Szekely Script & Murfatlar Script


Szekely Script & Murfatlar Script = litterae blackorum ?
The official position of the Hungarian Academy of Sciences has been to ignore or deny the existence of the Magyar runic script. Instead, imposed theories of its Phoenician, Türk, Kazár, Aramaic, Ancient Semitic, or Ancient Slavic origin have been promoted and attempts made to validate them as such, even though the ethnogenesis and literacy of these people occurred thousands of years later than those of the Magyar ancestors. The cultural genocide began forcefully in the 10th and 11th centuries and has since continued. The Codices with runic writing and the carved runic sticks were burned; the Táltos (person with supernatural power similar to a shamans) were killed or incarcerated. Beginning with King St. István, all the kings – with the exception of King Mátyás in the 15th century !! – accepted the orders of the Roman Pope to destroy the so called pagan culture.

Cronicarul ungur Símon de Kéza arăta în cronica Gesta Hunnorum et Hungarorum, scrisă în jurul anului 1283: „De aceea (secuii) amestecându-se cu blackii se zice că se foloseau de literele lor”, „cum Blackis in montibus confinii sortem habuerunt”. De asemenea, „Cronica lui Marcus” menționează că secuii ar fi un rest de populație hună, care s-a retras în munți, stabilindu-se alături de valahi. De la aceștia secuii au împrumutat alfabetul. Aceste informații se reîntâlnesc și în „Chronicon pictum vindobonense” (Cronica pictată de la Viena). „Au rămas însă din huni trei mii de bărbați care, scăpați din bătălia Crumheldină printr-o pătrundere plină de groază, s-au îngrijit a se aduna în câmpia Chiglamezey. Care bărbați, deoarece se temeau de națiunile occidentale, ca nu cumva să-i atace pe neașteptate, au intrat în Erdeelw și s-au numit pe sine nu unguri, ci Zecul… totuși, după cum au vrut ungurii, nu și-au hotărât soarta în câmpia Pannoniei, ci cu valahii în munții din vecinătate” – Cronica lui Marcus.
Același eveniment la Kézai Símon: „remanserant quoque de Hunis virorum tria milia… in campo Csiglae usque Arpad permanserunt, qui se ibi non Hunos sed Zaculos vocaverunt… Postquam autem filii Ethele in pr[o]elio Crunhelt cum gente Scitica fere quasi deperissent, Pannonia extitit Xannis sine rege, Sclavis tantummodo, Grecis, Teutonicis, Messianis et Vlahis advenis remanentibus in eadem, qui vivente Ethela populari servicio sibi serviebant” – Simon de Keza, Gesta Hungarorum.

