Undeva pe aici zace ”patriotismul meu cultural” ..

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
In the NE of present day Romania – Great Moldavia, I2 farm culture mixed with R1AB. The result was a population having all the best technologies at that time – wheels, chariots, horses, pottery and farming technology, animal husbandry, metalworking. This melting pot was also a mix of genes and social aptitudes, including warfare. Competitive populations were able to grow than spread & “conquered” the world: the expansion of Yamna to the Balkans and Central Europe, the expansion of aryan people all Asia up to India & east of China. Sredny Stog people carried a mix of I2a2, R1, R1a and R1b lineages. Before the arrival of Neolithic farmers I2a2 dominated central Europe, Scandinavia and present UK. I2a1 even to present day is dominant in areas around Romania from Bosnia to Ukraina and it could indicate the longest cultural continuity of Europe – still alive today in traditional villages. I2a2b could have appeared soon after the Last Glacial Maximum, perhaps 17,000 years ago. Most of its branches would have become extinct and only one survived with a patriarch living during the Bronze Age, probably in Germany. The oldest known L38 sample comes from the Unetice culture in central-east Germany 4,000 years ago. This lineage spread from Germany to England via Belgium in the Late Iron Age with the Celtic people of the Hallstatt and La Tène cultures. Transylvania was the turning table from where ProtoCelts conquered Western Europe. Before that Romania was the center of Old Europe from where farming spread to Western Europe, Cris Culture started Liner Pottery Culture. The Cucuteni-Trypillian culture, the most advanced Neolithic culture in Europe before the Indo-European invasions in the Bronze Age was also an offshoot from the Starčevo–Kőrös–Criş culture. Cucuteni-Trypillian people mixed with Yamna neighbours than they spread as a minority lineage alongside haplogroups R1a and R1b to WEurope and Baltics with the Corded Ware expansion.
Map of early Bronze Age cultures in Europe - Eupedia
  • The cultivation of cereals appear to have started at least 12,000 years ago in the Levant (source), and perhaps earlier in Northeast Africa.
  • Humans started building stone structures, including temples, at Göbekli Tepe in Anatolia about 11,000 years ago (source).
  • The use of calendars dates from at least from 10,000 years ago in Scotland (source).
  • The world’s first bricks were made in the Near East at least 9,500 years ago (source).
  • Metallurgy may have started in the Balkans with copper working (c. 7,500 years ago, source), followed by gold (7,000 ybp), bronze (6,500 ybp) and silver (6,000 ybp).
  • The oldest evidence of writing date from 7300 years ago in central Romania (source) and northern Greece (source).
  • The world’s first cities appeared in southern Mesopotamia some 6,500 years ago (source).
  • The first potter’s wheel appears in the Near East between 6,500 and 5,200 years ago, during the Ubaid period (source).
  • The earliest evidence of horse domestication, and perhaps also horse riding, dates from 6,000 to 5,500 years ago in the Eurasian Steppe (source).
  • The oldest trace of glassmaking comes from the Near East circa 5,500 years ago (source).
  • Shoes only show up in the archeological record from 5,500 years ago in Armenia (source). Ötzi the Iceman, the oldest natural human mummy, who died in the Alps 5300 years ago also wore leather shoes.
  • Humans started making swords and bronze weapons in the Maykop culture in the northwest Caucasus c. 5,500 to 5,000 years ago.
  • The world’s oldest known wheel is approximately 5,200 years old and was found in Slovenia (source).
  • The oldest known horse-drawn chariots date from the Sintashta and Petrovka cultures in the Eurasian Steppe, c. 4,000 years ago (source).
Map of prehistoric inventions and discoveries - Eupedia
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
This is a list of fortified settlements, towns and cities in Europe that were founded at least 3000 years ago (prior to 1000 BCE), including abandonned and destroyed settlements (marked by a †). Cities with a present-day population exceeding 50,000 are indicated in bold. https://www.eupedia.com/history/list_of_oldest__prehistoric_european_cities.shtml?fbclid=IwAR0NYwiDPXlkXApedxirtcSJumOoIG807Frvsg2zn4zJVn9htYc7okKw83U

Haplogroup I is the oldest major haplogroup in Europe and in all probability the only one that originated there. Haplogroup I2a1 seems to have come out of the Neolithic period as the big winner for reasons that are not yet clear. Haplogroup I2a1 is by far the largest branch of I2 and the one most strongly linked to Neolithic cultures in south-east, south-west and north-west Europe. I2a1a-M26 was probably one of the main paternal lineages of the Megalithic cultures of western Europe during the Neolithic and Chalcolithic periods. I2a1b is found overwhelmingly in the Dinaric Slavs as well as in Bulgaria, Romania, Moldavia, western Ukraine and Belarus. It is also common to a lower extent in Albania, Greece, Hungary, Slovakia, Poland, and south-western Russia. The high concentration of I2a1b-L621 in north-east Romania, Moldova and central Ukraine reminds of the maximum spread of the Cucuteni-Trypillian culture (4800-3000 BCE). It evolved as an offshoot from the Starčevo–Kőrös–Criş culture. The Cucuteni-Trypillian culture was the most advanced Neolithic culture in Europe before the Indo-European invasions in the Bronze Age and seems to have had intensive contacts with the Steppe culture before the expansion of Yamna to the Balkans and Central Europe (see histories of R1a and R1b). From 3500 BCE, at the onset of the Yamna period in the Pontic-Caspian Steppe, the Cucuteni-Trypillian people started expanding east into the steppe of what is now western Ukraine, leaving their towns (the largest in the world at the time), and adopting an increasingly nomadic lifestyle like their Yamna neighbours. It can easily be imagined that Cucuteni-Trypillian people became assimilated by the Yamna neighbours and that they spread as a minority lineage alongside haplogroups R1a and R1b as they advanced toward the Baltic with the Corded Ware expansion.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

I2a2 is found in most of Europe and seems to have had a continent-wide distribution before the arrival of Neolithic farmers. Remains from the Late Neolithic Sredny Stog culture (4500-3500 BCE) in Ukraine and of the Chalcolithic Globular Amphora culture (3400-2800 BCE) from Ukraine and Poland, were also tested by Mathieson et al. (2017). All six individuals from the Globular Amphora belonged to haplogroup I2a2. The Sredny Stog people carried a mix of I2a2, R1, R1a and R1b lineages. L701 was also found in Copper Age Bulgaria. Other I2a2a individuals was also found in Neolithic Scotland (L1195 and CTS10057), Neolithic Spain (CTS616 and Z161) and Neolithic Hungary (CTS10057). During the Early Bronze Age, I2a2a was found in southern Russia during the Yamna culture (L699), in Hungary (L1229), and in Germany (L38). This very ancient dispersal and its relatively low modern frequency makes it very difficult to assess what happened to each branch before the Late Bronze Age or the Iron Age.
Nowadays, I2a2 peaks in central and northern Germany (10-20%), the Benelux (10-15%) as well as in northern Sweden. It is also found in 3 to 10% of the inhabitants of Denmark, eastern England, and northern France. It is rarer in Norway, except in the south, where the Danish influence was the strongest historically.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

I2a2b (formerly I2b2) could have appeared soon after the Last Glacial Maximum, perhaps 17,000 years ago. Most of its branches would have become extinct and only one survived with a patriarch living during the Bronze Age, probably in Germany. The oldest known L38 sample comes from the Unetice culture in central-east Germany 4,000 years ago. Four out of the six samples from the 3,000 year old Lichtenstein Cave in central Germany belonged to L38+ as well. The cave was part of the Bronze Age Urnfield Culture. Based on the STR dating, it is believed that this lineage spread from Germany to England via Belgium in the Late Iron Age with the Celtic people of the Hallstatt and La Tène cultures. I2a2b is therefore essentially a Alpine Celtic haplogroup. The distribution of I2-L38 matches fairly well that of haplogroup R1b-U152 north of the Alps. Both haplogroups are also found at low frequency in Hungary, Romania, Bulgaria and central Turkey, probably reflecting the migration of La Tène Celts in the third century BCE (see map). R1b-U152 is associated with both the Central European Celts (Unetice, Urnfield, Hallstatt, La Tène) and the Italic people. In Italy, I2-L38 is limited to the Alpine region, mostly the north-west, where Gaulish tribes settled, and it is likely that I2-L38 was brought to Italy by Celtic migrations many centuries after the arrival of Italic tribes from the Alpine Danube region. I2-L38 people would therefore have been autochthonous to the region between the Alps, Central Germany and the Low Countries and were assimilated into the Celtic society during the Hallstatt or La Tène period.

In the archaeology of Neolithic Europe, the burned house horizon is the geographical extent of the phenomenon of presumably intentionally burned settlements. This was a widespread and long-lasting tradition in what is now Southeastern and Eastern Europe, lasting from as early as 6500 BCE (the beginning of the Neolithic) to as late as 2000 BCE (the end of the Chalcolithic and the beginning of the Bronze Age). 
Although the practice of house burning took place among a handful of different Neolithic cultures in southeast Europe, it is most widely known among the Cucuteni-Trypillian culture for a number of reasons: The Cucuteni-Trypillian culture had the largest settlements in history up to their time.[15] There is evidence that every single settlement in this culture probably practiced house burning.[3] This culture practiced house burning for a longer period of time (1600 years), and for a later date (up to 3200 BC), than any of the other cultures.[1]:p.102 The Cucuteni-Trypillian culture was considered by some scholars to be the largest and most influential of the Neolithic cultures of eastern Europe during the transition to the Eneolithic period.[16] :p.196
Map showing territorial extent of the Starčevo culture
Distribution of the Criş/Starčevo/Körös culture and location of Tăşnad Sere (map: Susanne Geck).
The beginnings of the Linear Pottery culture, whose representatives at the beginning of the Neolithic period in Central Europe achieved the largest territorial expansion.
The beginnings of the Linear Pottery culture (5500 – 5000 BC), whose representatives at the beginning of the Neolithic period in Central Europe achieved the largest territorial expansion, are sought for by most researchers in the environment of the Starčevo culture located in Transdanubia (the area west of the Danube that comprises present-day Hungary and Lower Austria).
Migration of Proto-Neolithic and Early-Neolithic population during the second half of VII – beginning of VI millennium BC., maybe partly stimulated Early-Atlantic transgression of the Black Sea.
Image result for black sea flood
Image result for black sea flood
Bathymetric map of the Mediterranean Sea (depth range 0–200 m). Data analyzed by the Hellenic Center for Marine Research (HCMR). 
Posted in 2020, DNA, ethnogenesis, Nationalism | Tagged , , , , , | Leave a comment

Offgrid AX12

5.15 x 6,40 x 2.55 = 84mc
1.75kg, 180x290x60mm, Heating-power 5kW, 220V/50HZ, IPX4, Water temperature: 33°C-55°C
Samus RS422Q, 4.2 kW 320Ron – GPL & electric – Detin 2 sobe si incalzesc o casa noua cu ele dar nu si camerele unde dormim. Trebuie ventilat des, mentin 22 de grade pe treapta 2 pe un spatiu de 70mp cand afara sunt – 6 grade, schimb o butelie la 4 zile, (pe treapta 2 aprox 12h/zi), buteliile le incarc cu 55 lei de la statii. In lipsa altei surse de incalzire este destul de ok mai ales pentru o casa recent contruita deoarece usuca peretii. Poate functiona si electric.
Aeroterma GPL Master BLP16M, 16 kW, 220 V 590Ron – La un garaj de 65 mp de la 7 grade a urcat temperatura la 15 grade in mai putin de o ora. Incalzeste foarte bine, consumul este relativ mic 1-1.2l/h. Merita banii, in comparatie cu cele pe curent e de 5 ori mai eficienta.
Rated power consumption W/H 2500, (VDC)PV peak voltage DC 72V, (VDC)PV open circuit voltage 84
IN 12V/24V DC, OUT 220 Vca, Max 1000 W (pentru scurt timp), 500W constant, USB 5V/500mA, Eficienta >90%
36V-72V to 12V DC Electric Vehicle Converter, Output Current:10A, Output Voltage:12V DC
Posted in 2020, offgrid | Tagged , , , , , | Leave a comment

Montagna Morlacca: Velebit, Paklenica, Una, Prenj, Blindije

The most important material heritage of Vlachs in Western Balkans are the necropolises with petroglyphs. The Vlach tombstones with petroglyphs appeared in the 12th century, and the apparition ceased during the Ottoman occupation in the 16th century. Marian Wenzel wrote that the tombstones with petroglyphs „were initially erected by feudal aristocracy, and that the custom was later adopted and the decoration much elaborated by certain groups known as Vlachs who were organized on a “cătun”, (small village in Romanian and Albanian), on a tribal, non- feudal basis.”( Marian Wenzel, “Bosnian and Herzegovinian Tombstobes-Who Made Them and Why?” Sudost-Forschungen 21 (1962): 102-143). John Fine wrote that the Vlachs controlled the carrying trade and the protection of caravans from brigands and they became extremely rich and came to dominate Zeta (Montenegro) and Hum (Zachlumia, today in Herzegovina).(John V. A. Fine, The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century, (Michigan: University of Michigan Press, 1994), p.19.)) According to a historical tradition in Montenegro, the Vlachs are considered to be the builders of the church of Vlaška Crkva (“The VlachChurch”) in Cetinje . Stećak (Cyrillic: Стећак, [stetɕak]; plural: Stećci, Стећци, [stetɕtsi]) is the name for monumental medieval tombstones that lie scattered across Bosnia and Herzegovina, and the border parts of Croatia, Montenegro and Serbia. An estimated 60,000 are found within the borders of modern Bosnia and Herzegovina and the rest of 10,000 are found in what are today Croatia (4,400), Montenegro (3,500), and Serbia (2,100), at more than 3,300 odd sites with over 90% in poor condition. Marian Wenzel wrote that the Romanians/Vlachs of North East of Serbia “still perform “hora” funerary dance (kolo in Serbian) in which three female dancers carry bunches of flowers, while the leader carries a sword, which corresponds to some petroglyphs with hora depicted on some funerary monuments. This particular dance is believed to serve as a soul’s guide to the other world.”Elizabeth Wayland Barber approached the petroglyphs with dancers with flowers and wrote: “The parallels between (Romanian/Vlach) dancers from Duboka in Timok and the depictions on medieval funerary stecci are far too close for accident.” She also made a comparison between male dancers wielding swords from petroglyphs and the Romanian dance“Căluşari”.

Highlander Velebit Trail 99Km
Paklenica National Park is the most visited climbing site in Croatia, and the largest in Southeast Europe. Hiking is the only way to really get to know Paklenica. The Park area contains 150–200 km of trails and paths
K Loop is a 10.3 mile loop trail located near Plitvička Jezera
Plitvice Lakes National Park Loop  11.9km heavily trafficked loop trail located near Perušić, Licko-senjska županija
Mala to Velika Paklenica is a 17.1 kilometer loop trail located near Starigrad
Jurasova Glavica is a 10.9km lightly trafficked loop trail located near Starigrad
Best Trails in Paklenica National Park 

Prenj is a mountain range in the Dinaric Alps of southern Bosnia and Herzegovina, located in eastern Herzegovina near Mostar, Jablanica and Konjic. The highest peak is Zelena glava at 2,115 m. Prenj massif has at least 11 peaks over 2000 m.
Blidinje Park often called “Herzegovinian Alps” covers an area of 364 km2. The central part is dominated by lake Blidinje. The western border of the park is covered by Vran mountain (2074 m), and in the south, the river Neretva and the mountain Cvrsnica (2228m) complete the impressive combination of natural wonders. More than 300 km of mountain trails and pristine nature are at your disposal.

