Radu Oltean despre spatiul Vlaho-Bulgar


Sursa – Radu Oltean

Numele vecinilor noștri de la sud a fost moștenit de la o populație turanică, ce vorbea o limbă turcă, asemeni pecenegilor, cumanilor și mai târziu a otomanilor. Istoria protobulgarilor poate fi urmărită în trecut până în veacul al 5-lea când grupurile de nomazi turci făceau parte din confederația hunică. În veacul al 6-lea triburile bulgare făceau parte din Haganatul Turcesc de Vest (sau confederația celor 10 săgeți), un imperiu de nomazi turcici ce se întindea de la hotarele Chinei până după Marea Caspică la vest. Centrele lor de putere erau pe teritoriile actualor țări Kyrgystan și Uzbekistan. În veacul al 7-lea, pe teritoriul de azi al Ucrainei, Haganatul de Vest, se învecina la vest cu marele imperiu Avar care se întindea până în marginile Austriei de azi. Numai că puterea politică a ambelor imperii nomade se apropia de sfârșit. Profitând de asta, un han al bulgarilor din familia Dulo, Organa, a devenit șeful tribului proto-bulgar al utigurilor ( pe la anul 610), iar în 617 a reușit să-i unească pe utiguri cu celălalt trib proto-bulgar, kutriguri. Pe la 628, Organa și nepotul său Kubrat s-au răzvrătit împotriva Haganatului Avar. Iar în 632, s-au separat și de sub autoritatea Haganatului turcesc de Vest. În luptele care au urmat cu Haganatul de Vest, Organa a fost ucis iar Kubrat a rămas unicul conducător al unui mare regat care pornea de la malurile Mării Caspice și cuprindea tot sudul de azi al Ucrainei până pe linia fluviului Nipru, la vest. Bizantinii – de la care avem cele mai multe informații despre acest subiect – au numit țara asta Bulgaria Mare, Megálē Voulgaría, sau Patria Onoguria. Despre hanul Kubrat se crede – conform unei cronici scrise de episcopul copt (etiopian) Ioan de Nikiu, că era creștin. Ioan de Nikiu zice că un anume Ketrades (presupus ca fiind Kubrat) a fost botezat și crescut la Constantinopol „în măruntaiele creștinismului”. Mai târziu, i s-ar fi acordat titlul de patrician de către împăratul bizantin Heraclius I.

O altă cronică bizantină vorbește de o delegație condusă de un anume „suveran al poporului hun” care a sosit la Constantinopol cu ​​cerere către împăratul Heraclie I de a trece la creștinism. Împăratul i-a primit de bunăvoie pe „huni”, botezându-i pe toți. Se crede că acest text poate descrie botezul unchiului lui Kubrat, a hanului Organa, ocazie cu care și nepotul său, Kubrat s-ar fi creștinat. Această creștinare a avut un rol strict politic, pentru câștigarea bunăvoinței și sprijinului Constantinopolului, hanii bulgari nefiind interesați de a face prozelitism creștin printre ai lor. Kubrat a purtat lupte violente cu avarii la vest și cu hazarii (kazarii) la nord. Hazarii (tot un trib turcic semi-nomad) își construiseră, pe „ruinele” Haganatului turcesc de Vest un puternic imperiu comercial prin care controlau Drumul Mătăsii. Dar a purtat războaie și cu arabii și persanii (în colaborare cu Bizanțul).
Potrivit lui Theofan Mărturisitorul , înainte de moartea sa, Kubrat și-a sfătuit cei cinci fii, Batbayan, Kotrag, Asparuh, Alcek și Kuber, să nu se despartă pentru a se apăra cu mai mult succes împotriva altor popoare, dar aceștia n-au reușit să-și țină promisiunea dată tatălui lor. Kubrat a murit în jurul anului 665. Fiul său cel mare, Batbayan, a preluat stăpânirea Marii Bulgarii, dar aceasta s-a dezintegrat în cele din urmă, probabil între anii 665-668. În 668, statul condus de Batbayan a căzut sub puterea hazarilor. În 1912, în satul Mala Pereșcepina din apropierea Poltavei (Ucraina), niște copii au găsit, sub un mic tumul, o fabuloasă comoară din epoca migrațiilor. Era formată din sute de obiecte din aur și argint cu o greutate totală de peste 50 kg. Tezaurul conținea numeroase vase și obiecte de podoabă și port din diverse epoci și culturi, persane, bizantine, avare etc. Interesantă e și patenă (tavă rotundă pe care se punea pâinea sfințită) de argint, cu o mare monogramă chi-ro, ce aparținuse unui episcop creștin al Tomisului (Constanța) din veacul al 5-lea. În cursul veacului al 7-lea o alianță slavo-avară au devastat atât de cumplit orașele grecesti de pe litoralul pontic, încât viața urbană a dispărut definitiv în Dobrogea. Cumva, 100 de ani mai târziu, un obiect jefuit de la Tomis a fost îngropat în acest mormânt din mijlocul Ucrainei. Ceea ce a datat și identificat comoara ca fiind – foarte probabil – tezaurul funerar al hanului Kubrat, au fost trei inele de aur cu monograme. Pe unul scrie Kubrat, cu litere grecești (XOBPATOY) iar pe altul scrie ”Kubrat patrician” (XOBPATOY ПATPIKIOY), indicând demnitatea lui, aceea de ”Patrikios” pe care o dobândise în lumea bizantină. Comoara a fost recuperată pațial și se află azi la Muzeul Ermitaj.

