Secuii – Szent Imreh – Tax Free – Mongols


Benedek Jancso – Secuii – 1921

Benedict Jancso reaminteşte aşezarea vremelnică a secuilor în TransDanubia, Bihor şi mai târziu în Scaunul Odorhei, ca apoi în vremea lui Ladislau cel Sfânt (1077-1095) teritoriile locuite de ei să se întindă până la Carpaţii Orientali şi de Sud-Est. Aici îşi găseşte explicaţia faptul că Sfântul Ladislau a devenit sfântul ocrotitor al Ardealului şi în această ipostază apare ca personajul central al frescelor în bisericile din Secuime. Trăsăturile specificului social, administrativ, eclesiastic şi bieneînţeles de organizare militară a secuilor au fost determinate de obligaţia militară permanentă. Până la 1848-49 aproape două treimi sau trei sferturi din populaţia secuiască era formată din cele trei pături de luptători (nobili, călăreți şi pedestraşi). Deja regele Matia a ordonat în 1463, ca secuii cu rosturi militare să fie conscrişi şi o copie a conscripţiei să fie trimisă lui. De la această dată începe întocmirea periodică a registrelor nominale numite la secui lustre. Deşi conscrierile întocmite până la a doua jumătate a secolului al XVI-lea nu ni s-au transmis, acestea au devenit cele mai importante surse istorice privind organizarea socială şi militară din epoca principatului Transilvaniei (secolele al XVI-XVII-lea). Dintre acestea lustra întocmită în 1614 la ordinul lui Gabriel Bethlen şi cele ale lui Gheorghe Rakoczi I. alcătuite între 1635 şi 1643 sunt de o importanţă deosebită, deoarece numai referindu-se la aceste documente putea să-şi justifice fiecare secui statutul său social. Pe lângă diplomele de privilegii personale şi scrisorile de înnobiliere, aceste conscripţii au fost documentele care au stat la temelia libertăţilor colective şi individuale din Secuime.

Trebuie să menţionăm că registrele secuieşti au fost publicate în întregime în volumele IV-VIII ale noii serii din Diplomatarul Secuiesc – Székely Oklevéltár. E de ajuns ca cineva să consulte indicele de nume sau de localităţi ale acestor Volume pentru a afla locul de baştină a familiei sau identifica strămoşii, şi aceasta nu humai in cazul familiilor aristocrate, ci şi pentru oamenii de rând.

Benedict Jancso a trecut în revistă seria răscoalelor izbucnite în apărarea drepturilor de libertate. Deja înaintea formării Transilvaniei independente, între 1519-1521 secuii au pus mâna pe arme, împotriva regelui Ioan de Zăpolya. A urmat răscola din 1562 având ca focar scaunul Odorhei-Cristur. Regele Ioan al II-lea numit şi Ioan Sigismund, a fost nevoit să recunoască „că sumedenia de mizerii, privaţiuni şi violenţa mai marilor la care au fost supuse comunele, au servit drept cauză a revoltelor”. Previziunile de instaurare a ordinii nu s-au realizat, mărturie stau jalbele secuilor de după 1566, sau răscola înnăbuşită în 1571 a secuilor din Gheorgheni. Nemulţumirea generală şi-a atins apogeul la sfârşitul anului 1595 şi începutul anului 1596 când au avut loc evenimentele cunoscute sub numele de „carnaval sângeros”.

La solicitarea lui Mihai Vodă, principele Sigismund Băthori a decis să ridice la luptă pe secui, promiţându-le că cei care vor participa la lupte vor fi eliberaţi de iobăgie. În mai puţin de o săptămână 20.000 de luptători secui s-au adunat în tabăra de la Codlea lângă Braşov. Armatele reunite din Transilvania, Moldova şi Tara Românească, conduse de principele Sigismund Băthori, comandantul de oşti Ştefan Bocskai, voievodul moldovean Ştefan Răzvan şi Mihai Viteazul, au eliberat în octombrie 1595 Tara Românească, punând pe fugă uriaşa oaste a lui Sinan paşa. Secuii înarmaţi cu puşti din Ştiria s-au evidenţiat mai ales în cele două bătălii decisive: ocuparea oraşelor Târgovişte şi Giurgiu. Secuii aşteptau pe bună dreptate ca sacrificiul lor de sânge să fie răsplătit prin eliberarea de iobăgie şi în general prin restabilirea drepturilor de libertate secuieşti. Promisiunile nu au fost însă respectate, secuii nemulţumiţi şi răsculaţi au fost înfrânţi de trupele de mercenari trimise împotriva lor. Dat fiind că toate acestea au avut loc în februarie 1596, perioada carnavalului, reprimarea revoltei a fost denumită „carnavalul sângeros”.

