În Croația a fost condamnat penal un partid, un fost premier a fost condamnat la 9 ani de închisoare și plata a peste 2 milioane de euro, pentru crearea unui grup criminal organizat


Verdict anti-coruptie fără precedent în Croaţia, ani de închisoare pentru capii unui partid şi ai unei companii – articol publicat pe Cotidianul de Călin Marchievici în 16 martie 2014

O decizie pronuntată pe 11 martie de justitia din Croatia poate schimba fundamental cultura politica din cel mai nou stat membru al UE. Tribunalul din Zagreb a pronuntat sentinta in cazul celui mai important proces anti-coruptie din istoria Croatiei independente. In fata justitiei s-au aflat nu numai politicieni si oameni de afaceri, ci si partidul Uniunea Democrata Croata. Nici macar condamnarea primita de fostul premier Ivo Sanader in acelasi dosar nu a reusit sa faca valurile condamnarii unui partid politic, in calitatea sa de persoana juridica.

Potrivit USKOK (institutia omoloaga DNA-ului din Romania), partidul este acuzat ca ar fi beneficiat de cel putin 46,6 milioane de kune (circa 6 milioane de euro). Partidul a fost condamnat sa returneze circa 24 de milioane de kune, de care ar fi beneficiat prin operatiuni ilegale. Pana acum, HDZ a returnat 7 milioane de kune. Condamnarea s-a facut in baza articolelor din Codul Penal care prevad condamnarea entitatilor juridice pentru infractiuni comise de persoanele care conduc acea entitate. Articolele in baza carora a fost condamnat fostul partid de guvernare au fost integrate in Codul Penal in 2003. Este vorba despre dosarul “Fimi Media”, dupa numele agentiei de PR cu care au lucrat doua guverne succesive al HDZ (conduse de Ivo Sanader) si impreuna cu care s-a realizat deturnarea a milioane de euro din contul unor companii de stat catre conturile partidului de la putere.

Pe langa partidul in sine, au fost condamnati urmataorii: fostul premier Ivo Sanader, apoi trezorierul partidului, fostul purtator de cuvant al guvernului, contabilul sef al partidului, directorul Fimi Media. Fostul premier a fost condamnat la 9 ani de inchisoare si plata a peste 2 milioane de euro, pentru crearea unui grup criminal organizat. Trezorierul HDZ a primit o condamnare la trei ani de inchisoare, in calitate de complice. Contabilul sef al partidului si directorul Fimi Media au fost condamnati la un an si jumatate, respectiv doi ani de inchisoare.

Pentru Ivo Sanader, aceasta este a doua condamnare. El a ispasit o pedeapsa de doi ani (din totalul de zece) la care a fost condamnat intr-un alt dosar, a carui judecare a inceput imediat dupa demisia sa intempestiva, la finalul lui 2009, atunci cand Sanader a fugit in Austria, de unde a fost extradat in baza unui mandat Interpol.

“Aceasta sentinta vrea sa arate cat de rea este coruptia politica, ca abuzul de putere si extragerea de foloase materiale pot duce la condamnarea unor persoane care se cred intangibile. Primul acuzat (premierul Sanader) a aratat prin comportamentul sau o atitudine care nu este una unica astazi in viata publica si in viata politica, si anume perceptia ca politicienii sunt deasupra legii. In perioada comiterii infractiunilor (2003-2009), entitatea juridica HDZ a fost la putere, ceea ce inseamna ca, datorita unei majoritati in parlament, a adoptat legi, a guvernat statul si aparatul sau represiv. Cand o asemenea entitate violeaza legile in vigoare, ea submineaza statul de drept si fiecare ar trebui sa se intrebe ce fel de mesaj pentru cetateni este cel ca toti cei de la putere pot incalca legile, dar cei care i-au ales pentru a fi la putere trebuie sa se supuna acelorsai legi”, arata judecatoare Ivana Calic.

Acesta este un mesaj pentru toate entitatile juridice, partidele politice, si astfel si pentru membrii lor, despre ceea ce inseamna responsabilitatea partidelor politice si despre faptul ca fiecare va plati, inclusiv cei care nu sunt direct implicati in infractiunea respectiva. In acest caz, la fel ca si mostenitorii care platesc datoriile predecesorilor, responsabilitatea persoanelor juridice rezida in responsabilitatea persoanelor care le conduc.”