Posted in Go, Uncategorized | Tagged , , , , , , , , , | Leave a comment

Țara / Cetatea Ciceului


”Toată culmea aceasta a Ciceului e plină de trecut, începând de pe terasă, unde este o aşezare fortificată din secolul al X-lea î.Hr. — una dintre cele mai mari, are 35 hectare. Apoi este nivelul de locuire începând cu mileniul al III-lea î.Hr., deci un neolitic târziu. Apoi în epoca bronzului e o aşezare din anul 816 î.Hr. foarte bogată, impresionantă prin numărul mare de artefacte.
Urmează locuirea dacică. Săpăturile aici au început în 1977, cu o întrerupere în anii ’90 pentru că nu mai era forţă de muncă. Sursa de câştig şi prezenţa unei comunităţi atât de mari e determinată de prezenţa acestei roci, riodacit, o rocă foarte dură din care se confecţionează pietre de moartă, pietre de râşniţă”, explică Gaiu.
Pentru Corneliu Gaiu, Cetatea Ciceului este cea mai importantă aşezare dacică din regiune. O aşezare situată la limita Imperiului Roman, în care au fost găsite monede romane datând dinainte de ocuparea Daciei, dar şi ateliere de turnare a bronzului.
”Pe aici trecea graniţa imperiului roman. Limesul roman e pe această culme, în extremitatea de vest a hotarului este un turn roman cercetat în anii trecuţi, era punctul care făcea legătura între castrul de la Căşei, în Someşul unit, şi cel de la Ilişua”, spune Corneliu Gaiu. www.dozadebine.ro/comoara-lui-petru-rares-de-la-cetatea-ciceului
cetatea_ciceuluiJudecînd pe baza întinderii mari a aşezării fortificate, poate este cea mai întinsă dintre toate cele cunoscute de pe întreg teritoriu al Transilvaniei !!, pe baza materialului ceramic recoltat de pe suprafaţa ei şi pe baza faptului că atît lungimea, cît şi dimensiunile corpului valului, văzut în sectiune, sînt dea dreptul uriaşe, trebuie să presupunem o aşezare întărită, care forma eventual şi locul de refugiu al unui trib întreg, în faza începătoare a aş-zisei democraţii militare din prima jumătate a primei vîrste a fierului, mai degrabă in careva dintre fazele etapei A, a epocii hallstattiene. Perioada de folosire a cetăţii-aşezări, precum şi o eventuală cronologie internă a ei s-ar putea fixa numai prin studierea detaliată a depozitului pomenit, precum şi prin efectuarea unor săpături de mare amploare.  File-de-istorie-1971-1-07
5_dealurile_ciceului_podisul_somesanArcobara/CiceuCORABIA! (lista lui Ptolemeu).. www.bcut.roAnaleleBanatului202016.pdf
Este posibil ca imaginea să conÅ£ină: cer, munte, în aer liber, natură şi textVetre de aşezări şi cimitire, depozite de unelte, arme şi podoabe, ceramică şi fortificaţii, stele funerare şi obiecte paleocreştine, biserici şi cărţi, cântece şi obiceiuri sunt păstrate cu sfinţenie din vremea începuturilor noastre. Descoperirile paleolitice sunt puţine în tot bazinul someşan. Descoperirile de obsidiană de la Leleşti reprezintă cele mai vechi urme ale prezenţei omului în zona Ciceului. ..din punctul „Măgura Ciceului” provine un topor calapod, lucrat din andezit, de formă trapezoidală; de pe locul numit ‘Pe Pod” un topor de marnă cenuşiu-roşcată iar de pe platoul de deasupra Văii Mari de la Ciceu Corabia un alt topor de gresie cenuşie, de tipul celor perforate, atribuit tot din neolitici. Din perioada de tranziţie-eneolitic se semnalează un topor asimetric de secţiune transversal-dreptunghiulară, provenind de pe teritoriul satului Ciceu-Corabia şi care se află expus la Muzeul de istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca. În cadrul săpăturilor arheologice, efectuate pe terasele situate sub “Ciceul Mic”, au fost semnalate materiale arheologice, în special ceramică, aparţinând culturii Coţofeni. În Epoca Bronzului întreaga regiune cunoaşte o înflorire deosebită.
La Ciceu-Corabia au fost descoperite: un topor de luptă din bronz, cu cap emisferic şi un tub pentru fixarea cozii, o brăţară din bronz cu capetele subţiate şi o moneda din argint iar la Ciceu-Giurgeşti, Reteag şi Mihăieşti îndeosebi fragmente ceramice, tot din epoca bronzului. Cea mai bogată aşezare din epoca bronzului şi cea mai bine cunoscută este cea situată pe terasele din jurul stâncii Cetăţii Ciceului.
O înfloritoare metalurgie a bronzului continuă să se manifeste în prima vârstă a fierului. Numeroasele depozite de bronzuri aparţinând acestui interval, cuprinzând: topoare, spade, dălţi, securi, obiecte de podoabă şi harnaşament, reflectă o stare de nesiguranţă şi de confruntări intertribale. Numărul aşezărilor creşte iar preocuparea pentru gruparea in jurul unor centre fortificate, cum sunt cele de la Dej (Dealul Florilor) sau de la Ciceu-Corabia, devine evidentă. Din prima vârstă a fierului datează Celtul de bronz descoperit în 1978 cu ocazia amenajării terasamentului din apropierea staţiei C.F.R. Reteag precum şi o statuie din piatră de la Ciceu-Mihăieşti ce reprezintă, schematic redat, un luptător încins cu un brâu de care atârnă un pumnal. Astfel de piese apar de obicei în morminte tumulare cimeriene din secolul al VII-lea î.Ch. populaţie pătrunsă în acea vreme în Transilvania. În asemenea împrejurări este probabil distrusă aşezarea de pe „Măgura Ciceului”.
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.A doua epocă a fierului cuprinde perioada progresivă de afirmare şi înflorire a civilizaţiei daco-gete. În bazinul Someşului Mare, o serie de fortificaţii şi aşezări înfloritoare ca cele de la Sărăţel, Şieu-Măgheruş, Arcalia, Uriu, Feleac, Beclean, ne arată caracterul unitar al civilizaţiei dacice şi intensa populare a zonei în această epocă. Cercetările arheologice în locul “Sub Cetate” au scos la lumină o întinsă aşezare dacică. Locuitorii acesteia, agricultori, crescători de animale, meşteşugari, locuiau în case cu una sau două încăperi, ridicate pe o structură de lemn sau în locuinţe adâncite în pământ, semibordeie. Aşezarea îşi începe existenţa în secolul al III-lea î,Ch. şi cunoaşte o dezvoltare îndelungată până la cucerirea romană când dispare în urma unui incendiu.
Zona de la unirea Someşurilor se află în spaţiul graniţei Dacice romane. Malul drept al Someşului era supravegheat de trupele din castrele romane de la Căşei şi Ilişua. În jurul acestor castre se dezvoltă puternice aşezări civile, centre economice şi comerciale şi puncte de iradiere a romanităţii în întreaga zonă.

… pot fi observați bolovanii care făceau parte odinioară din zidul cetății, împrăștiați pe o rază de mai multe sute de metri, dar concentrați îndeosebi în partea sudică, acoperiți de mușchi și de vegetația pădurii..

Culmea şi colinele Ciceului se află în această zonă de graniţă unde a pulsat în tot timpul stăpânirii romane o intensă vieţuire. De-a lungul colinelor Ciceului trecea ultima linie de apărare romană, alcătuită din turnuri de supraveghere şi semnalizare iar la punctele mai vulnerabile sau mai importante şi din Castella sau Burguri. Pe culmea Ciceului au fost identificate două astfel de turnuri, în punctele „Poniţă” şi „Vârful Muncelului” care, împreună cu altele din jur, asigurau legătura între cele două castre amintite. În legătură cu acest sector de graniţă a Daciei Romane, trebuie reţinut că unitatea militară care staţiona în Castrul de la Ilişua era un divizion vestit de călăreţi: Ala I Frontoniana, adus din regiunea celto-germanică de pe Rin. Cercetările arheologice întreprinse în punctul „Maieri” de la Ciceu Corabia au dus la identificarea unor aşezări aparţinând de asemenea secolului al IV-lea. Ceramica cenuşie, lucrată la roată, de clară factură romană, ne arată că şi în perioada post-aureliană în acest loc reprezintă o comunitate daco-romană. rdcnroman.blogspot.com/…/cetatea-dacica-ciceu.htmlImage result for ciceu corabia arheologieIntervalul de timp probabil în care Ştefan cel Mare a luat în stăpânire Ciceul şi Cetatea de Baltă este 14861490 deşi nu trebuie exclusă posibilitatea unei date anterioare, chiar din 1474[3]. Ambele domenii au făcut obiectul unei danii de la regele ungar Matia Corvinul către domnitor şi constituiau posesiuni feudale ale acestuia din urmă şi nicidecum o extensie a teritoriului Moldovei. Domeniul avea destinaţia de refugiu, de loc de azil, în cazul unei pierderi a tronului. O asemenea practică este bine atestată între Regatul Ungar şi principii vecini. Stăpânirea cetăţii şi a domeniilor se perpetuează de la Ştefan cel Mare la fiii săi până la Petru Rareş. Şi pentru prima oară Ciceul îşi îndeplineşte efectiv în 1538 rolul de refugiu. Trădat de boieri, cu Moldova ocupată de Soliman Magnificul, Petru se adăposteşte cu familia la Ciceu. Urmează cunoscutele eforturi diplomatice pe lângă Poartă pentru redobândirea tronului şi în 1541 familia domnească părăseşte Ciceul. Pentru cetate sfârşitul era aproape. Devenită un risc pentru Ardeal în condiţiile reorientării politicii moldovene, aceasta este demantelată din ordinul lui Gheorghe Martinuzzi în 1544Petru Rareş reuşeşte ulterior să reintre în stăpânirea domeniului, iar unii dintre succesori săi la tron îl revendică fără succes. Alexandru Lăpuşneanu este ultimul domn moldovean care mai reuşeşte să stăpânească, în parte prin forţa armelor, posesiunile ardelene[5]. ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Ciceu
padurea garboului
I.P. Reteganul : „La poalele estice ale Ciceului sunt sate pur româneşti: Giurgeşti, satul acesta a avut de judei (evrei), chiar şi notarul e judeu; locuitorii se ocupă cu agricultura şi tăierea pietrelor de moară. Sunt oameni isteţi şi vestiţi băutori de rachiu. La est de Giurgeşti e satul Negrileşti, iar sat românesc, are însă şi câteva familii de jidani. Negrileştenii sunt oameni proverbiali de isteţi. Ei au scos luna din baltă cu cârligu; şi apoi se mai păstrează acel proverbial cârlig. De la Negrileşti spre nord e satul Ambriciu (Breaza), sat pur românesc. Oamenii şin multe sărbători ca şi negrileşenii şi au o fire originală: ce le văd ochii nu le prea lasă mâinile”. Despre ambricieni şi suceni (locuitori ai satului Suciu de Sus) a ieşit proverbul: „Ei ştiu calul când se fură/ Când e măgură şi bură”. Reteagul – un sat de locuitori amestecaţi, români cam 1200, apoi unguri, armeni, jidani şi ţigani, toţi cam la 800. Reteagul este situat într-un loc foarte frumos în şesul Someşului Mare. Hotarul lui e productiv, apă are destulă şi bună, sărătură încă are, de lemne doru nu duce; din această cauză c-au încuibat atâţia străini încât rămas-a proverbul: „Cine bea apă din Valea Reteagului, nu mai merge de acolo”. Despre localitatea Uriu, care pe vremea aceea se numea Uriu de Sus, notează: „E un sat chiar spre est de Reteag (ungureşte Felor (Urisosul), care în ungureşte ar fi Paza de Jos. Posibil că aici fură pazele din sus şi din jos a castelului Ciceu: cea de sus care-i aducea vestea de la Moldova prin Bistriţa şi cea de-a doua care comunica cu Ungaria peste Dej şi Baia Mare, pe de altă parte”.reteagÎn prezent, la 460 de ani de la dispariţia cetăţii, domeniul s-a fărâmiţat, localităţile fi ind distribuite pe teritoriul a 4 judeţe şi 25 de UATuri. Nici la nivel mental, nu se mai poate discuta despre ideea unităţii între locuitorii acestui teritoriu. O bună parte din teritoriul analizat a fost declarată, în mod oficial, zonă defavorizată. Astfel, conform anexelor Planului Național de Dezvoltare Rurală 2014- 2020, 11 din totalul de 27 de unități administrative pe teritoriul cărora se întinde fostul domeniu al cetății (41%) fac parte din lista zonelor defavorizate.
cetatea ciceului 3Ddomeniul ciceuCartea Tinutul Ciceului Analiza Regionala scrisa de Alexandra-Camelia Potra este o monografie de exceptie. Dupa alianța, din anul 1529, încheiată între Petru Rareş și Ioan Zapolya, Voievodul Transilvaniei și, la vremea respectivă, aliatul regelui Poloniei, Petru Rareş atinge apogeul cuceririlor sale, astfel încât, în anul 1530, posesiunile sale transilvănene erau formate din Cetatea Ciceului și cele peste 60 de sate ce aparțineau acesteia, Cetatea de Baltă şi domeniul său, Unguraşul cu ţinutul său, Bistriţa cu 23 de sate săseşti şi minele de aur şi argint din Rodna. Printre acţiunile domnitorului moldovean s-a numărat şi cea de cucerire a Pocuţiei în anul 1530.
domeniu ciceu 1553Unul dintre subetajele acestui tip de vegetație este cel al pădurilor de stejar (Quercus robur), răspândit mai cu seamă pe versanţii şi interfluviile dealurilor joase din Dealurile Ciceului și Sălătrucului, respectiv la nivelul teraselor din Culoarul Someșului Mare (în proximitatea localității Reteag). În teritoriul analizat, în componența acestui subetaj predomină gorunul (Quercus petraea), respectiv speciile înrudite cu stejarul, precum cerul (Quercus cerris) și gârnița (Quercus frainetto). O suprafață semnificativă din Ținutul Ciceului este ocupată de subetajul fagului, care se răspândește la altitudini ce depășesc 600 m, definind astfel dealurile înalte – Dealurile Ciceului și Culmea Breaza – ale microregiunii. Pădurea de fag are în componență specii de paltin (Acer), carpen (Carpinus betulus), ulmul (Ulmus), frasinul (Fraxinus), mesteacănul (Betula), jugastrul (Acer campestre), teiul (Tilia cordata). În cadrul acestui subetaj, vegetația ierboasă este formată din plante cu flori, plante medicinale, frăguțe (Fragaria vesca) sau murul de pădure (Rubus fruticosus). În Culmea Breaza, la altitudini ce depășesc 800 m, apar pădurile de amestec din fag, molid (Picea abies) și brad (Abies) (etajul boreonemoral). La nivelul Ținutului Ciceului, suprafața cu gradul cel mai mare de împădurire îi revine Culmii Breaza (Figura 38), unde condițiile climatice, respectiv cele de relief (altitudini mai ridicate), au favorizat dezvoltarea etajului pădurilor de fag (Fagus), și a celor de amestec. Pe versantul vestic al Culmii Breaza, ce se suprapune ,,ținutului”, întâlnim suprafețe extinse cu păduri de conifere (Pinophyta) (îndeosebi molid). În zona de contact a Culmii Breaza cu bazinetele depresionare, s-au dezvoltat păduri de amestec, fag cu stejar (vezi cap. 6.4.2.).
mori ciceu
CIMEC – “Coada Măgurii” este un platou întins, de cea. 57,4 ha actualmente folosit ca loc arător, avand un singur acces mai uşor prin partea apuseană a platoului, printr-o văioagă împădurită cu o pantă relativ dulce. Acest platou este “secretul locului”, cheia istorica, avand o continuitate istorica de mii de ani! A fost probabil defrisata in neoolitic si s-a facut agricultura aici mii de ani, erau “culturi de secara si in aici pe vremea lui Ceausescu”. De pe platou se poate vedea în vreme senină în orice direcţie la mare depărtare. Conturul orizontal al platoului s-ar putea asemăna cu un pişcot. Partea sudică a lui, de o întindere mai mică, este mai netedă, iar cea nordică, mai mare, are o suprafaţă mai ondulată, aici fiind punctul cel mai înalt al întregului platou. Intre cele două părţi constitutive ale platoului, legătura o face posibilă o şea lată, fără nici o urmă arheologică vizibilă.
zonaPe marginea vest-nord-vestică a platoului, acolo unde începe văioaga amintită uscată, mai precis acolo unde panta ei devine mai accentuata, dar zona respectivă rămîne totuşi relativ uşor accesibilă, respectiv atacabilă, pornind de la terminaţia abruptului de pe latura de sud-vest a platoului, se poate urmări pe o distanţă de cîteva sute de m, în formă de semicerc uriaş, un val şi acum impunător, ridicat din bolovani mai mici sau mai mari. nefasonaţi, de origine locală (vulcanică), arşi artificial, legaţi între ei cu pămînt calcinat, de culoare roşie sau chiar vînătă. După ce coboară în văioaga pomenită mai sus, valul urcă pînă la punctul culminant al crestei principale care, continuă spre “Spînzul” (779 m). Pe porţiunile mai puţin aplatizate ale valului, văzute dinspre Ciceu-Corabia, deci dinspre “vale” el se ridică şi acum pînă la înălţimea de 4 m, ba în unele locuri chiar pînă la 5 m înălţime. Partea superioară, de est, a valului care traversează axa principală a masivului Ciceului şi care se termină la începutul abruptului de pe latura de est a acestuia, este dărîmată în multe locuri din cauza exploatării nemiloase a rocii de bază. Pe porţiunea care trece peste adincitura văioagei, valul este întrerupt în patru-cinci locuri unde ţăranii au scos pietroaiele pînă la temelia acestuia, în vederea uşurării trecerii carelor. In aceste cîteva “trecători” sau “porţi” se poate studia, într-o oarecare măsură şi construcţia valului de piatră. In faţa acestei construcţii “ciclopice”, pe mai toată lungimea ei este vizibilă o configuraţie artificială de teren, în formă de treaptă, un fel de “bermă”, urmată apoi de panta naturală. Pe toată suprafata platoului se pot aduna cioburi, în majoritate atipice, grosiere, crăpate la suprafaţă mai ales la interior, de culoare cenuşie închisă-negricioasă la exterior, brună (mai deschisă sau mai închisă la interior), ornamentate rareori cu caneluri late sau cu proeminenţă-apucături.
curbe nivel ciceuPlatoul a început să fie arat abia de cîţiva ani de plug mecanizat. De atunci apar pe suprafaţa lui vestigii tot mai abundente, iar cu patru ani în urmă, cu ocazia aratului, a ieşit la lumina soarelui un mic depozit de bronzuri, compus – după cum ne-am putut informa – din cinci celturi, cîteva torgues-uri, precum şi din alte cîteva obiecte. Ici-colo, pe suprafaţa arată şi cu ocazia vizitelor noastre, am putut observa urme de vetre şi de
locuinţe străvechi.
Judecînd pe baza întinderii mari a aşezării fortificate, poate este cea mai întinsă dintre toate cele cunoscute de pe întreg teritoriu al Transilvaniei !!, pe baza materialului ceramic recoltat de pe suprafaţa ei şi pe baza faptului că atît lungimea, cît şi dimensiunile corpului valului, văzut în sectiune, sînt dea dreptul uriaşe, trebuie să presupunem o aşezare întărită, care forma eventual şi locul de refugiu al unui trib întreg, în faza începătoare a aş-zisei democraţii militare din prima jumătate a primei vîrste a fierului, mai degrabă in careva dintre fazele etapei A, a epocii hallstattiene. Perioada de folosire a cetăţii-aşezări, precum şi o eventuală cronologie internă a ei s-ar putea fixa numai prin studierea detaliată a depozitului pomenit, precum şi prin efectuarea unor săpături de mare amploare.  File-de-istorie-1971-1-07
acces maguraLa locul numit “Sub Mălin”, situat la. poalele de apus a crestei care leagă platoul “Măgurii” cu “Spînzul”, într-o surpătură recentă de dimensiuni relativ mari, au ieşit la iveală diferite cioburi de vase. Tov. G. Sigartău, brigadierul CAP-ului din Ciceu-Corabia, din curiozitate, făcînd pe acest loc un mic sondaj, a dat de un material ceramic bogat, omogen. Locul de descoperire este folosit astăzi ca păşune. Este o poieniţă cu o suprafaţă relativ netedă, ferită de vînturi, cu un izvor în apropiere. Fragmentele ceramice lucrate la roată, adunate de aici aparţin unui chiup de culoare roşie. Ele sînt acoperite cu un slip roşu, interiorul lor fiind dintr-o pastă grosieră, plină cu impurităţi (pietricele de cuarţ) de culoare vînătă-deschisă. Aceste resturi arheologice pot fi datate cu mare probabilitate în epoca dacică, presupunînd totodată pe acest loc existenţa unei aşezări din această epocă. Pînă la efectuarea unor săpături arheologice alte precizări sînt greu de făcut.
Posted in Etnogeneza Rumânilor, Getae,Getes,Geti, Romania, Transylvania, Uncategorized | Tagged , , , , , , | Leave a comment

