Ioan Sorin Apan


Ar putea fi o imagine cu 6 persoane, barbă, păr, îmbrăcăminte de exterior şi text care spune „LEXANDRUGESE ALEXANDRU ALEXANDRUGECSE GECSE ALEXANDRUGECSE ALEXANDRU GECSE colindele ofesorului -culegere de colinde- ALEXANDRU GECSE colindele colinde Profesorului Profesori culegere de colinde culegere de colin ALEXANDRU GECSE ALEXANDRU GECSE olindele fesorului ulegere de colinde colindele Profesorului culegere de colinde- colindel Profesoru -culegere de colind”

wiki: S-a născut pe meleaguri maramureșene, în Târgu Lăpuș, într-o familie în care tatăl era judecător și mama învățătoare.[1] Mama sa i-a semănat de timpuriu în suflet muzica și apetitul cultural pentru Maramureș, păstrând vie dragostea pentru originile sale.[2 A absolvit Facultatea de Fizică București (1981), Teologia Ortodoxă din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (1997) și Secția de pictură bisericească a Facultății de Teologie din Cluj.[2]  A pictat patru biserici, a lucrat câte un an la fiecare, timp petrecut în post și rugăciune, dar însoțit de muzică. Preocupat de spiritualitate din tinerețe, la recomandarea unui fizician și profesor, a petrecut în studenție o vacanță la mănăstirea Sihăstria unde slujea părintele Cleopa.[1] Revine în mai multe rânduri aici, se gândește la călugărie, dar părintele Cleopa îl sfătuiește să încerce să fie de folos laicilor.
Ca profesor de liceu în anul 1984, a înființat un cerc extrașcolar numit Academia Platonică . În cadrul acestui cerc ținea un curs de istoria muzicii universale, a decorat biblioteca și mai multe laboratoare cu picturi tematice de fizică, istorie, medicină veterinară, cu citate din Evanghelie în latină și greacă, iar împreună cu elevii a pictat fundaluri de săli de clasă.[5] Împreună cu elevii din mai multe generații a străbătut toți Carpații. În fiecare vârf mai înalt de 1.800 metri au lăsat câte o cruce de lemn cu o icoană pictată de ei. Peste 20 de cruci au rămas mărturie a excursiilor profesorului Apan.[3] Totodată, a continuat preocupările sale de antropologie culturală, educând tinerii în spiritul tradițiilor. Astfel, a reînviat obiceiul colindatului, a organizat vizite în Maramureș cu elevii și a colecționat costume tradiționale.[6] În 1998, alături de Nicoale Purcărea, a înființat Minisatul „Sfântul Andrei”,[7] un proiect unic destinat îndeosebi adolescenților dornici să se familiarizeze cu tradițiile autohtone. Cea mai mare realizare a sa a fost deschiderea Seminarului Teologic Ortodox „Dumitru Stăniloae” Brașov pentru care a bătut la ușile Ministerului Învățământului și a Mitropoliei din Sibiu timp de câțiva ani. Sălile de clasă și holul de la intrare sunt pictate cu scene biblice, seminarul dispune de atelier de pictură, sala de patrimoniu cultural, bibliotecă, săli multimedia, muzeul Dumitru Stăniloaie, completate de atelierul de practică liturgică, în fapt o bisericuță în miniatură, încorporată într-o sală la parter. În mansardă a amenajat sala de patrimoniu cultural unde a mutat Minisatul Sfântul Andrei, închis temporar în 2001. Aici a reconstituit o casă țărănească, „o casă în cer” după spusele sale, unde se află 120 de costume populare originale, lăzi de zestre, mobilier, unelte, vase, obiecte de podoabă și de cult, ouă încondeiate, majoritatea din colecția proprie. Datorită intensei sale activități de reînviere și promovare a tradițiilor, a fost ales membru al Academiei Artelor Tradiționale din România, forumul național al celor mai valoroși creatori populari din țara noastră, aleși de cei mai buni specialiști din domeniul etnologiei.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