Actualul ider al HDZ, Tomislav Karamarko, a organizat o conferinta de presa chiar inainte de a se incheia pronuntarea sentintei. Karamarko a facut o declaratie scurta si a refuzat sa raspunda la intrebari. Potrivit acestuia, sute de mii de membri ai partidului nu pot fi considerati vinovati pentru faptele celor putin aflati la conducere. Instanta a vazut insa altfel lucrurile: “Cei vinovati nu sunt doar acestia cinci oameni. Sunt responsabili si cei care stiau despre aceste fapte, precum si cei care, intr-un fel sau altul, au participa la comiterea lor. Cei care si-au plecat capul, care si-au intors privirea, cei care au inchis ochii si cei care au pastrat tacerea. Cu toti au sprijinit tacit un asemenea de mod de functionare a sistemului.”

Procesul urmeaza sa se judece, mai departe, la Curtea Suprema de la Zagreb si nu se stie daca aceasta instanta va accepta motivarea judecatorului. Oricum, prima sentinta vine intr-un moment greu pentru HDZ, cu doua luni inainte de alegerile din mai pentru Parlamentul European. In Croatia au aparut si opinii conform carora partidul ar trebui interzis, ceea ce ar fi o lovitura pentru o formatiune politica-simbol pentru independenta Croatiei, care a fost condusa de Franjo Tudjamn in perioada luptei pentru independenta. HDZ este cel mai longeviv partid politic la guvernare din Croatia (ianuarie 2003-ianuarie 2011).


General de brigadă (r), dr. Gheorghe Văduva: ”România, o ţară care a fost practic distrusă.” Sursa: Valentin Roman, preluare dupa Cotidianul

Domnule general, aţi conceput strategii privind apărarea naţională şi aţi identificat potenţialele pericole şi agresiuni care ne pândesc. În ce moment al existenţei noastre ne aflăm? Din 1989 încoace s-au întâmplat lucruri îngrozitoare. Unele dintre ele au şi explicaţii. Ştim că societatea capitalistă este una concurenţială, bătălia economică fiind cumplită, este fără cruţare, nu se menajează nimeni în această bătălie pentru pieţe şi resurse.
Asistăm la reconfigurări geopolitice şi geostrategice semnificvative, reţeaua amplificând practic acest conflict. Aşa au apărut ameninţări cu totul şi cu totul noi, care nu existaseră până acum. Gradul de interdependenţă a crescut, s-a „spart” bipolaritatea, iar lumea a intrat într-un fel de haos în vederea unei noi organizări. Noi am trecut puţin de această etapă, însă n-am depăşit-o, fiind destul de departe de ceea ce înseamnă noua organizare.

Suntem deosebit de vulnerabili… România este o ţară care practic a fost distrusă. Cauzele sunt multiple. Putem da vina pe cei „de-afară” care ne-au făcut tot soiul de şicane, care au intervenit brutal în organizarea noastră, însă nu cred că acesta este răspunsul. Nu era posibil acest lucru fără complicităţi din interior, fără interese personale, sau fără o mare doză de prostie. E adevărat că economia socialistă era una uriaşă cu „picioare de lut”, centralizată, cu planificare, dar funcţiona. România avea o piaţă, oamenii aveau loc de muncă, salarii…

Problema e că, după reconfigurare, am dat de o piaţă europeană extrem de eficientă, concurenţială, dură. Nu poţi să intri în ea oricum şi cu orice. Faptul că dintr-odată s-a declanşat agresiunea asupra acestui tip de economie socialistă a dus, în primul rând, la distrugerea sistemului bancar, concomitent cu privatizarea întreprinderilor – practic distrugerea acestora – în toate marile oraşe ale ţării. Nu spun că acele combinate gigantice erau nemaipomenite, însă unele, precum cel de la Călăraşi, deţineau tehnologie de ultimă oră, utilajele importate din Germania fiind încă sigilate în momentul distrugerii acelor coloşi. Totul a fost dat la fier vechi. Ba mai mult, statul român şi-a asumat şi ecologizarea zonei respective. Sunt lucruri cutremurătoare, n-am învăţat nimic din lecţia Argentinei.

