Gepizi – Goți / Geți


Ideea înrudirii între goţi şi gepizi o întâlnim la contemporanul lui Iordanes, Procopius din Caezarea în lucrarea lui Despre războaie, în pasajul referitor la invaziile din vremea împăratului Honorius: III.2.2: „Neamurile gotice erau şi sunt şi astăzi multe la număr şi deosebite unele de alte-le, dar, dintre toate, cele mai mari şi mai vrednice de luat în seamă sunt goţii, vandalii, vizigoţii şi gepizii. Altă dată li se spunea sarmaţi iar unii îi numeau neamuri getice. 3. Toţi aceştia se deosebesc între ei prin nume, după cum am mai spus, dar în colo sunt în toate la fel. 4. Căci toţi sunt albi la trup şi cu părul blond, înalţi la statură, frumoşi la chip şi folosesc aceleaşi legi. 5. Toţi sunt de credinţa lui Arius şi au o singură limbă, cea gotică. Eu cred că la obârşie se trag cu toţii dintr-un singur neam, iar mai târziu s-au deosebit după numele şefilor care i-au condus pe fiecare. 6. Acest neam locuia în vechime dincolo de fluviul Istru.”
Un pasaj foarte asemănător care repetă informaţia lui Procopius cu minime diferenţe se găseşte în Chrono-graphia lui Theophanes Confessores (în limba greacă) şi în Bibliotheca lui Anastasius (în limba latină): Theoph.Chron.P. 94, 9-23 (De Boor): „(anul 439) Pe atunci se aflau multe neamuri gotice mari locuind dincolo de Dunăre, în ţinuturile nordice. Dintre acestea vrednice de menţionat sunt patru: goţii, vizigoţii,gepizii şi vandalii, care se deosebesc numai după nume şi prin nimic altceva, şi folosesc o singură limbă. Toţi ascultă de credinţa netrebnică a lui Arius.”
Nici un izvor antic nu califică aceste populaţii – goţi, vandali, gepizi – ca germanice, în sensul antic sau mo-dern al termenului. Urmând procedeul literar – etnografic curent în epocă de utilizare a numelor arhaice, antichizante, autorii îi identifică constant ca sciţi sau geţi (prototipuri ale barbarilor nord-pontici şi nord-dunăreni). Isidor din Sevilla nu menţionează originea goţilor din Scandza aducând astfel dovada că Iordanes sau Cassiodorus au inventat această parte a poveştii. Isidor enumeră trei ipoteze ale originii goţilor (Isid. Hist.Goth. 66-70) – două de inspiraţie clasică (sunt sciţi sau geţi) şi una de inspiraţie biblică (goţii se trag din Magog, fiul lui Iaphet, conducătorul poporului barbar închis, conform legendei, de Alexandru Macedon dincolo de Porţile Caspiene).

Înainte de secolul al VIII-lea p. Chr., de Renaşterea Carolingiană, nu exista conştiinţa înrudirii dialectelor germanice şi doar lingvistica comparată a epocii moderne a stabilit faptul că limba gotică este înrudită cu dialectele teutonice. Pentru a vedea când aceşti „sciţi / geţi / goţi” au devenit germanici trebuie urmărită mitologia istorizată medievală care i-a transformat pe geţi în poporul mitic al geaţilor lui Beowulf şi pe goţi în strămoşii spaniolilor, suedezilor sau ai saşilor transilvăneni.

Suedezii îşi dispută calitatea de urmaşi ai goţilor cu spaniolii care întimpul Reconquistei dezvolt
ă propria lor variantă a goticismului. 