Ce s-a întâmplat cu urmașii lui Kubrat? Despre Batbayan am zis mai sus. Kotrag, al doilea fiu s-a mutat în nord, în bazinul fluviului Volga, unde a întemeiat un regat numit ”Bulgaria de pe Volga” și a adoptat islamul ca religie de stat. Hanatul a rezistat până în evul mediu târziu, când a fost distrus de Ivan cel Groaznic (în sec 16). Sunt considerați, alături de vechii mongoli, strămoșii tătarilor de pe Volga. Azi, pe acele locuri e Republica Tatarstan (în Federația Rusă) cu capitala la Kazan.
Asparuh, al treilea fiu i-a condus pe o parte din proto-bulgari, care au antrenat și grupuri mari de slavi, către vest, la gurile Dunării. Va purta lupte cu kazarii, avarii și bizantinii și în final va fonda un stat în Balcani. Kuber a condus alte triburi proto-bulgare în Pannonia avară, dar mai apoi s-a stabilit în Macedonia, pe care a cucerit-o de la bizantini și a fondat un mic regat. Împreună cu slavii și alți localnici a asediat cetatea Salonicului dar nu a reușit să o cucerească . Ulterior, teritoriile lui Kuber au fost anexate de Hanatul Bulgariei. Fiul cel mic al lui Kubrat, Alcek ar fi ajuns și el în Pannonia avară iar de acolo s-ar fi refugiat cu un mic grup de bulgari în sudul Italiei, în regiunea Beneventum (conform lui Teofan Mărturisitorul).

Harta acoperă circa 200 de ani de istorie: aprox 670-900.

După prăbușirea Bulgariei Mari din nordul Mării Negre sub loviturile hazarilor, Asparuh, al treilea fiu al hanului Kubrat, însoțit de grupuri de bulgari onoguri și kutriguri, a trecut Niprul spre vest. Forțat de presiunea hazarilor, și-a continuat drumul spre gurile Dunării, unde cu acordul bizantinilor, a trecut fluviul, cu condiția să se stabilească pe aproape și să fie cuminte. În această perioadă numeroase grupuri de slavi sunt asociați (probabil că și cu forța) grupului de proto-bulgari. O sursă de epocă vorbește că bulgarii s-ar fi așezat pe o insulă mare a Dunării (in Deltă, între brațe?), dar arheologia a identificat o mare circumvalație, o fortificație circulară dublă formată dintr-un val de pământ, în jurul localității Niculițel, de lângă Isaccea (al cărui nume antic nu îl cunoaștem), care închidea între meterezele sale câteva sute bune de hectare. Arheologii cred că oamenii lui Asparuh au construit-o și s-au stabilit temporar în interiorul acesteia.

