Bogdan Rakolcza, cel care ‘dă ritmul’ la Cluj și Mihnea Blidariu, vocea protestelor apolitice SRM din Cluj – despre revenirea la politică. Mihai Goțiu – despre lideri şi o nouă mişcare politică


Pentru a 6a duminică consecutiv, zeci de mii de oameni protestează pentru SRM: IMAGINI EXTRAORDINARE ALE PROTESTELOR. Pe stradă, în parcuri, în aer și sub apă, frunza Roșiei Montana a ajuns în cele mai neașteptate colțuri ale lumii

1381372_405612196206765_1131394486_n1229806_711649758848395_921825467_n1375947_405612929540025_1977484290_n1381349_405613106206674_1055714492_nIMG_0144parintele-motora-parintele-laiuBogdan Octav Rakolcza – Despre responsabilitate politică și de ce nu despre un alt fel de partid 

Nu sunt în stradă pentru că aș crede că acolo putem completa agenda cerințelor societății civile, pornind de la retragerea unui proiect de lege neconstituțional, la pornirea unor alternative viabile pentru Roșia Montană (da, UNESCO!), la interzisul mineritului pe bază de cianuri, la interzisul tuturor proiectelor care pun în pericol mediul înconjurător și, prin urmare, ceea ce vom lăsa copiilor și nepoților noștri. Pentru rezolvarea acestor probleme, va trebui extins terenul de luptă spre toate domeniile, în instanță, în Parlament, în susținere internațională ori în acțiuni punctuale directe, cu obiective clare.

Eu ies în stradă, în primul rând pentru că îmi place că ne întâlnim în centrul orașului, cetățeni preocupați de niște P1080441probleme care merg dincolo de interesele personale ale fiecăruia. Noi facem politică în sensul cel mai adevărat al cuvântului, ca derivat al cuvântului grecesc polis adică, oraș. Politica aceea care înseamnă preocuparea cetățenilor pentru bunul mers al orașului, respectiv al țării. Politica in acest sens primar, primordial, ține de răspunderea civică a cetățenilor care ajung să poată privi mai departe decât de propria ogradă. Este o asumare a unei răspunderi suplimentare din partea unor oameni care au ajuns să se îndeplinească pe plan profesional sau ca gospodari.

Acum, politica se face de către politicieni ”profesioniști”. Oameni care nu au în spate nici gospodărie, nici o carieră profesională îndeplinită, ci oameni care au fost crescuți în cadrul unor partide politice, și care sunt atrași de salariile opulente de parlamentar, de ideea de a se simți ”la putere” și ca să își împletească afacerile personale cu bugetul statului. Dar ei, (actuala clasă politică), sunt doar o jumătate a monedei. Cealaltă jumătate a monedei suntem fiecare dintre noi, care preferăm, fie din comoditate, fie de frică, să ne asumăm răspunderea civică pe care o purtăm cu toții. Toți suntem cetățeni în această țară, așa că pe toți ne privesc într-o oarecare măsură toate problemele cu care se confruntă ea. De la tăierea abuzivă a pădurilor, la evaziunea fiscală, la un sistem de sănătate și de învățământ care sunt într-o derivă continuă.

Dar decât să ne preocupăm noi cu toate astea, e mai convenabil, nu-i așa, să-i lași pe politicieni să se ocupe de asta? Doar că majorității politicienilor profesioniști le lipsește fix esența: spiritul civic. Ei nu au fost niciodată cetățeni care să-și vadă de bunul mers al propriei ogrăzi, și care să prefere oricând posibilitatea de a se ocupa în liniște doar de propria gospodărie. În paranteză fiind spus, ceva asemănător s-a întâmplat chiar și în muzică. Până acum vreo 150 de ani, prin comunitățile din România nu existau muzicieni profesioniști. Membrii unei comunități își perpetuau propriile tradiții muzicale și nu era ceva ieșit din comun să găsești printre cei mai în vârstă oameni care erau atât gospodari, cât și muzicieni, cât probabil și politicieni sau judecători în cadrul comunității lor. Apoi a devenit comod să angajezi lăutari, în loc să îți faci timp să cunoști și să transmiți cântecele din batrâni și să le reprezinți, iar ca o ultimă consecință, a murit folclorul viu aproape în totalitate, fiind acum asumat de ”profesioniști” sau de reprezentanți ai gândirii muzeale.

