Oana Moisil, Cristian Motora – Trezire și metamorfoză.


O revoltă minunata. Așa-i tată?  de Oana Moisil

Tata știe cât mi-e de dragă cauza asta, așa că în urechea adormită îi șoptesc povești de la proteste. Îi spun că n-am mai trăit niciodată fiori cum trăiesc zilele astea, că mă surprind sentimente de admirație uriașă față de generația mea, care s-a molipsit de entuziasmul 602933_516857425014562_1172782448_nrezistenței. Îi spun că sunt oameni frumoși pe stradă, oameni ca el, care iubesc natura și nu vor distrugerea ei pentru bani. Îi spun că o să vină ziua în care vom protesta împreună, dar până atunci trebuie să aibă răbdare și să nu îndrăznească să-și piardă speranța. E o boală imprevizibilă pancreatita, dar eu presimt o minune. Îl închin, îi pup fruntea, mă spăl pe mâini și ies din spital.

Prin geamul mașinii pe care scriu „Hai să o salvăm”, număr 50 de protestatari care se îndreaptă spre Piața Unirii. Ajung în Piață, plătesc 8 lei taximetristului și cu singurul ochi neînchis în soarele Sfintei Mării mă mir. Cam două mii de oameni sunt înșirați pe bănci, pe piatra cubică, în picioare, în discuții, într-un forfot de energie plăcută. Niște prieteni se țin de steaguri și de glume cu mama domnului Șova (mama ministrului marilor proiecte, Dan Șova, este avocat al companiei miniere Roșia Montană Gold Corporation). Zăresc vârful pălăriei de paie a lui Eugen David, mustața lui nenea Vasile și zâmbetul lui Ioan Petri. Sunt roșieni și au venit în Cluj ca să trăiască cel mai mare protest de până acum al rezistenței lor.

Mă strecor în mulțime. Pe umărul unui domn creț, un prunc visează și mă duce cu gândul în salonul 9. Tata s-ar bucura să fie aici. Sunt tot mai mulți oameni, tot mai multe mesaje, tot mai mult zgomot. Sunt voci de copii, de tineri, de domni și doamne, fluiere, tobe, 1vuvuzele, un scurt lătrat și click-urile aparatelor de fotografiat. Preludiul protestului este de bun augur. Ajung la roșieni și îi îmbrățișez pe rând. Ei sunt domnul și doamna Petri, proprietari de generații în Roșia Montană. În casa familiei lor am petrecut revelionul trecut. Sunt oameni calzi, primitori și iuți în argumente când povestesc cum de nu au plecat din Roșia, ca atâția ai lor. Îmi spun: „Jumătate din Transilvania e vândută la Gold. Au venit deputații în Roșia și nu ne-au căutat pe noi. Să sperăm, totuși, că acum ascultă. Dacă trece legea asta, o să ne mânce zilele.” Mă mai asigură că „undeva, acolo, e putred. Acolo, în ei și trebuie căutați de putreziciune. Că Goldul doar cumpără, dă cu banul. Statul vinde. Pe mine mă mai tocau la cap în cancelarie-n Abrud, la liceu, că de ce nu vând, de ce sunt căpoasă. Acolo toată lumea e cumpărată. Dar eu nu o să vând niciodată. Trebuie să rămână reduta.” Reduta lor este Rezistența de 17 ani în fața proiectului care le-ar distruge munții, cimitirele, bisericile și, odată cu toate acestea, rădăcinile.

De cot mă prinde o mână măruntă și-mi strânge cămașa într-un „Bună ziua, fată dragă!”. E tanti Ana Petrinca, din satul Corna, cel propus de RMGC să fie îngropat în cel mai mare lac de cianură din Europa. Cu cealaltă mână fâlfâie o coală roșie, pe care scrie „Montană, nu Gropană”. De sub pălăria cu model animal print, în glas cald-pițigăiat, îmi spune: „Vrem să facem dreptate în Roșia Montană. Vrem să fie locuri de muncă, dar fără Gold. Ei nu au venit să ne aducă fericire. Ei ne iau și ne dărâmă casele. Ne iau pământul românesc. Noi nu dăm pământul românesc niciodată. Noi nu plecăm din Roșia Montană.” Mărește ochii de copil, îmi strânge cotul înc-o dată și mă-ndeamnă spre scenă, acolo unde difuzoarele încep să fâșâie a protest.