Trebuie înțeles că Dobrogea și tot teritoriul Bulgariei de azi era la acel moment parte din Imperiul Bizantin. Hotarul cu „lumea barbară” era pe Dunăre. Ulterior, forțând înțelegerea cu bizantinii, Asparuh și-a întins controlul până în cel mai îngust loc dintre Dunăre și Mare de pe teritoriul Dobrogei, unde a construit un alt val de pământ, de data asta liniar, de 61 km, menit să împiedice sosirea rapidă a unei eventuale mari armate de cavalerie bizantine.

Stăpân peste mai toată Dobrogea, Asparuh a obligat triburile locale de slavi, dar și pe cele de la nordul Dunării (așa zic documentele, că în Muntenia locuiau cele ”7 triburi slave”) să i se supună, să îi plătească tribut și să îl însoțească în campaniile militare. Cu armatele astfel organizate, și folosind Dobrogea ca bază de atac, Asparuh a început să facă raiduri de pradă în sudul Balcanilor. Împăratul bizantin Constantin IV Pogonatul (adică Bărbosul), n-a putut întreprinde nimic că era ocupat cu luptele contra arabilor în Anatolia. Iar după ce i-a învins pe arabi, bizantinii n-au prea mai avut energie. Drept care au fost înfrânți crunt de bulgari în Bătălia de la Ongal, dată undeva în nordul Dobrogei, pe lângă Dunăre, poate chiar la Niculițel (680). După acest dezastru pentru bizantini, a fost semnat un tratat prin care Imperiul ceda Dobrogea și provincia Misia (adica tot spațiul dintre Balcani și Dunăre- vezi harta) dar fără orașul Ordessos (Varna) de pe coasta Mării Negre. Restul orașelor (Histria, Tomis-Constantia, Callatis, Ulmetum, Ibida, Halmyris, Dinogetia, Tropeaum și altele) fuseseră oricum definitiv devastate cu ceva decenii în urmă de o alianță slavo-avară și nu prea mai rămăsese mare lucru din ele. Astfel s-a format nucleul hanatului bulgar din Balcani, din care făceau parte și teritoriile nord dunărene controlate politic de triburile slave, supuse bulgarilor. Adică Muntenia și Oltenia.

După Asparauh a urmat hanul TERVEL care mai lărgit un pic teritoriul hanatului spre sud. Lui Tervel – bănuit a fi fost creștin, precum bunicul lui, Kubrat – i-a fost oferit, de către împăratul bizantin, titlul de Caesar. Titlu care slavizat a dat numele de țar. Dar primul rege bulgar care-și va lua titlul de țar va fi Simeon, vreo 280 de ani mai târziu! Epocii lui îi este atribuită sculptarea celui mai impresionant monument artistic al hanatului bulgar: Călărețul de la Madara. Un basorelief uriaș, cioplit pe o faleză naturală de gresie, reprezentând un călăreț bulgar ce ucide un leu, urmat de un câine. De jur împrejur e o inscripție în limba greacă ce-l slăvește pe Tervel. Există opinii că la origine ar fi fost o sculptură elenistică a cavalerului trac, transformată în epoca lui Tervel. Nu e sigur dacă a fost așa…Monumentul, aflat în patrimoniul UNESCO apare pe toate monezile bulgărești și e un simbol național. În apropierea călălărețului a fost fondată capitala Pliska. O incintă poligonală uriașă cu val de pământ și șanț ce închide o suprafață de 21 kilometri pătrați, în interiorul căreia s-a dezvoltat o mare așezare. Ceva mai târziu în mijlocul acestei incinte, hanii bulgari au construit – sub influență bizantină – o cetate cu ziduri masive de piatră. În interiorul ”citadelei” de piatră, au fost descoperite palate impresionante, edificii religioase (temple păgâne și biserici – după adoptarea creștinismului în sec al 9-lea), drumuri și piețe pavate, apeducte subterane prin conducte de ceramică. Hanii bulgari au dorit o capitală care să rivalizeze cu Constantinopolul. Va devenii cel mai mare oraș „barbar” din Europa din afara lumii romane (bizantine).