Trecerea asta de la un sistem la altul ţine de o bătălie geopolitică, de un nou tip de război, generat de o violenţă politică inexplicabilă. Uitaţi-vă în toată lumea asta, agresiunea a ajuns să vină şi din cultură, deşi în cultura adevărată nu poate exista violenţă, deoarece cultura înseamnă valoare, iar valoarea nu generează războaie. Practic, vorbim despre violenţa de pe piaţa culturală, alimentată cu „produse” culturale. A invada lumea cu produse de acest tip înseamnă a o domina. Filme, cărţi, reţele de socializare… Mai avem apoi violenţa financiară, economică, informaţională…

Cât mai putem suporta acest „bombardament” extrem de agresiv? România a suportat aceste presiuni mari care, ciudat, sunt justificate. Ele vin din această schimbare dintr-un „efect de falie”. Trecerea bruscă la un alt tip de sistem – pe care nici nu l-am identificat prea bine -, deocamdată asistăm la un capitalism vulgar, nemaivorbind de faptul că însuşi capitalismul este într-o perioadă de aşezare pe alte structuri. În tot sistemul, sunt dezbateri intense vizavi de intervenţionismul statului în economiile ce stau să se prăbuşească. Obama a băgat 780 de miliarde, bani publici, în bănci, într-un mediu privat care a creat criza, chipurile pentru a-l revigora. Suntem practic în situaţia crizelor din ’29 şi ’39 încheiate cu Al Doilea Război Mondial. Toată nebunia aceasta a creat un comportament haotic din care nu mai ştim cum se poate ieşi.

Cine va plăti oalele sparte? Ţările sărace, ca de obicei. Oamenii de rând vor plăti, aşa a fost întotdeauna. Vom plăti propriile noastre neputinţe, uriaşa noastră prostie. Aproape că nici nu-nţelegi cum se poate ca, în ultimii douăzeci de ani, când am avut o grămadă de şanse să corectăm ce-a fost rău în vechiul sistem, să păstrăm ce-a fost bun, am reuşit să distrugem tot, tot: Electroputere, Tractorul, uzinele mecanice, sistemele de irigaţii, combinate de toate tipurile, toate întreprinderile care au fost făcute prin munca oamenilor, care nu aveau amprenta „socialism”.

Hodoronc-tronc, având izmenele rupte-n fund, ne mai şi confruntăm cu perspectiva intrării într-un război în Orient… În Orient se întâmplă un lucru formidabil. Vorbim despre o mare ruptură între lumea democratică şi lumea aceea cramponată în fundamentalism, însă bineînţeles la mijloc este petrolul. Acolo se joacă o carte foarte mare. Sper să le vină mintea la cap şi la unii şi la alţii, să depăşească această situaţie…

Dacă nu le vine mintea la cap spre ce ne-ndreptăm? Spre o uriaşă catastrofă! În eventualitatea unui război purtat de evrei în Iran, s-ar putea să avem un conflict care să-l copieze pe cel din Irak. Prin implicarea americanilor, vom vedea o forţă colosală care va mătura tot. Atunci vom asista la un război asimetric, purtat după toate regulile acestui tip de război.

Vor fi atrase în joc China şi Rusia? Este foarte puţin probabil. Nu cred că va exista un asemenea scenariu. Nimeni nu are interese de globalizare a conflictului. Există peste 12.000 de capete nucleare active în lume, şi dacă unul singur explodează, s-a cam terminat cu ceea ce înseamnă omenire. Pentru că, evident, vor exploda şi celelalte…

Putem face o simulare luând în calcul scenariile unor conflicte zonale şi generalizate? Un asemenea război ar putea începe cu un atac israelian asupra capacităţilor nucleare ale Iranului, de tipul celui efectuat tot de evrei, în 1981, asupra reactorului Osirak din Irak. Desigur că Iranul ar riposta. Forţa Iranului nu constă numai în rachetele Shahab, care, din punctul meu de vedere, pot fi contracarate cu uşurinţă de sistemele antiarachetă pe care le au americanii, israelienii şi europenii. Toată zona aceea care este de partea Iranului deţine tot felul de mijloace, inclusiv arme biologice, şi ar putea declanşa o ripostă greu de imaginat şi greu de controlat. Au şi ei specialişti prin toată lumea care pot lansa virusuri cu efecte cumplite. Pe de altă parte, luptătorii fundamentalişti s-au dotat cu armament individual reactiv modern. Uitaţi-vă ce se întâmplă în Afganistan; câteva mii de talibani s-au luptat şi se luptă cu super-puteri … Primăvara Arabă, dincolo de realităţile care nu se spun, a relevat tendinţa ieşirii din dictaturi personale. Era conducătorilor matusalemici a trecut. Rămâne totuşi atracţia faţă de coridorul energetic al lumii, adică nordul Africii şi ţările arabe. Se încearcă crearea unor puncte strategice care să nu permită o reacţie comună a ţărilor respective în războiul pentru acapararea resurselor.

