Aseara mi-a zis cineva ca a luat vaccinurile Covid pt ca nu putea sa renunte la calatorii, trebuia sa plece din tara sa pt a vedea lumea. Am vrut sa ii spun cum vad treaba asta, dar dupa ce am zis ca eu nu am luat nici un vaccin, a intors capul sa vorbeasca cu altcineva, nu a vrut sa asculte ce as fi vrut sa ii spun. Am vrut sa ii vorbesc de diferenta dintre turism comercial si turism in care ieși de pe caile batatorite sa cotrobăiești. Unii spun ca au facut Turcia, ca au facut Italia, Franta, etc dar nu au facut decat sa mearga pe cateva autostrazi, sa vada cateva strazi in cateva orase, sa vada cateva vitrine, hoteluri, restaurante, eventual cateva muzee, biserici. Sa vezi lumea inseamna sa patrunzi, sa ai experiente noi, sa vânezi locuri, happeninguri, clipe, mâncăruri noi. Inseamna sa ieși din rutina ta, out of your box, sa faci lucruri noi care iti aduc senzatii noi si pentru asta nu trebuie neapărat sa mergi prea departe. Au contraire, mergand departe doar cateva zile, ajungi sa fii mai curand superficial. E ca si cum ai vrea sa descoperi dragostea avand experiente de cateva zile cu cat mai multe femei versus ”explore monogamy”, conteaza mai mult profunzimea decat numarul. Explorare înseamna sa faci cu corpul tau si cu mintea ta, lucruri noi care te scot din superficialitate comerciala pt ca nu e asa, oriunde ai merge nu poti fugi de tine însuți, degeaba te tot uiti la zidurile inchisorii tale daca nu stai sa te gandesti temeinic, sa cauti din greu o usa sa iesi din labirintul tau.
Zeci de ani am trecut pe langa Salina Turda si nu am stiut sa intru în salina, nu am aflat ca e acolo ceva magic, pe langa drumul meu. Mergeam ca prostu in viteza maxima pe drumul principal, sa trec cat mai repede ca ”nu era nimic de vazut în amărâtul ăla de orășel de provincie”. Nu aveam ghiduri, internet, acum orice turist merge direct acolo ghidat de google maps sau carti de turism. Am apucat sa intru in Salina Turda totusi inainte de ”marea investitie” care a cam facut cam circ din istorie. Si au mai trecut ani, uite ca luna trecuta am descoperit un mic canion fermecator in Turda langa Salina, langa Tarzan, a fost o surpriza totala, nu mi-as fi putut imagina că se ascunde acolo asa ceva. Oriunde as merge, incerc sa evit vitrinele la care merg toti sa se chiorasca, incerc sa merg pe drumurile cele mai secundare, pe cărările de pădure cele mai neumblate, în satele cele mai izolate. Acolo a mai ramas câte ceva autentic nefardat, si apoi ma duc unde merge toata lumea. Trebuie sa existe un echilibru intre ”obiective turistice importante” pe de o parte si explorare de cotloane pe de alta parte.
Ani de zile am umblat în lume, vreo 4 ani la rand în fiecare iarna o luna doua în Thailanda, apoi în restul anului în alte câteva țări. De câțiva ani nu am iesit din tara, practic nu am iesit nici macar din Ardeal. Si nu am fost deloc frustrat, am gasit we dupe we lucruri noi, experiente noi. Un turism adevarat inseamna sa incerci sa traiesti pe cat posibil ceea ce traiesc oamenii in acele locuri noi, cum traiesc ei diferit, cu obiceiuri tradiții diferite, cu mentalitati diferite. E clar ca majoritatea oamenilor traiesc ”experienta colectiva uzuala”, merg la joburi / se uita la tv, cand e vorba de alternative reale, putini stiu sa iasa din turma. Un turism adevarat inseamna sa iti cauti un cuib nou, cum faceau migratorii care mergeau peste mări și țari până se opreau într-o lume nouă, ”mai bună”. Oriunde m-am dus am încercat constient sau în subconstient, să văd cum ar fi sa am o viata noua ”acolo”. Ca sa cauti moduri de viata alternative nu trebuie sa mergi prea departe, poti gasi in jurul cuibului tau actual, oameni care traiesc frumos altfel.
