Grădina Zmeilor


Marcu Jura: Cetitu-i ca brișca hasta. Poț taia pită cu ia, poț ciopli, da poț să-ț scoț otii ore să-i verș la unu mațăle. După cât te duce capu șî dupa cum țî ingeru. A ceti poate-nvața orișîcare: șî hăl cu doi oti, șî hăl cu unu, șî hăl fara oti. Da-i baiu că tot omu măi are-on oti dinapoi, i-ote-aci, la on metăr napoia capului. Ahălă vedie lumea ca ș-ahăștia, da mă vedie șî pe mini în lume că ce fac, cum ma uit io la tini-acu șî văd șî-ț dzâc că-i binie ore ba că ce faci. Otiu ahăla îi ingeru omului. Tot omu are une de la Dumnedzău, da Dumnedzău îț dă, nu-ț bagă-n straiță. Trăbă să țâi otiu deștept. Da omu, ca omu: unu n-are ureti să-l audă, altu nu-l ascultă, altu-l copere, altu nu-l suferă șî-l scoate de tot. Ca să fii om, trăbuie să ai ingeru tare. Otiu ahăla să-i biruie pe-ahăștia doi!
Viața e o călătorie inițiatică. Ne putem bloca în calvarul inițierii, ne putem abandona, putem renunța. Sau putem face un efort, să trecem calvarul, să ajungem în Centru, să străbatem drumul de întoarcere împliniți. De ce e drumul spre Centru un calvar? Pentru că, dacă ai un ochi ațintit pe destinație, îți rămâne un singur ochi pentru a putea privi drumul. Dacă îi ațintești pe amândoi, orbecăi (proverb chinez). ( Trăbă să țâi otiu deștept, sa lași îngeru să te ducă la destinație, să treci prin Calvar să ajungi la Centru.)

Istoricul, academicianul Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române : ”Pădurea face parte din forma mentis a românilor, din viziunea lor despre viață. Constantin C. Giurescu a scris pe vremuri o admirabilă istorie a pădurii românești, în care a demonstrat că cea mai mare parte din teritoriul nostru de etnogeneză și de afirmare, de dinainte de Epoca Modernă, a fost acoperit cu păduri. Inamicii, migratorii, străinii rău intenționați care s-au vânturat prin locurile noastre aveau oroare de pădure, de spațiul închis al pădurii, ocoleau pădurile. Românii, găseau în pădure adăpost și scut, găseau hrană și rosturi de supraviețuire. Istorici reputați au arătat că însăși formarea poporului român și apoi dăinuirea sa la nord de Dunăre, a fost posibilă datorită pădurii, mijlocul principal de conservare a autohtonilor, de adăpostire a lor în fața invadatorilor. Pădurea este, prin urmare, o marcă fundamentală a existenței noastre ca popor. Pădurile sunt obrazul unui popor, zicea academicianului Simion Mehedinți, Toate țările care se respectă își protejează pădurile prin legi speciale, prevăzute cu pedepse severe aplicate celor care încalcă aceste legi. La noi, unii dintre cei care chivernisesc pădurile cred că legile respective sunt făcute pentru a fi încălcate, le încalcă cu seninătate și nu pățesc nimic. Ca istoric spun: dacă România nu revine la vechiul ei echilibru, cu cel putin o treime din pământul ei acoperit cu păduri, ne vom sinucide, vom lăsa copiilor și nepoților o țară pe cale de deșertificare.”

Preot ortodox Dimi­trie Jura: ”Când scoţi sacrul dintr-un lucru, s-a terminat. Chemarea la sfinţenie este universală. Dacă o simţi, vii, dacă nu, pot să-ţi spun eu câte-n lună şi-n stele… Ce pot să fac în plus este să slujesc frumos, să fiu prezent oricând pentru tine, să refuz orice taxă pe munca mea, cum şi fac… Fac asta pentru că, după mine, preotul nu trebuie să fie salarizat de către eno­riaşi, că atunci eşti la mâna lor şi-ţi pierzi libertatea, ca la orice patron. Preotul trebuie să vorbească liber, pentru că al său cuvânt este adevărul… El trebuie să fie un lider spiritual, nu un meseriaş. El trebuie să fie cel mai bine informat cu privire la mersul lumii şi la problemele enoriaşilor, ca să-i poată ajuta, să se implice în viaţa lor imediată, să-i certe şi să-i mângâie, după caz. Însă, azi, preoţia a devenit o meserie, ceea ce e un dezastru.
”Jieţul are un fel de căpetenie neo­ficială: preotul ortodox Dimi­trie Jura, om tare, fibră de haiduc, de tri­bun şi de răzvrătit. Nu su­por­tă nedreptatea, nu admite nici via­ţa într-o doară, fără un ori­zont limpede. Nu e doar un lider spiritual al lo­cu­lui, ci şi un luptător pentru bi­nele obştesc. Pentru părintele Jura, Dumnezeu trebuie cinstit în toate: şi în biserică, dumi­nica, şi în natură, pe care unii o distrug, şi în fiecare om care îi iese în drum. Aşa încât n-ai să auzi la părintele Jura o vorbă blândă, aşezată duhovni­cesc, cum te-ai aştepta la un preot, ci vorbe pă­timaşe şi revoltate. Părintele are întotdeauna o cau­ză pentru care să lupte, în afară de strădania sa preo­ţească de fiecare zi. Oştean cu cerbicia neînfrântă, părintele Jura are numai două “slăbiciuni”. Prima este amintirea pioasă şi îndatoritoare, la care revine mereu şi mereu, a tată­lui său, Marcu, preot cu doctorat la Strasbourg, erou al celui de-al doilea război mondial, şi deţinut politic sub comunişti. Şi a doua: oieritul.