Istoricul cercetărilor. Potrivit opiniei unanime a cercetătorilor, textele produse după secolul al XVI-lea sunt vestigii ale unui sistem de scriere care deja nu mai era utilizat. Aceste însemnări runice (propoziţii scurte şi nume) provin deja de la intelectuali. Acesta este de exemplu şi cazul notelor scrise cu caractere runice în 1587 şi 1604 de Szamosközi István. Cartea (manualul) lui Telegdi Jánosdespre runele secuieşti (1598) publică un alfabet runic, iar printr-un efort de a salva şi a propaga această scriere, descrie regulile pe care le cunoştea şi prezintă câteva mostre. Lucrarea sa, din care nu avem niciun exemplar tipărit, ne-a parvenit în mai multe exemplare manuscrise. Ea a exercitat o mare influenţă asupra vieţii ulterioare a scrierii secuieşti. Majoritatea notelor manuscrise, a alfabetelor din secolul al XVII-lea şi de mai târziu recurg la prezentarea sa. De exemplu, alfabetul din 1673 al călugărului franciscan Kájoni János provine dintr-un alfabet vechi, necunoscut, dar al doilea alfabet pe care îl notează provine deja din lucrarea lui Telegdi. Prima copie a unui text scris cu litere runice secuieşti (Inscripţia de la Mihăileni – Csíkszentmihályi Felirat) şi încercarea de a o descifra a apărut la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Literatura dedicată scrierii runice conţine mai multe încercări de a prezenta istoricul cercetărilor. Sinteza lui Cornides Dániel datează din jurul anului 1780 (ne-a parvenit într-o scrisoare adresată lui Hájos István Gáspár), a lui Szabó Károly este din 1866, a lui Fischer Károly Antal din 1898, iar a lui Sebestyén Gyula, din 1915. Acestea sunt urmate de opera lui Németh Gyula, dedicată originii scrierii (1917-20, 1934). El s-a bazat pe teoria lui Nagy Géza (1895), pe care a perfecţionat-o. În ciuda faptului că după 1915 numărul vestigiilor scoase la lumină s-a dublat, iar în privinţa originii scrierii secuieşti au apărut teorii noi, nu s-au mai scris sinteze despre scrierile publicate pe această tematică. Necesitatea unei asemenea lucrări este exprimată şi de un articol al lui Vásáry Istvándin 1974. Pe lângă lucrarea excelentă a lui Róna-Tas András (1985-86), trebuie menţionate şi eforturile, din păcate frecvent contestate, ale lui Csallány Dezső (1960) şi ale lui Forrai Sándor (1985). Printre cercetătorii scrierii secuieşti se numără şi istorici ai limbii maghiare, precum Jakubovich EmilKorompay KláraKósa LászlóMelich János şi Pais Dezső. În vara anului 1992, lingvista Sándor Klára a cutreierat toate bisericile din Secuime în care, potrivit bibliografiei de specialitate, au fost sau se mai găsesc vestigii paleografice crestate. Ceilalţi cercetători s-au bazat pe rezultatele folcloristicii, ale arheologiei sau ale turcologiei. Acestea sunt cunoştinţele de bază ale cercetătorilor şi ele definesc şi punctele lor de vedere. În Transilvania, personalităţile majore ale cercetării alfabetului secuiesc sunt: clujenii Benkő Elek, respectiv arheologul (şi etnograful) Ferenczi Géza, care, pe urmele tatălui său, (Ferenczi Sándor), s-a ocupat îndeaproape (şi) de problema runelor secuieşti (sunt cunoscute mai ales publicaţiile referitoare la descifrarea inscripţiilor de la Inlăceni şi Dârjiu); folcloristul şi cercetătorul scrierii pe răboj Ráduly János, care s-a născut la Corund, dar locuieşte la Chibed. Din 1990, cercetarea ştiinţifică a scrierii runice a luat un nou avânt. Publicaţiile locale, precum Hazanéző (Corund), sau cotidianul Népújság din Târgu Mureş publică relativ frecvent articole referitoare la runele secuieşti, unele chiar anunţând descoperirea unor noi texte. Pentru a facilita accesul la ele, Ráduly János şi-a cules articolele din Hazanéző şi Népújság într-un volum separat (Ráduly 1995. 146).
Clasificarea textelor. În literatura dedicată runelor secuieşti, sensul expresiei vestigiu runic a trecut prin schimbări continue. Szabó Károly a împărţit textele cunoscute de el în două grupe: una conţinea vestigiile considerate „autentice”, cealaltă „invenţiile din timpurile noi” (Szabó 1866). Prin urmare, textele pot fi veritabile şi autentice, veritabile şi secundare, contrafăcute şi secundare (de exemplu falsurile lui Tar Mihály) şi teoretic pot exista şi vestigii false şi autentice (dacă, de exemplu, un text runic cunoscut din tradiţie e datat fals de către autor). De multe ori, clasificarea textelor opune inscripţiilor runice (epigráfiai (‘felirattani’) emlékvestigiile paleografice (paleográfiai (‘írástörténeti’) emlék). Prin aceasta, se diferenţiază textele epigrafice de cele scrise cu pana pe hârtie. În acest sens, o parte a inscripţiilor runice secuieşti (maghiare) sunt epigrafice, iar altele paleografice (Ráduly 1998. 3). Datorită faptului că în afara textelor scrise pe hârtie, la multe inscripţii s-au folosit alte tehnici (dăltuire, vopsire, încrustare), pare normală folosirea şi diferenţierea expresiilor manuscris (kézirat), respectiv inscripţie, (felirat). Un al treilea grup poate fi alcătuit de transcrieri (átirat). În acest caz, este vorba despre textele care la origine au fost inscripţii, dar ne-au parvenit numai în copie manuscrisă şi din această cauză prezintă caracteristici diferite de celelalte două tipuri de texte. (Sándor 1996).

