Prolog la cartea lui Petre Morar – Dacia Ariana


In textele urmatoare cu siguranta exista multe ‘protocronisme’, greseli, wishful thinking dar eu cred ca se pot separa si multe informatii, rationamente care merita sa fie luate in considerare, dincolo de exagerari eu cred ca exista o logica de fond buna. Studiile lingvistice ale lui Petre Morar mi se par sunt serioase, chiar daca exprimarea concluziilor e fortata.

Enuntam aici postulatele lingvistice care stau la baza Demonstratiei Morar.

Postulatul (I) Morar : “Un nume propriu provine din limba si cultura in care are o semnificatie ca substantiv comun, adjectiv sau verb “.

Postulatul (II) Morar : “Numenclatura locurilor supravietuieste disparitiei unei culturi” .

Postulatul (III) Morar : “Dezvoltarea sintactica ciclica a unui cuvint este imposibila” .

Postulatul (IV) Morar : “Cuvintele mostenite pot sa aiba o semantica complexa” sau negatia acesteia, “Cuvintele imprumutate nu pot avea o semantica complexa”.

Postulatul (V) Morar : “Natura unei limbi este determinata de gramatica si nu de vocabular”.


O nouă teorie INCREDIBILĂ adusă în actualitate: Iisus s-ar fi născut pe teritoriul Geției, România de astăzi – Arheologul american, Marija Gimbutas, în lucrarea Civilizaţie şi cultură, Bucureşti, 1989 arăta: ,,În mileniul al Vll-lea, î. Hr. în Carpaţi, era o civilizaţie puternică, prima şi singură în Europa…o societate matriarhală, teocratică, pasnică, iubitoare şi creatoare de artă”.

În cultura română, despre tăbliţe de la Sinaia cu scriere getică nu s-a scris un cuvânt, fiind învăluite într-un mister absolut. Unele informaţii care nu pot fi dovedite cu probe, spun că după terminarea mănăstirii Sinaia în anul 1695 o parte dintre sihaştrii din munţi s-au retras aici aducând cu ei şi tăbliţele cu pricina. O altă variantă a apariţiei acestor obiecte este că în anul 1875 când se săpau temeliile palatului Peleş, s-a descoperit o mare comoară formată din aproximativ 240 sau 540 de tăbliţe de aur şi plumb cu o scriere asemănătoare cu a grecilor antici dar folosind şi litere latine precum şi alte semne specifice acestor tăbliţe şi figuri de geţi, oştiri, cetăţi, simboluri divine şi alte elemente care duceau la ideea clară că s-a descoperit o mare civilizaţie. Numai că şeful guvernului României de atunci, Lascăr Catargiu a dăruit-o regelui Carol 1 care a ordonat că tăbliţele de aur să fie topite după ce s-au făcut copii. Bănuind că valoarea lor este inestimabilă şi a distrus dovezi ale istoriei noastre, a donat copiile însoţite de o scrisoare unde-şi recunoaşte greşeala, mănăstirii Sinaia! În anul 1956 puterea comunistă a confiscat de la mănăstire atât tăbliţe de plumb cât şi toate documentele care făceau referire la ele şi totul a dispărut. În anul 2003, istoricul Alexandru Deac a comunicat la Congresul de dacologie ţinut la Bucureşti, că a descoperit în arhivele Comitetului Central al PCR scrisoarea lui Carol l către mănăstirea Sinaia. În prezent la această instituţie ar mai exista 5, 35 tăbliţe după unii sau 70 după alţii, dar fără documente de intrare şi fără a fi înregistrate în patrimoniul ei!

Plăcuțele de plumb de la Sinaia descriu o civilizație impozantă care a trăit pe teritoriul țării noastre cu multe secole înainte de nașterea lui Iisus. Ei îşi spuneau geţi sau rumuni pentru că aşa este scris pe tăbliţe nu daci cum i-au numit romanii. Îşi scriau identitatea de neam cu cuvintele rumun, riomion, ruomuon, rumuno, romuno sau falnici geţi şi nu daci, iar ţara lor o numeau sfânta Getia sau Gitia. Strămoşul lor ancestral era Moş Arimin os din care s-au tras ariminii/armânii şi rumânii. Conducerea neamului era asigurată de dage bălo (adunarea neamului străbun) care alegea un mato (ocrotitor, conducător, părinte) care deţinea funcţia cât timp era sănătos la trup şi la cap. Religia lor era monoteistă având în frunte pe Sentu/Sîntu cu sensul de Creatorul, Dumnezeu iar ca simbol al sacrului era crucea cu braţele egale liberă sau înscrisă în cerc cum apare deasupra uşii la primele biserici creştine din Siria şi Palestina. Pământenii se năşteau din lumină vie a vieţii (lumina soarelui) dar toată existenţa lor trebuiau să se străduiască să facă numai fapte bune în folosul celor din jur că o probă de curăţenie pentru comuniunea cu adevărata viaţă veşnică (nemurirea) ce impunea condiţia de om.

La începutul secolului VI î.e.n. s-au aşezat printre neamurile geţilor populaţii ale galilor/galaților care au îmbrăţişat religia crucii cu taina botezului cu pâine strămoşească şi vin. În anul 279 î.e.n. aceste relaţii s-au stricat rău iar conducătorul geţilor, Biseto l a pus sabia pe gali şi i-a alungat. Fiind opriţi şi la graniţa Macedoniei, au trecut Dardanelele şi au întemeiat în podişul Anatoliei un stat – Galația – care a existat până în anul 25 î.e.n. când a fost cucerit de romani. O parte din aceşti gali au coborât mai spre sud şi s-au stabilit în anul 275 î.e.n. într-o regiune pe care au numit-o Galileea. În secolul ll î.e.n. iudeii amintesc de secta esenienilor/esenilor având centrul de cult în Galileea şi care practicau o religie diferită de a iudeilor dar identică cu a geţilor. Începutul secolului I e.n. i-a găsit pe gali – esenieni într-o aprigă dispută religioasă cu clerul iudeu. Galii cheamă în ajutor mentorii din Carpaţi. Este trimis Ili împreună cu o ceată de geţi – tăbliţa 53 – pentru a înfrunta fanatismul religios iudeu. Răstignirea lui Ili, înfăşurarea trupului cu giulgiu şi transportarea lui până la ,,galii cei roşcaţi” din Galileea apoi drumul prin Siria Efes, Grecia şi Tracia până au ajuns în Sarmisetuzo sunt povestite pe 7 tăbliţe. Durerea a fost fără margini peste neamul geţilor.