În perioada războinicului han KRUM (800-814) controlul regatului s-a întins mult spre nord, până în Transilvania. Avarii care stăpâneau de mai bine de un secol Pannonia și Transilvania fuseseră învinși de Imperiul Franc (Carolingian). Da, care ajunsese până pe la Tisa. Profitând de situația asta, Krum a organizat o campanie contra avarilor pe care i-a zdrobit definitiv, ocazie cu care a adus sub controlul Bulgariei, Transilvania și valoroasele sale mine de sare. Probabil asta este epoca când a fost îngropat faimosul tezaur avar de aur descoperit la Sânicolaul Mare și aflat azi la Kunsthistorishe Museum din Viena. În 811, împăratul Nikefor al Bizanțului a pornit o uriașă campanie contra bulgarilor. A cucerit capitala Pliska pe care a devastat-o cumplit, ucigând în același timp toată populația locală. Continuînd campania prin munții Balcani, armata romană a fost surprinsă într-o trecătoare și zdrobită. Împăratul a fost ucis în luptă. Furios pentru masacrele de la Pliska, hanul Krum i-a tăiat capul împăratului Nikefor și după a defilat cu el ridicat într-o sulită, a pus să fie fiert, iar craniul, poleit cu aur a fost transformat într-o cupă de băut. O epică umilire post-mortem! Și un obicei răspândit la popoarele stepei.
Un an mai târziu, în 812, Krum a inițiat el o campanie contra bizantinilor, a devastat sudul Traciei și s-a oprit sub zidurile Constantinopolului în fața cărora a făcut o demonstație de forță, fără însă să încerce vreun asediu. Încercările de a face pace cu bizantinii au dat greș și furios, Krum a ars numeroase biserici și mănăstiri culminând cu asedierea și cucerirea Adrianopolului. A luat de acolo peste 10.000 de prizonieri adrianopolitani și i-a colonizat la nordul Dunării, pe teritoriul Munteniei.
Săpăturile arheologice din jurul Bucovului (marginea Ploieștilor) au descoperit câteva așezări neobișnuite din acea perioadă. Locuitorii acestor sate aveau – conform descoperirilor – un mod de viață superior și oarecum diferit de al celor din alte așezări contemporane. În general arheologii sunt de acord că așezările de la Bucov ar fi putut fi ale deportaților din Adrianopol. Istoricul și profesorul Florin Curta a mai observat ceva. În mai multe așezări cercetate în câmpia Munteniei, au fost descoperite tuburi ceramice pentru aducțiune de apă, inclusiv multe rebuturi. Identice cu cele folosite în capitala Pliska. Deoarece în satele necăjite din Muntenia nimeni nu folosea acele tuburi pentru așa ceva, a concluzionat că aceste sate produceau tuburi pentru a le exporta la sudul Dunării. Dar ce? – s-ar putea întreba unii – la Pliska nu se puteau produce conducte de ceramică? De ce s-ar exporta peste Dunăre tuburi ceramice din Muntenia, către un oraș aflat la peste 200 km distanță? Profesorul Curta argumentează că asemenea obiecte de ceramică aveau nevoie de arderi la temperaturi de peste 1000 de grade, ceea ce însemna un consum uriaș de lemn. Iar la sudul Dunării lemnul nu era atât de abundent pe cât era necesar. Și era nevoie de o cantitate industrială de tuburi. Posibil – aș adăuga eu – ca și calitatea argilei să fi fost mai bună la nordul Dunării.

Un alt monument asociat cu stăpânirea bulgară la nordul Dunării se află tot în jud. Prahova, probabil legat tot de drumul sării dinspre Transilvania către Dunăre. La intrarea în trecătoarea Slon-Vama Buzăului, una din cele mai vechi pasuri transcarpatice, a fost ridicată o cetate monumentală (cu 3 faze de construcție). Ultima fază denotă o zidărie de tradiție balcanic-bizantină din blocuri de piatră frumos cioplite ce alternează cu rânduri de cărămida mare, pătrată. Specialiștii s-au întrebat de ce era exploată sarea din Transilvania când existau saline și în sud, chiar în Prahova. Probabil că erau exploatate și salinele din sud, însă nevoile țaratului erau mari, iar în Balcani nu exista sare deloc. Nu trebuie uitat că sarea era o marfă de importanță vitală, numită și „aurul alb”. Krum este amintit și pentru faptul că a introdus primul cod de legi bulgare, în baza cărora era garantată protecția săracilor. Băutura, calomnia și jaful erau pedepsite cu asprime. Prin legile sale, Krum a devenit cunoscut ca domnitor aspru, dar corect. El a fost cel care i-a adus pe slavi și protobulgari într-un stat centralizat. 

