Țara / Cetatea Ciceului


ciceu

”Toată culmea aceasta a Ciceului e plină de trecut, începând de pe terasă, unde este o aşezare fortificată din secolul al X-lea î.Hr. — una dintre cele mai mari, are 35 hectare. Apoi este nivelul de locuire începând cu mileniul al III-lea î.Hr., deci un neolitic târziu. Apoi în epoca bronzului e o aşezare din anul 816 î.Hr. foarte bogată, impresionantă prin numărul mare de artefacte.
Urmează locuirea dacică. Săpăturile aici au început în 1977, cu o întrerupere în anii ’90 pentru că nu mai era forţă de muncă. Sursa de câştig şi prezenţa unei comunităţi atât de mari e determinată de prezenţa acestei roci, riodacit, o rocă foarte dură din care se confecţionează pietre de moartă, pietre de râşniţă”, explică Gaiu.
Pentru Corneliu Gaiu, Cetatea Ciceului este cea mai importantă aşezare dacică din regiune. O aşezare situată la limita Imperiului Roman, în care au fost găsite monede romane datând dinainte de ocuparea Daciei, dar şi ateliere de turnare a bronzului.
”Pe aici trecea graniţa imperiului roman. Limesul roman e pe această culme, în extremitatea de vest a hotarului este un turn roman cercetat în anii trecuţi, era punctul care făcea legătura între castrul de la Căşei, în Someşul unit, şi cel de la Ilişua”, spune Corneliu Gaiu. www.dozadebine.ro/comoara-lui-petru-rares-de-la-cetatea-ciceului
cetatea_ciceuluiJudecînd pe baza întinderii mari a aşezării fortificate, poate este cea mai întinsă dintre toate cele cunoscute de pe întreg teritoriu al Transilvaniei !!, pe baza materialului ceramic recoltat de pe suprafaţa ei şi pe baza faptului că atît lungimea, cît şi dimensiunile corpului valului, văzut în sectiune, sînt dea dreptul uriaşe, trebuie să presupunem o aşezare întărită, care forma eventual şi locul de refugiu al unui trib întreg, în faza începătoare a aş-zisei democraţii militare din prima jumătate a primei vîrste a fierului, mai degrabă in careva dintre fazele etapei A, a epocii hallstattiene. Perioada de folosire a cetăţii-aşezări, precum şi o eventuală cronologie internă a ei s-ar putea fixa numai prin studierea detaliată a depozitului pomenit, precum şi prin efectuarea unor săpături de mare amploare.  File-de-istorie-1971-1-07
5_dealurile_ciceului_podisul_somesanArcobara/CiceuCORABIA! (lista lui Ptolemeu).. www.bcut.roAnaleleBanatului202016.pdf
Este posibil ca imaginea să conÅ£ină: cer, munte, în aer liber, natură şi textVetre de aşezări şi cimitire, depozite de unelte, arme şi podoabe, ceramică şi fortificaţii, stele funerare şi obiecte paleocreştine, biserici şi cărţi, cântece şi obiceiuri sunt păstrate cu sfinţenie din vremea începuturilor noastre. Descoperirile paleolitice sunt puţine în tot bazinul someşan. Descoperirile de obsidiană de la Leleşti reprezintă cele mai vechi urme ale prezenţei omului în zona Ciceului. ..din punctul „Măgura Ciceului” provine un topor calapod, lucrat din andezit, de formă trapezoidală; de pe locul numit ‘Pe Pod” un topor de marnă cenuşiu-roşcată iar de pe platoul de deasupra Văii Mari de la Ciceu Corabia un alt topor de gresie cenuşie, de tipul celor perforate, atribuit tot din neolitici. Din perioada de tranziţie-eneolitic se semnalează un topor asimetric de secţiune transversal-dreptunghiulară, provenind de pe teritoriul satului Ciceu-Corabia şi care se află expus la Muzeul de istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca. În cadrul săpăturilor arheologice, efectuate pe terasele situate sub “Ciceul Mic”, au fost semnalate materiale arheologice, în special ceramică, aparţinând culturii Coţofeni. În Epoca Bronzului întreaga regiune cunoaşte o înflorire deosebită.