Albert Einstein: Nu am ajuns la înțelegerea legilor fundamentale ale universului prin intermediul minții mele raționale. Mă gândesc de 99 de ori și nu găsesc nimic. Mă opresc din gândit, înot în tăcere, iar adevărul vine la mine. Intelectul are puțin de făcut pe drumul spre descoperire. Se produce un salt în conștiință, numiți-o intuiție sau cum vreți, soluția vine la voi și nu știți cum sau de ce.
Când examinezi viețile celor mai influenți oameni care au pășit vreodată printre noi, descoperi un fir care îi străbate pe toți. Ei au fost aliniați mai întâi cu natura lor spirituală și abia apoi cu sinele lor fizic. Adevărata valoare a unei ființe umane poate fi găsită în măsura în care a atins eliberarea de sine. Anticii știau ceva, ceea ce noi se pare că am uitat. Cu cât învăț mai multe despre fizică, cu atât mai mult sunt atras de metafizică.
Eu nu sunt ateu. Problema implicată este prea vastă pentru mințile noastre limitate. Ne aflăm în poziția unui copil mic care intră într-o bibliotecă imensă, plină de cărți în multe limbi. Copilul știe că cineva trebuie să fi scris acele cărți. Ideea comună că sunt ateu se bazează pe o mare greșeală. Oricine interpretează astfel teoriile mele științifice, nu le-a înțeles.
Un lucru am învățat într-o viață îndelungată: că toată știința noastră, măsurată în raport cu realitatea, este primitivă și copilăroasă. Încă nu cunoaștem nici măcar o miime de procent din ceea ce ne-a dezvăluit natura. Este foarte posibil ca în spatele percepției simțurilor noastre să se ascundă lumi de care noi nu suntem conștienți.
Energia nu poate fi creată sau distrusă, ea poate fi doar schimbată dintr-o formă în alta. Totul este energie și asta este tot ce există. Potrivește frecvența realității pe care o dorești și nu vei putea decât să obții acea realitate. Nu poate fi altfel. Aceasta nu este filozofie. Aceasta este fizică.
În ceea ce privește materia, ne-am înșelat cu toții. Ceea ce am numit materie este energie, a cărei vibrație a fost coborâtă în așa fel încât să fie perceptibilă pentru simțuri. Materia este spiritul redus la punctul de vizibilitate. Nu există materie. Timpul și spațiul nu sunt condiții în care trăim, ci moduri prin care gândim. Conceptele fizice sunt creații libere ale minții umane și nu sunt, oricât ar părea, determinate de lumea exterioară. Timpul nu există – noi l-am inventat. Timpul este ceea ce spune ceasul. Distincția dintre trecut, prezent și viitor este doar o iluzie încăpățânată și persistentă.
O ființă umană se trăiește pe sine, gândurile și sentimentele sale ca pe ceva separat de restul, un fel de iluzie optică a conștiinței. Această iluzie este un fel de închisoare pentru noi, limitându-ne la dorințele noastre personale și la afecțiunea pentru câteva persoane mai apropiate de noi. Sarcina noastră trebuie să fie aceea de a ne elibera din această închisoare prin lărgirea cercului nostru de compasiune pentru a cuprinde toate creaturile vii și întreaga natură în frumusețea ei. Separarea noastră unii de alții este o iluzie optică.
Când ceva vibrează, electronii din întregul univers rezonează cu el. Totul este conectat. Cea mai mare tragedie a existenței umane este iluzia separării. Realitatea este doar o iluzie, deși una foarte persistentă. Suntem suflete îmbrăcate în veșminte biochimice sacre, iar corpurile noastre sunt instrumentele prin care sufletele noastre își cântă muzica.
Totul este determinat, fiecare început și sfârșit, de forțe asupra cărora nu avem control. Este determinat atât pentru insectă, cât și pentru stea. Ființe umane, legume sau praf cosmic, cu toții dansăm pe o melodie misterioasă, intonată în depărtare de un cimpoi invizibil. Religia viitorului va fi o religie cosmică. Ea va transcende un Dumnezeu personal și va evita dogmele și teologia.
Sunt fericit pentru că nu vreau nimic de la nimeni. Nu-mi pasă de bani. Decorațiile, titlurile sau distincțiile nu înseamnă nimic pentru mine. Nu tânjesc după laude. Nu revendic merite pentru nimic. Un om fericit este prea mulțumit de prezent pentru a se gândi prea mult la viitor.
Alex Imreh 