Răspunderea pentru represaliile i-a revenit lui Sigismund Bathori şi în general familiei Bathori, detestată de secui. Acestei duşmănii populare i-a căzut victimă şi cardinalul Andrei Bathori, principele transilvan care învins de Mihai Viteazul în noiembrie 1599, a fost ucis de secuii din Sândominic-Ciuc, în timp ce încerca să fugă în Moldova. Mihai a reuşit să câştige încrederea secuilor promiţându-le ba chiar garantându-le în câteva diplome restabilirea libertăţii lor. În posesia acestor garanţii cei din Ciuc au pornit seria de răscole secuieşti din anii 1599-1600, în vederea nimicirii centrelor locale de asuprire. Principii Ştefan Bocskai și Gabriel Bethlen, cu înţelepciune au tras învăţămînte din aceste evenimente. De numele lui Bethlen se leagă rezolvarea chestiunii secuieşti: impozitarea iobagilor din Secuime şi reinstaurarea secuilor apţi de luptă în statutul lor militar şi odată cu aceasta acordarea drepturilor de libertate.

Secuii au rămas şi astăzi acelaşi popor de războinici, secuii au fost tribul cel mai robust din punct de vedere fizic al maghiarilor. Această constatare este confirmată de datele statistice ale conscripţiilor militare din vechiul regat al Ungariei. Pe când această cifră, raportată la o mie, este de 180-200 la slovaci, 150-180 la români, 130-150 la ruteni, în cazul maghiarilor se mişcă între 350-400, iar la secui este şi mai ridicat atingând în cea mai mare parte a Tinutului Secuilor o medie de 400-500.

Vechiul regim politic, militar, social şi juridic al secuilor

Referitor la secuii din Transilvania avem cunoştinţe datate pe mărturia documentelor istorice începând din 1211. Potrivit acestor date de încredere, datoria secuilor era să apere ţara cu arma în mână. Din frageda sa tinereţe până la adânci bătrâneţi fiecare secui era un soldat înnăscut. În 1463 regele Mathia emite regulamentul care stabileşte îndatoririle militare pentru maghiari, secui şi saşi. Referitor la secui regele ordonă următoarele: secuii au datoria de a trimite sub steaguri două treimi din naţiunea lor; o treime să rămână la vatră pentru orice eventualitate. Ridicarea lor la luptă se va anunţa ori prin colportarea unei săbii însângerate ori prin scrisoarea de convocare a comitelui (prefectul sau jupânul) secuilor. Atunci când situaţia cere o înrolare neaştepatată, căpeteniile scaunelor să alarmeze populaţia bătând din tobe sau sunând din goarne, şi prin aprinderea pe coline a unor ruguri: cel care nu se supune ordinului, să fie decapitat pe loc. În timp de pace căpitanii de scaune au datoria de a trece în revistă cu regularitate armele şi celelalte mijloace de luptă.

Charta din 1499 a regelui Vladislav al II-lea face o enumerare detaliată a îndatoririlor militare ale secuilor. După dispoziţiile acestei charte obligaţiile militare detailate ale secuilor constau în următoarele: în cazul când regele comandă în persoană campania spre Răsărit, călăreţii şi pedestraşii secui au datoria-de a merge în fruntea oastei şi să aştepte bătălia 15 zile pe cheltuială proprie, iar la întoarcere să mărşăluiască în urma armatei regelui. Când regele îl trimite Spre Răsărit pe locţiitorul său, jumătate din războinicii secui trebuie să-l însoţească. Dacă regele în persoană comandă campania spre Miazăzi, jumătatea secuilor merge cu el ca avangardă şi ariergardă; sub comanda locţiitorului regelui numai o cincime sunt obligaţi să participe. Spre Apus secuii sunt obligaţi să trimită câte un soldat la zece coloni; pe lângă locţiitorul său un soldat la douăzeci de coloni. Acelaşi lucru e valabil şi în cazul dacă regele poartă război spre Miazănoapte. În cazul unui război de apărare cu toţii sunt obligaţi să se ridice în persoană, cel care dezertează din tabără sau provoacă dezordine în oaste, să fie condamnat la decapitare, iar bunurile sale vor rămâne regelui şi ofiţerilor săi. Cei rămaşi la vetrele lor trebuie pedepsiţi de către comitele secuilor.