În contextul lumii globalizate și postmoderne, ne mai poate influența identitatea socio-culturală a țăranului român? O tradiție culturală nu se mai poate transmite astăzi dacă nu îi sunt înțelese semnele, gramatica și mesajul. Artele, tradițiile, obiceiurile țărănești s-au degradat pentru că grupul socio-cultural care le performa și-a pierdut viziunea despre lume, nemaiavând temei contextual, dar au continuat să subziste cu texte culturale neprecizate și incomunicabile. Astfel, arta populară, costumul tradițional, cântecul, au fost scoase din contextul sărbătorilor și obiceiurile, devenind simple valori de schimb. Autorul folosește analiza cultural semiotică pentru a descrie semnele și codurile, în vederea transmiterii mesajului cultural și eliberării sensului acestuia. El spune că orice text cultural care nu poate fi lecturat ca o narațiune cosmologică, generând o viziune asupra lumii, alunecă la marginea nonculturii sau a kitsch-ului. Folosind folclorul literar, “Taina Cerului- Astronomie și folclor” este o lectură a cerului tradițional românesc din perspectiva arhaică a țăranului român. Dumnezeu dintru-nceputu/ Toată lumea o făcutu/ Și ceriu l-o ridicatu/ Pe patru stâlpi de argintu/ Și frumos l-ompodobitu/ Tăt cu stele mânânțele/ Și cu luna cu lumina/ Soarele cu razele…(colindă) Taina Mării Negre stabilește o legătură între colindele românești care au ca temă marea și descoperirile contemporane de arheologie marină. Folosind o antologie de texte, autorul încearcă să demonstreze că Marea Neagră a avut un rol important în dinamica civilizației și culturii românești tradiționale care a rămas în memoria țăranilor fiind prezentă și azi în texte de colindă. Vine marea cât de mare/ Dar de mare margini n-are/ Dar de lină țărmuri mână/ Dar de tăt cine-o adună…(colind din Maramureș)” Bucuria aceasta pe care o ai când îmbraci un costum popular, te face să te simți într-adevăr un om mai puternic, mai motivat, mai legat de începuturile tale. Vedeți, în știință, căutarea principiilor este un lucru fundamental. O știință se dezagregă dacă nu ține legătura cu propozițiile sale prime. Așa este și cu un neam, cu un popor, iar principiile noastre merg adânc în preistorie. Folclorul este vârful aisbergului care s-a păstrat la lumina zilei și cred că acesta este motivul pentru care simțim noi puterea folclorului, atunci când il facem, bineînțeles, cu tot arsenalul lui hermeneutic. Intrăm în comunicare cu niște filoane de viață care merg până la originile noastre.” (Ioan Sorin Apan)” Tot ce făcea Sorin era ieşit din comun, cînd nu era direct senzaţional. Fondul profund al fiinţei sale era nerăbdarea. De aici puterea seducătoare a excentricităţii sale, de aici imperativul de a realiza imediat ceea ce se profila ca imposibil de realizat: şi, desigur, preferinţa pentru soluţiile de forţă, acelea care să confere actului, împreună cu strălucirea, eficacitatea sa imediată. Sorin era fascinat de propria sa credinţă în posibilitatea imediatului magic, căruia îi jertfea orice, inteligenţă, bun-simţ, prudenţă, prietenie. Credinţei în adevărul creştinismului Sorin i-a jertfit totul: a făcut şi sacrificiul cel mai enigmatic dintre toate, cel mai dureros, sacrificiul superbei sale inteligenţe.” (Horia-Roman Patapievici, Zbor în bătaia săgeții).

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

“….oul este un simbol cosmogonic și cosmologic: la orice ou încondeiat mai întâi trasezi un ecuator, prin care lumea (oul e o imago mundi) se împarte în două și din jumătatea superioară se face cerul, din jumătatea inferioară, pământul. Pământul și cerul, datorită accidentului primordial se îndepărtează în etape, se fac cerurile, lumina nevăzută. Dar ce este scris pe o parte, e scris și pe cealaltă, precum în cer așa și pe pământ. Și de aici încep poveștile și trebuie să cunoști un pic de semiotică, de semantică legat de aceste simboluri care apar pe ouăle încondeiate.”
‘Atunci cand punem problema amintirii, automat trebuie să punem şi problema morţii. Pentru un teolog, această problemă este rezolvată şi cade de la sine. Atunci îmi doresc ca împreună cu elevii cu care am colaborat, şi pe care îi iubesc, sa rămânem veşnic colindători.’