naiv

Călin Pavel: La debarcarea pe tărâmul Americilor, ”binefacerile” civilizației au fost bolile și praful de pușcă, care au omorât majoritatea băștinașilor. Cei care au supraviețuit, au căzut pradă mărgelelor de sticlă colorate, în sensul că albii cuceritori le ofereau pe acestea amerindienilor, care, seduși de culorile mărgelelor, dădeau la schimb ce aveau ei mai de preț. Și, până la urmă, au rămas cu nimic, au rămas cu mărgelele de sticlă colorate, care până la urmă erau doar niște banale mărgele de sticlă, fără nicio valoare, de niciun fel, niște mărgele de sticlă pentru care și-au vândut tot frumosul din viață. Iar amintirea frumosului dat la schimb a venit prea târziu ca să mai poată schimba ceva. Partea frumoasă a vieții a dispărut, iar amintirile, oricât de aievea ar părea, sunt doar o iluzie. Oamenii sunt sclavii mărgelelor de sticlă colorate. Și cei care le vând, și cei care le cumpără. Un negoț al fericirii care e fix motivul dispariției oricărui crâmpei de fericire, un surogat de fericire la fel de banal ca mărgelele în sine. Mărgelele ăstea de sticlă sunt, dacă vreți, motivul pentru care oamenii nu mai sunt deloc raze de lumină, ci doar sclavi ai unor impulsuri, ai unor instincte primare.

Ioan Sorin Apan : Marea valoare a tradiţiei constă tocmai în ceea ce are de oferit generaţiilor actuale și viitoare. Ei, bătrânii noștrii, au văzut o cale de salvare. Tot acest corpus de idei, de îndeletniciri, pot constitui o cale de salvare pentru noi cei de acum. În condițiile în care noi trăim crize existențiale și situații limită, în măsura în care cineva ne deschide ochii și știm măcar prin studiu ce valori prezintă sistemul tradiției, proiectul cultural al tradiției devine într-adevăr relevant și ne poate schimba viața. Ne poate salva în primul rând de la disperare, de la deznădejde și după aceea ne poate și agăța într-un sens radical al existenței. Trăim într-o lume a valorilor răsturnate, într-un nonsens perpetuu, în niște traiecte circulare care se repetă zilnic, într-o monotonie, într-o uzură care duc la disperare și la disoluție sufletească. În situația unui vapor care se scufundă, oamenii caută cu disperare o barcă de salvare. Noi avem norocul ăsta, că strămoşii noştri au desco­perit ceea ce Eliade, Dan Bota numeau “creş­tinism cos­mic”, şi care este, de fapt, esenţa orto­doxiei. În fond, lumea nu este un lucru pe care trebuie să-l je­fuieşti sistematic şi să te extinzi în ea ca un proprietar. Ea nu are valoare de inventar, ci valoare funcţională. Este o cale şi nu poţi să-ţi baţi joc de ea. Are această valoare pe care cei vechi au ştiut-o mai bine. S-au mulţumit cu mai puţin şi au câştigat mai mult. Nu s-au extins în trei dimen­siuni, în toate părţile. Au tras cerc şi au centrat lumea axial. Au pus o biserică, o troiţă, un stâlp de hotar, şi în centru şi în margine, şi-au descoperit o cale ver­ticală, pentru că ei trăiau într-o lu­me cu sus şi jos. Nu erau relative aceste noţiuni. Şi-au găsit un drum spre Dumnezeu. Au ştiut să gestioneze obiectele lumii nu numai pe valorile utilitare. Ştiau să mântuiască lucru­rile, astfel încât să se ridice de la văzute la nevăzute, spre Dum­nezeu, şi să-şi împlinească misiunea de om.