Stau pe jos, la umbra lui Eugen David, președintele Asociației Alburnus Maior. În urmă cu o lună, cu o zi înainte ca tata să se îmbolnăvească, i-am citit, în bucătăria de acasă, din argumentele opoziției lui David. Atunci, tata și-a făcut mâinile pumni și s-a șters de lacrimi. Eugen e cocoțat pe o scenă micuță, adusă de prieteni de-ai Campaniei 4Salvați Roșia Montană. Lângă el, sunt ceilalți localnici pe-ale căror porți e scris „Această proprietate nu este de vânzare”. În spatele meu, pe tricoul unei fete e lipit cu scotch mesajul: „Acest om nu este de vânzare.” Eugen vorbește. Opoziția la Roșia Montană există și a venit la Cluj în carne și oase. E pentru prima dată, după 20 de ani, când putem să câștigăm și noi, nu doar ei. Câștigăm! [pauză de aranjat pălăria] Sunteți mulți, niciodată n-o să vă pot ține minte pe toți, dar vă țin minte în memoria mea colectivă. [oamenii zâmbesc] Sunteți o societate civilă care își dă seama că, tot plecând capul, până la urmă va fi mai multă libertate în pușcării decât ne vor aduce ei. Când am început această campanie, nu că nu aveam spiritul de libertate în mine, niște tineri de 18, 19, 20 de ani m-au învățat să lupt pentru libertate și le mulțumesc! Roșia Montană este inima istorică a României. N-are nimeni voie să se atingă de ea. Așa cum fiecare țară din Europa își păstrează cu sfințenie istoria, trebuie să ne păstrăm și noi Roșia Montană.” Pentru asta, Eugen David strigă către clasa politică: „Vreau să le transmitem un mesaj politicienilor macho, ăia care au fost jigniți că i-am primit în costumul meu de țăran la mine acasă: Vrem Roșia Montană salvată! Dacă ăștia nu înțeleg de vorbă bună și vor încerca să  mă scoată cu forța din casă, vă aștept pe toți!”.

Orlando Balaș este profesor, scriitor și om care luptă pentru cauzele frumoase. Ia microfonul și spune: „Pentru libertatea noastră au murit 1000 de oameni acum 23 de ani. 5Avem obligația să nu ne lăsăm călcați în picioare. Nu suntem aici pentru că statul român are doar 6% din afacere. Și dacă statul român ar avea 100% din afacere, tot nu ar trebui făcută. Suntem aici pentru că sunt oameni care nu vor să cedeze în fața presiunii banului, a minciunii și a corupției. Și am venit să vă aduc o veste bună: chiar dacă această lege va trece, proiectul Roșia Montană, care ar distruge un loc atât de frumos în inima României, nu se va face. Noi îl vom opri. Am venit să vă spun că în Oradea suntem câteva zeci de oameni care vor merge acolo să blocăm utilajele. Sunt convins că și în Cluj sunt câteva sute [Mii!, se aude din mulțime] Vom fi sute de oameni în fața buldozerelor. Vom  merge acolo și nu vom lăsa ca acest loc frumos să rămână o pată pe obrazul României și pe harta țării. Sunt sigur că vom câștiga.” [Se strigă „Nu renunțăm! Nu capitulăm!”]

Nenea Vasile ține steagul cu Roșia Montană în mâna dreaptă, iar cu microfonul tremură o vorbă: „Bunicul a rămas în război pentru pământul ăsta, avea 20 de ani și nu s-a mai întors de pe front. Eu vreau să le las copiilor pământul meu, resursele din România, nu vreau să se ghete (n.r: termine). Gândiți-vă fiecare că va trebui să răspundem în fața 7copiilor. Au făcut niște legi pentru care nu răspunde nimeni, pentru care ar trebui să răspundă omul care semnează, ăla să ajungă  în pușcărie. O instituție a statului nu are suflet, nu are conștiință, nu are nimic. E un birou, un afiș, nu are cum să răspundă.” Simt că am auzit un adevăr atât de plin de sens. Mai adaugă: „Mă apăr până la capăt. Câte zile am, nu voi ceda pentru nimic. Dacă dăm înapoi, înseamnă că nu mai avem istorie, conștiință. Să nu uitați că Roșia Montană e actul de identitate al poporului român, pe care nu trebuie să-l ardă în cianură niște corporații. [din mulțime, se strigă Salvăm, salvăm Roșia Montană!] – Și încă un slogan aș vrea să mai cântăm: Nu corporația face legislația!”. Vara asta, nenea Vasile a încercat să mă învețe, fără succes, să mulg vaca. Nenea Vasile e unul dintre cei mai înțelepți și simpli oameni pe care i-am cunoscut. În sufletul lui, un foc plăcut încălzește planeta. Planeta lui nenea Vasile este de rocă și iarbă. De pruni, meri, corcoduși, leurdă și cartofi. E de văi, de vaci, de răsărit, de cai albi, de libertate, de aripi și demnitate.

