Radu Paltineanu


Astăzi se împlinesc fix trei ani de când începeam marea aventură în Oceania. Mai bine zis încă trei, după cei trei petrecuți în Americi. Ani în care simt că acest tărâm ancestral pe care îl explorez alături de Irina m-a învățat să fiu mai răbdător, mai calculat și mi-a transmis parcă din înțelepciunea sa, aidoma unei bunici care le-a trăit și văzut pe toate și-ți povestește una, alta, în timp ce împletește seara la gura focului.
Sunt 3 ani în care m-am simțit mereu aproape de natură și în care am lăsat fiecare zi să mă surprindă. Cu fiecare pas, cu fiecare pedală, am accesat noi și noi orizonturi, atât pe plan interior, cât și pe plan exterior. M-am simțit viu. În toți acești ani, am fost pur și simplu mult mai prezent în viața mea, așa cum simt că nu aș fi putut niciodată fi într-o viață rutinizată.
Cert este că în expediții, sunt mult mai prezent în propria mea viață pentru că trăiesc mereu în prezent și trebuie să mă concentrez pe aici și acum, spre deosebire de acasă, unde accentul este mereu pe ceva ce se întâmplă în viitor. Și asta îmi destupă toți porii. Timpul se oprește și doar exist, parte a unui tot întreg, parte a Universului. Toate fricile și toate preconceptele dispar și lasă loc culorilor intense dinaintea apusului și nopților cu boltă înstelată sub care adorm seară de seară.
Două trike-uri recumbente și 11.238 de kilometri pedalați prin cele mai sălbatice colțuri ale Australiei, departe de orașe și civilizație. Aceasta este doar ultima dintre isprăvile oceanice, aventura care ne-a purtat din cel mai nordic punct al Australiei continentale, capul York, până la Torbay Head, cel mai sudic punct al Australiei de Vest.
Unii ne-au numit nebuni că ne-am băgat să traversăm zona central deșertică a Australiei pe două trike-uri recumbente. Și nu a fost ușor, dar a fost extraordinar. Atunci când traversezi un teritoriu la pas sau, în cazul Australiei la pedală, aparentul nimic, banalul peisajelor infinite începe să-ți reveleze aspecte, locuri, senzații pe care altfel nici nu le-ai bănui.
Libertatea pe care am simțit-o aici, departe de oameni, de reguli, de societatea modernă, a fost și este de neprețuit! Seară de seară, am gătit la foc, fie în deșert, în savană sau pe malul mării, sub bolta înstelată, atât de înstelată cum nu am mai văzut-o nicăieri. Ne-am simțit ca într-o imensă catedrală a libertății sufletului de-a lungul acestor ani. Oricât de dificilă ar fi fost ziua de pedalat, oricât de multe obstacole vom fi întâlnit pe parcursul acelei zile, seara, la foc, totul trecea, totul se liniștea. Deveneam fii ai Universului.
Am adormit seară de seară aidoma unor copii cărora li se zice o poveste, fiindcă liniștea din jurul cortului nostru ne permitea să percepem cele mai simple și frumoase sunete ale naturii. Totul a fost atât de magic și liniștitor!

Total kilometers cycled on the Australian continent: 11,238 km
➪ ON ASPHALT: 8,638 km (77 %)
➪ OFF-ROAD: 2,600 km (23%)
OFF-ROADS/TRACKS we have ridden on
➪ Bloomfield Track, Queensland (30km off-road)
➪ Peninsula Developmental Road, Cape York Peninsula, Queensland (476 km off-road)
➪ Plenty Highway Queensland/Northern Territory (389 km off-road)
➪ Merenie Loop, Northern Territory (168 km off-road)
➪ Tanami track (774 km off-road)
➪ Gibb River Road (572 km off-road)

About Alex Imreh

0742669918
This entry was posted in 2023, Go and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a comment