Revenind la protestele în stradă și la mitingurile săptămânale care au loc la Cluj pentru Roșia Montană, îmi place să simt oameni care vor să se implice. Îmi place să simt un spirit de democrație radicală (adică din rădăcini). Mă bucur că există microfon deschis, la care poate să vorbească oricine vrea să vorbească. Chiar și să țină discursuri uneori mai stângace, din neobișnuirea multora cu vorbitul în fața unei mulțimi. Îmi place spiritul agorei. Mă face să visez, să mă întreb dacă nu s-ar putea, oare, întâlni lumea o dată pe lună în felul ăsta și să dezbată problemele actuale ale țării așa, pas cu pas? Câteva ore bune în care să ascultăm opinii, până să ajungem la un consens? Chiar și dacă am lua decizii greșite, uneori. Cel puțin am ști că noi le-am luat, cât să nu le mai repetăm. Cum am putea oare introduce însă acest mod de democrație radicală într-un Parlament cu structuri atât de închistate cum e al nostru?

Ce ați spune de un nou partid? Dar cum ar fi ca de data asta, să nu fie un partid bazat pe o anumită ideologie politică, ci pe un anumit demers? Cum ar fi un partid politic (s-ar putea numi, de exemplu, Partidul Dialogului Continuu), în cadrul căruia deputații să nu meargă în Parlament și să revină după patru ani, dar să vină lunar în piață între cetățenii interesați, să anunțe proiectele de lege ce urmează să se voteze, și să transmită apoi verdictul format în dialog în piață, înapoi în Parlament? Cu materiale postate online pentru orice fel de proiect de lege? Un partid format numai din mesageri între piață și Parlament? Mi s-ar părea interesant un astfel de experiment. Un experiment de implicare civică permanentă. Ceva ca democrația directă de prin Elveția, dar mai de secolul XXI. Și cu spirit de România, din piețele unde se organizează mișcarea de rezistență pentru Roșia Montană.

Ne vedem duminică la ora 17. Mai multe despre Bogdan și despre inițiativa Cercul Întreg, puteți afla de aici.

601724_10200689918276170_1347658144_n

Revoluția Roșiei Montane, înapoi la politică de Mihnea Blidariu

Între timp, multe s-au întâmplat. Unele lucruri, aşteptate. Altele, neaşteptate. Ştiam că propaganda de denigrare a protestatarilor va începe imediat ce oligarhia trans-partinică va realiza că zeci de mii de oameni pe străzi nu pot fi duşi cu zăhărelul. Ştiam că puterea va promite, se va răzgândi şi va promite iară, într-un ameţitor joc demagogic. Nu ştiam, însă, că prostia puterii se va afişa atât de deplin în declaraţii. Nu ştiam că jandarmeria va fi atât de paşnică. Şi nici că protestatarii vor rezista atât de admirabil în faţa tuturor presiunilor.

Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc. Vreau să vă vorbesc despre solidaritatea de dincolo de ideologiile politice. Poate paradoxal pentru unii, privesc această solidaritate ca pe o necesitate în drumul nostru înapoi la politică: o politică cinstită, informată, demnă, ferită de grupuri infracţionale şi de interese economice particulare. O politică pentru cetăţean.

În ultimii 24 de ani, am asistat la „bătălii” publice care nu au avut, nici o secundă, legătură cu politica. În spatele microfoanelor şi al declaraţiilor au stat interese oligarhice care n-au avut nicicum de-a face cu preocuparea pentru bunăstarea cetăţeanului. În apropierea campaniilor electorale, febra populismului i-a cuprins pe toţi, indiferent de partid. Am putut vedea partide de dreapta care au luat măsuri de stânga, partide de stânga luând măsuri de dreapta şi toate, pe rând, făcând promisiuni care n-au ajuns să fie respectate niciodată.

Ştiu că printre zecile de mii de protestatari din toată ţara sunt oameni cu viziuni capitaliste, socialiste, anarhiste, naţionaliste, internaţionaliste, nihiliste, creştin fundamentaliste, ateiste şi lista poate continua. Ştiu că fiecare vede salvarea Roşiei Montane (şi) prin prisma propriei opinii politice. Însă ceea ce trebuie să realizăm, împreună, este că Revoluţia Roşiei Montane este, totodată, şi revoluţionarea modului în care se face politică în România. Rămânând solidari în jurul Roşiei Montane, în ciuda diferenţelor de gândire politică, vom putea, mai apoi, când Roşia va fi în siguranţă, să demarăm acest nou fel de dialog politic. S-ar putea să ne certăm, să intrăm în conflict de idei, să ne contrăm dur şi poate să nici nu mai vorbim unii cu alţii. Da, noi, care acum luptăm umăr la umăr, s-ar putea să nu ne mai înţelegem. Dar va fi o ceartă curată, pentru că noi, indiferent de opţiunea politică, nu servim nici un interes ascuns, nu avem nici o agendă secretă şi nu ne aşteaptă nici un joc la bursa din Toronto. Va fi o luptă bună (a good fight, cum zice englezul), pentru că ea se va purta cu respect faţă de lege şi cu grijă faţă de cetăţean.