Se pune de acum întrebarea să ştim care era mărimea forţei armate puse la dispoziţa regelui maghiar de către comandantul secuilor. După Nicolaus Olahus, arhiepiscop de Strigoniu şi istoric de limbă latină, care a trăit în secolul al XVI-lea, secuii puteau cu uşurinţă să cheme sub arme până la cincizeci de mii de combatanţi. Arhiepiscopul Verancsics, istoric şi contemporan al lui Olahus, evaluează la treizeci de mii de capete efectivul armatei ce putea fi formată de secui, fără să-şi lase totuşi »adaugă el vetrele neapărate. Chiar dacă admitem cifra cea mai mică, forţa armată secuiască cuprindea cel puţin douăzeci de mii de oameni, ceea ce în secolele trecute era o cifră foarte respectabilă, dacă ne gândim la faptul că faimoasa „Oaste Neagră” a regelui Mathia nu avea în acea perioadă mai mult de la opt până la zece mii de oameni.

În schimbul misiunii lor defensive secuii ca naţiune se bucurau de libertăţi, drepturi şi privilegii apreciabile. Fiecare secui, în parte, nu numai că se bucura de drepturile şi privilegiile nobililor maghiari, dar avea, în afară de acestea şi nişte drepturi şi privilegii speciale. Altfel spus, cu toţii erau nobili privilegiaţi. În privinţa drepturilor şi libertăţilor toţi secuii erau egali. O diferenţă socială exista doar prin mărimea averii lor. Primii dintre ei erau notabilii (primores). Putea fi notabil cel care nu numai personal servea în armată cu un cal, dar care datorită stării sale materiale, mai aducea de la doi până la cinci cai. Cel care nu putea să-şi permită decât un singur cal, era cavalerist (primipilus), iar cel care era prea sărac ca să servească altfel, era pedestraş sau simplu soldat secui (pixidarius). Periodic se ţineau lustrele, unde s-au luat în evidenţă schimbările în starea materială a diferiţilor secui. Cel care rămăsese sărac şi nu mai era în stare să ţină un cal, trecea în rândul soldaţilor pedestraşi; cel care reuşea să strângă avere, putea să devină din pedestraş cavalerist, şi din cavalerist notabil.

Secuii nu plăteau niciun impozit. Ei nu cunoşteau alt tribut decât „marca boului” care consta în faptul că cu ocazia încoronării, căsătoriei regelui şi naşterii moştenitorului tronului, fiecare proprietar secui făcea cadou suveranului câte un bou, şi cum boul era marcat cu fier înroşit, acest fel de tribut s-a numit marca boului. Partea esenţială a libertăţilor secuieşti era dreptul lor la pământ. Proprietatea secuiască nu putea fi confiscată, nici chiar în caz de trădare sau lez-majestate, iar în cazul stingerii unei familii, pământul nu revenea coroanei ci vecinilor. Explicaţia se găseşte în faptul că proprietatea funciară secuiască nu era individuală ci aparţinea întregului trib, din acest motiv nu se îngăduia să fie înstrăinată – trebuia să rămână, ca bază a apărării naţionale, în posesia comunităţii secuieşti.

Cea de a doua latură importantă a libertăţilor secuilor era dreptul lor de autonomie, constând nu numai în aceea că erau conduşi de funcţionari aleşi de ei în fiecare scaun (canton), dar şi în faptul că forumul lor autonom suprem, ca organ legislativ, juridic şi administrativ era adunarea naţională secuiască. Această adunare naţională a secuilor este astfel caracterizată de Verancsics: „Ei se prezintă înarmaţi la adunare. Notabilii se aşează în cerc. Ceilalţi îi înconjoară şi fac gălăgie pentru ai împiedica să ia decizii care să nu fie pe placul lor. Dacă se procedează într-un fel împotriva voinţei lor, se răzvrătesc împotriva celui din vina căruia ei se văd supuşi unei poveri neobişnuite şi se răzbună pe el asediindu-i casa şi demolând-o până la pământ. Dacă cineva plănuieşte un atentat la libertatea lor şi pe acesta îl vânează cu arma în mână, şi dacă reuşesc să pună mâna pe el, îl omoară în văzul adunării naţionale.“ Bonfini, istoricul de curte al regelui Mathia, scrie astfel despre secui: „ei nu pot tolera servitutea şi adoră libertatea în aşa fel încât sunt gata să moară decât să plătească impozit”. În evul mediu plata impozitelor şi birurilor era atributul servituţii, iar scutirea de impozite era semnul principal al libertăţii. „Ei se consideră cu toţii nobili spune despre ei Nicolaus Olahus. Veghează asupra libertăţilor lor şi nu suportă ca vreunul dintre ei să fie mai presus în libertate. Cel mai umil dintre ei se bucură de o libertate identică cu cea a celui mai mare.” În secolele trecute secuii reprezentau o veritabilă întruchipare a egalităţii şi libertăţii constituţionale. Ei se numeau pe bună dreptate „nobila şi libera naţiune secuiasca”.