Mihai Goțiu este jurnalistul care documentează subiectul Roșia Montană din anul 2010. E emoționat. Și noi suntem. Ne spune că, în cazul în care proiectul va trece, înainte să fie dărâmat 8Masivul Cârnic (cel în care se găsesc cele mai lungi galerii miniere, vechi din perioada romană), vor fi dărâmate Cotroceniul, Palatul Victoria și Palatul Parlamentului. Tremur. Un câine mă împinge cu botul să-l mângâi.

Sorin Jurcă este omul cu care am avut cele mai lungi discuții în foișorul din Piața Veche din Roșia Montană. Mai ales în primăvara anului trecut, când mi-a arătat morminte deshumate și mi-a spus povești cu roșienii scoși la plimbare din pământ. Sunt povești care par ireale, dar se întâmplă noaptea, dimineața, vara sau toamna, fără avize legale, între sufletele din Roșia Montană. Am scris despre fenomenul morților duși la oraș aici. De încheietura mâinii stângi, Sorin și-a legat un banner și spune: „Nu pot să nu dau Roșiei ce mi-a dat ea mie. Ea mi-a dat viață, liniște, natură, încredere. Voi lupta cu toată forța mea să-mi apăr proprietățile, locul natal, prietenii, cimitirul. Sunt sentimental, dar astea sunt de apărat. Pe noi nu ne interesează aurul, ci oamenii, casele, natura. Aurul este al României, nu este al unor jefuitori, nu poate să ni-l ia nimeni cum vrea și când vrea.” Ni se revoltă pielea în emoție și [Uniți, salvăm roșia montană!].

Din Piața Unirii, mergem spre Piața Mihai Viteazul. E muzică în toate. În pași, în slogane, în îmbrățișări, în discuții, imposibil de aproximat ca număr. Suntem mii și mii. Grăbesc pașii spre capătul celălalt al  mulțimii și îmi ia șapte minute să-l ajung. Suntem în fața Teatrului Național din Cluj, iar traficul e 10paralizat de ceea ce par  a fi zece mii de oameni care fac „revoluția generației noastre.” Îl întreb pe un fotograf brand-uit cu Salvați Roșia Montană dacă știe un loc de unde să facem poze frumoase. Îmi spune că putem urca prin spate. Zis și făcut. Alergăm prin întunericul culiselor naționale și ajungem la ultimul etaj. Dăm o masă la o parte, deschidem un geam și tragem poze. „Mii. Zeci de mii? Nu chiar. Dar zece mii, da. Uită-te. Încep la prefectură, aici în fața teatrului este plin și continuă spre Regională, de nu-i vezi capătul.” Într-adevăr, tată, cam zece mii de oameni mărșăluiesc prin centrul Clujului pentru salvarea Roșiei Montane. Coborâm treptele gâfâind și facem cunoștință. El este Mircea Albuțiu, fotograf din pasiune. Ne urăm baftă-n toate și ne pierdem în mulțime. E o amestecătură fantastică de tipuri de oameni, de feluri de priviri, de argumente, de meserii și, cu siguranță, de visuri. Toate, pentru un gând: „Uniți, salvăm Roșia Montană!”. Mă uit la ei și îi întreb în gând dacă nu cumva și ei simt că trăim o revoluție minunată. Suntem, pentru prima dată de când ne-am născut, hotărâți deodată.

1112

 

Ajungem în Piața Păcii. Ne mai desparte o bandă de circulație de Casa de Cultură a Studenților. Câțiva se rup din marș și formează o  blocadă subtilă, care, în câteva minute, se transformă într-o mare de mii oameni solidari și zâmbitori. Doar forțele de ordine sunt pe trotuare. Toată lumea e în stradă, se aduce difuzorul, cineva ia microfonul și strigă: „Uniți, salvăm Roșia Montană”. E un suflet comun, care aduce liniște. Chiar dacă din voci rimăm slogane, e o liniște în gânduri, în care răsare siguranța că, de data asta, chiar salvăm Roșia Montană. Cercul Întreg bate tobele, cântăm „Lăsați aurul în munți, că-i șade bine-așa”, iar atmosfera nu are nimic din ce cunoaștem, din ce-am mai trăit, în așa fel încât simt că totul este nefiresc de firesc.