Vestigiile runice secuieşti. În general sunt scurte, alcătuite din câteva cuvinte. În prezent nu se ştie nici câte texte s-au păstrat, fiindcă nu s-a ajuns la un consens în privinţa definirii vestigiului paleografic crestat. Singura ediţie conformă standardelor ştiinţifice actuale este cea a Vestigiului runic de la Bologna (Bolognai Rovásemlék) (Sándor 1991). Ráduly János consideră că fac parte dintre vestigiile runice secuieşti următoarele: inscripţia în piatră a două caractere runice de pe muntele Firtos de lângă Corund (sfârşitul secolului al XII-lea – începutul secolului al XIII-lea); pietrele „scrise” şi desenate de pe culmea Tászok de lângă Ditrău, care conţin şi semne runice (aproximativ din secolele X-XIII); inscripţia gravată în piatră de la biserica reformată de la Mihai Viteazu (Alsószentmihály, lângă Turda), datând de la sfârşitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea; inscripţia de pe o parte a baptisteriului descoperit la temelia bisericii „vechi” din Vârghiş (sfârşitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea); inscripţia de la Crăciunel, datând din secolul al XIV-lea (după unii, din vremea dinastiei Árpádienilor); inscripţia de pe biserica reformată din Bahnea (începutul secolului al XIV-lea); inscripţia runică de pe o piatră cioplită din biserica reformată de la Bâra (sfârşitul secolului al XIV-lea); inscripţia lungă, dar fragmentară gravată în tencuiala exterioară a naosului bisericii reformate de la Daia (sfârşitul secolului al XIV-lea – începutul secolului al XV-lea); alfabetul runic de la Mikulov (Nikolsburg), care s-a păstrat pe o foaie de pergament legată într-un incunabul în 1483 (probabil de la mijlocul secolului al XV-lea); vestigiul de la Bologna, un băţ din a doua jumătate a secolului al XV-lea (între timp distrus!), purtând un calendar şi regăsit în Scaunul Giurgeului; a fost copiat în 1690 de Luigi Ferdinando Marsigli şi interpretat ştiinţific de Sándor Klára; a doua inscripţie în piatră de la biserica reformată din Bâra (probabil de la sfârşitul secolului al XV-lea); fragmentul de pe „piatra cu scrieri” care conţine şi semne runice (muntele Bekecs, aproximativ mijlocul-sfârşitul secolului al XV-lea); cărămida cu rune secuieşti de la biserica unitariană din Dârjiu (anii 1490); inscripţia gravată în pictura murală din biserica catolică de la Ghelinţa (1497); inscripţia gravată în tencuiala bisericii unitariene din Chilieni (sfârşitul secolului al XV-lea – începutul secolului al XVI-lea); din aceeaşi perioadă, piatra „scrisă” din Jimbor şi grupul de semne de pe piatra din Vădaş; inscripţia din biserica de la Nicoleşti-Mihăileni (Sânmartin) – 1501; inscripţia runică de la Istambul (creat în 1515 şi distrus în 1865) – ne-a rămas copia creată de Kedeji Székel Tamás în secolul al XVI-lea; inscripţia de două rânduri desenată cu vopsea galben ocru din biserica reformată din Dalnic; inscripţia scrisă cu cretă roşie pe peretele nordic al bisericii reformate din Mugeni (anii 1530); prima şi a doua inscripţie din biserica reformată din Bâra (1561); inscripţia cu litere mici de pe „farfurioara aurită”, din biserica unitariană de la Turdeni, considerată obiect de cult (aproximativ 1600-1650); semnele gravate pe zidul bisericii reformate din Rugăneşti (1638 sau 1658); inscripţia de pe una dintre casetele bisericii unitariene din Inlăceni (1668); piatra „scrisă” din biserica catolică a satului Cioboteni (din a doua jumătate a secolului al XVII-lea – după unii, mai timpurie); inscripţia gravată pe piatra de pârâu din turnul bisericii reformate din Sângiorgiu de Pădure (aproximativ 1730); inscripţia lui Bod Péter de pe piatra – azi deja distrusă – din biserica reformată din Făgăraş (1759); inscripţia de pe tocul de pulbere din Chibed (sfârşitul secolului al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea); inscripţia din aceeaşi perioadă de pe poarta de lemn (vasul de lemn) din Solocma; cele două semne strunjite la mijlocul secolului al XIX-lea (probabil pentru a acoperi o monogramă) de pe plosca de lemn din Ghindari; semnele runice de pe scândura din Vădaş (a doua jumătate sau sfârşitul secolului al XIX-lea); câteva inscripţii cu semne mixte (de exemplu din Bâra – începutul secolului al XVII-lea, sau din Cotuş – 1681).