Este uluitoare asemănarea pînă la identificare a dogmei esenilor şi geţilor recunoscută chiar de Flavius, cu fundamentele iudeo-creştinismului şi faptul că acestea nu se găsesc deloc în Vechiul şi Noul Testament. Conceptele, se găsesc fără nici o excepţie toate în scrierile trismegiste, învăţăturile lui Pitagora, înCalea/Legea Adevărului şi Dreptăţii primită de Eno şi în textele descoperite la Qumran. Scrie ivritul că esenii ,,cercetează cărțile sfinte” și nu Tora, recunoscînd explicit că ei se serveau în practicarea religiei de alte scrieri tot sfinte și chiar mai sfinte decît ale ivriților cum recunoaște chiar el. Sînt vreo patru mii de oameni care fac acest lucru. Nu vor să audă de soţii şi nici să aibă slujitori, socotind că s-ar dovedi nedrepţi faţă de unii şi că cele dintîi sînt certăreţe, aşa că ei trăiesc separat şi se ajută unii pe alţii. Pentru administrarea veniturilor din munca cîmpului, îşi aleg oameni cinstiţi din rîndul preoţilor, care le procură provizii şi le pregătesc hrana. Ei îşi duc viaţa în felul acesta şi traiul lor seamănă cu cel al dacilor care se numesc poleistai.” Aceste texte scrise pe la anii 90 ai erei noastre dovedesc fără putinţă de tăgadă că geţii şi galii din Galileea cunoscuţi şi ca eseni aveau aceeaşi religie, adevăr reţinut de toată antichitatea dar mai puţin de istoricii noştri care au luat drept cale de urmat minciunile lui Herodot. Istoricul iudeu precizează că Frăţia esenilor formată în timpuri de demult din geţi şi gali la care s-au alăturat şi alte seminţii, practica un cult identic cu al preoţilor geţi din Carpaţi numiţi poleistai şi nu aveau nimic comun cu iahvismul şi fanatismul zeloţilor mozaici. El mai face o precizare uluitoare pentru istoria noastră scriind că esenii nu erau primiți în templul din Ierusalim dar aveau ritualuri religioase chiar mai purificatoare ca cel mozaic! Ori se știe că numai străinilor le era interzis să intre în templul din Ierusalim.

… Pe tăbliţa 58 avem informaţii că religia crucii a geţilor avea trecere nu numai la galii din Siria cum spune textul de mai sus dar şi la sarmaţii şi sciţii din est: ,,Cu zoile de la spălatul vaselor rituale să se purceadă la drum şi să se dea vecinilor sciţi. În patria lor să se facă seara o slujbă religioasă. Neamurile sciţilor şi sarmaţilor să plece însoţite repede de dicoe, credinciosul în sfînta cruce”. După răstignire, trupul i-a fost aruncat ca oricărui străin, într-o rîpă plină cu natră aşa cum găsim scris pe tăbliţa 57 ,,Cel care a ţinut Calea Dreaptă s-a dus să locuiască în cetatea vieţii (luminii). Neamul murdar din cetatea Sionului i-a luat inima. Acest neam l-a alergat, l-a bătut şi l-a chinuit (pus pe două lemne îmbinate) aruncîndu-l într-o surpătură de mal cu nitră”. Descrierea este aievea în Evanghelia după Matei cum am arătat mai sus. Noe şi ceilalţi geţi au intervenit pe lîngă autorităţile romane să poată lua trupul lui Ili şi să-l ducă acasă în Geţia la familia Bizino. Au plecat către Galileea la galii cei roşcaţi iar de aici în sudul Siriei unde au fost întîmpinaţi de o mulţime de credincioşi în frunte cu preotul Bofio care au venit să vadă minunea şi să se închine. Tăbliţa 57 vine cu informaţii suplimentare şi spune că ţinutul Siriei şi galii cei roşcaţi sînt sub ocrotirea sfintei cruci pentru că la ei românii au alergat şi şi-au găsit scăparea cînd au fost prigoniţi de fanaticii farisei zeloţi. Informaţiile despre obiceiul incinerării la geți sînt completate şi de date din tăbliţa 16.

Ca fundament religios, naşterea vieţii din lumină este specifică numai religiei geţilor şi esenilor fiindcă în antichitate numai acest neam era ,,scoborîtor din zei” şi apare mai tîrziu cu modificări substanţiale în iudeo-creştinism dar este străină cultului mozaic, dovedind că apostolul Ioan a cunoscut concepţiile religioase ale esenilor şi ale neamului nostru strămoşesc… Esenii din Palestina uniți în jurul Frăţiei Celui Ales din Carpaţi și a religiei crucii, respectau cu mare grijă obiceiul unei cine comune care avea toate caracteristicile euharistice ale Cinei celei de Taină. În Regula Ordinului, manuscris descoperit în peşterile de la Qumran se scrie: ,,Cînd se pregăteşte masa pentru cină şi vinul de băut, preotul trebuie mai întîi să-şi întindă mîinile şi să binecuvînteze pîinea. Dacă se bea vin, preotul trebuie mai întîi să întindă mîna şi să binecuvînteze prima bucată de pîine şi vinul”. Asta spune şi J. Flavius despre esenii pe care i-a cunoscut personal ceva timp… Că tradiţia noastră este o sursă inestimabilă de informaţii privind religia strămoşească, o arată tăbliţa 59 care spune: ,,Neamul nostru a fost ales primul să iasă din gunoaie, să aducă laude prin Miel, să se închine şi să ţină calea cea dreaptă…

În toate scrierile din Noul Testament se face referire totdeauna la rugăciuni în sinagogi sau în Templul din Ierusalim dar niciodată în faţa crucii ca simbol al sacrului şi nu se aminteşte de gestul de a face semnul crucii. Mai mult: ,,blestemat fie acela care îşi atîrnă chipul pe lemn” cu referire la icoane, pentru că iudaismul interzicea cultul imaginilor pictate specifice creştinismului arimin al geților chiar dacă şi prin sinagogi sînt fel de fel de imagini şi statui. Deci este o ipocrizie toată pretenţia pretinsului iluminat iudeu, pentru că pînă după mijlocul secolului lV î.e.n. ei practicau idolatria în draci prin cultul satanist al falusului… Ori geţii practicau cultul crucii cu patru milenii înainte, aşa cum au dovedit descoperirile de la Stefăneşti, Gorban şi Cucuteni iar neamul nostru din Ki-en-gi punea semnul crucii cînd scria pe tăbliţă numele vreunei divinităţi. Dar marea supărare vine de la înţelegerea opusă a relaţiei cu Dumnezeu pe care o aveau ivriţii şi galatenii. Pavel pretinde o cunoaştere a divinului prin credinţă nestrămutată în dogma religioasă a iudeilor, adică am spune noi astăzi că asemenea comportament se numeşte îndobitocire, pe cînd galatenii consideră relaţia cu divinitatea ca o finalitate a faptelor bune făcute în viaţa pămîntească şi punerea individului în slujba comunităţii sale, concepţie identică cu religia geţilor din stînga Istrului.

