Category Archives: 2022

De câte ori merg așa ico-colea, nu pot scăpa de un niște senzații obsesive, gen agonie si extaz. Asa cum micul muzeu mi s-a parut a fi sufletul manastirii Voivodeni, tot asa padurile sunt pentru mine sufletul unei ”țări”, de la o zona la alta parca as trece dintr-o tara in alta, se schimba culoarea. Parca si oamenii sunt mai binecuvântați, trăind relativ în armonie, echilibru si in mai multa curatenie unde padurile sunt multe. Parca locurile sunt spurcate si oamenii mai blăstămați în zone cu paduri rase distruse. Gunoaie, betoane, dealuri aride, case urate, ma fac sa ocolesc, sa vreau sa trec mai repede peste zone gen Recea Cristur / Caprioara, chiar daca in zona Panticeu mai sunt petece din vechile paduri, creste împădurite care au mai supraviețuit cumva. Trecerea pe la Berindu spre Aschileu deja e o placere, chiar si pe drum principal traseul Dragu, Hida, Sanpetru Almasului spre Strâmba e super moto si balsam, cand ajung in paduri gen Paduris sunt ”acasa” fugit de la oras. Soselele, comunele par mai bine gospodarite, cu obiective de vazut cercetat intr-o zona gen Tiocu unde mai este padure, spre Osorhel tre sa mai sap dar unele portiuni pe drum deja par ”magice”, in timp ce dealurile sterpe din jurul Clujului parca spun povestea unor secole de iobagie si abrutizare, cu un prezent in care incep sa domine ”fuck language/ fuck culture/ fucked lives”, oameni tot mai masiv cretizinati de bautura, droguri, materialism vulgar, toate tarele unei societati fara suflet si bun simt, traind in alienare si distopie. Continue reading →