Eu cred în auto-organizarea socială orizontală şi resping ierarhiile de partid. Respect dreptul la proprietate. Nu cred în corporaţii şi nici în branduri. Nu sunt deloc o persoană religioasă. Şi iubesc folclorul românesc tradiţional. Ştiu, pare un mix ciudat. Uneori, nici eu nu mi-l explic în totalitate. Dar când va veni vremea şi voi sta faţă în faţă cu tine şi ne vom certa despre cum să fie România de mâine, fie că eşti naţionalist, comunist, ultra-ortodox sau hipster de birou, te voi respecta. Pentru simplul motiv că ai fost aici, în stradă, când Roşia Montană a strigat după ajutor. Pentru că ai ştiut să-ţi exerciţi dreptul tău la liberă exprimare.

În Revoluţia Roşiei Montane, ideologiile politice pot să-şi continue destinul. Oligarhiile, corupţia, indiferenţa, minciuna, demagogia şi cenzura – NU! Uniţi, salvăm Roşia Montană!

P.S. Un mic – şi esenţial – adevăr pentru toţi analiştii de stânga, centru şi dreapta care se tooot dau de ceasul morţii de trei săptămâni încoace să găsească şi să analizeze motivaţiile şi resorturile sociale care au scos zecii de mii de oameni în stradă pentru Roşia Montană: vreme de 15 ani, o mână de ţărani, ajutaţi de o altă mână de cetăţeni, au rezistat în faţa unei avalanşe de ilegalităţi, minciuni propagandistice, autorităţi corupte, presiuni psihologice şi şantaj. Au rezistat – şi rezistă! – cu răbdare, cu demnitate şi curaj. Ceea ce nu se poate spune despre cei 33 de „mineri” şi premierul din mina-muzeu. În fiecare zi din aceşti 15 ani, a mai venit câte un cetăţean. Adus de un flyer de pe stradă, de o discuţie într-o cafenea, de un articol pe internet, de o acţiune directă. Unul câte unul, ne-am (şi neam) adunat. Iată-ne!…

1381387_10151882479284334_786698577_n

Mihai Goțiu – Până la noi lideri şi până la o nouă mişcare politică mai avem o problemă de rezolvat: Să salvăm Roşia Montană! 

Au protestele lideri? Dacă da, în ce măsură sunt aceştia credibili? Se poate naşte o mişcare politică din protestele din stradă, capabilă să înlocuiască actuala clasă politică, decredibilizată şi compromisă total? Sunt mişcările civice ale acestei toamne româneşti de stânga sau de dreapta? E o lungă listă de întrebări legitime care îşi caută răspuns. În acelaşi timp însă, nu pot să nu observ tentativele unei părţi a presei (şi a politicienilor) de a se folosi de aceste întrebări legitime pentru diviza sau decredibiliza protestatarii. Cea mai recentă diversiune a fost cea cu DNA-ul (mai exact cu protestul de la DNA). Să-mi fie cu iertare, dar dacă manifestanţii care luptă împotriva proiectului minier de la Roşia Montană ar fi ajuns în faţa sediului instituţiei ar fi avut toate motivele să strige împotriva DNA. Nu pentru că România nu ar avea nevoie de justiţie, ci pentru că, la modul punctual, în Afacerea Roşia Montană, DNA s-a comportat şi se comportă lamentabil. Există un dosar peste care se aşterne praful de peste 10 ani. Legat de modul în care zăcămintele de aur din Apuseni au fost date pe mâna unui aventurier cules din reţelele de traficanţi de droguri din Australia. Şi de modul în care a ajuns să fie listate la Bursa din Vancouver resursele minerale ale Roşiei Montana, înainte de a exista un acord din partea statului român.