La Ciceu-Corabia au fost descoperite: un topor de luptă din bronz, cu cap emisferic şi un tub pentru fixarea cozii, o brăţară din bronz cu capetele subţiate şi o moneda din argint iar la Ciceu-Giurgeşti, Reteag şi Mihăieşti îndeosebi fragmente ceramice, tot din epoca bronzului. Cea mai bogată aşezare din epoca bronzului şi cea mai bine cunoscută este cea situată pe terasele din jurul stâncii Cetăţii Ciceului.
O înfloritoare metalurgie a bronzului continuă să se manifeste în prima vârstă a fierului. Numeroasele depozite de bronzuri aparţinând acestui interval, cuprinzând: topoare, spade, dălţi, securi, obiecte de podoabă şi harnaşament, reflectă o stare de nesiguranţă şi de confruntări intertribale. Numărul aşezărilor creşte iar preocuparea pentru gruparea in jurul unor centre fortificate, cum sunt cele de la Dej (Dealul Florilor) sau de la Ciceu-Corabia, devine evidentă. Din prima vârstă a fierului datează Celtul de bronz descoperit în 1978 cu ocazia amenajării terasamentului din apropierea staţiei C.F.R. Reteag precum şi o statuie din piatră de la Ciceu-Mihăieşti ce reprezintă, schematic redat, un luptător încins cu un brâu de care atârnă un pumnal. Astfel de piese apar de obicei în morminte tumulare cimeriene din secolul al VII-lea î.Ch. populaţie pătrunsă în acea vreme în Transilvania. În asemenea împrejurări este probabil distrusă aşezarea de pe „Măgura Ciceului”.
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.A doua epocă a fierului cuprinde perioada progresivă de afirmare şi înflorire a civilizaţiei daco-gete. În bazinul Someşului Mare, o serie de fortificaţii şi aşezări înfloritoare ca cele de la Sărăţel, Şieu-Măgheruş, Arcalia, Uriu, Feleac, Beclean, ne arată caracterul unitar al civilizaţiei dacice şi intensa populare a zonei în această epocă. Cercetările arheologice în locul “Sub Cetate” au scos la lumină o întinsă aşezare dacică. Locuitorii acesteia, agricultori, crescători de animale, meşteşugari, locuiau în case cu una sau două încăperi, ridicate pe o structură de lemn sau în locuinţe adâncite în pământ, semibordeie. Aşezarea îşi începe existenţa în secolul al III-lea î,Ch. şi cunoaşte o dezvoltare îndelungată până la cucerirea romană când dispare în urma unui incendiu.
Zona de la unirea Someşurilor se află în spaţiul graniţei Dacice romane. Malul drept al Someşului era supravegheat de trupele din castrele romane de la Căşei şi Ilişua. În jurul acestor castre se dezvoltă puternice aşezări civile, centre economice şi comerciale şi puncte de iradiere a romanităţii în întreaga zonă.

… pot fi observați bolovanii care făceau parte odinioară din zidul cetății, împrăștiați pe o rază de mai multe sute de metri, dar concentrați îndeosebi în partea sudică, acoperiți de mușchi și de vegetația pădurii..

Culmea şi colinele Ciceului se află în această zonă de graniţă unde a pulsat în tot timpul stăpânirii romane o intensă vieţuire. De-a lungul colinelor Ciceului trecea ultima linie de apărare romană, alcătuită din turnuri de supraveghere şi semnalizare iar la punctele mai vulnerabile sau mai importante şi din Castella sau Burguri. Pe culmea Ciceului au fost identificate două astfel de turnuri, în punctele „Poniţă” şi „Vârful Muncelului” care, împreună cu altele din jur, asigurau legătura între cele două castre amintite. În legătură cu acest sector de graniţă a Daciei Romane, trebuie reţinut că unitatea militară care staţiona în Castrul de la Ilişua era un divizion vestit de călăreţi: Ala I Frontoniana, adus din regiunea celto-germanică de pe Rin. Cercetările arheologice întreprinse în punctul „Maieri” de la Ciceu Corabia au dus la identificarea unor aşezări aparţinând de asemenea secolului al IV-lea. Ceramica cenuşie, lucrată la roată, de clară factură romană, ne arată că şi în perioada post-aureliană în acest loc reprezintă o comunitate