Cetațile Huedin, Șimleu. Poarta Meseșului.

hsPe teritoriul judetul Salaj se gasesc în pestera de la Cuciulat desene rupestre care dateaza din anii 10.000 – 7.000 î.Hr., unice pe teritoriul României. Ele sunt primele manifestari de acest gen cunoscute în sud-estul Europei. Primele asezari de pe actualul teritoriu al judetului Salaj au o vechime de 7.500 ani. Aceeasi vechime o au si primele vase de ceramica din zona Salajului. Primele case cu mai multe încaperi au fost construite în acest teritoriu în urma cu circa 6.000 ani. Singura asezare din epoca bronzului, cercetata integral, de pe teritoriul românesc se afla în judetul Salaj, în localitatea Recea, conform enciclopediaromaniei.ro. Din perioada cuprinsa intre secolele XVII – IX-lea î.Hr. s-au descoperit pâna acum 63 tezaure din bronz, în localitatile care alcatuiesc judetul Salaj. Din prima epoca a fierului dateaza sase cetati de aparare, datate ca fiind din secolele XI – IV î.Hr. Dacii aveau capitala pe Magura Simleului. Între râurile Crasna si Barcau a existat o uniune tribala dacica ce controla drumurile de acces dinspre nord-vest spre si dinspre Transilvania si comertul, mai ales cel cu sare. Din epoca dacica provin din Salaj nu mai putin de 23 tezaure dacice, alcatuite din monede si podoabe din argint. Cele peste 3.000 monede si 70 podoabe dacice din argint din aceste tezaure cântaresc în total cca 13 kg. Cea mai întinsa asezare dacica fortificata din România s-a descoperit tot în Salaj, datând din secolul I d.Hr. În total în Salaj s-au descoperit amplasamentele a 30 sate dacice si 15 cetati dacice care aparau uniunea tribala din partea de vest a actualului judet. Aceste cetatii erau asezate pe dealuri si erau fortificate cu ajutorul santurilor de aparare si a valurilor de pamânt, pe care erau ridicate palisade din lemn. Centrul uniunii tribale din actualul Salaj se afla pe Magura Simleului, într-un complex de asezari si fortificatii. amfiteatrul_4Dupa ce au cucerit Dacia, romanii au construit pe locul unei asezari dacice capitala Daciei Porolissensis, la Porolissum. Capitala Porolissum avea cca 20.000 locuitori, aparati de militarii din castrul din localitate. Ca opera de arta ar fi de mentionat amfiteatrul din capitala, copie la scara a celui de la Roma, cu o capacitate de 6.000 locuri. În anul 214 d.Hr., însusi împaratul roman Marcus Aurelius Antonius viziteaza Porolissum. Doua tezaure gepide din aur descoperite la Simleu Silvaniei, cântarind în total cca 10 kg aur, datând din secolul al V-lea d. Hr., se afla acum la muzee din Viena si Budapesta. În timpul evului mediu timpuriu, în secolul al X-lea d.Hr., limita dintre voievodatul lui Menumorut si cel al lui Gelu se gasea pe Muntii Meses. Locul unde se termina lumea romană este acum unul dintre cele două puncte din România – alături de Tâmpa – notate de Ghidul Verde Michelin cu o panoramă de trei stele. Când cerul e senin, privirea merge până la munţii Maramureşului la nord şi nord-est, Cluj-Napoca la sud-est, Huedin la sud şi masivul Bihor la est.  Fortificaţia era depăşită în dimensiuni doar de castrele de legiune de la Potaissa (Legiunea V Macedonica – 23 de hectare) şi Apulum (Legiunea XIII Gemina – 37,5 hectare). Porolissum, cu întinderea sa de cca 300 ha, a devenit cel mai mare muzeu arheologic în aer liber din România.
drumŞtiri, date şi informaţii cu caracter general despre drumurile romane apar în documentele medievale, unde asemenea drumuri sunt consemnate mai ales cu toponime precum “drumul pietros” sau “drumul uscat”. Aceste denumiri au apărut datorită faptului că în evul mediu nu au existat decât drumuri de pământ (17-revista-bistritei-XVII-2003-04), iar celelalte artere rutiere care poartă asemenea determinative nu pot fi decât drumuri romane, pentru că doar ele erau încă pietruite în epoca medievală.cetati-3_resize-1280x747“Cetatea de pământ” sau “Cetatea de la Bolic”, aflată în cătunul Cetatea Veche (Bolic), aparținător de orașul Huedin, își are începuturile în perioada Hallstattiană și este una din cele mai întinse fortificații din această perioadă. Cetatea este localizată pe un platou cu dimensiunile de cca. 450 x 100 m și este demarcată de un val de pământ și șanț de apărare, foarte bine vizibile, iar pe latura de SV, valul este dublu. În fotografiile aeriene se pot observa atât urmele săpăturilor arheologice din anii 60, cât și întreaga structură.
Locația este deosebită și din punct de vedere peisagistic, iar panoramele ce se deschid spre munții Vlădeasa, Meseș și depresiunea Huedinului, sunt deosebite, totodată fiind și un bun loc pentru plimbări pe jos sau cu bicicleta.

google maps – Cetatea Veche Huedin

Fortificația Hallstattiană figurează pe Lista Monumentelor Istorice a județului Cluj (cod CJ-I-s-A-07073), cât și în Repertoriul Arheologic Național (RAN). Web: ran.cimec.ro


eupedia: From approximately 4000 BCE steppe people moved westwards to establish themselves around the Danube valley and the Carpathian basin, then little by little deeper into Europe. Here is a summary of this long series of migrations that is thought to have brought Indo-European languages and culture to Europe and contributed significantly to the modern European gene pool.

  • 4200-3900 BCE : Late Copper Age horse riders invade the old Balkanese tell settlements of eastern Romania and Bulgaria. Most of the towns and villages of the Gumelnita, Varna and Karanovo VI cultures are abandoned. A new hybrid culture emerge, the Suvorovo-Cernavodă culture (4000-3200 BCE), which will expand further south to the Aegean during the Ezero period (3300-2700 BCE).
  • 3500 BCE : Other advances from the steppe into the Cucuteni-Tripolye culture lead to the formation of the hybrid Coţofeni culture, also known as Usatovo culture, in north-eastern Romania.
  • 3200-2800 BCE : First north-west expansion of the Yamna culture from the western steppe to modern Poland, Germany, Scandinavia and Baltic countries. Creation of the Corded-Ware (or Single Grave, or Battle-Axe) culture (3200-1800 BCE).
  • 2800-2500 BCE : Hybrid people from the Cotsofeni and Ezero cultures start moving up the Danube and settle in mass in the Hungarian plain. The southward expansion of the Abashevo, Poltakva and Catacomb cultures from the Volga-Ural to the Black Sea shores pushed more pastoralists of the late Yamna culture to Europe.
  • 2500-2300 BCE : Indo-Europeans expand from the Hungarian plain to Austria, Bohemia, Moravia, southern Poland and southern Germany and start the most important Central European Bronze Age culture : Unetice (or Aunjetitz).
  • 2300-2000 BCE : The Indo-Europeans continue their advance to Western and Northern Europe, spreading the Bronze Age and the single grave tradition with them.
  • 2000-1100 BCE : The Sea Peoples invade the Aegean and Eastern Mediterranean from the north (probably from the Black Sea). This is one of the most controversial part of ancient history due to the lack of clear evidence about the origin of the Sea Peoples. The Indo-Europeans from the steppe or from Europe itself were the only warriors with sufficiently advanced weapons and knowledge of seafaring to have destroyed the powerful palace-states of Greece, Anatolia, the Levant and Egypt. It also fits the 1000-year interval otherwise lacking any major migration from the steppes, at the time when the eastern Indo-Europeans were conquering Pakistan and India from Central Asia.
  • 800-550 BCE : The Cimmerians are ousted from the Pontic steppe by their cousins the Scythians coming from the Volga-Ural region and Central Asia. The Cimmerians settle in Anatolia and around modern Romania around 800 BCE. The Cimmerian culture commenced circa 1200 BCE. Some archaeologists place their origins in the North Caucasus. Some accounts have it that the Cimmerians moved to northern Germany and the Netherlands and became the ancestors of some Germanic tribes, like the Sicambri (ancestors of the Franks). The Scythians followed between 650 and 550 BCE in Transylvania, Hungary and southern Slovakia. They kept trade routes with the steppes until the Roman conquest of Pannonia and Dacia.
  • 100-500 CE : The Huns from southern Siberia invade Eastern Europe, pushing the Alans (a Samartian-descended tribe) westward. The Goths, Vandals, Franks, Angles, Saxons, Jutes and others (Gepides) cross into the Roman Empire under pressure from the new steppe migrants, which caused the collapse of the Western Roman Empire.Gutthiuda
  • 550-1000 CE : The next invaders from the steppe were the Avars, who entered the lower Danube region in 562. The Avars established their dominion over the Danube basin, from central Romania to eastern Austria, from the late 6th to early 9th century.
  • In the 4th century, some Bulgars had crossed the Caucasus into Armenia while others had already followed the Huns, then the Avars to Central Europe. The Pontic steppe and North Caucasus was ruled by the Bulgars during the Old Great Bulgaria period in the 7th century. Under pressure from the Khazars, the Bulgars split in two groups; one migrating north to Volga Bulgaria, and the other to the Carpathians founding the First Bulgarian Empire (680–1018 CE) around modern Romania and Bulgaria.
  • The Magyars and Khazars migrated from the Ural-Volga region to modern Ukraine around 830, raided their way across the Carpathians as far as Bavaria, where they were stopped in 956, then established themselves permanently in Hungary in the 10th century and founding the Kingdom of Hungary in 1001.
    early_middle_bronze_europePrior to 4000 BCE, there seemed to be no trace of haplogroup R1b-L23 (and subclades) in Europe outside of the Pontic-Caspian Steppe. The R1b branch of the Indo-Europeans is linked to the expansion to the Carpathians and Balkans (Usatovo-Coţofeni, Ezero, Otomani cultures), then the expansion to central Europe, spreading along the pre-existing Bell Beaker trade networks as far west as Britain and Ireland.
    The same is true for haplogroup R1a. The R1a-M417 branch probably originated in the Yamna culture, and ancient DNA tests confirmed that it was propagated mostly through the Corded Ware culture. Nowadays over half of modern European men now carry a Y chromosome descending from the R1a or R1b variety found in the Steppe during the Early Bronze Age, R1b being predominant in Western Europe, while R1a is more common in Central and Eastern Europe. Another paternal lineage found in the Yamna culture that seem to have spread with the Indo-European migrations is I2a2a-L701. Haplogroup I2 was the main lineage of Mesolithic Europeans and was found throughout the continent. I2a2a-L701 appears to be a branch found in Mesolithic Ukraine and southern Russia that became part of the Yamna culture. It is likely that some paternal lineages of the Neolithic cultures adjacent to the Pontic Steppe were partly absorbed by the Steppe invaders and propagated with them to the rest of Europe. That could have been the case of the Cucuteni-Trypillian culture, located around modern Moldova and western Ukraine, which was adjacent to the Yamna culture in 3500 BCE The last presumably R1b people to leave the Steppe were the Cimmerians. The Sarmatians who expelled them predominantly belonged to R1a like other Iranian tribes. All subsequent migrations from the Steppe would have brought primarily haplogroup R1a to the Balkans and central Europe. South-East Europe now has the highest R1a diversity due to the numerous Eurasian tribes who settled there dor nearly two millennia, between 800 BCE and 1000 CE. The Avars, Bulgars, Magyars, Khazars would also have brought mostly R1a lineages, probably with some other typical Iranian (G2a, J2a, R1b-Z2103), Turkic (C2a, Q1a) and even Uralic lineages (N1c). 