Szekely-Hungarian-Rovas-standard-IEC-10646-2015Székely Rovásírás: A group of researchers dealing with the subject, primarily Klára Sándor use and recommend the term “Székely Writing” because there is no evidence that the writing was used by the Hungarian as a whole.  János Thuróczi’s in 1488 : “a part of this nation, which resides in Transylvania, makes certain signs on wood .. these Szeklers have not forgotten the letters of Scyth ..”

First mention in historical work comes from Kézai Simon his chronicle commemorates that the Székelys and the Blakes [40] used common writing. simon-de-keza-1.jpgsimon-de-keza-2Pannoniae, Pamfiliae, Macedoniae, Dalmatiae et Frigiae ciuitates, quae crebris spoliis et obsidionibus, per Hunos erant fatigatae, natali solo derelicto in Apuliam per mare Adriaticum de Ethela, licentia impetrata, transierunt, Blackis, qui ipsorum fuere Pastores et coloni, remanentibus sponte in Pannonia. „Orașele din Pannonia, Pamfilia, Macedonia, Dalmația și Frigia care fuseseră pustiite prin jafurile și asediile Hunilor, părăsindu-și solul natal, trecură, cu îngăduința lui Attila în Apulia, pe Marea Adriatică, Blackii (vlahii), care fuseseră păstorii și colonii lor, rămânând de bună voie în Pannonia.” Cu alte cuvinte, în secolul V d. Chr., Panonia era ocupată de blachi (vlahi – strămoșii românilor), pe vremea aprigului Attila. E important de subliniat că în Cântecul Nibelungilor (celebra epopee germană), care face referire la vremea lui Attila, se vorbește despre ducele VLAH Ramunc, aflat în alaiul lui Attila, prezentat ca un personaj de seamă de la curtea sa.
Adolf Armbruster. Romanitatea Românilor: The History of an Idea. Editura Enciclopedică. Ch1.3. This is further strengthened by the quote by Kézai: Blackis, qui ipsorum (Romanorum) fuere pastores et coloni, remanentibus sponte in Pannonia.

The runic script was first mentioned in the 13th century Chronicle of Simon of Kéza,[13] where he stated that the Székelys may use the script of the Blaks. Simon of Kéza (HungarianKézai Simon) was the most famous Hungarian chronicler of the 13th century. He was a priest in the royal court of king Ladislaus IV of Hungary. His most important work is Gesta Hunnorum et Hungarorum, written in Latin around 1282. simon-de-keza-3.jpgRemanserant quoque de Hunis virorum tria millia ex praelio Crimildino erepti per fugae interfugium, qui timentes occidentis nationes in campo Chigle vsque Arpad permanserunt, qui se ibi non Hunos, sed Zaculos vocauerunt. Isti enim Zaculi Hunorum sunt residui, qui dum Hungaros in Pannoniam iterato cognouerunt remeasse, redeuntibus in Rutheniae finibus // occurrerunt, insimulque Pannonia conquestrata, partem in ea sunt adepti, non tamen in plano Pannoniae, sed cum Blackis in montibus confinii sortem habuerunt. Vnde Blackis commixti litteris ipsorum vti perhibentur. „Mai rămăseseră dintre Huni trei mii de bărbați, care au scăpat cu fuga din războiul Crimildin și care, temându-se de popoarele din Apus, au rămas tot timpul în câmpia de la Chigla (în Rusia de astăzi – n.m.), până în vremea lui Arpad (secolul IX-X). Aceștia aici nu s-au chemat Huni, ci Zaculi (Secui). Căci acești Zaculi sunt rămășițe ale Hunilor care, când au aflat că Ungurii se întorc din nou în Pannonia, le-au ieșit în cale, când se întorceau, în Ruthenia (în Rusia de astăzi – n.m.) și, după ce au cucerit împreună Pannonia, au dobândit o parte din aceasta, însă nu în câmpia Pannoniei, ci vecini cu Blackii (românii), au avut aceeasi soartă în munți. De aceea, amestecându-se cu Blackii, se spune că se folosesc de literele lor.”