Reprezentantul puterii regale printre secui era comitele secuilor, care totuşi nu era în persoana lui niciodată de origine secuiască. Prin persoana acestui conducător secuii făceau parte din organizarea centrală a statului maghiar. Din punct de vedere politic, ei figurau, de la bun început, în mod independent, fără vreo legătură politică mai strânsă cu celelalte două naţiuni ale Transilvaniei, maghiarii şi saşii: această legătură s-a stabilit mai târziu, în 1437, când pentru a se apăra împotriva ameninţărilof de dinăuntru şi dinafară (ofensiva turcilor şi răscoala ţăranilor) cele trei naţiuni politice ale Transilvaniei s-au legat între ele sub protecţia regelui prin unio trium nationum. Acest contract a pus bazele Constituţiei ulterioare a Transilvaniei, care în cadrul naţiunilor politice ale ţării (maghiari, secui, saşi) asigura secuilor locul doi.

Probabil atunci au primit secuii de la rege simbolurile lor naţionale, despre care cele mai vechi reproduceri s-au păstrat pe altarul basilicii de la Şumuleu-Ciuc datând de la sfârşitul secolului al XV-lea, la fel ca şi pe fresca tot din aceea epocă care decorează pereţii bisericii calvine de la Daia. Potrivit acestor două monumente vechi, blazonul naţional al secuilor era un scut soldăţesc, pe care un braţ în armură şi tăiat din umeri, ţine vertical o sabie cu două tăişuri, pe a cărei lamă deasupra mânerului se află o coroană regală. Lama sabiei înţeapă o inimă omenească şi un cap de urs. Alături de lamă la două treimi înălţime se văd în stânga o semilună, iar în dreapta soarele.2018-05-01 11.37.36

search Imreh << mtdaportal.extra.hu/books/szilagyi_laszlo_szekely_primor_csaladok.pdf
DOKTORI DISSZERTÁCIÓ – A CSÍKI-MEDENCE KÖZÉPKORI TELEPÜLÉSTÖRTÉNETE
BOTÁR ISTVÁN <<  doktori.btk.elte.hu/hist/botaristvan/diss.pdf szentimreh