După moartea războinicului han Krum (814), cel ce a împins hotarele hanatului, după înfrângerea avarilor, până dincolo de Mureș, în Transilvania, i-a urmat hanul Omurtag. Ostilitățile cu bizantinii au continuat. În vremea lui Krum, în cursul războiului cu împăratul Nikefor, Pliska fusese devastată cumplit, drept care Omurtag a restaurat și reconstruit temeinic orașul. Hanul Presian care l-a urmat pe Omurtag a cucerit Macedonia, anexând-o Bulgariei.
Țarul Boris a domnit din 852 până în 889 și din nou pentru scurt timp în 893. În 862 a încercat o negociere cu Biserica romană pentru a adera la creștinism. Dorința lui era să nu accepte creștinismul grecesc pentru ca țara sa să nu devină dependentă în vreun fel de Imperiul Bizantin, inamicul său. Îngrijorați de acest demers, bizantinii, aliați cu Moravia Mare, și cu croații, i-au declarat război lui Boris. În acest război Boris a ieșit înfrânt și a pierdut influența politică de la Dunărea de mijloc în favoarea moravilor (Moravia Mare a câștigat teritorii între Dunăre și Tisa). În paralel Bizanțul a ocupat Bulgaria, dar încep negocierile, sunt semnate tratate de „pace veșnică” , și obligația lui Boris de a adopta creștinismul de rit răsăritean (dar nu și să se supună Bisericii bizantine).
La Sinodul IV de la Constantinopol (869 – 870), „problema” bisericească bulgară a fost rezolvată: s-a înființat o eparhie bulgară cu sediul în Pliska, subordonată direct Patriarhiei Constantinopolului. Hanul Boris a fost botezat cu numele de Mihail. Biserica bulgară avea să aibă șapte mitropoliți și să fie organizată după modelul bizantin. La 24 decembrie 879, Sinodul a decretat ca Patriarhia Constantinopolului să nu mai hirotonească în Bulgaria chiar dacă s-ar face o asemenea cerere. În practică, aceasta înseamnă că Biserica bulgară devenea independentă (deși sub supremația Constantinopolului). Ceea ce oricum a fost un uriaș succes diplomatic al lui Boris.

Chiril și Metodiu, părinții alfabetului glagolitic, nu chirilic. 

Și totuși creștinarea Bulgariei nu a fost o treabă simplă. O revoltă a unei mari părți a aristocrației bulgare contra convertirii s-a terminat urât. Boris/Mihail a ucis capii răscoalei, pe 52 de boieri împreună cu familiile lor. Urmașii boierilor proto-bulgari au pierdut mult din influență în favoarea nobilimii de origine slavă.
Inițial ceremoniile bisericești s-au ținut în greacă, o limbă pe care poporul nu o înțelegea. Dar Boris, temându-se de creșterea influenței bizantine, a adoptat limba slavă ca limbă liturgică, ca o modalitate de păstrare a independenței politice, lucru ce a dus și la omogenizarea limbii slave. În aceeași linie a înființat două academii bisericești (”școli literare”), la Preslav și Ohrid unde teologia să fie predată (și scrisă) în slavonește. La Ohrid a predat Sf. Clement din Ohrid iar ambele școli literare au fost puternice focare de cultură bisericească slavă. Am citit că în doar 7 ani (886-893) Sf Clement a instruit și predat la peste 3500 de studenți, limba slavonă și alfabetul glagolitic, ceea ce este absolut fabulos pentru acea vreme! Aceasta este epoca lui Chiril și Metodiu (nu voi detalia povestea acestora). Chiril a fost inventatorul unui alfabet original slav, glagolitic. Dovedit prea stufos (deși folosit mai bine de un secol), ucenicii lui Chiril au dezvoltat ulterior alfabetul chirilic, mai simplu, bazat pe literele grecești. Deci nu Chiril a inventat alfabetul chirilic. Până atunci în Bulgaria se foloseau doar două alfabete, strevechile rune turcice și cel grecesc.