Revenim la noi… Decidentul politic mai ţine cont de părerile specialiştilor? Să ştiţi că armata a pregătit o reformă adevărată, însă totul a rămas pe hârtie, deoarece nu s-a primit nimic pentru programele de înzestrare. Mai mult decât atât, domnii ăştia decidenţi politici au atacat armata română din toate părţile, cum le-a venit lor mai bine, făra excepţie. În primul rând că au acordat cu nemiluita gradul de general. Acesta nu se acordă decât coloneilor activi care au competenţe strategice şi doar în limita în care armata are nevoie de ei. Avem cei mai mulţi generali pe cap de locuitor din lume. S-au făcut cu nemiluita, în bătaie de joc. Nu ştiu dacă au făcut-o intenţionat pentru a umili acest grad care ţine de competenţă strategică şi de încrederea militarilor. Generalul este cel care duce soldaţii la luptă şi este ultima creastă în sistemul de rezistenţă al unei naţii. Atunci când intervine armata, dacă se trece peste acest nivel, s-a terminat cu ţara aia! Armata se poate pregăti sute de ani pentru a se întrebuinţa o dată, poate zece minute, sau un an. Pe nimeni nu interesează acest aspect: „hai mai lăsaţi-mă cu ameninţările astea!”. Trebuie să le vină ăstora odată mintea la cap. Naţia asta trebuie să înţeleagă că politicienii pe care-i votează trebuie să fie oameni de calitate care să înţeleagă interesele naţionale şi să apere ţara aceasta, pentru că suntem într-un moment de răscruce. Se vrea acum Moldova Mare a lui Ştefan, se vorbeşte că Transilvania este altceva decât România, însăşi stema ţării noastre nu reprezintă un simbol al unităţii naţionale. România nu este o aglomerare de provincii cum au arătat tâmpiţii ăştia-n stemă. Suntem un stat unitar, poate cel mai omogen din Europa. Există o unitate lingvistică de excepţie, limba română nu are dialecte ca în Franţa sau Italia, ci graiuri. Toţi românii din lumea asta se înţeleg, vorbesc aceeaşi limbă, în pofida faptului că ne-au separat şi ne-au distrus de-atâţia ani. Şi nu mai ştiu de ce acest popor înţelegător şi răbdător este certat ba că n-a ieşit la vot, ba că n-a făcut nu-ştiu-ce… Este scârbit de ticăloşii ăştia care-şi bat joc de el. Este ca o turmă de oi mânată de nişte ciobani tâmpiţi într-o prăpastie.

Rămânem pesimişti? Sub nicio formă! Ne vom trezi la timp, nicio grijă, şi ne vom păstra ţara aşa cum e acum, pentru că aşa e mai bine şi pentru Europa şi pentru noi şi pentru pământul ăsta. Mă scârbeşte însă această violenţă politică stupidă, care se manifestă de fapt în întreaga lume, dar care la noi a atins cote inimaginabile. Noroc cu formele de rezistenţă ale unei Românii tăcute care n-a intrat în aceste jocuri şi care îşi păstrează nivelul de credinţă, de cultură şi de bun simţ. Profesorii Bădescu şi Dungaciu în „Sociologia Frontierelor” aminteau de rezistenţa de sută la sută prin cultură, de renaşterea nu prin Hegel şi Kant, ci prin păstrarea moştenirii naţionale, prin tradiţie, prin obiceiuri, prin Biserică. Nici măcar exodul românesc în lume nu este o atât de mare dramă. Se vor întoarce mulţi mai căliţi, mai pregătiţi, mai bine informaţi.