Hotărârile judecătoreşti definitive, prin care au fost anulate certificatele de urbanism, certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic şi Planul Urbanistic General (PUG) al Roşiei Montana, au fost încălcate de Consiliile Local şi Judeţean şi de Ministerul Culturii. Instituţii publice care au eliberat acte menite să le înlocuiască pe cele anulate definitiv de judecători. Modul în care a fost posibil acest lucru ar fi trebuit să intre în atenţia DNA. La fel cum tot de competenţa DNA sunt numeroase afaceri ale unor politicieni locali din judeţul Alba sau ale rudelor lor cu RMGC. Vacanţele de „documentare” pe la Antipozi sau dincolo de Cercul Polar cu diferiţi „aleşi” reprezintă un alt indiciu care ar fi trebuit să le atragă atenţia procurorilor . Până şi premierul şi preşedintele României au acuzat (în aceeaşi) zi posibile fapte de corupţie în Afacerea Roşia Montană. Tăcere ausrzitoare însă dinspre direcvţia DNA. Faptul că manifestanţii au decis să nu se ducă la sediul DNA e un protest în sine, la adresa unei instituţii care, până în acest moment, nu a făcut altceva decât să protejeze interesele politice din jurul Afacerii Roşia Montana, indiferent de culoarea acestora. Domnilor procurori (şi stimaţi susţinători ai acestora), dacă nu doriţi să fiţi mereu la discreţia politicienilor şi a toanelor lor aveţi un singur aliat: cetăţenii. Dar pentru a spera la sprijinul cetăţenilor, mai întâi trebuie să e dovediţi că le reprezentaţi cu adevărat interesele. Iar în cazul Roşia Montană nu aţi făcut-o.

Şi pentru că am ajuns la relaţia dintre cetăţeni şi diferite instituţii publice (DNA), voi reveni la întrebările de la începutul articolului. Am afirmat-o de mai multe ori şi nu cred că e o noutate: nu cred că putem avea o nouă clasă politică schimbată radical, atâta vreme cât nu avem o societate civilă cu adevărat puternică. Încă nu avem. Protestele din ultima lună sunt doar premisa că am putea să o avem. O societate civilă care să cunoască mecanismele de intervenţie, care să aibă lideri (lideri civici, nu politici) capabili să popularizeze şi să mobilizeze oamenii atunci când apar probleme care trebuie soluţionate (şi să identifice corect problemele reale ale societăţii). Nu în ultimul rând o societate civilă care să aibă forţa să unească (solidarizeze) cele mai diverse persoane, grupuri, ideologii pentru o cauză comună.

Roşia Montană a dovedit că este o astfel de cauză comună. Poate fi punctul de plecare pentru o societate civilă puternică. Cu o condiţie: să câştige această bătălie.

*** Adepţilor necesităţii unei noi mişcări politice – sau chiar a mai multor mişcări politice noi (ţinând cont de diversitatea protestatarilor)  – vreau doar să le transmit că ceea ce am scris nu intră în contradicţie cu argumentele lor. E doar o problemă de „program”: fără o societatea civică potentă, care să o susţină, dar, mai ales, să o şi critice în acelaşi timp, o nouă mişcare politică – sau mai multe – e sortită eşecului. Mai schematic, paşii se numără aşa: 1. Roşia Montană 2. Societate civilă puternică 3. Mişcare politică (sau mai multe), cu menţinerea unei societăţi civile puternice. Pentru primul pas, această toamnă e decisivă. E de înţeles de ce, după lungi decenii de aşteptări şi dezamăgiri, oamenii ar vrea parcurşi mai repede şi paşii următori. Graba însă ar fi fatală. Dacă s-ar învăţa ceva din tenacitatea roşienilor care rezistă de aproape 14 ani, s-ar înţelege şi ce înseamă determinarea dublată de… răbdare.

*** Şi pentru că mi-am văzut de mai multe ori numele vehiculat în discuţiile legate de „liderii” protestelor şi de noi mişcări politice. Unii propunându-mă (fără să mă întrebe), alţii abordându-mă direct, alţii folosind acest lucru ca un pretext de atac şi de diversiune la adresa protestatarilor. Bazaţi-vă pe mine! Bazaţi-vă că voi rămâne în acelaşi domeniu al presei (în care mai sunt enorm de multe lucruri de schimbat) şi în societatea civilă (care prinde forţă în aceste zile). Deranjant şi critic până la capăt. E modul în care înţeleg eu să mă implic în schimbări de mentalităţi şi de politici publice. Şi e opţiunea mea de care vă rog să ţineţi cont. Fără supărare.

*** Legat de presă. În această seară ne vedem la TVR 1, de la ora 21.10, unde voi participa în calitate de jurnalist la emisiunea „Între bine şi rău”, moderată de Liviu Mihaiu (detalii aici). Tema, se înţelege, e Roşia Montană. Mai participă ca invitaţi: Dragoş Tănase (RMGC), Ionel Blănculescu (consilier onforific al premierului Victor Ponta), Alexandru Vulpe (GIMPCRM), Cristian Albu (Sindicatul Viitorul Mineritului), Radu Rey (Academia Română), Ştefan Marincea (Institutul Geologic Român) şi Attila Korodi (în calitate de fost ministru al Mediului).

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in a3f, Ce e de facut? and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s