În vremea venirii lui Arpad în Europa, pe teritoriul Transilvaniei Gelu a fost conducătorul unei formațiuni statale cu populație românească și slavă – în secolele IX și X – ce cuprindea bazinele Someșului Mic și Almașului, până la Poarta Meseșului. Lucrarea Gesta Hungarorum al lui Anonymus îl numește “Gelou, un anume blac”Glad a fost voievod al unei formațiuni statale medievale timpurii localizată pe teritoriul Banatului istoric – teritoriul dintre Tisa, Mureș, Dunăre și Carpați -, în prima jumătate a secolului al X-lea. Reședința principală a ducelui era Morisena – astăzi Cenad. Menumorut a fost menționat în cronica notarului Anonymus al regelui ungur Béla al III-lea ca fiind Duce al țării dintre Tisa (o parte din Ungaria de astăzi -n.m.), Mureș, și Munții Apuseni, locuită de români, slavi, avari, “cozari” (probabil o ramură a hazarilor), având ca reședință cetatea Biharea, pe timpul venirii ungurilor – anul 896.

Structure_of_the_First_Bulgarian_Empire_during_the_IX-X_century

The First Bulgarian Empire was a medieval state that existed in southeastern Europe between the 7th and 11th centuries AD. It was founded circa 681, at the height of its power, spread from the Danube Bend to the Black Sea and from the Dnieper River to the Adriatic Sea. It entered into a centuries-long interaction, sometimes friendly and sometimes hostile, with the Byzantine Empire. Bulgaria emerged as Byzantium’s chief antagonist to its north, resulting in several wars. The two powers also enjoyed periods of peace and alliance, most notably during the Second Arab siege of Constantinople, where the Bulgarian army broke the siege and destroyed the Arab army, thus preventing an Arab invasion of Southeastern Europe. Byzantium had a strong cultural influence on Bulgaria, which also led to the eventual adoption of Christianity in 864. After the disintegration of the Avar Khaganate, the country expanded its territory northwest to the Pannonian Plain. Later the Bulgarians confronted the advance of the Pechenegs and Cumans, and achieved a decisive victory over the Magyars, forcing them to establish themselves permanently in Pannonia.  During the late 9th and early 10th centuries, Simeon I achieved a string of victories over the Byzantines. Thereafter, he was recognized with the title of Emperor, and proceeded to expand the state to its greatest extent. After the annihilation of the Byzantine army in the battle of Anchialus in 917, the Bulgarians laid siege to Constantinople in 923 and 924. The Byzantines, however, eventually recovered, and in 1014, under Basil II, inflicted a crushing defeat on the Bulgarians at the Battle of Kleidion. By 1018, the last Bulgarian strongholds had surrendered to the Byzantine Empire, and the First Bulgarian Empire had ceased to exist. It was succeeded by the Second Bulgarian Empire in 1185.

THE MURFATLAR RUNIC SCRIPT – murfatlar.blogspot.ro/2014/03/
In June 1957, near the Romanian village Basarabi (former Murfatlar) was discovered the Monastic Complex of Murfatlar. The workers of a limestone quarry suddenly  found an entrance of a rock church, which later would be called B1. From 1957 to 1960, romanian archaeologists conducted archaeological survey organized by the Institute of Archaeology in Bucharest presented by Ion Barnea and, the Directorate of architectural monuments presented by Victor and Liana Bilchiuresku . In the course of studies they found several churches and chapels (B1 , B2 , B3, B4, E3 , E5 ) , galleries (H , G ​​1-5), burial chambers (C1 , C2) and cells (E1 , E2 , E4 , E6 ) . Medieval workers in limestone quarry and  monks have left many anthropomorphic, zoomorphic and, geometric drawings on soft limestone walls. But not only that. On walls of the Monastic complex, its inhabitants had engraven Cyrillic, Glagolitic, Greek and runiform inscriptions.basarabi-murfatlarThe following year, romanian scientist D. Bogdan published an article in which he analyses about 45 runiform inscriptions found in the church B1 and neighboring areas . Conclusion of the author is that the inscriptions can be divided chronologically into three groups: signs of old Turkic runic inscriptions with old Turkic runes and glagolitic and Cyrillic letters and Cyrillic and Glagolitic inscriptions. According to Bogdan, since about 40 Murfatlar signs differ from the Old Turkic letters, then the Murfatlar Script can be attributed to Daco-Getae population which later began to use the Cyrillic and Glagolitic. The article presented facsimiles with over 45 Runiform inscriptions.
In 1962 Jon Barney wrote the article “Predvaritelynie informacia o kamennah pamyatnikah in Basarabi” which tells the story of the new discoveries in Murfatlar rock complex , B2-4 churches, galleries and burial chambers.