daco-romană. rdcnroman.blogspot.com/…/cetatea-dacica-ciceu.htmlImage result for ciceu corabia arheologieIntervalul de timp probabil în care Ştefan cel Mare a luat în stăpânire Ciceul şi Cetatea de Baltă este 14861490 deşi nu trebuie exclusă posibilitatea unei date anterioare, chiar din 1474[3]. Ambele domenii au făcut obiectul unei danii de la regele ungar Matia Corvinul către domnitor şi constituiau posesiuni feudale ale acestuia din urmă şi nicidecum o extensie a teritoriului Moldovei. Domeniul avea destinaţia de refugiu, de loc de azil, în cazul unei pierderi a tronului. O asemenea practică este bine atestată între Regatul Ungar şi principii vecini. Stăpânirea cetăţii şi a domeniilor se perpetuează de la Ştefan cel Mare la fiii săi până la Petru Rareş. Şi pentru prima oară Ciceul îşi îndeplineşte efectiv în 1538 rolul de refugiu. Trădat de boieri, cu Moldova ocupată de Soliman Magnificul, Petru se adăposteşte cu familia la Ciceu. Urmează cunoscutele eforturi diplomatice pe lângă Poartă pentru redobândirea tronului şi în 1541 familia domnească părăseşte Ciceul. Pentru cetate sfârşitul era aproape. Devenită un risc pentru Ardeal în condiţiile reorientării politicii moldovene, aceasta este demantelată din ordinul lui Gheorghe Martinuzzi în 1544Petru Rareş reuşeşte ulterior să reintre în stăpânirea domeniului, iar unii dintre succesori săi la tron îl revendică fără succes. Alexandru Lăpuşneanu este ultimul domn moldovean care mai reuşeşte să stăpânească, în parte prin forţa armelor, posesiunile ardelene[5]. ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Ciceu
padurea garboului
I.P. Reteganul : „La poalele estice ale Ciceului sunt sate pur româneşti: Giurgeşti, satul acesta a avut de judei (evrei), chiar şi notarul e judeu; locuitorii se ocupă cu agricultura şi tăierea pietrelor de moară. Sunt oameni isteţi şi vestiţi băutori de rachiu. La est de Giurgeşti e satul Negrileşti, iar sat românesc, are însă şi câteva familii de jidani. Negrileştenii sunt oameni proverbiali de isteţi. Ei au scos luna din baltă cu cârligu; şi apoi se mai păstrează acel proverbial cârlig. De la Negrileşti spre nord e satul Ambriciu (Breaza), sat pur românesc. Oamenii şin multe sărbători ca şi negrileşenii şi au o fire originală: ce le văd ochii nu le prea lasă mâinile”. Despre ambricieni şi suceni (locuitori ai satului Suciu de Sus) a ieşit proverbul: „Ei ştiu calul când se fură/ Când e măgură şi bură”. Reteagul – un sat de locuitori amestecaţi, români cam 1200, apoi unguri, armeni, jidani şi ţigani, toţi cam la 800. Reteagul este situat într-un loc foarte frumos în şesul Someşului Mare. Hotarul lui e productiv, apă are destulă şi bună, sărătură încă are, de lemne doru nu duce; din această cauză c-au încuibat atâţia străini încât rămas-a proverbul: „Cine bea apă din Valea Reteagului, nu mai merge de acolo”. Despre localitatea Uriu, care pe vremea aceea se numea Uriu de Sus, notează: „E un sat chiar spre est de Reteag (ungureşte Felor (Urisosul), care în ungureşte ar fi Paza de Jos. Posibil că aici fură pazele din sus şi din jos a castelului Ciceu: cea de sus care-i aducea vestea de la Moldova prin Bistriţa şi cea de-a doua care comunica cu Ungaria peste Dej şi Baia Mare, pe de altă parte”.reteagÎn prezent, la 460 de ani de la dispariţia cetăţii, domeniul s-a fărâmiţat, localităţile fi ind distribuite pe teritoriul a 4 judeţe şi 25 de UATuri. Nici la nivel mental, nu se mai poate discuta despre ideea unităţii între locuitorii acestui teritoriu. O bună parte din teritoriul analizat a fost declarată, în mod oficial, zonă defavorizată. Astfel, conform anexelor Planului Național de Dezvoltare Rurală 2014- 2020, 11 din totalul de 27 de unități administrative pe teritoriul cărora se întinde fostul domeniu al cetății (41%) fac parte din lista zonelor defavorizate.