Faptele povestite de scrisorile lui Lentulus și Pilat – persoane care au trăit evenimentele pe viu ca oficiali ai imperiului roman – sînt confirmate pe deplin de informațiile descoperite pe tăblițele de plumb ale geților și de scrierile esene Evanghelia Păcii și Cartea esenă a Învățătorului iubirii, dovedind autenticitatea evenimentelor istorice prezentate și, pe cale de consecință, marea făcătură a ivriților zeloți și a iudeo-sataniștilor numită ca religie creștină, însă corect iudeo-creștinism. Dar sare în ochi în cele două scrisori, descrierea personajului Iisus care nu aparține rasei semite, autorii scoțînd în evidență contrastul uluitor de fizionomie dintre vorbitor și ascultătorii iudei, iar prin aceasta se infirmă toate scrierile ,,revelate” înguste sau late, ale religiei iudeo-creştine și implicit originile ei.

,,Orfeu, păstorul răstignit”. Deasupra crucii este o semilună, iar deasupra acesteia este crucea cu brațele egale. De-a dreapta și de-a stînga acesteia sînt cîte trei cruci, dar răsucite puțin care seamănă cu ,,crucea sf. Andrei”. Imaginea are următoarea inscripție: OPΦEOC BAKKI(baci: șeful stînei, conducător, îndrumător) KOC(coși: a lovi, a bate, a desprinde, a nimici), adică după înțelegerea mioritică se tălmăcește astfel: Orfeu, păstorul/baciul distrus/răstignit. Textul este scris în limba română veche fiindcă grecii din secolele l-ll ale erei noastre ca și cei de azi, nu folosesc litera C pentru consoana S, ci numai semnul Σ.

es.wikipedia.org/wiki/Crucifixion de_Jesus In 1856, on a wall of the rooms used by the Praetorian Guard, in the ruins of the imperial palaces of the city of Rome, an inscription on a cross of a donkey appears hanging was found. Opposite is a man with arms outstretched in prayer that includes the cross. A Greek inscription reads αλεξαμενος θεον ςεβετε , Alexamenos sébete Theon ‘Alexamenos worships God. ” It is thought that the palatal graphite from the days of the EmperorMarcus Aurelius , between 161-180 d. C., but some have been dated as late as during the reign of Alexander Severus , between 222-235 d. C… Professor JM Blázquez states that “the presence of the cross seems to indicate that this is an anti-Christian mockery…”The sign of the cross, represented in its simplest form by a crossing of two lines at right angles, preceded by much, both East and West, the introduction of Christianity. It goes back to a very remote period of human civilization “(The Catholic Encyclopedia, 1908 Ed, Volume IV, p. 517).. “Since ancient times the cross was venerated in Egypt and Syria; and honor were equally Buddhists East […].


en.wikipedia.org/wiki/Celts_in_Transylvania> The Celts exercised politico-military rule over Transylvania between the 4th and 2nd century BC and brought with them a more advanced iron-working technology. Large areas of ancient Dacia populated early in the First Iron Age by Thracian people were affected by a massive migration of Scythians moving east to west during the first half of the first millennium BC. They were followed by a second equally large wave of Celts migrating west to east.  <Eu as presupune ca populatiile peste care au venit celtii si scitii erau mai curind haplogroup I2, celti si scitii au adus cu ei genele R1b respectiv R1b. S-a pastrat limba materna I2, elitele razboinice au avut neveste RUMINE, si mixul a produs pe daci, care erau  ‘fierari’, getii de peste muntii fiind oarecum diferiti, de aceea nici nu au luptat pina la capat alaturi de daci contra romanilor. De asemenea ruminii care au ramas intr-o oarecare masura clasa inferioara, ocupata de elitele razboinice, au pactizat in parte cu romanii, vorbind aceeasi limba si astfel a cistigat razboiul Traian. Mai ramine de stabilit sensul finla de circulatie, au venit R1a si R1b din N-ul si E-ul Marii Negre, circulatia a fost in ambele sensuri, sau asa cum spun unii protocronisti rumini, bazinul Dunarii a fost  bainul demografic principal de unde au plecat spre est arianii. Sau din NE-ul Marii Negre a venit materialul genetic care s-a combinat cu fondul I2 vechi, si existind conditii bune de viata s-a format in bazinul Dunarii rezervorul demografic care e explodat de 2-3 ori, de unde au mers spre sud ionierii, dorienii, oamenii marii pina in Egipt si apoi ‘arienii’ prin Iran si mai ales prin N-ul Marii Negre pina in Tarim si India.>
early_bronze_age_europe
Celtic artifacts dating to this time have been discovered at Turdaş, Haţeg and Mediaş in modern day Romania. By 1976 the number of Celtic sites found in Transylvania had reached about 150, indicating a significant La Tène population surpassed only by the Dacians. In Transylvania, the Celts shifted from inhumation to cremation, either through natural progression or because of Dacian influence.
From at least the 3rd century BC, the undoubted interaction between the La Tène Celtic and Dacianworlds can be considered a Thracian / Dacian influence on works of Celtic craftsmanship, or even imports from these regions.
ariminia.ro/ro/iisus-a-fost-get > Cînd galati/gali (celti) au spart şatra cu geţii din Mesia (teritoriul Bulgariei de azi) pe la anul 279 î.e.n. şi au migrat în Anatolia, au pus de o Galatie iar alţii mai zburdalnici şi-au oprit căruţele mai la sud unde au şăruit o Galilee. Galii/galaţii erau de mult timp adepţii religiei geţilor aşa cum arată tăbliţele 10 şi 12 ducînd cu ei credinţa în nemurire şi în puterea crucii. Istoricul grec Iamblichus spune pe la sfîrşitul secolului lll în lucrarea Viaţa lui Pitagoras: ,,Şi galaţii şi alte popoare au învăţat pe pruncii lor, cum că sufletul acelora care muriră nu a pierit, ci ei trăiesc neîncetat şi sufletele sînt eterne. Asemenea Zamolxis, le-a arătat cum că nu trebuia să aibă frică de moarte, ci ei trebuia să se întărească în contra tuturor pericolelor”… Alte surse antice afirmă că înţeleptul Zamolxis ar fi introdus druidismul la gali şi cred că nu este chiar o tîmpenie atît timp cît în cele două religii, crucea în cerc simbolizînd sacrul peste întreg pămîntul a avut mare trecere.
en.wikipedia.org/wiki/Celts_in_Transylvania> Celts did not occupy all intra-Carpathian areas of Transylvania, stopping short of the Maramureş Depression for instance, where excavations have uncovered Dacian fortifications from the 4th and 3rd centuries BC.[18] As regards Celtic influence on local Daco-Getic culture, Vasile Pârvan has stated that the latter is wholly indebted to Celtic traditions and that the “La Tene-ization” of these northern Tracians was a cultural phenomenon primarily due to the Celtic population who settled the area.  3rd – 2nd century BC Archaeological sites of the 3rd and 2nd centuries BC reveal a pattern of co-existence and fusion between the bearers of La Tène culture and the indigenous Dacians. Domestic dwellings exhibit a mixture of Celtic and Dacian pottery while several Celtic graves contain Dacian type vessels.[1] At Celtic sites in Dacia, finds show that the native population imitated Celtic art forms that they admired, but remained firmly and fundamentally Dacian in their culture.[19]