late_bronze_age_europe1200 BCE was a turning point in European and Near-Eastern history. In Central Europe, the Urnfield culture evolved into the Hallstatt culture, traditionally associated with the classical Celtic civilization, which was to have a crucial influence on the development of ancient Rome. In the Pontic Steppe, the Srubna culture make way to the Cimmerians. The Iron-age Colchian culture (1200-600 BCE) starts in the North Caucasus region. Its further expansion to the south of the Caucasus correspond to the first historical mentions of the Proto-Armenian branch of Indo-European languages (circa 1200 BCE). In the central Levant the Phoenicians start establishing themselves as significant maritime powers and building their commercial empire around the southern Mediterranean. But the most important event of the period was incontestably the destruction of the Near-Eastern civilizations, possibly by the Sea Peoples. The great catastrophe that ravaged the whole Eastern Mediterranean from Greece to Egypt circa 1200 BCE is a subject that remains controversial. The identity of the Sea Peoples has been the object of numerous speculations but it can be associated with the Halstatt expansion. What is certain is that all the palace-based societies in the Near-East were abruptly brought to an end by tremendous acts of destruction, pillage and razing of cities. The most common explanation is that the region was invaded by technologically advanced warriors from the north. They could have been either Indo-Europeans descended from the Steppe via the Balkans, or Caucasian people (G2a, J1, J2a, T1a) linked with the expansion of the earlier Kura-Araxes culture to eastern Anatolia and the Levant. The Hittite capital Hattusa was destroyed in 1200 BCE, and by 1160 BCE the empire had collapsed, probably under the pressure of the Phrygians and the Armenians coming from the Balkans. The Mycenaean cities were ravaged and abandoned throughout the 12th century BCE, leading to the eventual collapse of Mycenaean civilization by 1100 BCE. The kingdom of Ugarit in Syria was annihilated and its capital never resettled. Other cities in the Levant, Cyprus and Crete were burned and left abandoned for many generations. The Egyptians had to repel assaults from the Philistines from the East and the Libyans from the West – two tribes of supposed Indo-European origin. The Lybians were accompanied by mercenaries from northern lands (the Ekwesh, Teresh, Lukka, Sherden and Shekelesh), whose origin is uncertain, but has been placed in Anatolia, Greece and/or southern Italy.
The devastation of Greece followed the legendary Trojan War (1194-1187 BCE). It has been postulated that the Dorians, an Indo-European people from the Balkans (probably coming from modern Bulgaria or Macedonia), invaded a weakened Mycenaean Greece after the Trojan War, and finally settled in Greece as one of the three major ethnic groups. The Dorian regions of classical Greece, where Doric dialects were spoken, were essentially the southern and eastern Peloponnese, Crete and Rhodes, which is also the part of Greece with the highest percentage of R1b-Z2103. Another hypothesis is that the migration of the Illyrians from north-east Europe to the Balkans displaced previous Indo-European tribes, namely the Dorians to Greece, the Phrygians to north-western Anatolia and the Libu to Libya (after a failed attempt to conquer the Nile Delta in Egypt). The Philistines, perhaps displaced from Anatolia, finally settled in Palestine around 1200 BCE, unable to enter Egypt.

bronzeen.wikipedia.org/Celts_in_Transylvania : The appearance of Celts in Transylvania can be traced to the later La Tène period (c. 4th century BC).[1] Excavation of the great La Tène necropolis at ApahidaCluj County, by S. Kovacs at the turn of the 20th century revealed the first evidence of Celtic culture in Romania. The 3rd–2nd century BC site is remarkable for its cremation burials and chiefly wheel-made funeral vessels. The Celts exercised politico-military rule over Transylvania between the 4th and 2nd century BC and brought with them a more advanced iron-working technology.  Large areas of ancient Dacia, which were populated early in the First Iron Age by Thracian people, were affected by a massive migration of Iranian Scythians moving east to west during the first half of the first millennium BC. They were followed by a second equally large wave of Celts migrating west to east.[4] Celts arrived in northwestern Transylvania in around 400–350 BC as part of their great migration eastwards.[5] When Celtic warriors first penetrated these territories, the group seem to have merged with the domestic population of early Dacians and assimilated many Hallstatt cultural traditions. Celtic vestiges are found concentrated in the Transylvanian plateau and plain, as well as the upper Someş basin, whereas the surrounding valleys of Haţeg, HunedoaraFăgăraşBârsa, Sf. Gheorghe and Ciuc have neither necropoleis nor settlements but only tombs or isolated items.[8] This indicates that Celts occupied the territory between Mureş and Someş, west of the Apuseni Mountains, and the plains and plateau in the intra-Carpathian space along with the valley in the upper basin of Someş. In Transylvania, the Celts shifted from inhumation to cremation, either through natural progression or because of Dacian influence. Expansion of Celtic groups in the area may be related to their invasion of the Balkans around 335 BC, when a massive colonization of the Tisa plain and the Transylvanian Plateau occurred following the death of Lysimachus. However, the eastward movement of the Celts into Transylvania used a different route from the one taken by the hordes that attacked the Balkans. (Meses Gate Route). Celts did not occupy all intra-Carpathian areas of Transylvania, stopping short of the Maramureş Depression for instance, where excavations have uncovered Dacian fortifications from the 4th and 3rd centuries BC.[18]
During the first half of the 2nd century BC, Pompeius Trogus writes in his Historiae Philippicae of a Dacian king, Oroles, who fought against Celtic incursions.[20] Oroles is recorded as resisting the intrusion of the Bastarnae, a people now generally considered to be of Germanic origin but who were in fact Celto-Germanic and, according to Livy, spoke a Celtic language.[21] The Bastarnae moved from Silesia into what is now central and northern Moldavia.[21] Pompeius Trogus along with Justin also record the rise in Dacian authority prior to 168 BC under the leadership of King RubobostesAround 150 BC, La Tène material disappears from the area. This is concurrent with ancient writings, which mention the rise of Dacian authority. This ended Celtic domination and it is possible that the Celts were forced out of Dacia. On the other hand, some scholars have posited that the Transylvanian Celts remained but merged with the local culture and thereafter ceased to be distinctive.[1][19] The boundary between the Celts and Dacians near the River Tisa is depicted in 2nd century BC pottery found at Pecica in Arad County, a prosperous trading center at the confluence of the two peoples.[24]
A classic period of Geto-Dacian La Tène culture began in the 1st century BC centered around the city of Sarmizegetusa Regia in south-western Transylvania.[25] Dacian king Burebista defeated the Celtic Boii and Taurisci tribes between 60–59 BC. Relations between the Dacians and the Celts continued in the period 1st century BC-1st century AD. During Burebista’s time, the Dacians became closer to the remaining Celtic populations than they had been when the Celts ruled Transylvania. Evidence from the earlier period shows Celtic burials and settlements with only occasional Dacian elements, while Dacian settlements with Celtic finds are infrequent. This situation reversed after Burebista’s conquest when a distinctive hybrid Celtic-Dacian culture emerged on the Hungarian plain and in the Slovakian regions.[28] Most of the Celts were absorbed into the Geto-Dacian population and contributed to Dacian cultural development. These Celtic tribes, who were skilled in iron exploitation and processing, also introduced the potter’s wheel to the area, thereby contributing to acceleration of the development of Dacia.[20] By this time, prosperous Celtic communities had spread over the whole territory of modern Romania.[21]5_dealurile_ciceului_podisul_somesan.jpgToată culmea aceasta a Ciceului e plină de trecut, începând de pe terasă, unde este o aşezare fortificată din secolul al X-lea î.Hr. — una dintre cele mai mari, are 35 hectare. Apoi este nivelul de locuire începând cu mileniul al III-lea î.Hr., deci un neolitic târziu. Apoi în epoca bronzului e o aşezare din anul 816 î.Hr. foarte bogată, impresionantă prin numărul mare de artefacte.
Urmează locuirea dacică. Săpăturile aici au început în 1977, cu o întrerupere în anii ’90 pentru că nu mai era forţă de muncă. Sursa de câştig şi prezenţa unei comunităţi atât de mari e determinată de prezenţa acestei roci, riodacit, o rocă foarte dură din care se confecţionează pietre de moartă, pietre de râşniţă”, explică Gaiu.
Pentru Corneliu Gaiu, Cetatea Ciceului este cea mai importantă aşezare dacică din regiune. O aşezare situată la limita Imperiului Roman, în care au fost găsite monede romane datând dinainte de ocuparea Daciei, dar şi ateliere de turnare a bronzului.
”Pe aici trecea graniţa imperiului roman. Limesul roman e pe această culme, în extremitatea de vest a hotarului este un turn roman cercetat în anii trecuţi, era punctul care făcea legătura între castrul de la Căşei, în Someşul unit, şi cel de la Ilişua”, spune Corneliu Gaiu.

Prima atestare documentară a Huedinului este din anul 1332, fiind pomenit sub numele de sacerdos de villa Hunad, Hunok[7]. Dată fiind poziționarea sa, localitatea se transformă treptat într-un centru comercial pe vechiul drum al sării dintre Depresiunea Transilvaniei și Câmpia de Vest.
Drumul Sării – Drumul Țării (Exploatarea și circulația sării în Bazinul Someșan din mileniul al II-lea î. Hr. până în secolul al XVIII-lea) Autori: Constantin Albinetz (MMD), Ioan Bejinariu (MJIA Zalău), Diana Iegar (MNIT Cluj Napoca), Valerii Kavruk (MNCR), Liviu Marta (MJSM – comisar de expoziție), Radu Zăgreanu (CMBN). Pentru vremurile preistorice rutele de-a lungul cărora se transporta sarea sunt greu de precizat, însă cu siguranță coincid în mare parte cu cele din Evul Mediu când sunt atestate documentar și temeinic descrise. Ele urmează căile naturale și se înscriu în general pe văile unor cursuri de apă, confluențe cu alte văi, trecători și defilee pentru a atinge valea altor râuri. În zona spațiului intracarpatic, începând din evul mediu, se conturează două mari centre de exploatare și de distribuție a sării: unul este Transilvania, mai exact zona sa centrală – cu cele mai importante puncte la Dej, Turda, Ocna Mureș, Ocna Sibiului etc., iar cel de al doilea este Maramureșul, cu salinele sale care urmează în mare cursul râului Tisa.
Din etapa timpurie și mijlocie a epocii bronzului (între 2300 și 1550 a. Chr), în zona văilor Crasnei, Barcăului și Ierului se remarcă un șir de peste 20 de fortificații de tip tell, o desitate ne mai întâlnită în nici o zonă din spațiul carpatic. Sarea era dusă pe uscat de la Jibou prin Porțile Meseșene, traversa zona de sud a judeţului Satu Mare, pe ruta Șimleul Silvaniei – Supur – Tăşnad –Sălacea – Debreţin – Szolnok.

Poarta Meseşului reprezintă cea mai largă şi cea mai accesibilă trecătoare dintre bazinul superioar al Tisei şi Transilvania, cu roluri semnificative din punct de vedere strategic şi de influenţare a geografiei umane a spaţiului românesc carpatic în timpul Antichităţii şi Evului Mediu. Ea reprezintă locaţia legendară pe unde au pătruns în spaţiul transilvănean maghiarii şi în acelaşi timp limita vestică a fostului voievodat al lui Gelu. Este o trecătoarea de vale ce face legătura între depresiunile Silvaniei şi depresiunile Agrij şi Almaş. Ea se individualizează în mod particular prin gradul de accesibilitate (este foarte scurtă şi relativ largă), în raport cu celelalte zone de trecere din nord-vestul Transilvaniei: pe valea Crişului Repede (o trecătoare lungă şi îngustă în zona culoarului Gilău – Bologa – Ciucea), pe valea Ragului în zona Stârciu – Buciumi şi pe valea Someşului. În vestul Transilvaniei, doar valea Mureşului mai oferă un astfel de acces facil, spre interiorul ţinutului. Există în mod particular un element care favorizează folosirea Porţii Meseşului, anume prezenţa la mică distanţă de Valea Ortelecului (spre care accesul se face foarte uşor), a văii Zalăului. Aceasta trecere largă, rectilinie şi cu lipsa unor căderi de nivel, se continuă cu valea Crasnei. Împreună realizează un culoar accesibil de vale dinspre Câmpia Panonică, ce a constituit principala arteră de circulaţie din preistorie până în centrul Transilvaniei. Fără a mai fi necesară urcarea unor înălţimi, calea a devansat intrarea pe văile Crişului, Barcăului sau Someşului. In Evul Mediu sarea exploatată din Transilvania aproviziona regiuni întinse din Europa centrală şi sudestică: Moravia, Cehia, Ungaria, Polonia, Austria, Slovacia şi chiar si zone din Balcani.