SZÉKELY OKLEVÉLTÁR << mek.niif.hu/03400/03416/03416.pdfszokl

Szeklerland-planned_seatsszent imrehSt.Emeric of Csík, Sankt Emmerich, Sântimbru,  Csíkszentimre / Szentimre Az 1567-es adóösszeírás adatai szerint Bedecs (Bedechy) külön faluként 26 kapuval, míg Szentimre (Zent Emreh) 30 kapuval külön községnek van feltüntetve.
🗎 Sântimbru [Ciuc-Sântimbru, Sînt-Imbru] # (Harghita); Csíkszentimre, Szentimre; 1552 Gregorij marthon de Zenthimre, 1567 Zent Emreh, 1569 Thomam Marthon de Zenth Imreh; poss-em Nostram Siculicalem Zent Imre (SzO II. 102, 220, 243, 259); 1576 Zent Jmreh, 1602 Zent Jmre, 1607 Csík-Szent-Imre, 1609 Zent Imrehén lakó Hadnag˙ Jánosnak, 1614 Szent Imreh, 1616 Szent Jmreh, 1619 Ch˙k Zent Jmreh (SzO Ús IV. 43, 85, 201, 578, 666; SzO VI. 26, VII. 393); 1622 az Szent Jmrehj Georgy Andras (SZT I. 104); 1638 Sanctus Emericus (Veress, Doc. X. 31); 1640 Szent-Imrehen lakó Gábor András drabant személy, 1661 Adassék Csíkban Szent-Imrében Gergely deák uramnak (SzO IV. 299); 1661 in Sz. Imreh, 1695 poss. Siculicali Szent-Imre, 1701, 1717-1719 Szent-Imreh (SzO VI. 149, 252, IV. 342, VII. 57); 1721 Szent-Imre (Csík-) (Pragmatica Sanctio); 1738 Csík-Szent-Imrének szegény lakosi (SzO VII. 393); 1738 All Csik Szekben Szent Imre (SZT I. 902); 1744 Szent-Imreh (SzO VII. 421); 1750-1762 Szentimre, Szent Imbre (TK 137); 1770 + Föszeg + Pálszeg, Paszeg (Wagner 332); 1800 Szent-Imreh (El. 1800); 1808 Szentimre + Föszeg, Felszeg (Lipszky); 1817 Szent Imrhe (El. 1817); 1839 Szent-Imre, Tsík-Szent-Imre + Bedecs + Felszeg + Pálszeg (Lenk IV. 163); 1850 Szent Imre, Szint Imbru (UES); 1857 Szent-Imre, Sântu-Imbru + Bedecs + Felszeg + Pálszeg (Bielz 437); 1873 Szent-Imre, 1877 Szent-Imre (Csik-) + Bedecs + Felszeg + Pálszeg, 1882 Szent-Imre (Csik-), 1891 Csik-Szent-Imre, 1893 Szent-Imre (Csik-) (Hnt. 1873, 1877, 1882, 1893; Népsz. 1891); 1909 Cic-Sîntimbru, Csikszentimre (Harta 1909); 1910 Csíkszentimre + Bedecs + Felszeg + Pálszeg (Pálszeg-Szentimre) (Gyalay 407); 1913 Csíkszentimre (Hnt. 1913); 1921 Sântimbru, Ciuc-Sântimbru, Csikszentimre (Dicţionar 1921); 1925 Sântimbru (Leg. 95/1925); 1940-1944 Csíkszentimre (1942 ≈ Sântimbru) (Hnt. 1942, 1944); 1956 Csikszentimre, Sîntimbru (IAL) 1960 Sîntimbru (Î.a.); 2004 Sântimbru # Sâncrăieni, 2004. ápr. 5. Sântimbru comună (L.84/2004)ROU_HR_Santimbru_CoAThe village of Csíkszentimre (Sântimbru) was first mentioned in the 1567 with 30 gates named Zent Emreh. At that time Bedec was a separate village with 26 gates. In 1583, Szentimreh appeared in 1602 in the form of Saint Imre. The village was named after the church dedicated to St. Imre. The XIII-XIV century Romanesque church is now replaced by the the XV century Gothic church.
csszi347.jpg

Sfântul Emeric, în maghiară Szent Imre, în germană Heiliger Emmerich, în portugheză Santo Américo, (n. ca. 1007 – d. 2 septembrie 1031, Alba Regală), a fost fiul regelui Ștefan I al Ungariei și al soției acestuia, regina Ghizela de Bavaria, sora împăratului Heinrich al II-lea. A murit într-un accident de vânătoare. A fost canonizat în anul 1083 împreună cu tatăl său, de papa Grigore al VII-lea.

Hungary_11th_cent

Ladislau I, cunoscut și ca Ladislau cel Sfânt, (în maghiară I. (Szent) László), (n. 27 iunie 1040, Cracovia – 29 iulie 1095, Nitra) a fost rege al Ungariei din 1077 până la moarte, în 1095. A fost canonizat de Biserica Catolică în timpul domniei lui Béla al III-lea, în 1192. Învingător împotriva pecenegilor și cumanilor a colonizat secuii si sasii sa apere frontiera de Est.