In the book “Tyurko-balgari i Madzari” Peter Juhasz  examine the relationship between Szekely alphabet and Bulgar runiform. Juhasz offered a long list of inscriptions attributed to Medieval Bulgars, among which stood out around 60 inscriptions 1000 years old, found in the rock churches near the village of Murfatlar. V. Beshevliev  in an article on Murfatlar Script gives 40 facsimiles with those mysterious  inscriptions. Polish  linguist Edward Tryjarski claimed reading of a few Runiform inscriptions. In 1991 was published the book “Kamennata kniga na Balgarite ” by economist Peter Dobrev, he claimed he deciphered Bulgar Alphabet.
Bulgarian scientists established that while the signs of Murfatlar had similarity with 15 Orhon-Yenisei letters, 15 Szekely rovas, 14 characters from Novocherkassk, 12 of Karakent, 6 Mayakskoе gоrоdishte, 4 signs of Nagy Szent Miklos, 3 from Humara,  it had similarities with  6 main characters and three variants of Futhark runes. He also notes the similarity of 4 murfatlar signs with Cyrillic alphabet.
Romanian scientist A. Stanchulesku had made the first attempt to decipher the Murfatlar Script. He found that the murfatlar inscriptions were written at 4 stages :  Gothic, Gothic-Old German, Old German and Bulgar. According to Stanchulesku, Dako-Getae who had lived near Murfatlar around the 4th century used an ancient script and incised on the walls of the monastery Gothic texts. Same letter with minor changes has been used during following centuries to write Old German texts. So using different languages ​​Stanchulesku managed to decipher several of Murfatlar runiform inscriptions (Stanciulescu A. 1977 , Stanciulescu A. 1986).
Sv. Venelinova in 2003 released  an article comparing Murfatlar Script with signs of Nagy Saint Miklos.
According to Granberg, there was a Balkan Runiform alphabet consisting of 25-26 letters.
Some of letters of this alphabet either had had local variants or varied over time. The direction of writing was from right to left. Also the Runiform alphabet influenced some of the Cyrillic letters (Granberg A. 2005).
In 2011 Z. Voinikov
published a study of Runiform script of the Ancient Bulgarians. He attempted to decipher tens of runic inscriptions from the Cave monastery of Murfatlar. Voynikov believed that the language of the ancient Bulgarians was akin to the language of the medieval Alans.
Nedyalko Ovcharov: From the inscriptions shown above I separated 77 different characters. 44 of them were found two or more times. The first column of  the following table shows the number of characters, the second – sign itself and the third frequency of use ( first number represents how many times the second meeting in how messages).
The first samples of Orkhon-Yenisei writing found along the Orkhon River date from the beginning of the 8th century. The materials on the table are from Kononov (A. Kononov 1980). They compare the letters of the three branches of Orkhon-Yenisei script (Orkhon, Yenisey and, Talas) with 44 most common of the Murfatlar characters. Their form is shown at column 6 and, their serial number at 7. I found that 13 of most common Murfatlar signs are graphically close to Orkhon characters.
First artifacts of Runiform script found in Eastern Europe are the inscriptions of the treasure of Nagy Saint Miklos from 1799 and texts on flask from the area of ​​Tsaritsyno found in 1896’s. In an article for newly found inscription from Sarvash, Hungarian linguist A.Rona-Tash divided Runiform scripts from Eastern Europe on five geographical regions : the Northern Caucasus , the Volga- Don region, Dobrudzha, Eastern Bulgaria and Carpathian basin (Rona-Tas A. 1988). Kyzlasov made a slightly different division. Based on thorough analysis, he classified Steppe Alphabets into two groups: Asian and Eurasian. Asian group includes Orkhon-Yenissey script. In Eurasian group, Kyzlasov put Don, Kuban, Ashiktash, South-Yenissey and Isfarin alphabets. Outside this division Kyzlasov left runiform inscriptions from the Balkans and the Carpathian Basin (Kyzlasov I. 1994). Here we make a comparison between the five alphabets of the Eurasian group, based on Kyzlasov’s classification with Murfatlar runiform script. Murfatlar signs fell in with: 14 signs of Don characters, 13 of Kuban, 10 of South-Yenissey, 11 of Ashiktash and, 5 of  Isfarin.