Încă din secolul al XVI-lea umanişti germani ca Beatus Rhenanus (1485-1547), inspiraţi din Germania lui Tacitus (mic tratat etnografic redescoperit în Europa secolului al XV-lea cu rezultate spectaculoase) şi istoria longobarzilor a lui Paulus Diaconus, au concluzionat că goţii, vandalii, francii şi alţi barbari au fost strămoşii actualilor germani şi istoria acestora poate fi recunoscută ca istorie a vechii Germanii. La începutul secolului XX un filolog şi arheolog german, Gustaf Kossina, aplicând o metodă regresivă a împins protoistoria şi preistoria germanilor departe în trecut până în epoca bronzului. Acesta cartează frontierele schimbătoare ale patriei originare germane şi reconstituie prima migraţie a popoarelor germane care ocupă întreaga Europă. Această idee – a migraţiei – este inerentă pangermanismului. Există o legătură strânsă între migraţionism şi agenda politică nazistă: răspândirea culturii germanice prin migraţie şi invazie corespunde ideii rasiste a superiorităţii germane, pretenţiilor de dominaţie geopolitică şi teritorială. Cele două elemente cheie ale ideologiei naziste au fost: esenţa genetică a culturii înrădăcinată în „sângele” popoarelor şiimaginea eroică a germanilor văzuţi ca distribuitori ai culturii.

Nu există nici o dovadă explicită care să documenteze originea scandinavă a goţilor. Singura sursă este Iordanes şi fabula originii scandinave a goţilor şi gepizilor este proiectată într-un trecut mitic, Berich aflându-se pe acelaşi plan cu Tanausis învingătorul faraonului egiptean Vesosissau cu femeile goţilor, amazoanele Marpesia şi Lampeto. Scandza este împrumutată de Iordanes din geografia greacă şi goticismul medieval suedez o identifică ulterior cu insula Gothland, patria goţilor strămoşi exemplari ai suedezilor.

Gepizii au organizat o larga alianță după dispariția Ilui Attila, i-au învins pe urmașii hunilor, au fondat un regat puternic (care s-a întins și pe teritoriile actuale ale Serbiei și Ungariei). Au dezvoltat o elită conectată la valorile Imperiului Roman, se crede că au călătorit în mai multe rânduri la Constantinopol unde au semnat tratate ca foederați ai Imperiului Roman. Tot acolo, o parte din regii gepizi s-au creștinat, după cum dovedește inelul lui Omharus, găsit într-un din somptuasele morminte de la Apahida (Cluj). Au refolosit cu eficiență fortificațiile din epoca bronzului, dacice sau romane. Le plăcea fastul și se îmbrăcau, prinții și prințesele cu cele mai luxoase veșminte și podoabe care erau la modă în lumea romană și germanică. Podoabele găsite în mormintele sau tezaurele ascunse în acea epocă nu-s cu nimic mai prejos decât cele găsite în mormintele contemporane ale regilor vizigoți, franci, longobarzi. După cca 100 de ani, regatul gepid a fost cucerit și încorporat în imperiul avarilor. O perioadă, gepizii și-au condus regatul sub „vasalitatea” avarilor până când o dată cu apariția slavilor au dispărut ca identitate culturală distinctă. Mormintele bogate ale gepizilor au fost descoperite la Apahida, lângă Cluj, și la Turda și în alte câteva locuri, inclusiv în Ungaria. Așezările și necropolele lor au fost identificate de arheologi pe mai toate văile importante din Transilvania.
Tezaurul nr 1 de la Apahida ce conține două seturi bogate de podoabe de aur și granate: unul, provenind de la bărbatul îngropat – format din catarame diverse, o fibulă, decorația unei pungi purtată la centură și din resturile unei spade cu mânerul de aur. Al doilea set, mult mai bogat – format din zeci de aplice de diverse forme și mărimi decorau harnașamentul unui cal. Inclusiv 3 zăbale de cal îmbrăcate în aur. 
Al doilea tezaur gepid de la Apahida. Benzile de aur de jos provin de la decorația unui pahar de sticlă. ”Ciucurii” de aur provin probabil de decorația harnașamentului unui cal.
Fibulele uriașe (câte una pentru fiecare umăr), cerceii și catarama de centură descoperite în mormântul unei prințese gepide îngropate într-o așezare de lângă Turda, ce suprapunea ruinele castrului roman Potaissa.
Aceste catarame și capete de curelușe erau purtate la curelușele încălțărilor, care erau împletite (precum nojițele) pe gambă. Vezi în desen.
Radu Oltean Prințul de la Apahida. Reconstituire făcută pentru expoziția de arheologie de la Madrid, 2021.
Radu Oltean Calul prințului de la Apahida
The Hungarian Kingdom was strong because of the gold production = 1/3 of the GLOBAL production! youtube.com

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in 2022, Transylvania and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s