Eu sper că ne vom maturiza după ce am traversat o perioadă extrem de grea, un examen cumplit… Ar trebui ca şi politicienii să înţeleagă că a apus vremea clanurilor care se bat pentru putere, precum ţiganii şi că sunt reprezentanţii acestui popor, slugile acestuia, că dezbaterile nu trebuie să fie conflictuale. Să înţeleagă că n-au fost votaţi pentru a-şi etala costumele şi cravatele de firmă, ci pentru a rezolva nişte probleme care dor. Ar mai trebui definit interesul naţional, căci nimeni n-a avut timp de aşa ceva, iar soluţia de redresare va trebui să fie una acceptată de tot spectrul politic.


HALUCINANT!! Economistul Constantin Cojocaru: Romania a taiat pensii si salarii si s-a imprumutat la FMI pentru ca a imprumutat SUA, cumparand titluri de trezorerie americane. In plus, Guvernul Boc a alimentat generos conturile firmelor capusa care au pus borduri Bechtel-style. Bonus: TOP-ul datornicilor la FMI. Romania, pe prima pozitie

Economistul Constantin Cojocaru a facut senzatie la postul de televiune TVR R afirmand, nici mai mult nici mai putin, ca adevaratul motiv pentru care Romania a ajuns sa aiba o datorie externa uriasa, 90 de miliarde de euro, din care jumatate acumulata numai in ultimii doi ani, la care se adauga decizia Guvernului de a taia din salarii si pensii, ar fi cumpararea de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR) de titluri emise de trezoreria SUA, in valoare de multe miliarde de euro. Practic, prin cumpararea acestor titluri, Romania a imprumutat SUA, gaura rezultata astfel fiind “umpluta” tot pe ruta SUA, adica printr-un imprumut la Fondul Monetar International (FMI), la presiunea bancilor private. In cazul in care aceasta informatie este adevarata, ar fi interesant de aflat care a fost motivatia pentru care Romania “a optat” sa imprumute SUA. Sa fi fost vorba de vreun santaj din spectrul politicii externe, de o comanda “pe linie ierarhica” catre tandemul Mugur Isarescu/ Traian Basescu sau pur si simplu a fost vorba doar de o simpla mita, ca multe altele cu care au fost obisnuiti “politicienii” nostri in ultimii 20 de ani?! Dupa aceste scamatorii, Presedintia si Guvernul au iesit la rampa si au spus romanilor ca nu mai sunt bani pentru pensii si salarii, aceasta nefiind nimic altceva decat o manipulare ordinara, in opinia lui Cojocaru.

Peste “teapa” cu bonuri de trezorerie SUA trasa de tandemul Basescu-Isarescu, a venit o alta teapa, de circa 8 miliarde de euro, data de premierul Boc de data acesta, care a avut drept scop multumirea firmelor capusa controlata de acolitii politici, bunavointa acestora fiind absolut necesara pentru pastrarea puterii. “In anul 2009, veniturile statului roman au depasit cu mult necesarul de 34-35 de miliarde de euro pentru acoperirea pensiilor si salariilor. La aceste cheltuieli s-au adaugat 2,5 miliarde de euro in serviciul datoriei publice facuta de fostul premier Tariceanu. Restul sumelor din veniturile statului pe 2009, aproximativ 8 miliarde de euro s-au dus toate pe bordurile firmelor capusa. In aceste conditii este evident ca lui Boc nu i-au mai ajuns banii pentru pensii si salarii si a imprumutat 10 miliarde de euro. Numai ca acest imprumut a fost facut pe termen scurt, cu scadenta in 2010, asa ca anul trecut Guvernul a trebuit sa retrurneze acesti bani. Deci, 10 miliarde de euro reprezentand rate si dobanzi. Si uite asa a ajuns Boc sa taie salariile bugetarilor, sa taie pensile, sa mareasca TVA”, a aratat Cojocaru.

Economistul a adaugat ca a depus anul trecut in Parlament un proiect de lege prin care ar fi fost evitata taierea pensiilor si salariilor. Proiectul a fost, insa, respins tacit. “Economia pe care o face guvernul Boc prin taierea pensiilor si salariilor este de doar 2 miliarde de euro pe an. Eu am propus prin proiectul depus in Parlament anul trecut sa luam 2 miliarde din rezerva BNR si sa acoperim gaura data de Boc. Am depus acest proiect in luna iunie 2010 si este si acum la Parlament. Nici macar nu a fost luat in discutie iar acum, evident, este vetust pentru ca viza bugetul pe acest an”, a conchis Cojocaru adaugand ca, in cazul in care proiectul ar fi fost adoptat ar fi fost evitate aceste “adevarate drame umane”. El a sugerat ca initiativele luate de Guvern pentru “corectarea” bugetului fac parte dintr-o campanie concertata de pauperizare a poporului roman.