uriașa basilică de la Pliska

În următorii ani s-au construit la Pliska și Preslav biserici monumentale, a căror ruine impresionează și azi. După o domnie lungă de 36 de ani, în 889, Boris a abdicat de bunăvoie în favoarea fiului său Vladimir și s-a retras la o mănăstire. Dar politica fiului său a fost atât de ineptă, încât, furios, Boris a fost nevoit să părăsească mănăstirea si să își detroneze fiul, pe care l-a orbit și l-a aruncat în temniță (fii-su vroia ca țara să revină la religiile păgâne!). Apoi a anunțat că își înscăunează pe cel de-al doilea fiu, pe Simeon și mută capitala de la Pliska (considerată ca fiind o capitală cu o tradiție prea păgână) la Preslav, orășel aflat în apropiere (893).
O perioadă, la sudul Dunării, (unde existase oricum o organizare bisericească romano-bizantină puternică înainte de venirea bulgarilor) creștinismul s-a impus cu greu după câteva zeci de ani, chit a coexistat o vreme cu păgânismul. Dar la nordul Dunării, creștinismul a pătruns mult mai greu. Cu excepția centrului de putere de la Bălgrad/Alba Iulia („Voievodatul de la Bălgrad”) și a celui din Banat, creștinismul nord-dunărean va trebui să mai aștepte până în vremea lui Ștefan I al Ungariei. Iar în exteriorul Carpaților până în veacul al XII-lea.
Simeon cel Mare a fost un țar de succes. E primul care și-a schimbat titlul de Mare Han cu cel de Țar. Teritoriul Bulgariei a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din toată istoria sa. Investițiile în educație ale tatălui său au dat roade în epoca lui Simeon, domnia sa fiind o epocă de mare înflorire culturală.

Biserica lui Ierotei, prima Biserică Episcopală Creștină din această parte a Europei, construită înainte de Marea Schismă din 1054 pe vremea când biserica creștină nu era divizată, cea mai veche biserică creştină bizantină din Transilvania, descoperită la Alba Iulia in 2011, a fost clasată in 2020 ca monument istoric.

Pe la 860 maghiarii se aflau încă în stepele din Nordul Mării Negre, într-un spațiu numit Levendia, undeva între fluviile Don şi Volga sau Nipru. Între 889-894 ungurii au fost alungaţi de pecenegi stabilindu-se mai la vest, în așa numitul ”Etelköz” (”Între râuri”) un teritoriu dintre Nipru și Siret. Ajungând până la Dunărea de Jos, unde s-au învecinat cu Bulgaria. Aflați în război cu Simeon, bizantinii le-au solicitat maghiarilor ajutorul, punându-le la dispoziție nave pentru traversarea Dunării. Ajunși pe malul sudic al fluviului, ungurii au invadat Bulgaria, au ucis mii de călăreți bulgari și au jefuit Preslavul, obligându-l pe țarul Simeon să se ascundă în cetatea Dârstorului (Silistra) de unde a negociat pacea prin intermediul unui amiral bizantin (cel ce-i trecuse pe unguri Dunărea). -pe hartă-săgeata albă. Revanșa lui Simeon contra maghiarilor nu s-a lăsat așteptată. A negociat cu pecenegii care i-au atacat pe ungurii din ”Etelköz”. Presați și cu sălașele distruse de pecenegi, maghiarii au traversat Carpații Păduroși, îndeptându-se spre vest, unde s-au stabilit în câmpia Pannoniei, o stepă care le satisfăcea nevoile pastorale, așa cum se întâmplase și cu nomazii din trecut: hunii și avarii. O dată stabiliți, după anul 900, maghiarii au declanșat timp de zeci de ani o serie de atacuri pustiitoare în vestul Europei și Italia. Aceste au au durat până în 955 când au fost zdrobiți de o armată germană lângă Augsburg. Teritoriul în care s-au stabilit maghiarii era aflat în acea perioadă la intersecția intereselor a Bulgariei și a Moraviei Mari. Și acestea sunt statele cu care maghiarii au intrat în conflict pentru a își lărgii teritoriul.

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in 2022, Uncategorized and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s