ouincondeiat.blogspot.com/2013/03/ioan-sorin-apan “Datorită profesorului Ioan Sorin Apan încondeiez ouă. Majoritatea elevilor lui fac câte ceva: ba încondeiază, ba sculptează, ba pictează icoane, ba colindă. Şi nu sunt puţini care dau mai departe ce au primit. “Până nu înţelegem că cel mai mare dar este că nefiind am ajuns să fim, trăim ca animalele: ne umplem bucuroşi maţele şi apoi le golim.” Acesta a fost primul clopot tras de proful Apan la ora de fizică. A venit la Şaguna când eram a zecea.M-a confiscat din prima oră, pentru că era în afara sistemului. Mi-a întrecut măsura.Ne citea la ora de fizică din Platon. Ne citea în autocar din Pateric. Ne citea nopţile, în jurul focului, pe pajişte, din Voiculescu, din Eliade. Ne cânta la fluier. Cânta la acordeon. Ne făcea omletă pe munte. Ne certa când eram proşti. Ne descifra stelele de pe cer. Ne explica lumea. Simţeam cum trage de noi să nu fim tâmpiţi.Colindam de Crăciun, colindam de Paşti, ţineam sărbătorile împreună cu Apan în Maramureş, în Bucovina, în Topliţa, în Bucureşti, apoi prin Europa. Se simţea în aer cum profu ăsta chiar ne iubeşte. Ne ducea la marii duhovnici: Ioanichie Bălan, părintele Galeriu, părintele Macarie, părintele Teofil. Nu conta la ce oră ajungeam la dânşii, căci cu toţii îl cunoşteau pe profesorul nostru şi se bucurau de întâlnire. Eram îmbrăcaţi în costume de Lăpuş: întreaga lume ţesută pe costum, cu Rai cu tot. Credeam că nimic rău nu mi se poate întâmpla, atâta vreme cât port costumul primit cadou de la prof. Chiar credeam.” “Nu fiţi proşti, căci numai proştii pierd lumea.” sau “Atomii stau lipiţi unul de altul din dragoste, pentru că Dumnezeu este dragoste şi El este pretutindeni.”