During the first half of the 2nd century BC, Pompeius Trogus writes in his Historiae Philippicae of a Dacian king, Oroles, who fought against Celtic incursions.[20] Oroles is recorded as resisting the intrusion of the Bastarnae, a people now generally considered to be of Germanic origin but who were in fact Celto-Germanic and, according to Livy, spoke a Celtic language.[21]The Bastarnae moved from Silesia into what is now central and northern Moldavia. Pompeius Trogus along with Justin also record the rise in Dacian authority prior to 168 BC under the leadership of King Rubobostes.[22][20][23]Around 150 BC, La Tène material disappears from the area concurrent with ancient writings which mention the rise of Dacian authority. This ended Celtic domination and it is possible that the Celts were forced out of Dacia. On the other hand, some scholars have posited that the Transylvanian Celts remained but merged with the local culture and thereafter ceased to be distinctive.[1][19] The boundary between the Celts and Dacians near the River Tisa is depicted in 2nd century BC pottery found at Pecica in Arad County, a prosperous trading center at the confluence of the two peoples. A classic period of Geto-Dacian La Tène culture began in the 1st century BC centered around the city of Sarmizegetusa Regia in south-western Transylvania.[25] Dacian king Burebista defeated the Celtic Boii and Taurisci tribes between 60–59 BC. During Burebista’s time the Dacians became closer to the remaining Celtic populations than they had been when the Celts ruled Transylvania. Evidence from the earlier period shows Celtic burials and settlements with only occasional Dacian elements while Dacian settlements with Celtic finds are infrequent. This situation reversed after Burebista’s conquest when a distinctive hybrid Celtic-Dacian culture emerged on the Hungarian plain and in the Slovakian regions.[28]

lumea.catholica.ro/2008/05/cine-erau-straniii-esenieni-de-la-marea-moarta Scriitorul şi istoricul evreu Iosif Flaviu, care a trăit în secolul I, în opera sa, Războaiele iudaice, are multe paragrafe în care îi laudă pe esenieni ca fiind evreii cei mai virtuoşi şi exemplari ai vremii, în timp ce fariseilor şi saduceilor le acordă doar câteva rânduri; dacă ţinem cont că Iosif aparţinea curentului fariseic, putem să ne imaginăm foarte bine stima enormă de care se bucurau esenienii. De asemenea, un alt faimos scriitor evreu din acel timp, Filon din Alexandria, în operele sale literare, îi descrie de mai multe ori pe esenieni ca un grup cu puternice conotaţii religioase şi îi prezintă cititorilor săi ca model de pietate religioasă autentică. Faptul că evreii numeau cu termenul de esenieni (adică pioşi) acest grup de persoane indică, în sfârşit, prestigiul de care se bucurau la oamenii din toate clasele sociale ale timpului.

en.wikipedia.org/wiki/Dead_Sea_Scrolls The Dead Sea Scrolls are a collection of 981 texts discovered between 1946 and 1956 at Khirbet Qumran in the West Bank. They were found inside caves about a mile inland from the northwest shore of the Dead Sea, from which they derive their name. The texts are written in Hebrew Estimated 76.0–79.0% – 3rd century BC to present, Aramaic Estimated 16.0–17.0% – 8th century BC to present, Greek, and Nabataean, mostly on parchment but with some written on papyrus and bronze. The manuscripts have been dated to various ranges between 408 BCE and 318 CE. Controversy – Publication of the scrolls has taken many decades, and delays have been a source of academic controversy. The scrolls were controlled by a small group of scholars headed by John Strugnell, while a majority of scholars had access neither to the scrolls nor even to photographs of the text.

en.wikipedia.org/wiki/Biblical_Aramaic > As Old Aramaic had served as a lingua franca in the Neo-Assyrian Empire from the 8th century BCE,[1] linguistic contact with even the oldest stages of Biblical Hebrew are easily accounted for. Aramaic had become the language of international dialogue, but not of the common people.

During the Babylonian exile, Aramaic became the language spoken by the Jews, and the Aramaic square script replaced the Paleo-Hebrew alphabet.[2] After the Persian Empire’s capture of Babylon, it became the language of culture and learning. King Darius I declared[3] that Aramaic was to be the official language of the western half of his empire in 500 BCE, and it is this Imperial Aramaic language that forms the basis of Biblical Aramaic.[1] Biblical Hebrew was gradually reduced to the status of a liturgical language and a language of theological learning, and the Jews of the Second Temple period would have spoken a western form of Old Aramaic until their partial Hellenization from the 3rd century BCE, and the eventual emergence of Middle Aramaic in the 3rd century CE.