Doi băieți scot tabla de șah, așează piesele, brunetul cu negrele, blondul cu albele, iar acum încep mișcările. Îl țin pe brunet de vorbă și-mi zice: „Eu de obicei joc ofensiv, dar acum am abordat o tactică defensivă, pentru că adversarul care interpretează corporația joacă foarte parșiv și lipsit de fair-play. Trebuie să fiu atent să nu las nimic descoperit. Ideea este să îl pun în încurcătură în așa fel încât să-și demaște strategiile. Deocamdată ne înșirăm piesele pe tablă. Eu sunt pion, Roșia Montană este regina. [10 minute mai târziu] Am câștigat! I-am dat șah mat corporației.” Câștigătorul este Valer Cosma, de la Liga Oamenilor de Cultură Bonțideni. Încrederea lui în victoria străzii mă umple de speranță.

E trecut de ora 22:00. Mă dor pomeții de la cât am zâmbit, palmele mi-s roșii de la 14aplaudat și nu mă pot opri din a fredona slogane  în minte. O specie nouă de fluturi îmi zboară prin stomac. Mai suntem câțiva (bipezi și patrupezi) care blochează una din intersecțiile cele mai mari ale Clujului, pentru Roșia Montană. Miroase a mâncare vegană. Oamenii de la Piața Autonomă Cluj (un eveniment la care se fac schimburi de haine, mâncare, idei și servicii, iar banii nu sunt bineveniți) împart tocăniță, pâine cu gem și ceai la borcane.

Mă uit în jur. Sunt atât de frumoși oamenii ăștia. E ceva în privirea lor care seamănă trezirii, dimineața, într-o vară în hamac, sub frunze de nuc, în vârf de deal. Așa e trezirea. Iar ca să o poți face, trebuie să realizezi că ai o singură planetă, pe care care vrei să-și pună dorințe și urmașii tăi, când vor număra stelele căzătoare, noaptea, la munte. Așa e, tată?


O transformare aproape incredibilă de Mihai Gotiu

În fața secției, un agent mă privește nedumerit: ”Protest la Câmpeni? … e la Roșia, pro și contra… aici nu e nimic”. Îi spun că s-a anunțat pe Facebook, ridică din umeri. Intru în secție, îmi răspunde alt polițist: ”Protestul e mâine”. ”Mâine? Păi pe Facebook s-a anunțat că astăzi”. ”Nu, mâine e”, îmi răspunde, sigur pe el, polițistul. Ar mai fi mai puțin de zece minute până la ora două. Niște muncitori lucrează la piață, lumea se plimbă liniștită. Încep să mă întreb, dacă nu cumva polițistul avea dreptate, ori că Facebook-ul nu e totuși de ajutor la Câmpeni.

”A venit momentul!” ”Domnul Mihai, bine ați venit!”. ”Doar d-voastră sunteți?”. ”Ei, mai trebui să vină și câmpenarii”, îmi spune, sigur pe el. E trecut deja de două și într-adevăr, câțiva metri mai departe de noi, câțiva tineri, nu mai mult de cinci, cu un steag tricolor par a fi protestatari… Văd și un preot. Îl cheamă Cristian Motora, îmi spune: ”Mă simt dator să le spun adevărul celor pe care îi păstoresc. Am făcut-o și pe 2 decembrie (cu o săptămână înaintea referedumului cianurii – n.a.), în fața Sfântului Altar. Dacă n-aș fi făcut acest lucru, toată viața m-aș fi simțit încărcat. Dumnezeu n-o să ne lase niciodată”, spune, convins. Îmi enumeră apoi cinci motive pentru care e împotriva proiectului minier de la Roșia Montană. Poluarea din zonă. Faptul că ne cedăm incredibil de ușor bogățiile. Dezbinarea creată între oameni. Faptul că locurile de muncă nu vor fi pentru câmpănari. Și ”cu ce drept ne permitem noi să terminăm în 15 ani toată această bogăție?”.