An autosomal analysis,[17] studying non-European admixture in Europeans, found 4.4% of admixture of non-European and non-Middle Eastern origin among Hungarians, which was the strongest among sampled populations. The 97 Székelys belong to the following haplogroups:[18]adn

Y-Chromosome Analysis of Ancient Hungarian and Two Modern Hungarian-Speaking Populations from the Carpathian Basin – Conclusion – Our data suggest that the Tat C allele, which is widespread in Uralic-speaking populations, was substantially present in the ancient Magyar population when they crossed the Carpathians and settled in the Carpathian Basin. Our findings provide further evidence for its virtual absence in recent Hungarian-speaking populations, with the exception of a single male in the Szekler group.
I1+I2a1=22% Before Farming, J2+J1+E1+G=34% Farmers, Old Europe DNA=56%
A combination between a warrior elite who imposed the language and the special tax free advantages to protect to border of the Kingdom from Eastern turcik invasions (mongols) may explain the DNA and the cultural heritage of the szekely area.
Present day Y-haplogroups in Romania:
Before Farming Ro DNA – 33%: I1-4.5%, I2/I2a-26%, I2b-2.5%
Middle East Farmers DNA – 35%: J2/J1-15%, E1b1b-15%, G-5%
Old Europe DNA – 68% : I1/2-33% + J1/E1/G – 35%
Kurgan, Celt & Slav DNA – 29.5% : R1a-17.5% + R1b-12%.
Kurgan/Celt DNA 17.5% : R1a-17.5%,
Kurgan/Slav DNA – 12%: R1b-12%

pecenegi cumani

In 1241, a Mongol army under Subutai and Batu Khan invaded central and eastern Europe, including Poland, Bulgaria, Croatia, and the Kingdom of Hungary. The Hungarian and Croatian attempt to halt the invasion at the Battle of Mohi failed catastrophically. The light cavalry that made up most of the Hungarian mounted forces had proven ineffective against the Mongol troops, though the few heavily armored knights (mostly those of the Knights Templar) performed significantly better when engaged in close quarters combat.[3] The Mongols decisively crushed the Hungarian army, and proceeded to ravage the countryside for the next year. By the end of their campaign, around a quarter of the population of Hungary had been killed, and most of the kingdom’s major settlements had been reduced to rubble. The wooden, clay, and earth[5] defenses that made up the walls of most towns and forts fell easily to the Mongol siege engines.[6] Many Hungarian settlements didn’t have any fortifications at all. One German chronicler observed that the Hungarians “had almost no city protected by walls or strong fortresses”.[7] However, stone castles had significantly better fortunes; none of the few Hungarian stone castles fell, even those deep behind the Mongol lines. When the Mongols tried to use their siege engines on the stone walls of the Croatian Fortress of Klis, they did absolutely no damage, and were repelled with heavy casualties.[8] A similar thing happened when they attempted to capture the citadel of Esztergom, despite having overwhelming numerical superiority and 30 siege machines which they had just used to reduce the wooden towers of the city.[9]mongolsineurope

King Béla IV took note of this, and spent the next few decades reforming Hungary in preparation for possible future invasions. He used a variety of methods to do this. First and foremost, he amalgamated the servientes and iobagiones castri into a new class of heavily armored, well-trained knights of the western type, where previously Hungary’s defenses had relied almost entirely on wooden castles and light cavalry.[10] In 1247 he concluded a feudal agreement with the Knights of St. John, giving them the southeastern borderland in exchange for their help in creating more armored cavalry and fortifications. In 1248, he declared the country’s middle strata could enter a baron’s service, on the condition that the barons lead the men on his land properly equipped (in armor) into the king’s army. Documents from the time state that “the nobles of our country can enter into military service of bishops in the same way in which they can serve other nobles”. After 1250, free owners of small or middle sized estates serving directly under the king were included (along with barons) in the nobility. Finally, new settlers were given “conditional” nobility in exchange for the requirement of fighting mounted and armored at the king’s request.[11] 

In the winter of 1285, Mongol armies invaded Hungary for a second time. Nogai invaded via Transylvania, while Talabuga invaded via Transcarpathia and Moravia. A third, smaller force likely entered the center of the kingdom, mirroring Kadan’s earlier route. Talabuga, who led the main army in Northern Hungary, was stopped by the heavy snow of the Carpathians. On the march up, his force was devastated by logistical factors, namely a shortage of food which caused the deaths of thousands of his soldiers, as attested to by the Galician-Volynian Chronicle and certain contemporary Polish sources.[33] This was likely the result of the traditional tactics of castle warfare, which involve starving out the invaders by hoarding all available food stocks, while launching small raids and sallies from the castles. Local Hungarian forces fought the Mongols in many defensive battles. One such battle took place near the castle of Turusko (Trascau), where the Mongols suffered a sharp defeat with heavy casualties, including 1,000 taken prisoner.[39] Talabuga’s weakened army was ultimately defeated[40] when met head-on in battle by the hastily assembled royal army of Ladislaus IV, in the hills of western Transylvania.[41] The army had benefited from the reforms and had a higher proportion of knights than the army the Mongols had defeated a few decades earlier at Mohi. After the defeat, Talabuga ordered a retreat from Hungary, but his army was ambushed on the return by the Székely people, who fought as light cavalry. By the time he made it back to friendly territory, his army had effectively ceased to exist, with the majority of the soldiers he brought dying in the failed raid.[42]