cetatea ciceului 3Ddomeniul ciceuCartea Tinutul Ciceului Analiza Regionala scrisa de Alexandra-Camelia Potra este o monografie de exceptie. Dupa alianța, din anul 1529, încheiată între Petru Rareş și Ioan Zapolya, Voievodul Transilvaniei și, la vremea respectivă, aliatul regelui Poloniei, Petru Rareş atinge apogeul cuceririlor sale, astfel încât, în anul 1530, posesiunile sale transilvănene erau formate din Cetatea Ciceului și cele peste 60 de sate ce aparțineau acesteia, Cetatea de Baltă şi domeniul său, Unguraşul cu ţinutul său, Bistriţa cu 23 de sate săseşti şi minele de aur şi argint din Rodna. Printre acţiunile domnitorului moldovean s-a numărat şi cea de cucerire a Pocuţiei în anul 1530.
domeniu ciceu 1553Unul dintre subetajele acestui tip de vegetație este cel al pădurilor de stejar (Quercus robur), răspândit mai cu seamă pe versanţii şi interfluviile dealurilor joase din Dealurile Ciceului și Sălătrucului, respectiv la nivelul teraselor din Culoarul Someșului Mare (în proximitatea localității Reteag). În teritoriul analizat, în componența acestui subetaj predomină gorunul (Quercus petraea), respectiv speciile înrudite cu stejarul, precum cerul (Quercus cerris) și gârnița (Quercus frainetto). O suprafață semnificativă din Ținutul Ciceului este ocupată de subetajul fagului, care se răspândește la altitudini ce depășesc 600 m, definind astfel dealurile înalte – Dealurile Ciceului și Culmea Breaza – ale microregiunii. Pădurea de fag are în componență specii de paltin (Acer), carpen (Carpinus betulus), ulmul (Ulmus), frasinul (Fraxinus), mesteacănul (Betula), jugastrul (Acer campestre), teiul (Tilia cordata). În cadrul acestui subetaj, vegetația ierboasă este formată din plante cu flori, plante medicinale, frăguțe (Fragaria vesca) sau murul de pădure (Rubus fruticosus). În Culmea Breaza, la altitudini ce depășesc 800 m, apar pădurile de amestec din fag, molid (Picea abies) și brad (Abies) (etajul boreonemoral). La nivelul Ținutului Ciceului, suprafața cu gradul cel mai mare de împădurire îi revine Culmii Breaza (Figura 38), unde condițiile climatice, respectiv cele de relief (altitudini mai ridicate), au favorizat dezvoltarea etajului pădurilor de fag (Fagus), și a celor de amestec. Pe versantul vestic al Culmii Breaza, ce se suprapune ,,ținutului”, întâlnim suprafețe extinse cu păduri de conifere (Pinophyta) (îndeosebi molid). În zona de contact a Culmii Breaza cu bazinetele depresionare, s-au dezvoltat păduri de amestec, fag cu stejar (vezi cap. 6.4.2.).
mori ciceu
CIMEC – “Coada Măgurii” este un platou întins, de cea. 57,4 ha actualmente folosit ca loc arător, avand un singur acces mai uşor prin partea apuseană a platoului, printr-o văioagă împădurită cu o pantă relativ dulce. Acest platou este “secretul locului”, cheia istorica, avand o continuitate istorica de mii de ani! A fost probabil defrisata in neoolitic si s-a facut agricultura aici mii de ani, erau “culturi de secara si in aici pe vremea lui Ceausescu”. De pe platou se poate vedea în vreme senină în orice direcţie la mare depărtare. Conturul orizontal al platoului s-ar putea asemăna cu un pişcot. Partea sudică a lui, de o întindere mai mică, este mai netedă, iar cea nordică, mai mare, are o suprafaţă mai ondulată, aici fiind punctul cel mai înalt al întregului platou. Intre cele două părţi constitutive ale platoului, legătura o face posibilă o şea lată, fără nici o urmă arheologică vizibilă.