Biblical Aramaic’s relative chronology has mostly been debated in the context of dating the Book of Daniel. In 1929, Rowley argued that the origin must be later than the 6th century BCE and that the language was more similar to the Targums than the Imperial Aramaic documents available at his time.[4] Others have argued that the language most closely resembles the 5th century Elephantine papyri and is therefore a good representative of typical Imperial Aramaic.[5] Kenneth Kitchen takes an agnostic position, stating that the Aramaic of the Book of Daniel is compatible with any period from the 5th to early 2nd century BCE.[6]

en.wikipedia.org/wiki/Aramaic_language > Aramaic (Classical Syriac: ܐܪܡܝܐ Aramaya) is a family of languages or dialects, belonging to the Semitic family. More specifically, it is a part of the Northwest Semitic subfamily, which also includes Canaanite languages such as Hebrew and Phoenician. The Aramaic script was widely adopted for other languages and is ancestral to both the Arabic and modern Hebrew alphabets.During its over 3,000 years of written history,[2] Aramaic has served variously as a language of administration of empires and as a language of divine worship. It was the lingua franca of the Neo-Assyrian Empire, Neo-Babylonian Empire and Achaemenid Empire, the day-to-day language of Yehud Medinata and of Judaea (539 BC – 70 AD), the language that Jesus probably used the most,[3][4] the language of large sections of the biblical books of Daniel and Ezra, and is the main language of the Talmud and Syriac Christianity, in particular the Assyrian Church of the East, the Chaldean Catholic Church, the Ancient Church of the East, the Saint Thomas Christian Churches in India, the Syriac Orthodox Church and the Maronite Church.[5] However, Jewish Aramaic was different from the other forms both in lettering and grammar. Parts of the Dead Sea Scrolls are in Jewish Aramaic showing the Jewish lettering, related to the Hebrew script. Aramaic was also the original language of the indigenous people of Bahrain before Islam.[6]

Aramaic’s long history and diverse and widespread use has led to the development of many divergent varieties, which are sometimes considered dialects, though they are distinct enough that they are sometimes considered languages. Therefore, there is not one singular, static Aramaic language; each time and place rather has had its own variation.

25 Fascinating Facts about the Dead Sea Scrolls Fact no.10. The Scrolls are for the most part, written in Hebrew, but there are many written in Aramaic. Aramaic was the common language of the Jews of Palestine for the last two centuries B.C. and of the first two centuries A.D. Fact no.22. Although the Qumran community existed during the time of the ministry of Jesus, none of the Scrolls refer to Him, nor do they mention any of His follower’s described in the New Testament.

www.avpublications.com/avnew/downloads/PDF The group who created the Dead Sea Scrolls were Essenes. This was a community of esoterics who were in rebellion against both the Old Testament sacrifice system and the New Testament Messiah. So they are not a good source for correcting the historic Rabbinic Bible. Is something sinister happening? The Rockefeller Foundation — infamous for its involvement in one-world political organizations, such as the Council on Foreign Relations and the Trilateral Commission — is funding the research on the Dead Sea Scrolls. Also, the U.S. government’s top-secret research lab at Los Alamos, New Mexico, is digitizing these Dead Sea Scrolls so that they can be more clearly read.
Anyone might ask, “Why would these parties be interested in this material?” This is happening because the Dead Sea Scrolls prescribe all of the elements needed to coerce people to adapt to the one-world political and religious system advocated by these parties. The Dead Sea Scrolls advocate:
1. The confiscation of personal property to the group.
2. The coming of two Messiahs: one a religious prophet, the other a civil leader.

Students of Bible prophecy know that this corresponds exactly to the beast and the false prophet of Revelation. The Dead Sea Scrolls say that the Essenes are “sons of the light,” ruled by the “angel of light.” Bible students know that the “angel of light” is Satan. The Dead Sea Scrolls also call for an initiation and for receiving a “Name”, capital N-a-m-e. Revelation 13 warns against taking the name of the beast. The Dead Sea Scrolls say instead that people who will not take the “Name” during a seven-year period should be killed.


en.wikipedia.org/wiki/Language_of_the_New_Testament > The mainstream consensus is that the New Testament was written in a form of Koine Greek,[1][2] which was the common language of the Eastern Mediterranean[3][4][5][6] from theConquests of Alexander the Great (335–323 BC) until the evolution of Byzantine Greek (c. 600).

Whereas the Classical Greek city states used different dialects of Greek, a common standard, called Koine (κοινή “common”), developed gradually in the 4th and 3rd centuries BC as a consequence of the formation of larger political structures (like the Greek colonies, Athenian Empire, and the Macedonian Empire) and a more intense cultural exchange in the Aegean area, or in other words the Hellenization of the empire of Alexander the Great. With the conquests of Alexander the Great (333-323 BC) and the subsequent establishment of Hellenistic kingdoms (above all, the Seleucid Empire and Ptolemaic Kingdom), Koine Greek became the dominant language in politics, culture and commerce in the Near East. During the following centuries, Rome conquered Greece and the Macedonian Kingdoms piece for piece until, with the conquest of Egypt in 30 BC, she held all land around the Mediterranean. However, as Horace gently puts it: “Conquered Greece has conquered the brute victor and brought her arts into rustic Latium” (Graecia capta ferum victorem cepit et artis intulit agresti Latio.[8]) Roman art and literature were calqued upon Hellenistic models. Koine Greek remained the dominant language in the eastern part of the Roman Empire, extending into the Byzantine Empire as Byzantine Greek. In the city of Rome, Koine Greek was in widespread use among ordinary people, and the elite spoke and wrote Greek as fluently as Latin.

Jewish Koine Greek did not exist as a separate dialect, but some Jewish texts in Koine Greek do show the influence of Aramaic in syntax and the influence of Biblical background in vocabulary. After the Babylonian captivity, Aramaic replaced Biblical Hebrew as the everyday language in Palestine. The two languages were as similar as two Romance languages or two Germanic languages today. Thus Biblical Hebrew, which was still used for religious purposes, was not totally unfamiliar, but still a somewhat strange norm that demanded a certain degree of training to be understood properly. After Alexander, Palestine was ruled by the Ptolemies and the Seleucids for almost two hundred years. Jewish culture was heavily influenced by Hellenistic culture, and Koine Greek was used not only for international communication, but also as the first language of many Jews. This development was furthered by the fact that the largest Jewish community of the world lived in Ptolemaic Alexandria. Many of these diaspora Jews would have Greek as their first language, and first the Torah and then other Jewish scriptures (later the Christian “Old Testament”) were therefore translated into standard Koine Greek, i.e. the Septuagint.