Nogai stayed in Transylvania until the spring of 1286. Here he plundered some towns and villages, such as Szászrégen (Reghin), Brassó (Braşov) and Beszterce (Bistrița). He also managed to destroy a few forts and walled towns. However, like Talabuga, he failed to take any major fortifications, with the exception of the Saxon castle of Ban Mikod in the Aranyos Valley, the former royal stronghold of Torda (today Turda, Romania).[44][45] After the defeat of Talabuga’s main column, King Ladislaus IV led an expedition to expel Nogai’s forces from Transylvania. His army arrived too late to make a significant difference, as Nogai’s forces had already suffered a serious defeat at the hands of local Hungarian troops- mostly the Saxons, Vlachs, and Székelys, commanded by Voivode Roland Borsa.[46] Ladislaus settled for harassing their withdrawal.

The results of the invasion could not have contrasted more sharply with those of the 1241 invasion. The invasion was repelled handily, and the Mongols lost much of their invading force due to several months of starvation, numerous small raids, and two major military defeats. This was mostly thanks to the new fortification network and the military reforms. No major invasion of Hungary would be launched after the failure of the campaign of 1285, though small raids from the Golden Horde were frequent well into the 14th century. Less than two years later, the Third Mongol invasion of Poland occurred. This invasion was also repulsed, with the Poles using a similar strategy to the Hungarians in 1285. They were aided by a Hungarian force under George Baksa (also known as George of Sóvár).

The results of the invasion could not have contrasted more sharply with those of the 1241 invasion. The invasion was repelled handily, and the Mongols lost much of their invading force due to several months of starvation, numerous small raids, and two major military defeats. This was mostly thanks to the new fortification network and the military reforms. No major invasion of Hungary would be launched after the failure of the campaign of 1285, though small raids from the Golden Horde were frequent well into the 14th century. Less than two years later, the Third Mongol invasion of Poland occurred. This invasion was also repulsed, with the Poles using a similar strategy to the Hungarians in 1285. They were aided by a Hungarian force under George Baksa (also known as George of Sóvár). The heavy losses suffered by the Mongols in this war, combined with their defeat in Poland shortly after (though they did successfully re-vassalize Bulgaria between these expeditions), contributed to the lack of major Golden Horde operations in central Europe outside of the 1280s. From then on, Mongol attacks on Hungary and Transylvania would be limited to raids and pillaging along the frontier lines.[51] By the 14th century, the Golden Horde and much of the Mongolian Empire posed no serious threats thereafter to Hungary, despite frontier raids continuing under Öz Beg Khan. In fact, in 1345, a Hungarian army under Count Andrew Lackfi took the initiative and launched an invasion force into Mongolian territory, defeating a Golden Horde force and capturing what would become Moldavia.[52]

wiki : History of the Székely people , gutenbergkonyvesbolt.ro/egyed-akos-a-szekelyek-roevid-toertenete-a-megtelepedestol-1989-ig5jbSQimw6aThe first Mongol invasion of the Kingdom of Hungary obviously caused less destruction in Székely Land than in other regions of Hungary.[44] Only two years after the withdrawal of the Mongols, Székely troops accompanied LawrenceVoivode of Transylvania, to the Principality of Halych-Volhynia.[45] Székely warriors fought in the royal army against the Czechs and Austrians in the Battle of Kressenbrunn in 1260.[46]Stephen V of Hungary granted the royal domains along the Aranyos River (now Arieș in Romania) to the Székelys of Kézd, who established 18 villages in two decades.[45] In Second Mongol invasion in 1285[47] The Székelys, Vlachs and Saxons resisted the invaders at the border, hindering their sudden attack.[48] The Székelys of Aranyos successfully defended Torockó (now Rimetea in Romania), forcing the invaders to set hundreds of captives free.[49]  The Székelys did not receive a royal diploma summarizing their liberties, but royal charters evidence that they had a special legal status.[50][51] The Székelys were not subjected to the authority of the voivodes and the ispáns (or heads) of the counties.[52] Their landed property could not be confiscated in favor of the royal treasury.[51] Neither could the monarchs grant estates in Székely Land.[51][53] Béla IV, who wanted to reward one Comes Vincent for his services, donated him an estate in Fehér County (outside Székely Land) in 1252.[54] Vincent was obviously the head of a Székely kindred, because four families[note 6] which descended from him gave the highest officials of Sepsiszék for centuries.[55] The Székelys’ collective privileges strengthened in the 1290s.[53] Their representatives attained the general assembly that Andrew III of Hungary held at Gyulafehérvár (now Alba Iulia in Romania) in 1291.[60] Ehelleus Ákos, Vice-Voivode of Transylvania, granted the fortress on Székelykő at Torockó (now Piatra Secuiului in Romania) to the Székelys of Aranyos.[61] The Székelys were also represented at the Diet of Hungary in Pest in 1298.[53][62]