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

formula-as.ro/2012/nasterea-in-imparatia-cerurilor-a-lui-sorin-apan Sorin Apan nu a fost doar un om, ci un con­glo­merat de daruri. 
”Sunt născut în Târgu Lăpuş, şi apoi am copilărit în Baia Mare, de la doi la zece ani. De acolo, familia mea s-a mutat la Braşov. Această mutare a fost o ruptură cu Maramureşul, dar du­pă ce am terminat Facultatea de Fizică, primul meu impuls, ca al oricărui ado­les­cent rebel, a fost să fug cât mai de­parte, şi nu oriunde. M-am întors aca­să, profesor la Bogdan Vodă, şi m-am în­drăgostit de satul românesc ireme­diabil. E o boală fără leac. Acolo am des­coperit icebergul spiritualităţii ro­mâneşti. Practic, cei două mii de ani de creştinism îi exersasem la Mânăs­tirea Sihăstria, alături de Părintele Cle­opa, dar la Bogdan Vodă, am găsit ba­za etnică, suportul creştinismului, încă şase mii de ani de istorie, cum aveam să înţeleg mai târziu, prezentă în arte­fac­te şi în comportamente. Am desco­perit semnele unui fel de “vechi tes­ta­ment” autohton, prezent în cre­aţia şi tradiţia populară.
Ţăranul trăieşte într-o lume a sim­bo­lurilor, a icoanelor. Pentru el, to­tul este icoană, dar icoană vie, nu mu­zeu al for­me­lor de ceară. Icoa­na se roagă, icoana este rugă­ciune. Pentru ţă­ra­nul ro­mân, natura era un imens templu plin de icoane. Toa­te aveau ceva de spus, toa­te-i vorbeau, toate îl aju­tau să-şi aducă cerul aproape. Mo­der­nitatea a venit cu o ino­vaţie: l-a tăiat pe Dumnezeu şi, odată cu el, a tăiat din cos­mo­logie partea nevăzută, populată de îngeri, de demoni, de ie­rarhii invizibile, şi a înlocuit-o cu ra­ţio­nalitatea matematică. Prac­tic, a amputat-o. Toată vi­ziu­­nea des­­pre lumea modernă este o reduc­ţie. Postmoderni­tatea mer­ge mai departe: taie şi lumea şi o re­construieşte virtual.
Noi vom fi siliţi în viitor, dacă mergem aşa, să ne refugiem în sticlă; să fim prizonieri în cuvinte, în imagini, în reclame, în televiziuni, în mo­de – în ade­văruri perfect re­lative şi con­textuale. Şi asta generează boa­lă. Şi se vede! Scadenţele în­cep să apară. Scadenţe pe care pro­­iectele modernităţii poate nu le-au bănuit. Intenţiile au fost bune. Reversul tehnologizării şi aler­gării după bani şi perspectivei protestante capita­liste asupra lu­mii, naturii şi societăţii începe să se arate acum. Natura nu mai este de stăpânit. Apar tot felul de anomalii me­teorologice, climaterice, şi lucrurile nu se opresc aici. În fond, L-ai scos pe Dumnezeu, ajungi la sinucidere, nu ai altă soluţie. Şi modernitatea, la nivel de mase mari de oameni, merge pe această cale. Noi avem norocul ăsta, că strămoşii noştri au desco­perit ceea ce Eliade, Dan Bota numeau “creş­tinism cos­mic”, şi care este, de fapt, esenţa orto­doxiei. În fond, lumea nu este un lucru pe care trebuie să-l je­fuieşti sistematic şi să te extinzi în ea ca un proprietar. Ea nu are valoare de inventar, ci valoare funcţională.
Este o cale şi nu poţi să-ţi baţi joc de ea. Are această valoare pe care cei vechi au ştiut-o mai bine. S-au mulţumit cu mai puţin şi au câştigat mai mult. Nu s-au extins în trei dimen­siuni, în toate părţile. Au tras cerc şi au centrat lumea axial. Au pus o biserică, o troiţă, un stâlp de hotar, şi în centru şi în margine, şi-au descoperit o cale ver­ticală, pentru că ei trăiau într-o lu­me cu sus şi jos. Nu erau relative aceste noţiuni. Şi-au găsit un drum spre Dumnezeu. Au ştiut să gestioneze obiectele lumii nu numai pe valorile utilitare. Ştiau să mântuiască lucru­rile, astfel încât să se ridice de la văzute la nevăzute, spre Dum­nezeu, şi să-şi împlinească misiunea de om. Modernul ce alter­nativă are? Să moa­ră ca un vier­me, într-un univers infinit tridi­men­sio­nal? Ca un fir de praf, de care să nu-şi mai amintească nimeni peste două generaţii? Să se piardă iubirile, să se piardă fru­mu­seţile, să se piardă toate investiţiile lui, în care a crezut, toate credinţele lui? Toată inima lui să fie spulberată şi făcută praf de termo­dinamică?
Marea valoare a tradiţiei constă tocmai în ceea ce a oferit generaţiilor ulterioare. Ei au văzut o cale de salvare. Tot acest corpus de idei, de îndeletniciri, pot constitui în caz de avarie o cale de salvare. “În condițiile în care noi trăim crize existențiale și situații limită, și în măsura în care cineva ne deschide ochii și știm măcar prin studiu ce valori prezintă sistemul tradiției, proiectul cultural al tradiției, atunci devine într-adevăr relevant și ne poate schimba viața. Ne poate salva în primul rând de la disperare, de la deznădejde și după aceea ne poate și agăța într-un sens radical al existenței. Trăim într-o lume a valorilor răsturnate, într-un nonsens perpetuu, în niște traiecte circulare care se repetă zilnic, într-o monotonie, într-o uzură care duc la disperare și la disoluție sufletească. În situația unui vapor care se scufundă, oamenii caută cu disperare o barcă de salvare și cred că asta va fi situația umanității. Probabil că lucrurile astea se simt deja.”


About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in 2021, Credintele Batranilor, Filosofie, antropologie, Forţa Ideilor, Spirit, Transylvania and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s