Marcu Jura: Toate problemele care se dezbat acum au drept cauză tocmai desacralizarea. Ciobanii tradiționali sunt astăzi tot mai rari, deși credințele lor strămoșești încă sub-viețuiesc în subconștientul crescătorilor de oi sau în inconștientul colectiv al vechilor comunități de păstori. Cu vânătorii se petrece același lucru. Vânătoarea era rituală. Acum e sport și afacere, după cum și ciobănia e un moft, o simplă sursă de venit sau o afacere profitabilă. Un întreg edificiu spiritual s-a prăbușit și acum îi vedem ruinele. Sacrul e praf printre dărâmături. Dragostea, pentru Bătrâni, era ceea ce noi numim har. Un dar de Sus, cu care ai fost înzestrat, de care, la un moment dat, devii conștient, pe care ți-l asumi și îl pui în valoare, cu bucuria împlinirii.
Dragostea o simți atunci când faci ceea ce știi că ți-a fost hărăzit; îți dă un rost și te împlinește ca Om. Dar rostul se dobândește și se păstrează cu sacrificiu.
Nu sacrificiul propriei persoane ci sacrificiul Lumii pentru Sine. Puterea de a sacrifica Lumea seamănă cu puterea ce te ajută să sacrifici plăcerea pentru a rămâne fidel persoanei iubite; postul nu e decât încercarea acestei puteri, asemeni unei revizii periodice pe care o faci la mașină. Când ai Dragostea, când îți știi rostul, când ai un rost, viața nu mai este povară, e bucurie. Omul împlinit este Zeu; lucrul mâinilor sale e sacru; lumea lui e loc sfânt.
Pentru Zeu, viața este Creație. Creația e imaginație, muncă, efort, bucurie, reușită, eșec, suferință care, toate la un loc, împlinesc Sinele. Omul cu rost trăiește bucuria desăvârșirii. Desăvârșirea e precum construcția unei piramide. Pui piatră pe piatră, cobori și urci iar când o închei te afli în vârf. Interiorul piramidei îți e mormânt: în el zac toți acei Tu care-au murit la fiecare treaptă ca să se nască un Tu superior, ca niște cruste pe care le-ai lepădat în propria transfigurare. Când închei piramida, în vârf te afli liber, dezgolit de om: Zeu.

Nicolae Steinhardt”Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat crestinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă și lașă. Ca si cum menirea crestinismului n-ar fi decat sa lase lumea batjocorita de fortele raului, iar el sa inlesneasca faradelegile dat fiind ca e prin definitie osandit la cecitate si paraplegie.
Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica deoarece nesocoteste indemnul Domnului. Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi si cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti. Cum de-ar fi putut proslavi prostia Cel care ne da sfatul de-a fi mereu treji ca sa nu ne lasam surprinsi de satana? Slujitorilor diavolului, adica smecherilor, prea le-ar veni la indemana sa fim prosti. Dumnezeu, ne porunceste sa fim inteligenti. Pentru cine este inzestrat cu darul intelegerii, prostia e pacat: pacat de slabiciune si de lene.

Mantuitorul nu numai ca n-a spus sa dam lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu si lui Mamona ce este a lui Mamona, ci dimpotriva a stabilit ca nu poti sluji si lui Mamona si lui Dumnezeu. Cand pe scaunul de domnie lumeasca sta un Cezar, să dăm Cezarului cele cuvenite. Dar cand politica incape pe mainile Celuilalt, nu-i putem acorda nici o supunere, colaborare, cu Mamoma nu putem avea nici o legatura, oricat de mica – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfantului Vasile cel Mare (și împotrivire).
Lumina nu este numai Beatitudine ci si Intelegere, in contrast cu prostia din care smecherii fac o netrebnica arma diavoleasca. Crestinismul este o religie a curajului. Pe lista celor sortiti iezerului de foc, cine figureaza primii? “Fricosii (Apoc. 21, 8) “Imparatia cerurilor se ia prin staruinta, si cei ce se silesc pun mana pe ea” (Mat. 11, 12). Crestinul este cel caruia Dumnezeu nu i-a dat duhul temerii (2 Tim. 1, 7) si poate duce razboiul nevazut (Nicodim Aghioritul); e bun ostas al lui Hristos Iisus (II Tim. 2, 3) incins cu adevarul, imbracat cu platosa dreptatii, coiful mantuirii, sabia Duhului. ”

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in 2021, Ce e de facut?, Credintele Batranilor, Forţa Ideilor, Gradina Zmeilor, Ortodoxie, Spirit, Transylvania and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s