Oportunitatea de a tranzita şi tranzacţiona resursele minerale din Carpaţi, bogăţia resurselor alimentare din regiune, au asigurat un profil dinamic, întreprinzător
pentru zonele de câmpie de la poalele Carpaților Apuseni, zone situate în partea de vest a României și în partea de est a Ungariei. Prin acest profil pot fi explicate câteva enigme ale istoriei continentale și regionale: o densitate nemaintâlnită în nicio regiune a
fortificațiilor preistorice, antice și medievale (eneolitic, bronz mijlociu, bronz târziu și fier timpuriu, perioadă dacică clasică, medievală timpurie ), prezența în regiune a celor mai mari așezări fortificate de pe continent, descoperirea celor mai mari și numeroase
tezaure de aur preistorice, funcționarea unor ateliere meșteșugărești cu o producție continentală (Șimleu Silvaniei, Porolissum, Medieșu Aurit), prezența unor coridoare în care se concentrează ofrandele metalice preistorice, descoperirile de aur și argint, care continuă să fie într-un număr neobișnuit de mare, din preistorie până în zorii epocii moderne.
crasnaEstul Bazinului Carpatic a fost privilegiat din punctual de vedere al resurselor de sare, grație surselor importante de sare din Transilvania. Chiar și aici însă anumite zone sunt lipsite de zăcăminte de sare. Este vorba mai ales de Câmpia Tisei, Crișana, Banatul,
regiuni care în mod paradoxal, așa cum o dovedesc cercetările arheologice au fost intens locuite încă din neolitic. Numeroasele așezări de tip tell din neolitic și epoca bronzului și marile așezări fortificate din perioada târzie a bronzului dovedesc comunități prospere, cu o economie de subzistență bazată într-o măsură importantă pe creșterea animalelor. Toate aceste comunități trebuie să-și asigurat necesarul de sare din sursele transilvănene.
Cu circa o jumătate de secol în urmă, cercetătorul clujean M. Rusu vorbea despre o potențială relație între sursele de sare din Transilvania și numeroasele, și am putea spune, unele dintre cele mai mari depozite de bronzuri din Europa care apar în zona acestor surse. Concentrări importante de depozite de bronzuri apar însă nu doar în zona exploatărilor saline, ci și pe firul unor văi ce pornesc din zona acestor exploatări, constituind în epoca bronzului și ulterior, veritabile artere ale traficului acestei resurse îndeosebi către vest. Bunăoară, de pe cursul Someșului și mai ales din așa-numitul „Coridor someșan” cuprins între Dej și Jibou se cunosc peste 20 depozite de bronzuri și alte piese descoperite izolat, toate datând mai ales din a doua jumătate a mil. II – începutul mil. I î. Hrs.
magura cehei„Măgura Șimleului” domină prin masivitatea sa (alt. max. 597 m) trecătoarea croită de râul Crasna în roca cristalină a masivului. Loc obligatoriu de trecere pe valea Crasnei, zona Șimleului este în egală măsură un punct de tranzit pentru un traseu care urma cursul Barcăului spre vest. Dacă inițial zona locuită (nu este clar dacă era și fortificată) poate fi estimată la 8-10 ha, începând din jurul anului 1000 î. Hrs. așezarea din acest punct se extinde foarte mult (cca. 30-35 ha) și este fortificată cu un sistem grandios de palisade din lemn și pământ și șanțuri de apărare. Doar din zona acestei trecători se cunosc 13 tezaure de argint, ceea ce înseamnă zona cu cea mai mare densitate de tezaure de pe tot teritoriul locuit de daci. Cu siguranță o parte a acestei bogății importante provenea din tranzitul sării pe această rută. Masivul Măgura Şimleului domină zona nord-vestică a Depresiunii Şimleului, iar oraşul Şimleu Silvaniei se întinde la poalele Măgurii, spre sud, pe malul râului Crasna. Toponimul Cetate desemnează un muncel la 500m sud de cota maximă a Măgurii (597m). Cunoscut şi sub denumirea maghiară de Várhegy(rom. Dealul Cetăţii) se presupune că ar fi fost antica localitate Dacidava (Dokidava, Docidava) menţionată de geograful Ptolemeu în sec. II d.Chr. Foarte probabil în epoca bronzului (cultura Wietenberg) a existat o reşedinţă aristocratică fortificată, dar nivelările ulterioare, dacice şi medievale, au distrus aproape toate complexele aparţinând acestei perioade. În cercetările noastre au fost descoperite materiale ceramice fragmentare, unelte şi ustensile din piatră şi lut ars.
simleu-silvaniei-centru-turistic, cniptsimleu.ro/strand-terman-broscarie
02Depresiunea Şimleului – Cercurile albe reprezintă fortificaţii dacice.Dacidava - reconstituire 3D ipotetica v1
Călătorie 3D prin istorie. Muzeul care îşi invită vizitatorii la o plimbare virtuală pe străzile oraşului roman Porolissum. Pentru ca lumea să înţeleagă mai bine cum arăta oraşul în secolul III al erei noastre, istoricii de la Muzeul Jude­ţean din Zalău au creat o spec­ta­culoasă apli­caţie pe cal­cu­lator. Îţi pui ochelarii de rea­litate vir­tuală şi te simţi ca un per­sonaj din­tr-un documentar despre Roma sau Pom­pei. Te tre­zeşti, brusc, pe stra­da prin­cipală din ve­chiul Po­ro­lissum, clă­diri înalte, cu etaj, în culori ce-ţi iau ochii, stră­juiesc dru­mul pe care calci. Uşile ca­selor mai-ma­rilor oraşului ţi se deschid ca unui oas­pete de seamă, eşti in­vitat să te desfeţi cu lu­xul orbitor al antichi­tăţii romane. Poţi intra prin camerele de pe­tre­cere, poţi arunca un ochi în superbele băi pu­blice, treci prin saloanele uriaşe încălzite prin podea, urci în dormi­toarele de la etaj, admiri fres­cele impre­sionante de pe holurile largi şi statuile impozante care apar la tot pasul prin oraş. La “capătul lumii”, în avan­postul cel mai îndepărtat din calea lumii bar­bare, ro­manii au ridicat, la Po­ro­lissum, o biju­terie de oraş. In­tegral restaurată, “Porta prae­toria”, princi­pala poartă de in­trare în oraşul de pe dealul Po­met, e un indiciu cât se poa­te de limpede des­pre anver­gu­ra Poro­lissu­mului. “Din ul­ti­mele infor­maţii pe care le avem, se pare că poarta roma­nă fu­sese chiar mai mare decât ne-am ima­ginat-o noi, mai mult ca si­gur avea încă un etaj”.

Revista As : Din Porolissum vezi, în toată splendoarea lor, Munţii Meseşului, Plo­pişul, Măgura Şimleului şi dealurile Săla­jului, şi vezi cum toate strâng, ca într-un căuş de palmă, Depresiunea Şimleului.  Locul unde se termina lumea romană este acum unul dintre cele două puncte din România – alături de Tâmpa – notate de Ghidul Verde Michelin cu o panoramă de trei stele. “Stăm chiar pe «limes»-ul roman, pe vechea graniţă. Până aici se întindea marele Imperiu, de aici încolo, înspre nord, erau dacii li­beri şi seminţiile barbare din jurul lor”, spune Ho­rea Pop. Un zid impresio­nant, menit să-i descura­jeze pe barbari, traversa Munţii Meseşului, după cucerirea Daciei de către romani. În unele zone, arheologii au găsit bucăţi de zid lungi şi de câte 7-8 kilometri, întrerupte doar de obsta­colele naturale, imposibil de trecut, de eventualele atacuri din exte­rior! Numai în Marea Britanie, la Zidul lui Ha­drian, găseşti ceva la fel de spec­taculos. Dar nu doar zidul de graniţă impresiona la Porolissum. “De aco­lo, de sus, din vârf de munte, de unde-i apa mai rece şi mai bună, de acolo por­neau – nu unul, ci două ape­ducte, care apro­vizionau oraşul ro­man. Jos, în locul în care valea dintre dea­luri ajunge la adâncimea cea mai mare, ape­duc­tele aveau o înăl­ţi­me de 40 de metri!”.
Nicăieri, în vechea Dacie, nu găseşti o mai mare densitate de tezaure ca în munţii Sălajului! 23 de tezaure de argint, o zecime din câte s-au găsit în toată ţara!, 3.000 de monede şi zeci şi zeci de alte obiecte – brăţări, lanţuri, tor­qes-uri, fibule sau inele, pan­dan­tive sau coliere – toate într-un areal foarte restrâns, în jurul Măgurii Şimleului, şi într-o zonă foarte săracă în resurse chiar şi în ziua de azi! “Când au venit aici, pe vremea lui Traian, ro­ma­nii au găsit în jurul Munţilor Meseşului cea mai evoluată so­cietate din toată lumea barbară.
În perioada de înflorire a re­ga­tului dac, toate popula­ţiile din jur le sunt infe­rioare dacilor, e limpede asta, după toate desco­peri­rile din ulti­ma vreme. Metal cât s-a găsit în Da­cia nu s-a descoperit în toată Europa bar­bară la un loc! Dacii au dus şi metalurgia, şi orfevre­ria, la un alt nivel. Şi la sarmaţi, şi la germanici, găseşti marfă de slabă factură, pe când la daci, un sfert din ceramică e făcută la roată! Ceramică splendidă, e­xem­­plare superbe, meşteşug de vârf! Am lucrat cu colegi unguri şi sunt şi ei de acord că sarmaţii au luat de la daci şi tehnologia fierului, şi tehnologia ceramicii la roată. Am săpat şi aşezări de germanici şi, dacă scoţi cera­mica din contextul istoric, zici că te întorci în timp în epoca bron­zului, nu mai eşti în secolul II după Hristos! E o dis­crepanţă mare între daci şi celelalte popu­laţii din jur”, spune Horea Pop. “La cetatea dacică de la Şimleul Silvaniei, am găsit un important atelier de fierărie. Iar acolo, în ulti­ma zi de săpături – că aşa se întâmplă de fiecare da­tă! – când răzuiam po­dea­ua atelierului, dintr-una din gropiţe au ieşit trei bănuţi. Până la urmă, am dat peste 54 de bănuţi de argint, pe care dacii îi foloseau ca materie primă pentru turnarea altor mo­nede. Numai acolo, pe Măgura Şimleului, pe un deal mic şi amă­rât, s-au găsit trei tezaure!”. Cât de vie trebuie să fi fost lumea dacică din jurul Măgurilor de la Şimleu şi de la Moi­grad, ce vier­muială de meşteşu­gari şi negus­tori, te miri de pe unde, ce comerţ înfloritor tre­buie să fi fost la gura de intrare în inima Transil­vaniei, ca să facă din Sălajul de azi o veritabilă “mină” de argint antic…
“Peste tot pe aici, în jur, cât vezi cu ochii, era puzderie de fortificaţii dacice!”, mă trezeşte Horea Pop din reverie. Stăm sus, pe treptele amfi­teatrului roman şi avem în faţă toată panorama vechii Dacii. Cele mai importante “porţi” de intrare în de­presiune, aflate toate pe văile unor cursuri de apă, au fost blocate de daci, prin ridicarea unor fortificaţii militare: la Marca, la Stârciu, la Mir­şid, la Şiraleu, la Bădăcin, pe Dealul Hempului, la Giurtelecul Şimleului, pe Coasta lui Damian, la Subcetate. Un sistem defensiv foar­te bine pus la punct, bazat pe nu mai puţin de 11 fortificaţii, semn că De­presiunea Şimleului era centrul unei uniuni tribale, care îşi avea nucleul în complexul de fortificaţii şi locuiri de pe Măgura Şimleului.
brebiCe rost avea tot acest sistem de fortificaţii?, s-au întrebat istoricii. Şi de unde toate bogăţiile găsite într-un areal atât de sărac în re­surse? Şi, mai apoi, de ce atât de mulţi soldaţi romani în zonă, la Po­rolissum? Cu mult înainte ca roma­nii să înfiinţeze o vamă pe “limes”, fortificaţiile da­cice de pe dealurile Sălajului au avut, pe lângă rolul militar, şi pe cel de vamă. Nu întâmplător, dacii şi-au făcut o davă chiar aici, pe principala rută de acces nord-vestică spre şi dinspre Transilvania, o cale de comunicaţie frecventată de ne­gustorii care duceau sau aduceau pro­duse în Dacia. Iar cel mai preţios dintre aceste produse nu era nici aurul, nici argintul dacic, cum s-ar putea crede, ci sarea de la minele de lângă Potaissa (Turda) şi Napoca (Cluj), spun specia­liştii în istorie antică. Sarea a fost ade­văratul “aur alb” al dacilor. Sarea în­sem­na, până acum 100 de ani, conser­vantul universal: brânza se strica, car­nea se strica, vite nu puteai creşte fără sare, iar sare, în afara zonei Clujului, nu se mai gă­sea în regiune până în Aus­tria… Atât de importantă era sarea, că Burebista a fost nevoit să lupte până dincolo de graniţele sale, pentru a-i pune la punct pe cei care o râvneau! La rândul lor, nu bine se înstăpânesc peste Ardeal, că romanii se trezesc şi ei atacaţi de barbarii care voiau controlul minelor de sare din jurul Clujului şi Turzii. Aşa se explică, în final, şi numărul uriaş de trupe romane aflate în zonă, căci şi vechiul Porolisso, şi noul Porolissum, asigurau drumul sării către Câmpia Panoniei şi către lumea barbară din nordul continentului. Chiar şi după cucerirea romană, dacii continuă să aibă un rol esenţial pe “drumul sării”. Romanii le treceau sarea peste zidul de la Porolissum dacilor liberi, iar ei o duceau, peste munţii pe care îi stăpâneau de când lumea, până hăt, departe, în centrul Eu­ropei, dincolo de pusta panonică…poro 2Amfiteatrul


Posted in 2019, Dacia, ethnogenesis, Etnogeneza Rumânilor, Getae,Getes,Geti, Old Europe, Romania, Transylvania, Uncategorized | Tagged , , , , , , , , | Leave a comment