TOP-ul datornicilor la FMI. Romania ocupa, de departe, prima pozitie. Datoria Romaniei, de 9,8 miliarde euro, reprezinta a sasea parte din totalul imprumuturilor acordate de FMI la nivel mondial. Iata cum a ajuns Romania printre cele mai indatorate tari din lume la FMI (vezi TABEL), multumita trioului Basescu-Isarescu-Boc. Cu toate astea, ne mai paste un acord cu Banca Mondiala si FMI. Opriti acesti criminali pana nu apuca sa amaneteze si viitorul stranepotilor vostri!!! Inactivitatea o sa usture rau de data asta!


Acuzatii grave de tradare nationala: BASESCU SI BNR au falsificat impreuna cu Jeffrey Franks datele macroeconomice pentru a se realiza acordul cu FMIsursa: inpolitics.ro

”Între serviciile secrete, SIE este marele cîștigător al perioadei post-decembriste”. Afirmația a fost făcută acum cîțiva ani de către fostul președinte Emil Constantinescu și pare să fie azi mai valabilă ca oricînd. În premieră absolută, președintele și primul ministru sunt oameni care provin din DIE/SIE. Un avantaj uriaș al serviciului amintit și care deranjează în mod cert restul serviciilor, dar, mai ales, SRI, picat pe locul doi deși e cel mai mare din România. Va înghiți SRI gălușca și se va resemna? Noi înclinăm să credem că nu, iar unele evenimente recente par să confirme asta. SRI a dat semne de nervozitate încă de la prima vehiculare a numelui lui MRU pentru postul de premier, în 2009, atunci cînd l-a trimis la înaintare pe fostul purtător de cuvînt Ulieru să-l deconspire drept agent al unei puteri străine. Puțin înaintea numirii de acum, alt fost greu al SRI, Virgil Măgureanu, a dat și el anumite semnale publice de nemulțumire, desigur, pentru urechile care trebuiau să audă. Cu toate astea, Ungureanu a fost numit în post pe 9 februarie. Cinci zile mai tîrziu, s-a produs un eveniment rămas necunoscut marelui public, dar care poate fi interpretat drept o reacție vehementă a SRI și un semnal dur către structurile de vîrf ale statului.

Concret, pe 14 februarie, deputatul PSD Ion Stan a depus în Cameră două declarații politice de-a dreptul incendiare, întocmite pe baza unor informații de top, accesibile doar serviciilor secrete și anumitor factori politici de top. Două declarații pe care Stan nu a ținut să și le popularizeze în presă, dovadă că erau destinate doar anumitor cercuri. Pentru a clarifica din start lucrurile, să spunem că Ion Stan nu e Vadim Tudor, cu ale sale tiribombe de presă, ci un parlamentar ”special”, care de foarte mulți ani se află în comisia SRI, pe care a și condus-o ca președinte ori vicepreședinte, în prezent. Cei familiarizați cu dedesubturile politicii știu că, dintotdeauna, mai-marii comisiei SRI au avut o legătură strînsă cu serviciul, atît de strînsă încît s-a vorbit permanent cine controlează pe cine. În consecință, e cert că declarațiile lui Stan sunt opera serviciului amintit, deputatul fiind doar o portavoce.

Ce conțin, însă, declarațiile în cauză? Regimul Băsescu a falsificat PIB-ul României în beneficiul FMI. Prima dintre ele conține informația explozivă cu potențial nuclear potrivit căreia președintele, guvernul, BNR și șeful delegației FMI la București au falsificat controlat datele economice ale țării, în frunte cu PIB-ul, care a fost subapreciat cu 20% pentru a se justifica contractarea unor noi împrumuturi de la FMI.