danlupu.net/2012/dacia-mare-petre-morar-noi-nu-suntem-latini Herodot se refera la poporul Daciei de la 500 i.e.n. ca “cel mai numeros popor din lume dupa indieni”. Prin urmare, arienii care s-au raspindit in lume intre 2000-1000 i.e.n., nu mai existau 500 de ani mai tirziu, atunci cind poporul major sint dacii (tracii) ! Cum au putut arienii sa se dezintegreze in neant intre 1000 i.e.n. si 500 i.e.n.? Cum au putut dacii sa devina “cel mai numeros popor din lume” pe la 500 i.e.n. cind ei nu existau la 1000 i.e.n.? Absurditatile continua, deoarece dacii, “cel mai numeros popor din lume” la 500 i.e.n. vor dispare de pe fata pamintului in 150 de ani de administrare romana a Daciei ! Credeti ca absurditatile s-au terminat? Nu inca, deoarece rominii vor apare din neant, dupa mileniul migratiilor, cu o limba deja formata, de o structura pur “latina” si asemanatoare cu limba spaniola de la capatul opus al Europei !

biblegateway.com/what-was-the-original-language-of-the-bible Most of the Old Testament was written in Hebrew. While Hebrew remained the sacred tongue of the Jews, its use as a common spoken language declined after the Jews’ return from exile (538 B.C.). Despite a revival of the language during the Maccabean era, it was eventually all but replaced in everyday usage by Aramaic. Ancient Aramaic originated among the Arameans in northern Syria and became widely used under the Assyrians. Some have compared the relationship between Hebrew and Aramaic to that between modern Spanish and Portuguese: they’re distinct languages, but sufficiently closely related that a reader of one can understand much of the other. The New Testament wasn’t written in Hebrew. By the time the gospels were being written, many Jews didn’t even speak Hebrew anymore. Rome had conquered Greece, and the influence of Greek culture had saturated the empire. What’s interesting about Biblical Greek is that it didn’t use a high-class or complicated style; it was written in koine (common Greek), a language that could be understood by almost anyone, educated or not.


scribd.com/doc/73921379/Petre-Morar-Dacia-Ariana > Marea Expansiune Ariana de la 1900 i.e.n. va modifica fata lumii pina in ziua de azi, urmele sint usor de urmarit arheologic fiind insotite de raspindirea calului, carutei si rotii olarului. Din valul sudic ne-a ramas peste milenii numele regilor Elen, Ion si Doru care isi vor aseza popoarele lor in Peninsula Balcanica pina la Peloponez deunde se va naste nemuritoarea Ionie si neamul ionienilor, elenilor si dorienilor.

Rominii antici sub conducerea regelui Salitis cuceresc Egiptul la 1730 i.e.n. fara nici o singura batalie si devin stapinii celei mai mari si tari tari din lume pentru urmatoarele doua secole. Picturi din mormintele egiptene de acum 3-4000 de ani ne arata figura si culoarea negroida egipteana, figura si culoarea maronie arabo-semitica si figura si culoarea alba carpato-dunareana. Alte rase umane nu existau acum 4000 de ani in Afrieuroasia si nu exista nici in ziua de azi. Aceasta polarizare rasiala a omenirii de acum 4000 de ani a rezultat si intr-o polarizare lingvistico-culturala. Daca omul alb european este desenat in mormintele egiptene, de unde putea acesta proveni? Sigur nu din Scandinavia, originea germanilor; nu din padurile nordice europene, originea slavilor. Mai mult ca sigur, dovedit istoric, lingvistic si arheologic ca din sud-estul Europei, din Dacia pre-istorica, de pe valea Dunarii, peste Anatolia si Orientul Apropiat pina in Egipt.

en.wikipedia.org/wiki/List_of_DNA-tested_mummies; en.wikipedia.org/List_of_genetic_results_derived_from_historical_figures iGENEA found that King Tut belonged to Y-DNA haplogroupR1b1a2; Ramesses III belonged to Y-DNA haplogroup E1b1a; eupedia.com/Egyptian-mummy-identified-as-belonging-to-Y-haplogroup-I2 – Carsten Pusch from the University of Tübingen managed to sequence the DNA of an ancient Egyptian mummy nature.com/news/egyptian-mummies-yield-genetic-secrets; eupedia.com/R1a#Tarim_mummies;

Limba romina veche ajunsa la 1500 i.e.n. in India devine sanctificata prin acceptarea religiei Veda a Daciei pre-istorice ca si religie a majoritatii Indiei. Limba romina veche este conservata in India prin biserica Hindu avind directe radacini Vedice. Aceeasi religie a Daciei antice este conservata si in Persia prin Avesta pentru mileniile ce vin. In lumea antica o limba nu se raspindea fara vorbitorii sai nativi si raspindirea se facea in contextul cultural al limbii respective. Rominii pre-istorici au raspindit in lume nu numai limba romina veche si tehnologia antica avansata ci si cultura Veda a spatiului carpato-dunarean. Zeii panteonului Vedic, Apaya, Sureya, Pitar, Varuna, Indra etc. au devenit panteonul Hindus in India, panteonul Avestan in Iran, panteonul Olimpic in Ionia, panteonul Roman in Italia, panteonul Dacic in Dacia. Panteonul Vedic carpato-dunarean a fost pe departe cel mai raspindit panteon in lumea antica, inca venerat la aparitia si raspindirea crestinismului in Europa si inca venerat pina in ziua de azi prin biserica Hindu contemporana. Prin biserica Hindu, panteonul Vedic carpato-dunarean este pe departe cea mai longeviva religie umana pe Tera datind cumult peste 4000 de ani!

In cursul domniei faimoasei printese romince Nefertiti din neamul rominesc al mitannilor, Egiptul trece la venerarea lui Ra-Sureya arian. Dupa moartea sa orice urma a existentei ei a fost sistematic stearsa din istoria Egiptului si este o minune ca aajuns totusi pina la noi. Bustul ei, facut in calcar vopsit si incrustat cu pietre pretioase, se gaseste azi la Berlin ca rasplata pentru cercetarile arheologice indelungate de la Teba. Peste milenii ne zimbeste o femeie frumoasa, cu trasaturi europene, cu par blond si ochi albastri, sotia faraonului Egiptului!