 – indo-european.eu/maps/neolithiceneoliticvucedolyamnaebronzembronzelbronzei1lbronzei2a2middle age migrcelts_in_iii_century_bcdacia-burebitacesare_prima_gallia_58_a.c._jpgRoman Pannonia 9BC-V century AD – 400 years of Roman stability.
The Iazyges 0-400AD take control (from Dacians) of  Panon basin East of Danube.
The Hun coalition 400-453AD has the center in Pannonia, the Gepid king sits at the right of Attila. After the death of Attila the Gepids are the first to brake free.
The Gepid Kingdon 454-522AD about same area as Iazyg territories before the Huns.
europe_and_the_near_east_at_476_adAvar Khaganate 567-665ADeurope_around_650Slav/Bulgars in 679 occupy the Eastern part of the Avar Kindgom.
The Franks between 791-892AD conquer the Western remains of the Avar Kingdom.
balkans850The Hungarian conquest of the Carpathian Basin. Prelude (892–c. 895), First phase (c. 895–899), Second phase (900–902), Consolidation (902–907).
The Roman Empire conquered the territory west of the Danube between 35 and 9 BC. From 9 BC to the end of the 4th century, Pannonia was part of the Roman Empire. After Hunnish rule, the Germanic OstrogothsLombards, and Gepids, and the Avar Khaganate, had a presence in the Carpathian Basin.[54] During the Migrations Period parts of Pannonia was ceded to the Huns in 433 by Flavius Aetius. After the collapse of the Hunnic empire in 454, large numbers of Ostrogoths were settled by Marcian in the province as foederati. The Eastern Roman Empire controlled it for a time in the 6th century, and a Byzantine province of Pannonia with its capital at Sirmium was temporarily restored, but it included only a small southeastern part of historical Pannonia. Afterwards, it was again invaded by the Avars in the 560s, the Slavs, who first settled c. 480s but became independent only from the 7th century, and the Franks, who named a frontier march the March of Pannonia in the late 8th century. The term Pannonia was also used for a Slavic duchy that was vassal to the Franks. Between the 5th and the 10th centuries, the romanized population of Pannonia developed the Romance Pannonian language, mainly around Lake Balaton in present-day western Hungary, where there was the keszthely culture. This language and the related culture became extinct with the arrival of the Magyars.
The Iazyges were an ancient Sarmatian tribe that traveled westward in c. 200 BC from Central Asia to the steppes of what is now Ukraine. In c. 44 BC, they moved into the area between the Danube and Tisza rivers, near the Dacian steppe, where they adopted a semi-sedentary lifestyle. In the two Dacian Wars the Iazyges fought against the Dacians, helping Rome to subjugate the Dacians. Is the Marcomannic War that occurred between 169 and 175, the Iazyges fought against Rome but were defeated by Marcus Aurelius, but Rome never conquered Panonia. The area of plains between the Danube and Tisza rivers that was controlled by the Iazyges was similar in size to Italy and about 1,600 km long.[65][66] The terrain was largely swampland dotted with a few small hills that was devoid of any mineable metals or minerals. This lack of resources and the problems the Romans would face trying to occupy it may explain why the Romans never annexed it as a province but left it as a client-kingdom.[46][47]Records of eight Iazygian towns have been documented; these are Uscenum, Bormanum, Abinta, Trissum, Parca, Candanum, Pessium and Partiscum.[58] There was also a settlement on Gellért Hill.[59] Their capital was at Partiscum, the site of which roughly corresponds with that of Kecskemét, a city in modern-day Hungary.[60][61] It is believed that a Roman road may have traversed the Iazyges’ territory for about 200 miles (320 km),[62] connecting Aquincum to Porolissum, and passing near the site of modern-day Albertirsa.[63] This road then went on to connect with the Black Sea city states.[64]
roman_provinces_in_a_1867_school_atlasTheir language was a dialect of Old Iranian, which was very different from most of the other Sarmatian dialects of Old Iranian.[11] When an Iazyx became too old to fight in battle, they were killed by their sons[12][13] or, according to Roman geographer Pomponius Mela, threw themselves from a rock.[14] The graves made by the Iazyges were often rectangular or circular,[24] although some were ovoid, hexagonal, or even octagonal.[23] They were flat and were grouped like burials in modern cemeteries.[25] Most of the graves’ access openings face south, southeast, or southwest. Their brooches and arm-rings were of the La Tène type, showing the Dacians had a distinct influence on the Iazyges.[25] After their migration to the Tisza plain, the Iazyges were in serious poverty.[26] Later tombs showed an increase in material wealth; tombs of the 2nd to early 4th century had weapons in them 86% of the time and armor in them 5% of the time.[27] Iazygian tombs along the Roman border show a strong Roman influence.[28]
The Iazyges were cattle breeders; they required salt to preserve their meat[30] but there were no salt mines within their territory.[31] According to Cassius Dio, the Iazyges received grain from the Romans.[32]
The Iazyges wore heavy armor, such as Sugarloaf helms and scale armor made of iron, bronze, horn, or horse hoof, which was sown onto a leather gown so the scales would partially overlap.[35][36][37][38] They used long, two-handed lances called Contus; they wielded these from horses, which they barded.[b][40] Their military was exclusively cavalry.[41] They are believed to have used saddle blankets on their horses.[42] Although it was originally Gaulic, it is believed the Iazyges used the Carnyx, a trumpet-like wind instrument.[43]
In the 3rd century BC the Iazyges lived in modern-day south-eastern Ukraine along the northern shores of the Sea of Azov,  sometime before 179 BC, the Iazyges began to migrate westward to the steppe near the Lower Dniester. In 44 BC King Burebista of Dacia died and his kingdom began to collapse. After this, the Iazyges began to take possession of the Pannonian Basin. In 20 AD the Iazyges moved westward along the Carpathians into the Pannonian Steppe, and settled in the steppes between the Danube and the Tisza river, taking absolute control of the territory from the Dacians.[73]
In 89 AD, however, Domitian invaded the Iazyges along with the Quadi and Marcomanni. Few details of this war are known but it is recorded that the Romans were defeated. In May 92 AD, the Iazyges annihilated the Roman Legio XXI Rapax in battle. In 106 AD, Trajan again invaded Dacia, with 11 legions, and, again with the assistance of the Iazyges – [111][6]who were the only barbarian tribe that aided the Romans in this war – [e][116] and the only barbarian tribe in the Danube region which did not ally with Dacia.[116]The Iazyges were the only tribe to aid Rome in both Dacian Wars,[6][117] pushed rapidly into Dacia. In 113 AD Trajan annexed Dacia as a new Roman province, the first Roman province to the east of the Danube. Trajan, however, did not incorporate the steppe between the Tisza river and the Transylvanian mountains into the province of Dacia but left it for the Iazyges.[118]
During and after the Marcomannic Wars, the Iazyges had many wars with the Romans, in 358, the Iazyges were againat war with Rome.[171] In 375, Emperor Valentinian had a stroke in Brigetio while meeting with envoys from the Iazyges.[k][173] After that historic accounts become much more diffuse and the Iazyges generally cease to be mentioned as a tribe.iazyges-enThe Huns. The Huns’ arrival is associated with the migration westward of a Scythian people, the Alans.[1] By 370 AD, the Huns had arrived on the Volga, and by 430 the Huns had established a vast, if short-lived, dominion in Europe, conquering the Goths and many other Germanic peoples living outside of Roman borders, and causing many others to flee into Roman territory. gutthiudaSince Joseph de Guignes in the 18th century, modern historians have associated the Huns who appeared on the borders of Europe in the 4th century AD with the Xiongnu who had invaded China from the territory of present-day Mongolia between the 3rd century BC and the 2nd century AD.[2] Due to the devastating defeat by the Chinese Han dynasty, the northern branch of the Xiongnu had retreated north-westward; their descendants may have migrated through Eurasia and consequently they may have some degree of cultural and genetic continuity with the Huns.[18] Scholars also discussed the relationship between the Xungnu, the Huns, and a number of people in central Asia were also known as or came to be identified with the name “Hun” or “Iranian Huns“, the Chionites, the Kidarites, and the Hephthalites (or White Huns) being the most prominent.[19] Walter Pohl cautions that none of the great confederations of steppe warriors was ethnically homogenous. Archaeological finds have failed to prove that the Huns had any “Mongoloid” features at all,[53] and some scholars have argued that the Huns were predominantly Caucasian.[54] Kim notes that by the Battle of Chalons (451), “the vast majority” of Attila’s entourage and troops appears to have been European.[55]
ad_400westernhunempireThe Romans became aware of the Huns when the latter’s invasion of the Pontic steppes forced thousands of Goths to move to the Lower Danube to seek refuge in the Roman Empire in 376.[56] The Huns conquered the Alans, most of the Greuthungi or Western Goths, and then most of the Thervingi or Eastern Goths, with many fleeing into the Roman Empire.[57] In 395 the Huns began their first large-scale attack on the Eastern Roman Empire.[58] Huns attacked in Thrace, overran Armenia, and pillaged Cappadocia. They entered parts of Syria, threatened Antioch, and passed through through the province of Euphratesia.[59] At the same time, the Huns invaded the Sasanian Empire. This invasion was initially successful, coming close to the capital of the empire at Ctesiphon; however, they were defeated badly during the Persian counterattack.[59]
In 440, Attila and Bleda attacked Castra Constantias, a Roman fortress and marketplace on the banks of the Danube, in 447, Attila invaded the Balkans and Thrace, in 451, Attila’s forces entered Gaul. After Attila’s death in 453, the Hunnic Empire faced an internal power struggle between its vassalized Germanic peoples and the Hunnic ruling body.The Gepids were an East Germanic tribe. They were closely related to, or a subdivision of, the Goths. In the 4th century, they were incorporated into the Hunnic Empire. Under their leader Ardaric, the Gepids united with other Germanic tribes and defeated the Huns at the Battle of Nedao in 454. The Gepids then founded a kingdom centered on Sirmium, known as Gepidia,[2] which was defeated by the Lombards a century later. Remnants of the Gepids were conquered by the Avars later in the 6th century.
As the Gepid warriors fought along with the Huns Attila the Hun prized Ardaric, King of the Gepids, and Valamir, King of the Ostrogoths, “above all the other chieftains”,[39] who were subjected to the Huns, in the 440s, according to Jordanes.[37][40] There is no doubt that, in 451, Ardaric already stood ‘at the Lord’s right hand‘. The Gepids’ participation in the Huns’ campaigns against the Roman Empire brought them much booty, contributing to the development of a rich Gepid aristocracy.[37][41] According to Jordanes, the Gepid king, Ardaric, who “became enraged because so many nations were being treated like slaves of the basest condition”,[44] was the first to take up arms against the Huns.[43][45] The decisive battle was fought at the (unidentified) Nedao River in Pannonia in 454 or 455.[46] In the battle, the united army of Gepids, RugiiSarmatians and Suebi routed the Huns and their allies, including the Ostrogoths.[38][47]After the Battle of Nedao, the Hunnic Empire disintegrated and the Gepids became the dominant power in the eastern regions of the Carpathian Basin.[38][40]According to Jordanes, the Gepids “by their own might won for themselves the territory of the Huns and ruled as victors over the extent of all Dacia, demanding of the Roman Empire nothing more than peace and an annual gift”[48] after their victory.[38][49] Emperor Marcian confirmed their status as the allies of the empire and granted them an annual subsidy of 100 pounds of gold.[38][40] The late-5th-century treasures excavated at Apahida and Someșeni show that the Gepid rulers accumulated great wealth in the second half of the century.[45]The Gepids reached the zenith of their power after 537, settling in the rich area around Singidunum (today’s Belgrade). For a short time, the city of Sirmium (present-day Sremska Mitrovica) was the center of the Gepid State and the king Cunimund minted golden coins in it.[57] In 546 the Byzantine Empire allied themselves with the Lombards, and in 552 the Gepids suffered a disastrous defeat from Alboinking of the Lombards, in the Battle of Asfeld, after which Alboin had a drinking cup made from the skull of Cunimund.[58] List of Gepid kings: Fastida, fl. c. 250; Ardaric, fl. c. 454; Giesmus; Gunderit; Thraustila fl. 488; Thrasaric fl. 505; Mundus; Elemund ?-548; Thurisind 548-c. 560; Cunimund, c. 560-567.gepid_kingdom_6th_centuryThe Avars are probably best known for their invasions and destruction in the Avar–Byzantine wars from 568 to 626. According to some scholars the Pannonian Avars originated from a confederation formed in the Aral Sea region, by the Uar, also known as the Var or Warr (who were probably a Uralic people) and the Xūn or Xionites (also known as the Chionitae, Chunni, Hunni, Yun and similar names);[16][17] the Xionites were maybe Iranian or Turkic-speaking or both.[18] A third tribe affiliated previously to the Uar and Xionites, the Hephthalites, had remained in Central and South Asia.
The Avar Khaganate was established in the Pannonian Basin region, in 567. By the time they arrived in the Balkans, the Avars formed a heterogeneous group of about 20,000 horsemen.[11] After the Byzantine Emperor Justinian I (reigned 527–565) bought them off, they pushed northwestwards into Germania. However, Frankish opposition halted the Avars’ expansion in that direction. Seeking rich pastoral lands, the Avars initially demanded land south of the Danube River in present-day Bulgaria, but the Byzantines refused, using their contacts with the Göktürks as a threat against Avar aggression.[12] The Avars turned their attention to the Carpathian Plain and to the natural defenses it afforded.[13] However, the Carpathian basin was then occupied by the Gepids. In 567 the Avars formed an alliance with the Lombards—enemies of the Gepids—and together they destroyed much of the Gepid Kingdom. The Avars then persuaded the Lombards to move into northern Italy, an invasion that marked the last Germanic mass-movement in the Migration Period.pontic_steppe_region_around_650_adBy about 580, the Avar Khagan Bayan I had established supremacy over most of the SlavicBulgar and Germanic tribes living in Pannonia and the Carpathian Basin.[14] When the Byzantine Empire was unable to pay subsidies or hire Avar mercenaries, the Avars raided their Balkan territories. According to Menander, Bayan commanded an army of 10,000 Kutrigur Bulgars and sacked Dalmatia in 568, effectively cutting the Byzantine terrestrial link with North Italy and Western Europe. By 582, the Avars had captured Sirmium, an important fort in Pannonia. When the Byzantines refused to increase the stipend amount as requested by Bayan’s son and successor Bayan II (from 584), the Avars proceeded to capture Singidunum and Viminacium. They suffered setbacks, however, during Maurice’s Balkan campaigns in the 590s. Nevertheless, by 600 the Avars had established a nomadic empire ruling over a multitude of peoples and stretching from modern-day Austria in the west to the Pontic-Caspian steppe in the east.historical_map_of_the_balkans_around_582-612_adIn 626, the siege of Constantinople by a joint Avar-Sassanid force failed. Following this defeat, the political and military power of the Avars declined. Byzantines and Frankish sources documented a war between the Avars and their western Slav clients, the Wends.europe_around_650Khan Kubrat died in 665, Following Khan Kubrat’s death or a few years later in the time of Bezmer, the empire was dissolved into 5 branches. Two of them (led by Batbayan and Kotrag) were subdued by the emerging Khazar Empire, while the fourth one led by Asparukh established the Danube Bulgar Empire and stabilized it by the victory at the battle of Ongal.bulgarians_and_slavs_vi-vii_centuryThe Onogur-Bulgars, led by Khan Asparukh—the father of Khan Tervel—settled permanently along the Danube (c. 679–681), expanding the First Bulgarian Empire from Onogur, Bulgaria. Although the Avar empire had diminished to half its original size, the new Avar-Slav alliance consolidated their rule west from the central parts of the mid-Danubian basin and extended their sphere of influence west to the Viennese BasinThe Khaganate in the Middle and Late periods was a product of cultural symbiosis between Slavic and original Avar elements with a Slavic language as a lingua franca or the most common language. In the 7th century, the Avar Khaganate opened a door for Slavic demographic and linguistic expansion to Adriatic and Aegean regions. In 804, the First Bulgarian Empire conquered the southeastern Avar lands of Transylvania and southeastern Pannonia up to the Middle Danube River, and many Avars became subjects of the Bulgarian Empire. structure_of_the_first_bulgarian_empire_during_the_ix-x_centuryAt the end of the 8th century, the Franks under Charlemagne overthrew the Avar Empire and invaded the Pannonian plains. A series of Frankish campaigns in the 790s, beginning in 791, ended with the conquest of the Avar realm after eight years. By 796, the Avar chieftains had surrendered and accepted Christianity.[26] Pannonia was conquered.[30] According to the Annales Regni Francorum, Avars began to submit to the Franks from 796 onwards. The Franks baptized many Avars and integrated them into the Frankish Empire.[31]
balkans850The Hungarian conquest of the Carpathian Basin. Prelude (892–c. 895), First phase (c. 895–899), Second phase (900–902), Consolidation (902–907). 
Before the arrival of the Hungarians, three early medieval powers, the First Bulgarian EmpireEast Francia and Moravia, had fought each other for control of the Carpathian Basin.   The earliest work is Emperor Leo the Wise‘s Tactics, finished around 904 recounts the Bulgarian-Byzantine war of 894–896, a military conflict directly preceding the Hungarians’ departure from the Pontic steppes. The Continuation of the Chronicle by George the Monk contains the earliest certain[42] reference to the Hungarians.[43] It states that Hungarian warriors intervened in a conflict between the Byzantine Empire and the Bulgarianson the latter’s behalf in the Lower Danube region in 836 or 837.[44] The first known Hungarian raid in Central Europe was recorded in the Annals of St. Bertin.[45] It writes of “enemies, called Hungarians, hitherto unknown”[46]who ravaged King Louis the German‘s realm in 862.[45]
The Hungarians were organized into seven tribes that formed a confederation.[56] The Hungarians adopted the ancient (CelticDacian or Germanic) names of the longest rivers in the Carpathian Basin. Moravia emerged in the 820s[123] under its first known ruler, Mojmir I.[115] His successor, Rastislav, developed Moravia’s military strength. He promoted the proselytizing activities of the Byzantine brothers, Constantine and Methodius in an attempt to seek independence from East Francia.[115][124] Moravia reached its “peak of importance” under Svatopluk I[125] (870–894) who expanded its frontiers in all directions.[126] In addition to East Francia and Moravia, the first Bulgarian Empire was the third power deeply involved in the Carpathian Basin in the 9th century.[134] A joint attack by the Pechenegs and the Bulgarians forced the Hungarians to find new territories.[156]honfoglalasThe Hungarians returned to the Carpathian Basin in 892,[59] to assist Arnulf of East Francia against Svatopluk I of Moravia. Kurszán (Cusala), “king of the Hungarians” stipulated that his people would only fight the Moravians if they received the lands they were to occupy.[161] Accordingly, Aventinus continues, the Hungarians took possession of “both Dacias on this side and beyond” the Tisza east of the rivers Danube and Garam already in 893.[161] The Hungarian chronicles unanimously state that the Székelys had already been present in the Carpathian Basin when the Hungarians moved in.[164] The Annals of Fulda narrates under the year 894 that the Hungarians crossed the Danube into Pannonia where they “killed men and old women outright and carried off the young women alone with them like cattle to satisfy their lusts and reduced the whole” province “to desert”.[165][166] The “Legend of the White Horse” in the Hungarian chronicles preserved the memory of a treaty the Hungarians concluded with Svatopluk I according to pagan customs.[170] The legend narrates that the Hungarians purchased their future homeland in the Carpathian Basin from Svatopluk for a white horse harnessed with gilded saddle and reins.[167]
First phase (c. 895–899)
In 894 the Byzantines approached the Hungarians to hire them to fight the Bulgarians.[179] Byzantine ships transferred Hungarian warriors across the Lower Danube.[179] The Hungarians invaded Bulgaria, forced Tzar Simeon to flee to the fortress of Dristra (now Silistra, Bulgaria) and plundered Preslav.[180] Tzar Simeon sent envoys to the Byzantine Empire to propose a truce and he sent an embassy to the Pechenegs to incite them against the Hungarians.[180] The Pechenegs destroyed the Hungarians’ dwelling places.[179] Those who survived the double attack from Pechenegs and Byzantines, left the Pontic steppes and crossed the Carpathians in search of a new homeland.[179]The route taken across the Carpathians is contested.[191][2] Contemporaneous sources suggest that the invasion followed the 894 Bulgarian-Byzantine war.[190] The next event recorded in connection with the Hungarians is their raid against Italy in 899 and 900.[199] the Doge of VenicePietro Tribuno defeated them at Venice on 29 June 900.[200] They returned from Italy when they learned of the death of Emperor Arnulf at the end of 899. According to Anonymous, the Hungarians fought with Menumorut before conquering Gelou’s Transylvania.[204][205] Subsequently, the Hungarians turned against Salan,[206] the ruler of the central territories, according to this narrative.[207] In contrast with Anonymous, Simon of Kéza writes of the Hungarians’ fight with Svatopluk following their arrival.[2] According to the Illuminated Chronicle, the Hungarians “remained quietly in Erdelw and rested their herds”[208]
Second phase (900–902) The emperor’s death released the Hungarians from their alliance with East Francia.[202] On their way back from Italy they expanded their rule over Pannonia.[214] The Annals of Grado relates that the Hungarians defeated the Moravians after their withdrawal from Italy.[217] Thereafter the Hungarians and the Moravians made an alliance and jointly invaded Bavaria, according to Aventinus.[218] However, the contemporary Annals of Fulda only refers to Hungarians reaching the river Enns.[219] The Hungarians became the masters of the Carpathian Basin by the occupation of Pannonia.[218] The Russian Primary Chronicle is relating how the Hungarians expelled the “Volokhi” or “Volkhi” (who had earlier subjugated the Slavs’ homeland in Pannonia), according to scholars who identify the Volokhi and Volkhi as Franks.[216][222] Other historians associate them either with the Vlachs (Romanians),[223] or with the ancient Romans.[224][222]
summarised_map_of_occurrences_of_hungarian_tribe_names_28according_to_the_settlement_names29Consolidation (902–907) The Life of Saint Naum relates that the Hungarians occupied Moravia, adding that the Moravians who “were not captured by the Hungarians, ran to the Bulgars”. Constantine Porphyrogenitus also connects the fall of Moravia to its occupation by the Hungarians.[20] The Hungarians settled in the lowlands of the Carpathian Basin along the rivers Danube, Tisza and their tributaries,[250] where they could continue their semi-nomadic lifestyle.[251] As an immediate consequence, their arrival “drove a non-Slavic wedge between the West Slavs and South Slavs” (Fine).[183] Fine argues that the Hungarians’ departure from the western regions of the Pontic steppes weakened their former allies, the Khazars, which contributed to the collapse of the Khazar Empire.[183] Hungarian society experienced fundamental changes in many fields (including animal husbandry, agriculture and religion) in the centuries following the “Land-taking”. These changes are reflected in the significant number of terms borrowed from local Slavs.[258][259] About 20% of the Hungarian vocabulary is of Slavic origin,[254] In this easternmost territory of the Carpathian Basin, the earliest graves attributed to Hungarian warriors—for instance, at Szék (Sic), Torda (Turda) and Vízakna (Ocna Sibiului)—are concentrated around the Transylvanian salt mines in the valley of the rivers Kis-Szamos (Someșul Mic) and Maros (Mureş).[262] All the same, warriors were also stationed in outposts east of the Carpathians, as suggested by 10th-century graves unearthed at KrylosPrzemyślSudova VyshniaGrozeştiProbota and at Tei.[263] The Hungarians’ fear of their eastern neighbors, the Pechenegs, is demonstrated by Porphyrogenitus’s report on the failure of a Byzantine envoy to persuade them to attack the Pechenegs.[264] The Hungarians clearly stated that they could not fight against the Pechenegs, because “their people are numerous and they are the devil’s brats”.[264][265] Instead of attacking the Pechenegs and the Bulgarians in the east, the Hungarians made several raids in Western Europe.[247] For instance, they plundered Thuringia and Saxony in 908, Bavaria and Swabia in 909 and 910 and Swabia, Lorraine and West Francia in 912.[248] Their defeat in the battle of Lechfeld in 955 “put an end to the raids in the West” (Kontler), while they stopped plundering the Byzantines following their defeat in the battle of Arkadiopolis in 970.[268]Kalandozasok.jpg
Posted in ethnogenesis | Tagged , , , , , , | Leave a comment


