaissance, the movement appears to be declining in Greece – a country with a far longer tradition of democracy and civic engagement.

As the Bulgarian green movement has grown in scope to include a wider demographic of young, tech-savvy, mostly middle-class professionals, its impact on government decisions has increased. “Today’s battle is not taking place in forests for control of the city squares, but in city squares for control of the forests,” wrote Georgi Deyanov, a university student, in a widely publicised essay that became the unofficial manifesto of the forestry law protests at Sofia’s Eagles’ Bridge this summer. “We are against oligarchies, which remain beyond the law and monopolise all spheres of economic, political and public life,” he continued. “We are the children of the transition.”

Environmental law ‘too strict’ > Not everybody is pleased, of course. Critics argue that too much focus on the environment slows down Bulgaria’s economy, especially in the poorer regions. They say excessively strict regulations hurt business and investment, resulting in higher unemployment. “The demographic and economic catastrophe in the mountain regions is terrible,” says Philip Tzanov, a businessman and president of Nature for People and Regions, an association that actively promotes ski development and says it represent the interests of regional communities. “Environmental regulations in Bulgaria are way too strict and present a serious burden for businesses and investors.”

After the Eagles’ Bridge events, Tzanov’s association helped to organise a counter-protest in defence of regional development, bussing hundreds of residents from small mountain towns to Sofia. Many of them were elderly and impoverished and carried their own signs: “Jobs, business and investment are not dirty words”; “Give a green light to tourism”; “Don’t give in to ecological racketeering”. The counter-protest in Sofia may have lacked the spontaneity of the environmental events, but it brought home an important point: the vast majority of people in Bulgaria are still mired in poverty and see environmentalism – rightly or wrongly – as an additional obstacle to their own economic recovery.

“There is a huge gap between these two cultures,” says Garnizov, the associate professor in anthropology. “The Bulgarian administration has a long way to go before it has the capacity to control the conflict between the absolute imperative of environmental protection and the absolute imperative of economic development.” But there are signs already that the green movement has started to erase the old social and geographical borders. In the small town of Krumovgrad, in the Rhodope Mountains, the vast majority of residents have spoken out against a Canadian company’s proposal to build an open-pit gold mine in the vicinity.

In Varna, a provincial resort town on the Black Sea coast with a history of corruption scandals, mass rallies were held in early July in protest at plans to permit private construction in the largest public park. The protesters had been inspired by the success of similar demonstrations in Sofia. As public pressure mounted, the town council reversed its decision.

According to Radosveta Krastanova, an expert on the country’s green movements, the focus on the environment points to a renewed desire among Bulgarians for community and communal spaces in general, both wild and urban – something that has nearly vanished in the past 20 years. “I certainly think the recent events created something like a community,” she says. “I’m not sure what to call it exactly: maybe environmental communities, in the broadest sense of the word. People who share a common vision and common values.”

‘Party’ Is a Dirty Word > Despite the popularity and success of the green movements in Bulgaria, the enthusiasm has so far failed to translate into actual votes during national and regional elections. The utter disillusionment with electoral politics, which Bulgarians see as inherently broken and corrupt, has alienated many voters, especially the young. The rejection of political parties and politics in general is overwhelming,” says Toma Belev, a forest engineer and perhaps the most recognizable face of the Bulgarian environmental movement. Of course, the crisis in political legitimacy is a familiar trend all over Europe, but it is especially acute in Bulgaria. A survey by Eurobarometer found that just 17 per cent of Bulgarians trust their parliamentary institutions, compared to 28 per cent on average in the EU.

It is one of the reasons why political parties have been virtually unrepresented at environmental rallies – and why any hint of political campaigning has been met with outright hostility from participants. “The immunity to politics is very serious and people do not like to be identified with political parties,” says Petar Kardjilov, a doctoral student in crisis communications and an active participant in environmental rallies. This deep distrust of politics has, in turn, presented a challenge for new reformist parties which hope to lure younger voters. The Greens, an environmentalist party founded in 2007, has been active in the public sphere, generating fresh ideas and policies on a range of issues from environmental protection and sustainable agriculture to alternative energy, eco-tourism and LGBT rights. However, in the 2009 parliamentary elections they garnered only 0.52 per cent of the vote.

The problem in Bulgaria is that ‘party’ is a dirty word. We understand that and often we’ve had to hide our role in campaigns, so that we don’t drive away participants who dislike political parties,” says Borislav Sandov, co-chair of the Greens. Nonetheless, Sandov strongly believes in the need for political representation. In his view, independent civil society groups and political parties could cooperate in pushing through reforms by working from both outside and inside the system. Others, however, fear that any direct association with mainstream politics would taint the grassroots ideal, as political deal-making and compromises would become inevitable.

The future looks hazy for a movement that has so far renounced mainstream politics. That there are several environmentalist parties fighting each other over the right to represent the tiny green vote does not exactly help any of them win wider public trust. And while the green movement has been thriving, political environmentalism has fallen into a slump. “One of the fundamentals of green parties is that their work requires time, it relies on a cumulative effect, which may be felt in ten or 20 or 50 years,” Radosveta Krastanova, the environmental scholar, says. “But political logic is reversed: you have to provide an immediate result, right now. Environmentalism functions against the logic of the political system.”

Whether green parties can attract a bigger following in Bulgaria remains uncertain. However, environmentalism has already had a tangible effect on the country’s political discourse. Having gauged the strength of public opinion, some mainstream parties have started to adopt greener agendas to appeal to voters. Most importantly, a new generation of Bulgarians seems to have finally found its voice after years of social collapse and a loss of common values that had allowed the powerful to operate without checks and balances. “The fight for the air, water, and forests has proven to be the only viable form of solidarity,” says Vasil Garnizov. “All other forms of solidarity – social and national – seem to have failed.”

Dimiter Kenarov is a Sofia-based journalist. This article was produced as part of theBalkan Fellowship for Journalistic Excellence, an initiative of the Robert Bosch Stiftungand ERSTE Foundation, in cooperation with the Balkan Investigative Reporting Network. It was edited by Neil Arun.

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in Green Party, Revolucion and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s