zonaPe marginea vest-nord-vestică a platoului, acolo unde începe văioaga amintită uscată, mai precis acolo unde panta ei devine mai accentuata, dar zona respectivă rămîne totuşi relativ uşor accesibilă, respectiv atacabilă, pornind de la terminaţia abruptului de pe latura de sud-vest a platoului, se poate urmări pe o distanţă de cîteva sute de m, în formă de semicerc uriaş, un val şi acum impunător, ridicat din bolovani mai mici sau mai mari. nefasonaţi, de origine locală (vulcanică), arşi artificial, legaţi între ei cu pămînt calcinat, de culoare roşie sau chiar vînătă. După ce coboară în văioaga pomenită mai sus, valul urcă pînă la punctul culminant al crestei principale care, continuă spre “Spînzul” (779 m). Pe porţiunile mai puţin aplatizate ale valului, văzute dinspre Ciceu-Corabia, deci dinspre “vale” el se ridică şi acum pînă la înălţimea de 4 m, ba în unele locuri chiar pînă la 5 m înălţime. Partea superioară, de est, a valului care traversează axa principală a masivului Ciceului şi care se termină la începutul abruptului de pe latura de est a acestuia, este dărîmată în multe locuri din cauza exploatării nemiloase a rocii de bază. Pe porţiunea care trece peste adincitura văioagei, valul este întrerupt în patru-cinci locuri unde ţăranii au scos pietroaiele pînă la temelia acestuia, în vederea uşurării trecerii carelor. In aceste cîteva “trecători” sau “porţi” se poate studia, într-o oarecare măsură şi construcţia valului de piatră. In faţa acestei construcţii “ciclopice”, pe mai toată lungimea ei este vizibilă o configuraţie artificială de teren, în formă de treaptă, un fel de “bermă”, urmată apoi de panta naturală. Pe toată suprafata platoului se pot aduna cioburi, în majoritate atipice, grosiere, crăpate la suprafaţă mai ales la interior, de culoare cenuşie închisă-negricioasă la exterior, brună (mai deschisă sau mai închisă la interior), ornamentate rareori cu caneluri late sau cu proeminenţă-apucături.
curbe nivel ciceuPlatoul a început să fie arat abia de cîţiva ani de plug mecanizat. De atunci apar pe suprafaţa lui vestigii tot mai abundente, iar cu patru ani în urmă, cu ocazia aratului, a ieşit la lumina soarelui un mic depozit de bronzuri, compus – după cum ne-am putut informa – din cinci celturi, cîteva torgues-uri, precum şi din alte cîteva obiecte. Ici-colo, pe suprafaţa arată şi cu ocazia vizitelor noastre, am putut observa urme de vetre şi de
locuinţe străvechi.
Judecînd pe baza întinderii mari a aşezării fortificate, poate este cea mai întinsă dintre toate cele cunoscute de pe întreg teritoriu al Transilvaniei !!, pe baza materialului ceramic recoltat de pe suprafaţa ei şi pe baza faptului că atît lungimea, cît şi dimensiunile corpului valului, văzut în sectiune, sînt dea dreptul uriaşe, trebuie să presupunem o aşezare întărită, care forma eventual şi locul de refugiu al unui trib întreg, în faza începătoare a aş-zisei democraţii militare din prima jumătate a primei vîrste a fierului, mai degrabă in careva dintre fazele etapei A, a epocii hallstattiene. Perioada de folosire a cetăţii-aşezări, precum şi o eventuală cronologie internă a ei s-ar putea fixa numai prin studierea detaliată a depozitului pomenit, precum şi prin efectuarea unor săpături de mare amploare.  File-de-istorie-1971-1-07
acces maguraLa locul numit “Sub Mălin”, situat la. poalele de apus a crestei care leagă platoul “Măgurii” cu “Spînzul”, într-o surpătură recentă de dimensiuni relativ mari, au ieşit la iveală diferite cioburi de vase. Tov. G. Sigartău, brigadierul CAP-ului din Ciceu-Corabia, din curiozitate, făcînd pe acest loc un mic sondaj, a dat de un material ceramic bogat, omogen. Locul de descoperire este folosit astăzi ca păşune. Este o poieniţă cu o suprafaţă relativ netedă, ferită de vînturi, cu un izvor în apropiere. Fragmentele ceramice lucrate la roată, adunate de aici aparţin unui chiup de culoare roşie. Ele sînt acoperite cu un slip roşu, interiorul lor fiind dintr-o pastă grosieră, plină cu impurităţi (pietricele de cuarţ) de culoare vînătă-deschisă. Aceste resturi arheologice pot fi datate cu mare probabilitate în epoca dacică, presupunînd totodată pe acest loc existenţa unei aşezări din această epocă. Pînă la efectuarea unor săpături arheologice alte precizări sînt greu de făcut.

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in Etnogeneza Rumânilor, Getae,Getes,Geti, Romania, Transylvania, Uncategorized and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s