Dorienii se raspindesc dinspre Dacia in toate directiile geografice. O ramura se opreste numai in Sicila la capatul uscatului. O alta ramura doriana se opreste numai dupa ciocnirea cu Ramses II ale Egiptului care controla Palestina.  O alta ramura doriana se indreapta catre Peninsula Balcanica unde se gaseau deja vechi cetati rominesti fondate si dezvoltate de ionienii regelui Ion cu centrul politic la Atena-Olteana. In mai putin de un secol majoritatea cetatilor ioniene cad sub stapinirea dorienilor care patrund pina in Peloponez, capatul peninsulei. Singura zona ioniana care rezista presiunii dorienilor este coasta estica a peninsulei Balcanice si singura cetate independenta la sfirsitul expansiunii doriene anului 1100 i.e.n. este Atena-Olteana. Sub presiunea dorienilor ionienii se vad nevoiti sa se retraga tot mai mult catre coasta estica a peninsulei Balcanice marind presiunea asupra insulelor marii Egee. Ca un joc de domino insulele egeene maresc presiunea asupra AsieiMici. In cele din urma ionienii care nu mai aveau sanse de supravietuire trec sub conducerea regelui Codru peste marea Egee si incearca sa puna piciorul in Asia Mica ceea ce va destabiliza intreaga zona si va duce in final la caderea regatului Hitit de la extremitatea Anatoliei. Asia Mica a anului 1300-1100 i.e.n era deja de mult colonizata de catre valuri stravechi de romini sositi acolo direct din Tracia peste Bosfor si Dardanele si inca o data improspatati prin marea expansiune de la 1900 i.e.n. Drept urmare ionienii intilnesc o opozitie acerba incercarii de asezare in Asia Mica unde fiecare palma de pamint avea deja un stapin la aceasta data timpurie. Au loc confruntari singeroase peste tot in Asia Mica intre cetatile rominesti stravechi si neamul ionienilor dislocuit de expansiunea dorienilor. Un exemplu facut celebru prin menestrelii romini antici este faimosul razboi Troian, doar un episod din multele desfasurate in Asia Mica a secolelor XIII-XI i.e.n. In cartile de istorie contemporane razboiul Troian este categorisit drept razboiul ”greco-troian” care este o notiune nu mai putin absurda decit sa zicem termenul “germano-hitit”. Nu se gaseste absolut nimic in istoria antica a sud-estului Europei care sa aduca cit de departe a “grec” daca prin “grec” se intelege poporul care traieste azi in Grecia, de origine recenta care nu merge inaintea erei noastre. Absolut nimic din ce este azi grec si Grecia nu exista la 1100 i.e.n. Poporul care vine dinspre marea Egee si se bate cu troienii si alte cetati rominesti din zona sint rominii-ionieni ai regelui Ion care se retrageau din fata rominilor-dorieni ai regelui Doru batindu-se cu rominii-latini ai Troiei asezati acolo de pe la 2700 i.e.n. Toti protagonistii razboiului Troian si al restului razboaielor din zona erau diverse ramuri rominesti originate din spatiul carpato-dunarean la diferite momente istorice. Protagonistii acestor razboaie vorbeau limbi rominesti inrudite chiar daca erau diferentiate dialectal. In jur de 1100 i.e.n. echilibrul din zona se restabileste. Dorienii controleaza majoritatea peninsulei Balcanice iar ionienii reusesc sa fondeze Ionia in Asia Mica stapinind peste majoritatea cetatilor rominesti din zona. Noua Ionie sta cu un picior de pod pe coasta rasariteana a peninsulei Balcanice, incorporeaza toate insulele nord egeene si are al doilea picior de pod in Asia Mica. Daca soarta ionienilor parea pecetluita pe vremea invaziei dorienilor acum ionienii si-au gasit o noua patrie in Asia Mica. Ionienii se vor ridica pe culmi de civilizatie si cultura neegalate in lumea antica, cultura care va fi redescoperita 2000 de ani mai tirziu pe vremea Renasterii europene

De aici din Noua Ionie urmasii regelui Ion pornesc in cucerirea culturala si lingvistica a lumii mileniului I i.e.n. Resursele terestre ale Ioniei sint limitate dar marea Mediterana pare fara limite in lumea mileniului I i.e.n. Centrati peAsia Mica si insulele marii Egee ionienii patrund in Marea Neagra intorcindu-se inapoi la origine si fondeaza cetati Ioniene de jur imprejur. De data aceasta expansiunea este pasnica pentru ca cetatile ioniene erau locuri de schimburi comerciale si culturale si nu locuri cucerite prin forta. Cetatile ioniene de la Marea Neagra vorbesc o limba inrudita cu limba romina a dacilor pentru ca ionienii tot din Dacia se trageau desi ratacisera prin diverse locuri din sud-estulEuropei. Expansiunea ionienilor, suprapusa cu cea a dorienilor si a fenicienilor, se petrece peste tot in bazinul mediteraneean, toti acestia fiind neamuri rominesti care se intrec in a fonda cetati de schimb prin Italia, Galia, Iberia, chiar Anglia, Egiptul si restul coastei nord-africane pina la oceanul Atlantic. Expansiunea comerciala si culturala are loc si catre Asia si Egipt. Succesul comercial al ionienilor este dublat de o cultura infloritoare unica in istoria omenirii care a marcat intreaga civilizatie europeana pina in zilele noastre. Ionienii preiau alfabetul fenician si-l dezvolta in alfabetul ionian de la Alfa la Omega. Alfabetul ionian este mai tirziu preluat de latini si devine alfabetul Europei de azi si a lumii. Tot alfabetul ionian este preluat de catre slavi dupa anul 1000 e.n. devenind alfabetul slav de azi.

Prin secolele IV-III i.e.n. aparuse deja un fel de dialect internationaldirect ancorat in limbile rominesti ioniana, doriana si feniciana ajuns a ficunoscut drept limba Koine sau Comuna. Limba koine provine direct din aceste limbi rominesti antice prin agregare, anagramare si simplificare pentru ca era vorbita de toate neamurile pamintului in schimburile mondiale. Sa observam un fenomen unic pina in prezent, desi s-ar putea sa fie reeditat in viitor, si anume prezenta unei limbi fara un popor care sa o vorbeasca in mod nativ. Toate neamurile antice ajung sa cunoasca aceasta limba internationala dar la inceput nimeni nu o vorbea in mod nativ ca si limba materna. Pe vremea crestina limba koine ajunge sa fie vorbita nativ, ca singura limba invatata, dar nu de catre un singur popor ci de toate neamurile lumii antice, cum ar fi grecii-asiatici de pe anumite insule din estul Mediteranei, anumite cetati din Liban si Palestina inclusiv Ierusalimul, chiar segmente ale societatii ioniene si doriene desi acestia intelegeau koine ca pe un dialect.