Extras din declarația lui Stan: ”Puterea de la Bucureşti este cel puţin complice la o manoperă sistemică de falsificare a indicatorilor macroeconomici, care a împins la decizii politice greşite, ale căror efecte sunt trădarea de ţară, în varianta subminării economice şi a ştirbirii suveranităţii şi independenţei politice, urmare a aservirii faţă de organizaţii străine. Aceasta subevaluare a datelor economiei reale a fost necesară pentru a se demonstra, pe bază de date false, că România are nevoie de împrumuturi internaţionale. Manopera prelucrării statistice frauduloase a fost realizată în cadrul unei strategii integrate pe care “asasinii economici” – în cazul României, Jeffrey Franks şi predecesorii săi – au aplicat-o la nivel global. Coordonatorii strategiei sunt marii anonimi din spatele FMI, având ca executanţi agenţii ocultei financiare din fiecare ţară, plasaţi la conducerea instituţiilor macroeconomice, respectiv persoane cumpărate, relativ ieftin, cu funcţii, bani şi alte avantaje.

Menţionăm că FMI are nevoie şi de datele reale, cu titlul de “date de uz intern” şi pentru aceasta a apelat la o reţea de furnizare: economişti, şefi ai băncilor, persoane din staff-ul primului-ministru, Consiliului Naţional Fiscal, Institutului Naţional de Statistică. Unele dintre instituţiile cărora li s-au solicitat, în acest mod neoficial, datele reale, nu au putut răspunde la respectivele solicitări pentru simplul fapt că, în condiţiile instituţionalizării prelucrărilor statistice false, practic nu au avut acces la datele adevărate. În aceste condiţii, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a luat legătura, cu acceptul lui Traian Băsescu, cu şeful ANAF, Sorin Blejnar pentru a preleva datele reale direct din bilanţuri.

Sursele noastre ne-au comunicat faptul că existenţa unei interceptări “accidentale” a posturilor telefonice cu numerele 0728.666.063 şi 0741.239.082 ori accesarea bazelor de date ale operatorilor reţelelor respective de telefonie ar putea furniza dovezi irefutabile privind funcţionarea sistemului descris. Mai mult, am avea şi surpriza de a constata că şi “blonda lui Emil Boc” este integrată comandoului asasinilor economici ai României. O altă menţiune importantă, care se impune, este aceea că, de regulă, şefii instituţiilor menţionate nu sunt direct angajaţi, ci câte unul-doi colaboratori apropiaţi acestora. Un vicepreşedinte de la Institutul Naţional de Statistică nu a acceptat iniţial să intre în reţeaua agenţilor informaţi. Urmările imediate au fost presiunile şi ameninţările cu demiterea, dacă nu consimte la furnizarea informaţiilor solicitate.

În loc de concluzii. În condiţiile utilizării datelor macroeconomice reale şi ale elaborării şi execuţiei corecte şi responsabile a bugetului naţional, România nu ar fi avut nevoie de împrumuturile FMI, sau în nici un caz în cuantumul în care au fost atrase”.

Reforma Sănătății, un act în beneficiul mafiilor transnaționale. A doua declarație a lui Stan afirmă că mult trîmbițata reformă a sănătății este, de fapt, un act în beneficiul mafiei transnaţionale a fraudării asigurărilor de sănătate, cu binecuvîntarea președintelui Traian Băsescu. O altă afirmație explozivă este aceea că demonstrațiile de protest de după demiterea lui Arafat au fost, în fapt, controlate de SIE.

Extras din declarația lui Stan: ”Înalţi funcţionari publici, începând de la Administraţia Prezidenţială şi Parlament, continuând la Guvern şi agenţiile sale de specialitate, puşculiţele partidelor politice, câini de pază ai “democraţiei”, companii de publicitate, fundaţii aşa-zis caritabile sunt cu toţii, dar nu numai aceştia, conectaţi la sorburile nesăţioase care secătuiesc bugetul CNAS. Ciordeala, inclusiv cea a statului, din bugetele asigurărilor sociale este un nărav mai vechi. Au practicat-o şi acoperit-o mai toate guvernele. Prim-miniştrii “legalişti” au încercat să-şi acopere ciordelile cu legi de reformare a asigurărilor sociale. Aşa s-a făcut că ne-au anesteziat cu câte o reformă la fiecare patru ani.