Apare și primarul Câmpeniului, Călin Andreș. În urmă cu vreo trei săptămâni (când cu vizita Comisiei UNESCO a Parlamentului la Roșia Montană) avusesem o discuție ”cu scântei”. Nu mă aștept să-mi spună ”bine ai venit!”. Iar așteptările nu-mi sunt înșelate: ”Ce cauți aici?”. ”Am venit să văd ce se întâmplă”. Nu știu dacă a mai auzit răspunsul, pentru că se leagă de o doamnă pe motiv că ar fi din Sohodol (un sat de lângă Câmpeni). La fel de agresiv se leagă și de altă doamnă, strigându-i ”Să-i spui lui Sălăgean (patronul fabricii de mobilă Montana) să le crească salariile oamenilor”. Discută în contradictoriu și cu profesorul de fizică. Doar cu preotul e ceva mai calm.

Când oamenii își înving frica. Între timp, numărul protestatarilor a trecut de o sută. Sunt și tineri mulți, dar media de vârstă e ceva mai mare decât cea manifestanților din Cluj sau București. Daniel Burz pornește portavocea. ”Vrem să bem lapte curat și peste 15 ani! Nu vrem cianură în aer!”. Le povestește despre ce a văzut în filmul ”Open Pit”. Au apărut și foi cu frunza Roșiei Montana și pancarte cu mesaje deja cunoscute, ”Vrem cultură, nu cianură”, ”România fără cianură”, ”Nu corporația face legislația”, ”Aurul pleacă, cianura rămâne”. Oamenii continuă să se adune, au ocupat piața, dar țin o distanță de 7-8 metri față de cel care le vorbește. Buciumanul, trecut și prin alte proteste, încearcă să-i mobilizeze: ”Uniți! Salvăm! Roșia Montană!”. Îi răspund câțiva. Parcă le-ar fi teamă. Privesc spre Primărie, în sus, ar vrea ca cel de lângă el să strige primul, iar acesta pare să aștepte același lucru.

Apoi se produce schimbarea. Părintele Motora ia portavocea. Distanța se reduce, brusc, la jumătate. ”Să ne ajute Dumnezeu să păstrăm acest pământ așa cum ni l-au lăsat moșii și strămoșii noștri. Sunt primul care trebuie să-și apere turma și sufletul oamenilor. Aici vorbim de aur și de câți și-au pierdut sufletul pentru aur, iar apoi și-au pus capăt zilelor. Priviți în jur câți oameni cu funcții și-au vândut moții pentru aur. Sufletele lor sunt de tinichea. Cel mai important aur e în suflet, dar cei care au suflet de aur vor fi împroșcați cu noroi”. Părintele încheie cu vorbele lui Ștefan cel Mare despre pământul și bogăția care aparține copiilor și copiilor copiilor noștri.

După discursul părintelui, scandările pornesc de la sine. Mai întâi ca o rugăciune, aproape în șoaptă. Apoi ca un val de devine din ce în ce mai mare. ”Uniți! Salvăm! Roșia Montană!”, ”Trădarea de țară, în aur se măsoară”, ”Nu corporația face legislația!”. Sunt deja aproape cinci sute și nu mai e nevoie de portavoce. Nu mai privesc în sus sau într-o parte, ci unii pe alții, în ochi, încurajându-se, luând putere unul de la altul. prMotora CampeniE o transformare aproape incredibilă. Unii își fac curaj și ies în față, să vorbească. Toți mai mulți privesc către Primărie. Și dau glas nemulțumirii: ”Unde e primarul?” ”Să vină aici să vorbească!” ”Să ne spună de ce a urcat profesorii din licee în autocare și i-a dus la Roșia Montană? Și personalul de la Sanatoriu?” ”Hoții! Hoții!” ”Rușine să vă fie!”. Lângă noi, mulțimea continuă să scandeze. ”Uniți! Salvăm! Roșia Montană!”, ”Trădarea de țară, în aur se măsoară!”, ”Nu corporația face legislația!”. Siguranța de sine a primarului de la începutul protestului s-a pierdut precum fumul unei țigări. Poate speră că de a doua zi va avea liniște. A avut grijă de asta, pentru că între timp am aflat și ce e cu protestul de a doua zi. Cel de care vorbeau polițiștii. E unul pro-proiect, dintre cele cu convocator, pe listă de semnături, cu personal de la liceu, de la Sanatoriu, un protest ”autorizat” pe 30 de zile. Să fie sigur că piața va fi ”ocupată”. Mă îndoiesc însă că moții din Câmpeni mai pot fi speriați de asemenea șmecherii. Cine s-a lepădat de frică nu mai are nevoie de patalama de la Primărie pentru a fi liber.

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in Revolucion and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s