If there is one thing to learn about Croatian islands, it’s that they are all different. Pag, for example, is all cheese and chalk, while Hvar is lavender and langoustines.  Cres is the biggest Croatian island. Island Cres is long and narrow mountainous island stretching 66 km in length and only from 2 to 12 km in width. The coast is indented with the total length of 248 km.  If you are looking for that last European unspoilt piece of paradise, then island Cres truly is Croatian eco-tourism at its best. Island Cres is also famous for its self-sufficient water supply: a huge freshwater lake Vrana has enough water to comfortably supply both islands, Cres and Losinj with potable water of excellent quality. Immediate access to the lake is not allowed. Island Cres is connected with a short narrow bridge to the smaller but much more populated island Losinj. On the way along these two islands, the scenery keeps changing dramatically, from steep shores and high peaks to low plains and lagoons. Vegetation is incredibly diverse: from scarce rocky pastures, scattered olive and fig trees, to dense shrubs, coastal forests and finally rich pine forests.
Sophie and Maddy canoe into a cove on Cres.Cres is relatively uninhabited, there are two seasons in Croatia: the quiet time and August. During the latter, any beach near a road is certain to be popular. With a canoe or kayak, places like Koromaćno near Belej are a good bet: a short paddle will soon reveal an empty beach. Watch out for the wind, though: the bura and the jugo are just two of the vicious local furies sent to torture mariners.  Sea temperatures >>


Vidovici – A village with an extraordinary view of the Istrian Peninsula and numerous islands including Zeča, Lošinj and Unije forming part of the archipelago.
Plaža Kovačine – video 25min with bike ride along Cres Beach, summer 2016
8 min video – offroad bike ride from Sv. Salvador to Cres Town
11min video – bike ride around the Streets of Cres Townlosinj4 trips on Losinj you absolutely shouldn’t miss out if you’re into active holidaysaerial5* aerial video of Cres & Lubenice. lubovicesv ivanBild listed Sveti Ivan beach as 15th in the top 40 of the most beautiful beaches in the world. cikatCikat pine forest on Losinj. Camping, Aquapark, Lidl, ..

Posted in Go, Uncategorized | Tagged , , , , , | Leave a comment

TransferGo, WorldRemit, Monito



  • Lucrezi in strainatate si vrei sa trimiti bani in tara.
  • Esti in Romania, si vrei sa trimiti bani cuiva din afara.
  • Vrei sa transferi bani ieftin si rapid dintr-un cont de-al tau din alta tara, in contul tau din Romania (sau invers).
  • Esti platit (sau platesti) pentru produse sau servicii pe care le livrezi in strainatate.
  • Ai o firma care face sau incaseaza plati la nivel international (import/export, plati pentru servicii, sau orice altceva) – mai mult, daca ai firma inregistrata vei beneficia de rate si mai avantajoase la schimbul valutar (detalii mai jos).
  • Pentru orice alt motiv, vrei sa faci un transfer bancar international rapid, online.

Revolut >> Cu cardul fizic, poți retrage și de la orice bancomant cash, dar suma limită este foarte mică, până în 800 lei/lunar. Peste această sumă se aplică un comision de retragere cash de 2%. Nu este așadar un card potrivit pentru retrageri de numerar, decât pentru sume mici, ocazional (aș spune bani de taxi).
Partea frumoasă este că ai parte de un curs valutar foarte bun, calculat la cursul interbancar, mult mai mic decât cel practicat de exemplu de către bănci. Astfel faci economii consistente, mai ales dacă alimentezi cu RON și cheltui în USD sau EUR. Sau vreo altă valută exotică.
Pe contul gratuit, practic ai tranzacții între monede echivalente de aproximativ 20.000 lei lunar/gratuit. Adică schimburi RON – EUR – USD, în orice variantă.
Singurul lucru de care trebuie să ții cont este să faci transferul în timpul săptămânii, pentru că în weekend există un mic comision de schimb valutar. Din experiență proprie, cu tot acest comision, cursul este net superior celor oferite de bănci pentru plăți online.
Nu ai cont IBAN în lei, dar poți face plăți către un cont IBAN. Și poți să ai IBAN în EUR.

BTR Visa Electron >> Comision utilizare ATM-uri si POS-uri de la ghiseele altor banci din strainatate pentru numerar 1% + 2,5, Comision utilizare ATM-uri si POS-uri de la ghiseele altor banci din tara pentru numerar 0,5% + 2,5 Lei
Limita maxima de retragere numerar /zi – de la ATM / POS banca 5.000 Lei, max. 10 tranzactii – limita tranzactii POS 9.000 Lei, max. 10 tranzactii – limita tranzactii Internet* 5.000 Lei, max. 10 tranzactii – limita agregata (POS+Internet) 9.000 Lei, max. 10 tranzactii – limita agregata totala (ATM, POS, Internet) 9.000 Lei, max. 10 tranzactii

transferwise.com/atm >>>You can use your TransferWise card like any other bank card to withdraw money at ATMs around the world. The first 200 GBP, or 250 USD, or your currency’s equivalent that you withdraw every 30 days is free. After that, there’s a 2% charge on withdrawals.

extra_3transfergo.com >> logare Google, transfer conturi alte tari (SUA, CHINA, etc)trgo

WorldRemit >> ofera in total 4 tipuri de transfer, inclusiv Airtime top-up pentru reincarcarea cartelelor SIM.