Noua tentativă de reformă a asigurărilor de sănătate, căci bugetul acestora este miza, şi nu sănătatea naţiunii, a picat într-un moment rău ales – anul electoral – şi cu mijlocul nepotrivit – agentul de influenţă în însăşi persoana preşedintelui republicii. Acelaşi agent de influenţă ca şi în cazul aurului de la Roşia Montană. Ambele operaţiuni de influenţă asumate de un agent de propagandă şi influenţă de cel mai înalt nivel posibil demonstrează cât de mare este presiunea asupra Cotrocenilor, cam de ce factură sunt unii dintre oamenii preşedintelui, de unde pot veni comenzile şi de ce nu le poate rezista primul cetăţean al ţării.

Se încearcă diversiunea că preşedintele şi primul-ministru ar fi fost induşi în eroare şi nu ar fi cunoscut că proiectul legii sănătăţii este expresia intereselor autohtone şi străine care au şi pus ochii pe spaţiile imobiliare ale spitalelor şi elaborat statutele viitoarelor fundaţii care se vor înfrupta din infrastructura reţelei de sănătate pe care Traian Băsescu le-a promis-o. Inclusiv prin declaraţii publice, făcute în ţară, dar şi în străinătate. Se spune că Băsescu şi Boc nu ar fi fost corect informaţi şi nu ar cunoaşte că 40 de firme ale clientelei lor politice au lansat deja investiţii de multe sute de milioane pentru achiziţionarea unui prim lot de 1.200 de ambulanţe. Se aruncă în spaţiul public dezinformarea că Traian Băsescu nu ar fi ştiut de bătălia pe cadavrul sistemului de sănătate al poporului român dintre cartelurile internaţionale ale asigurătorilor de sănătate, iar legea pentru a cărei susţinere s-a mai compromis politic, moral şi infracţional încă o dată (dar ce mai contează?!), urma să fie pretextul legitimării jafului bugetului sănătăţii, pentru a nu mai fi atât de flagrante abuzurile şi ilegalităţile.

Ochii şi urechile statului, în loc să-şi facă cu onestitate datoria, adică să tragă semnalul de avarie şi să oprească, pe motiv de pericol de deraiere a democraţiei, caruselul înaltei corupţii politice instituţionalizate, se joacă de-a rebeliunea cu câteva sute de demonstranţi adunaţi în faţa Palatului Preşedinţiei şi în Piaţa Universităţii, ca să apere democraţia.

Este evidentă marea manipulare a acestui scandal, chiar din start. Nimeni nu a citit, darmite să fi studiat legea sămânţă a dihoniei naţionale. Toţi s-au întrecut în a o comenta, după texte date, după ureche şi la cacealma. În toată dezbaterea furibundă nu s-a apelat la argumente din conţinutul hulitei legi, ea fiind respinsă in corpore şi în necunoştinţă de prevederile ei. Sau, dimpotrivă, au citit-o şi ori nu le vine să creadă, ori le este frică să o pună în lumina adevărului”. În acest din urmă caz, cînd vorbește de ”ochii și urechile statului” care ar fi trebuit să țină sub control interesele cartelurilor internaționale, Stan se referă, evident, la SIE, serviciul cu atribuții externe.

Contactat de Inpolitics, deputatul afirmă că pînă în acest moment nu există nicio reacție oficială la declarațiile sale din parlament. El afirmă, însă, că ”declarațiile se bazează pe date foarte concrete, care pot fi oricînd puse la dispoziția factorilor interesați de către anumite instituții ale statului, cu atribuții în acest sens. Vă dați seama că nu mă apucam să aștern pe hîrtie ceea ce visasem în noaptea precedentă, acolo e vorba de chestiuni cît se poate se serioase și de concrete”. Stan mai spune, cu referire la cele două numere telefonice care apar în prima sa declarație, că aparțin unor importanți demnitari ai statului, iar interceptarea lor ar putea scoate la lumină elemente extrem de interesante. O afirmație care, în realitate, sugerează în mod clar că interceptările deja s-au produs, iar datele sunt bine păstrate în anumite locuri.

Una peste alta, ambele declarații ale vicepreședintelui comisiei SRI pot fi considerat cel mai tăios avertisment transmis indirect regimului de la putere de către cel mai mare serviciu de informații, iar faptul că a venit imediat după validarea lui Ungureanu drept premier arată limpede și sursa ”nemulțumirii”. Marea întrebare: vom asista, curînd, la o repoziționare politică a SRI, avînd în vedere că alegerile bat la ușă? Și dacă da, ce surprize ar putea oferi clasei politice această manevră? (Bogdan Tiberiu Iacob)

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in Ce e de facut? and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s