Alexandru Macedon a desemnat dialectul mondial koine drept limba oficiala a imperiului. Prin Alexandru limba koine care era deja raspindita in toata lumea antica primeste greutatea politica de limba oficiala folosita in gestionarea Imperiului Macedonean din India, peste Persia, Babilon, Liban si Palestina pina in Egipt.

Primele scrieri crestine au aparut probabil ca si necesitate de cult in noile biserici pe vremea cind propovaduirea se facea doar verbal. Invataturile lui Isusau fost scrise ca mijloc de raspindire si educare in spiritul noii religii. Cind primii evanghelisti au decis sa puna in scris invataturile crestine nu aveau preamult de ales in privinta limbii in care sa-si faca scrierile: evanghelistul Pavelvorbea in limba koine cu evreii din Ierusalim. Prin Evangheliile Crestine limba romina devine sfintita pentru a treiaoara. Pe vremea crestina Hinduismul era deja asezat de peste 1000 de ani iar Budismul avea deja o istorie de peste 500 de ani. Toate aceste miscari religioase,filozofice si culturale sint scrise pentru eternitate in limba romina pre-istorica siapoi in limba romina antica.

Europa anului 1800 e.n. a uitat cu desavirsire timpul marii expansiuni rominesti de la 1900 i.e.n. Au trecut 3300 de ani de la asezarea rominilor in vestul Indiei si Europa este socata cind limba pre-istorica romina revine la originea ei europeana venind dinspre India prin faimoasa carte Riga Veda. Din Riga Veda aflam ca poporul care a compus acele versuri stravechi se numea pe sine insusi Arian. Asa s-a aflat pentru prima data in Europa moderna a anului 1800 de existenta unui mare popor antic numit poporul Arian. Regatul Hitit s-a format la extremitatea estica a Anatoliei ca urmare a marii expansiuni rominesti de la 1900 i.e.n., Imperiul Hitit din Anatolia este invecinat si provinedirect din Tracia.

Cine sa fie interesat in studierea locului limbii romine inecuatia indo-europeana cind noi rominii insine sustinem ca limba romina este olimba “noua” invatata fuga-fuga dar temeinic in doar 150 de ani de administratieromana a unei parti mici din Dacia strabuna? Cum sa studiezi locul limbiiromine intr-o ecuatie lingvistica straveche cind limba romina este “noua”? Cumsa studiezi radacinile pre-istorice ale limbii romine cind noi rominii insinesustinem ca dacii, cel mai mare popor din lume inainte de vremea crestina, si-auuitat limba complet si total? Cum am ajuns oare sa ne negam propriile radacinisi trecutul unic in istoria civilizatiilor terestre? Este oare stralucirea Romei antice mai puternica decit stralucirea adevarului istoric? Cartea ‘Noi Nu Sintem Latini’ contine scheletul pozitiei centrale a limbii romine in ecuatia indo-europeana care va deveni cunoscuta intr-o buna zi drept Rominitatea Lumii Antice.

In cartea de fata aprofundam una dintre directiile descrise in cartea  Noi Nu Sintem Latini si anume caracterul triplu-sfint al limbii romine, ultima sfintenie venind prin Evanghelia Crestina. Evangheliile Crestine pe care le discutam in aceasta lucrare sint pe cale lingvistica o dovada scrisa a prezentei universale a limbii romine in lumea antica.

Tone de documente scrise ne vin de asemenea din Egipt, Orientul Apropiat si Orientul Mijlociu. Evangheliile Crestine originale sint cunoscute in lumea de azi drept “evangheliile grecesti”. De remarcat ca cuvintul “grec” in sine nici nu exista in lumea antica si nici in vremea crestina fiind o creatie a erei noastre prin limba ascutita a romanilor, pornind de la cuvintul rominesc “grai”. In lumea antica si crestina existau in zona marii Egee trei componente lingvistice esentiale: ionienii, elenii si dorienii. Din motive greu de inteles, inclusiv Biblia Romina traduce cuvintul “elen” din limba koine prin “grec”. Daca Pavel a scris pe hirtiecu mina lui insusi literele “e l e n e s” noi de ce-l tiparim drept “g r e c i”? Cum au ajuns ionienii, elenii, dorienii, troienii, carienii, frigienii etc. a fi cu totii“greci” azi? Cindva prin secolele VII-X e.n. se cristalizeaza intr-adevar in PeninsulaBalcanica o noua natiune formata din popoare rominesti si asiatice care ajunge ase chema “greaci” de la porecla romana de “graioi”. Acesti greci ies spre Europa continentala si reusesc pina in secolul X sa ia controlul asupra orasului rominesc Constantinopol fondat de imparatul romin Canstantin cu 500 de ani inaintea acestor evenimente. Dupa dominarea Constantinopolului de catre greci Imperiul Dac al lui Constantin devine Imperiul Bizantin care se grecizeaza tot mai mult incit la caderea lui in secolul XV orasul era cu totul grec intr-adevar. Ceea ce noi cunoastem azi drept greci nu s-au manifestat in nici un fel pe scena istoriei Europei pina in secolul X cind au preluat in mod pasnic puterea la Constantinopol.

In Constantinopolul ajuns dominat de greci Evangheliile originale scrise in alfabetul ionian, toate litere mari majoritatea identice cu cele latine, sint transcrise in litere grecesti de mina care le fac complet neinteligibile celor care nu cunosc alfabetul grec, devenind la aspect intr-adevar “grecesti”! Cita lume din ziua de azi stie ca numele “Ioan” este scris de catre evanghelisti“ ΙΩΑΝΝΗΝ ” si nu “ιωαννην”? Simpla inlocuire a alfabetului ionaian cu cel grec face scrierile neinteligibile si le da un aspect intr-adevar “grecesc”. Cita lume stie ca acele cuvinte ascunse sub alfabetul grec de azi sint de fapt frumoase si curate cuvinte rominesti? Cita lume stie ca vorba evanghelica raspindita degreci sub forma “εστε” se scrie cu alfabetul ionian “EΣΤE”, cu cel latin “ESTE”si ca inseamna pur si simplu “este” din limba romina?

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in Archeology of symbols, Linguistic Archeology, Linguistics, ProtoCrestinism and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Prolog la cartea lui Petre Morar – Dacia Ariana

  1. Reblogged this on .

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s