B345792Benko Elek, Szekely Attila – Középkori udvarház és nemesség a Székelyföldön Most Székely villages were named either after a lineage (for instance Udvarfalva, Meggyesfalva), or after individuals known from 13th- and 14th-century charters (for instance, Erdőszentgyörgy now Sângeorgiu de Pădure in Romania, bears the name of one “Erdew” from the Meggyes lineage of the Meggyes kindred, who lived in the mid-14th century.[75] Unlike the villages in the counties, the Székely villages preserved their autonomous status.[76][71] Ten families made up the basic administrative units (known as “tenth”) of Székely Land.[71] Tenths supervised the regular division of the communal lands.[71]Tenths were also responsible for the mobilization of the Székely warriors.[71] The Székelys’ military obligations did not diminish in the 14th century.[71] Andrew Lackfi, Count of the Székelys, launched a campaign against the Golden Horde in 1345.[77] His victory enabled the expansion of Hungary across the Carpathian Mountains and contributed to the establishment of Moldavia.[77] The existence of legally distinct groups of the Székely society was first documented in the early 15th century, but the origin of the three main groups can be traced back to the previous centuries.[81] 

<< Proportion of Hungarians in Hungary, 1890 census based on the most commonly spoken languages.

In 1867, an agreement was made between Austria and Hungary about the creation of the Dual Monarchy. According to the Compromise, Transylvania was united with the Kingdom of Hungary. A decade later, a new county system was introduced in the Kingdom, which put an end to the long tradition of Székely Seats.santimbrudacceauscrcimecvarak

Imreh Miklos din Ceaușu de Câmpie / Mezőcsávás atestat 1505, dec. 5.03.1821, soția Nagy Iulia dec. 24.02.1800. Descendenti în Crăciunești / Nyárádkarácson atestat 1444, inclusiv bunicul meu – ”ezermester” Imreh Sandor, dispărut in WW2. Unitatea lui militară s-a predat rușilor undeva în Nordul României. 

Ipoteze în privința istoriei numelui de Imreh: 1# Primul Imreh a fost Szent Imreh (1007 – 1031) Emmerich adică – mama lui fiind nemțoaică. Screenshot 2018-05-05 15.56.29
2# Foarte mulți Imreh erau secui, în secuime există localitatea Szent Imreh (Sfântul Imreh), multe / majoritatea localităților secuiești si-au luat denumirea după strămoși pomeniți în arhive începând cu sec XIII.
3# Fiecare secui avea un statut, o libertate, un ”rang” și mai ales o scutire de taxe pe baza înregistrării în arhive militare, arhive pe baza cărora erau chemați la razboaie. Secuii au fost nucleul cel mai puternic pentru armatele regatului maghiar, pentru armatele principatului transilvan, având rol esețial și în armata lui Mihai Vitezul sau la ”eliberarea” Moldovei de sub mongoli (înființarea statului moldav). Istoria lor începe cu adevărat prin învingerea mongolilor în 1285/1286 – a doua invazie mongolă. Aceste arhive pornite de Matei Corvin, nu s-au pierdut, pot fi consultate online, sunt o comoară genealogică.
4# Imre apare cu și fără h la urmă, mai ales ca prenume, mai rar ca nume de familie. Dar forma care apare cel mai des, de zece ori mai des ca forma Imreh, este o formă arhaica JMREH – de aproape 700 de ori în această arhivă – SZÉKELY OKLEVÉLTÁR.

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in *****, 2018, Transylvania, Uncategorized and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s