  • Bank Deposit – banii vor fi depusi direct in contul bancar al destinatarului (serviciu similar cu TransferGo, destinatarul are nevoie de un cont bancar).
  • Cash Pickup – banii vor fi ridicati direct cash (la una dintre aceste locatii). Destinatarul poate ridica banii instant imediat dupa plata, fara cont bancar.
  • Mobile Money Transfer – banii vor fi depusi instant in contul Vodafone M-Pesa al destinatarului. Actualizare: din pacate serviciul M-Pesa nu mai este disponibil in Romania din 1 Decembrie 2017.

wrchAceste tipuri de transfer nu sunt disponibile mereu. Pentru destinatia dorita apasa pe Select service pentru a vedea ce metode de transfer sunt posibile. Ex pt ruta UK – Romania, sunt disponibile toate cele 3 metode. Pe alte rute de transfer ar putea fi disponibil doar Cash Pickup, de exemplu. Asadar vezi ce servicii sunt oferite pe ruta ta si alege tipul de transfer cel mai potrivit tie.

monito.com >> cu monito puteti cauta cea mai buna modalitate de transfer:chinausauk

btr viaa

Posted in antibanking, Go | Tagged , , , , , , , | Leave a comment

Cimpoiul și căciula – Origin of Bagpipe

Tour Scotland Photograph Royal Scots Dragoon Guards Pipe Band City Square Dundee Scotland November 29th 03.jpg

wikipedia: It is generally accepted today, that the Roman army introduced their bagpipe, the Tibia Utricularis, to the British Isles. The original pipes in Scotland probably had, at the most, a single drone. The second drone was added to the pipes in the mid to late 1500s. The Oxford History of Music says that a sculpture of bagpipes has been found on a Hittite slab at Euyuk in the Middle East, dated to 1000 BC. Several authors identify the ancient Greek askaulos (ἀσκός askos – wine-skin, αὐλός aulos – reed pipe) with the bagpipe.[2] In the 2nd century AD, Suetonius described the Roman emperor Nero as a player of the tibia utricularis. The third, or the great drone, came into use sometime in the early 1700s. In the Bible book of Daniel, written more than 500 years before the birth of Jesus Christ, six Babylonian musical instruments are specifically mentioned. (Daniel 3:5, 10, 15) Included in this list is the Aramaic word sum·pon·yahʹ, rendered “bagpipe” in many Bible translations.
asktypA Highland regiment never marched without a piper. The bagpipe was the instrument of the Roman infantry while the trumpet was used by the cavalry. Most Roman musical instruments came originally from Greece, and it seems the tibia utricularis was no exception. In his 425 BC play The Archarnians, Aristophanes (apparently) references a bagpipe-like instrument. The first to march to the reed pipes were the Lacedaemonians or Spartans. They were the first to use a drum with the pipes and the first to have massed pipers playing the same tune and it seems the first to match their pipes to reduce Macedonian_Museums-90-Arxaiwv_Mousikvn_Organvn-405.jpgdiscordance. Thucydides advises that ‘they advance slowly to the music of many pipe players which were stationed at regular intervals throughout the ranks, marching together rhythmically, that their ranks might not be broken.’ Aristotle advises that ‘it was their custom of entering battle to the music of pipe players which was adopted in order to make the fearlessness and ardour of the soldiers more evident’. This achieved a strict rhythmical advance. Plutarch advises that the ‘Spartans marched when going into battle, the pipers playing the tune called ‘The Hymn of Castor”, marching on to the tune of their pipers without any disorder in their ranks, moving with the music‘.


This stone carving, from a throne room in the Assyrian palace in Nimrud (the British Museum) dates to about 800 B.C. The warrior is assisted by a “skin-float,” probably a goat-hide. The bag is equipped with a blow-pipe through which the swimmer can replace air that has leaked. Tie a simple reed-pipe into this device and Presto!, we have a bagpipe.

The status of the ancient world piper was held in great esteem as judged by the grave of the piper in the Royal Sumerian Cemetery at Ur and the ancient Greek statue erected to Phronomus, (the inventor of the ring stops.) Aside from his silver pipes, the Ur piper had the greatest number of offerings, more than any other burial in the cemetery. During the last thousand years B.C. double pipes were known and played all over the old world of the Near and Middle East. The divergent type was to prove more popular than the parallel type according to archeological finds which show them more numerous. From Ur in Sumeria, the divergent double pipes can be traced right up through Mesopotamia and Arabia, to the Eastern Mediterranean and the countries of Israel and Phoenicia, to Troy and the Hellespont, right to Greece and Rome. The divergent reed pipes were supreme in the ancient world. The literature of both Greece and Rome indicate that the pipes were one of the facets of everyday life in both countries. The chain of development seems to have been Sumeria, Egypt, Phrygia, Lydia, Phoenicia, Greece, Rome and Rome’s colonies. It is with the Emperor Nero, in the first century A.D. that we have the first definite mention of the bag applied to reed pipes.

wikiwand: List of bagpipes


  • Säkkipilli: The Finnish bagpipes died out but have been revived since the late 20th century by musicians such as Petri Prauda.
  • Pilai: a Finnish bagpipe, described in 18th century texts as similar to the Ukrainian volynka.



  • Dūdas: Latvian bagpipe, with single reed chanter and one drone.


  • Dudmaisis, or murenka, kūlinė, Labanoro dūda. A bagpipe native to Lithuania, with single reed chanter and one drone.


Traditional Swedish bagpipes, säckpipa, made by Leif Eriksson
Traditional Swedish bagpipes, säckpipa, made by Leif Eriksson
  • Säckpipa: Also the Swedish word for “bagpipe” in general; the surviving säckpipa of the Dalarna region was on the brink of extinction in the first half of the 20th century. It has a cylindrical bore and a single reed, as well as a single drone at the same pitch as the bottom note of the chanter.
  • Walpipe, a type of bagpipe known to have been used alongside the säckpipa in Lapland during the 18th and 19th centuries.

Southern Europe

Spain and Portugal

Gaita is a generic term for “bagpipe” in Castilian (Spanish)PortugueseBasqueAsturian-LeoneseGalicianCatalan and Aragonese, for distinct bagpipes used across the northern regions of Spain and Portugal and in the Balearic Islands. In the south of Spain and Portugal, the term is applied to a number of other woodwind instruments. Just like the term “Northumbrian smallpipes” or “Great Highland bagpipes”, each region attributes its toponym to the respective gaita name. Most of them have a conical chanter with a partial second octave, obtained by overblowing. Folk groups playing these instruments have become popular in recent years, and pipe bands have been formed in some traditions.

A piper with his gaita sanabresa
A piper with his gaita sanabresa


  • Zampogna (also called ciaramellaciaramedda, or surdullinadepending on style and or region): A generic name for an Italian bagpipe, with different scale arrangements for doubled chanters (for different regions of Italy), and from zero to three drones (the drones usually sound a fifth, in relation to the chanter keynote, though in some cases a drone plays the tonic).
  • Piva: used in northern Italy (BergamoEmilia), Veneto and bordering regions of Switzerland such as Ticino. A single chantered, single drone instrument, with double reeds, often played in accompaniment to a shawm, or piffero.
  • Müsa: played in PaviaAlessandriaGenova and Piacenza.
  • Baghèt: similar to the piva, played in the region of BergamoBresciaand, probably, Veneto.
  • Surdelina: a double-chantered, bellows-blown pipe from Naples, with keys on both chanters and drones


  • Żaqq (with definite article: iż-żaqq): The most common form of Maltese bagpipes. A double-chantered, single-reed, droneless hornpipe.
  • Il-Qrajna: a smaller Maltese bagpipe[5]


The ancient name of bagpipes in Greece is Askavlos, literary meaning bagpipe (Askos Ασκός is the bag, Avlos Αυλός is the pipe)

  • Askomandoura (Greekασκομαντούρα): a double-chantered bagpipe used in Crete
  • Tsampouna (Greekτσαμπούνα): Greek Islands bagpipe with a double chanter. One chanter with five holes the second with 1,3 or 5 depending on the island. The tsambouna has no drone as the second chanter replaces the drone.
  • Gaida (Greekγκάιντα): a single-chantered bagpipe with a long separate drone, played in many parts of Mainland Greece. The main center is Thrace, especially around the town of Didymoteicho in the Northern Evros area. In the area of Drama (villages of Kali Vrisi and Volakas) a higher pitched gaida is played. Around Pieria and Olympus mountain (Rizomata and Elatochori) an other type of gaida is played. Each of these regions have their distinct sound, tunes and songs.[6]
  • Dankiyo or Tulum: traditional double-chantered bagpipes played by Pontic Greeks

All bags for these types a bagpipes are made usually from the entire skin of a goat or sheep. The use of donkeyskin has also been reported in the past..

Central and Eastern Europe

A Serbian bagpiper
Serbian bagpiper
  • Dudy (also known by the German name Bock): Czech bellows-blown bagpipe with a long, crooked drone and chanter (usually with wooden billy-goat head) that curves up at the end.
  • Dudy or kozoł (Lower Sorbian kózoł) are large types of bagpipes (in E flat) played among the (originally) Slavic-speaking Sorbs of Eastern Germany, near the borders with both Poland and the Czech Republic; smaller Sorbian types are called dudki or měchawa (in F). Yet smaller is the měchawka (in A, Am) known in German as Dreibrümmchen. The dudy/kozoł has a bent drone pipe that is hung across the player’s shoulder, and the chanter tends to be curved as well.
  • Cimpoi is the name for the Romanian bagpipes. Two main categories of bagpipes were used in Romania: with a double chanter and with a single chanter. Both have a single drone and straight bore chanter and is less strident than its Balkan relatives.
  • Magyar duda or Hungarian duda (also known as tömlősípbőrdudaand Croatian duda) has a double chanter (two parallel bores in a single stick of wood, Croatian versions have three or four) with single reeds and a bass drone. It is typical of a large group of pipes played in the Carpathian Basin.


Dudy wielkopolskie (man) and Kozioł czarny (woman)
Dudy wielkopolskie (man) and Kozioł czarny (woman)
  • Dudy is the generic term for Polish bagpipes,[7] though since the 19th century they are usually referred to as kobza due to the confusion with koza and the relative obscurity of kobza proper in Poland. They are used in folk music of Podhale (koza), Żywiec Beskids and Cieszyn Silesia (dudy and gajdy), and mostly in Greater Poland, where there are four types of bagpipes:
    • Dudy wielkopolskie, “Greater Polish bagpipes”, with two subtypes: RawiczGostyń and KościanBuk;
    • Kozioł biały (weselny), “white (wedding) buck (used during wesele, the lay part of the wedding)”;
    • Kozioł czarny ((do)ślubny), “black (wedding) buck (used during ślub, the religious part of the wedding)”;
    • Sierszeńki, “hornets”, a bladder pipe used as a goose (practice pipes).

The Balkans


  • Kaba gaida: Kaba Gaida – low pitched single-drone bagpipe from the Rhodope Mountains in Bulgaria
  • Gaida: Southern Balkan (e.g. BulgarianGreek and Albanian) bagpipe with one drone and one chanter. Also found in Macedonia and Serbia.
  • Istarski mih (Piva d’Istria): a double chantered, droneless Croatianbagpipe whose side by side chanters are cut from a single rectangular piece of wood. They are typically single reed instruments, using the Istrian scale.
  • Gajdy or gajde: the name for various bagpipes of Eastern Europe, found in PolandSerbiaSlovakia, and Croatia.
  • Duda, used in some parts of Croatia
  • Cimpoi, used in Romania, consisting of a chanter and single drone



Finno-Ugric Russia

Turkic Russia


IMG_1503Folcloristul, meşterul constructor şi interpretul Traian Ciuculescu prezintă originea, vechimea şi evoluţia construirii şi interpretării la cimpoi, scrie un capitol interesant şi substanţial despre prezenţa cimpoiului în viaţa spirituală a satului tradiţional, în lumea pastorală, ca acompaniator al muncii, în obiceiurile de la naştere, nuntă şi înmormântare, în datinile şi obiceiurile  de peste an ( calendaristice), la hora satului, în Jocul Păpuşilor, cu cimpoierul – păpuşar. În alte capitole prezintă specificul cimpoiului românesc şi tipurile de cimpoi după atestarea lor la rapsozii din Pădureni-Hunedoara, Gorj, Bătrâni-Prahova, Buzău, Amara-Ialomiţa, pe care i-a intervievat,  înregistrându-le melodiile de doină, de cântec, cele ritulale ,,de seceră” şi de nuntă, melodiile de joc.  Cartea de 284 de pagini mai cuprinde fotografii cu cimpoierii înregistraţi, cu diferite cimpoaie şi cu componentele lor, caraba cu suportul ei, bâzoiul, burduful, suflătorul, ,,pipa”, nada bâzoiului, planşe cu dimensiunile tuturor părţilor fiecărui tip de cimpoi.


Delicatele reprezentări în aur ale blănii de miel ar putea avea legătură cu legenda lânii de aur. Legenda spune că, la începuturile istoriei, regii traci, despre care Homer a scris că erau stăpânitorii Lânii de aur, erau uniţi între ei printr-un jurământ tainic. Unii istorici admit existenţa unei Frăţii regale a tracilor. Cei aleşi erau iniţiaţi în „Taina Jurământului”, un jurământ care garanta tăcerea în faţa duşmanilor. Tăcerea era menită să protejeze tainele, comorile şi tezaurele ascunse ale tracilor. „Cei iniţiaţi în „Taina Jurământului“ purtau coifuri de aur sau de argint aurit cu însemne anume, care aveau o anumită semnificaţie. Între popoarele antice, primii care au fost atraşi ca un magnet de aurul dacilor nu au fost romanii, aşa cum se crede în mod obişnuit, ci primele triburi de greci, care, în migraţia lor spre teritoriul de astăzi al Greciei, au trecut prin Munţii Apuseni, unde au jefuit zăcămintele de aur local, din care şi-au făurit monede. Unele studii istorico-lingvistice au sugerat chiar că termenul vechi grecesc pentru aur – khrūsos – ar veni de la numele Crişurilor, râurile noastre care străbat ţinuturile aurifere. Alte cercetări susţin că primele monede de aur greceşti conţineau acelaşi tip de aur cu cel extras şi astăzi din Apuseni. Dacii au exploatat, în prima fază, aurul aluvionar, cu ajutorul blănurilor de oaie puse de-a curmezişul râurilor. Miţele de lână ale blănurilor aveau proprietatea de a reţine micile fragmente de aur, mai grele, lăsând să treacă majoritatea celorlalte impurităţi aduse de apă. Am fost o ţară foarte bogată în aur, iar aurul aluvionar, de râu, se găsea în cantităţi importante în aproape toate râurile, până în perioada medievală târzie. Credeţi sau nu, dar majoritatea râurilor noastre erau, în trecut, aurifere. Argeşul, Dâmboviţa, Oltul, Siretul, Buzăul şi toate râurile din Ardeal şi Moldova aduceau cantităţi mari de aur. (sursa: Povestea aurului românesc) Usor de recunoscut în orice reprezentare imagistică, căciulile dacilor, cu nota specifică – vârful aplecat în față, erau confecţionate din material ţesut în casă pentru timp de vară sau din blană de miel pentru iarnă. Chiar şi astăzi, în anotimpul friguros, în foarte multe zone din România țăranii poarta căciuli din blană de miel (nu bonete), cu vârful îndoit în față sau într-o parte, asemenea dacilor. Toate căciulile sunt făcute din blană tăbăcită de miel, ale căror culori consacrate sunt negru, cafeniu şi gri-brumăriu, niciodată alb sau tărcat. (sursa: DACII – Îmbrăcămintea, armele şi stindardul dacilor)

The bagpipe (and the woolen dacian hats) are clearly related to sheep breeding, so the Romans take the bagpipe from greeks than take this instrument to the British Islands.R1ABut both macedonians/thracians/R1A and dorians/R1b came to “Greece” over “dacian” territories. And Timoc are is a very conservative area, where very old “vlach” traditions are still alive.  From all european people the Vlach people are mostly associated with sheep breeding and transhumance. sheep

Posted in Archeology of symbols, ethnogenesis, Etnogeneza Rumânilor, Old Europe Art, Uncategorized | Tagged , , , , , | 2 Comments

Europe Waterways – Neolithic Highways

For thousands of years the rivers were the main highways. Neolithic migrations followed the main waterways. River basins were natural territories for populations, on the banks of rivers we find most cities, rivers were also main trading routes. Click on the picture to see the high resolution map.EuropeRivers

An Australian Ph.D. student from the University of New South Wales named Robbi Bishop-Taylor is the one who has redrawn Europe by mapping out its waterways. Bishop-Taylor was able to do this using open source geographic informational software called QGIS to research the 1.35 million streams throughout Europe. The result is a map of European with various blue colors and lines to dictate the different waterways. The thickness of the lines represents the number of each river’s tributaries.tisa



Posted in Old Europe | Tagged , , , , | Leave a comment