Greek language was an official language of Early Mediaeval Bulgaria to the adoption of the disciples of Cyril and Methodius by Boris in 886, today we know over 70 Greek inscriptions on stone issued by the Bulgarian state on various occasions. The earliest are from the king Tervel and at the latest by the time of king Simeon (Beshevliev C. 1979).  The following table compare 44 Murfatlar signs with the letters of the Greek alphabet used in four Bulgar inscriptions. Nine of Murfatlar characters coincide in form with the letters of the Greek alphabet.

Initially scientist thought that the alphabet created at about 863 AD by Cyril and Methodius to record the Slavonic language was Cyrillic (Dobrovski, Sreznevski) but Glagolitic was cryptography. Today, most scientists believe that the Glagolitic alphabet was created by the brothers and probably one of their students created Cyrillic  based on the Greek uncial letters are added to the missing of the Greek alphabet Slavic sounds (Ivanova T. 2004, Grammar of Old English, 1991). The following table comparing 44 Murfatlar characters with the letters of the Cyrillic alphabet. Ten of Murfatlar signs coincide in shape with Cyrillic letters.

Carpathian Basin Script is known from two findings: the world-famous treasure of Nagyszentmiklos and the needle case from Szarvas. The treasure from Nagyszaintmiklos was found at 1799 near the town of Sânnicolau Mare  in northern Banat today in Timiş County in western Romania and consists of 23 gold vessels  dated from the 6th to the 10th century. On the dishes were cut 12 runiform inscription. After the excavation, the treasure was transferred to Vienna. Ever since, it has been in the possession of the Kunsthistorisches Museum there, where it is on permanent display. The following table compares 44 Murfatlar characters with the signs from Carpathian Basin. Eleven of Murfatlar signs coincide in form with the Carpathian characters. 

Szekely Script was mentioned for first time in the chronicle of Simon De Keza (1282-1285), but the earliest examples of Szekely inscriptions are from the 15th century. The Inscription of Homorod-Karaksonfalva, in romanian Crăciunel, dates back til before 1495. regio4trip.eu/ro/inscriptia-runica-din-craciunel : În timpul lucrărilor de întreţinere în biserică s-a constatat că inscripţia runică vizibilă pe una dintre pietrele turnului şi cunoscută de mai devreme este mult mai veche decât s-a crezut. Piatra cu inscripţie a fost incorporată în turnul în stil gotic târziu în anul 1496, din această cauză cercetătorii   au crezut că aceasta provine din această perioadă. În timpul lucrărilor însă s-a constatat că aceasta  constituia un element al porţii. Deci, inscripţia provine probabil din secolul XIII, adică din aceeaşi perioadă ca şi inscripţia găsită la locul bisericii medievale din satul vecin Vargyas (în l. română Vârghiş), unde runele au fost sculptate pe marginea cristelniţei având o formă arhaică, datate din  sec. XIII sau XIV.
The oldest known Szekler alphabet was found on the cover of incunabula in the library of Nikolsburg ( Mikulov , Czech Republic ) and dates back to 1483 . Today are known some 15 Szekely inscriptions before 1598 when J. Telegi wrote short monograph on Szekely script (Rona-Tas A. 1999). The origin of Szekely writing is not established.  Attempts were made to compare it with Orhon-Yenisei runiform (Nemeth J. 1971) or, Don-Kuban script (Hosszu G. 2013 ) . It is assumed that the shapes of the letters a, e , o , u come from the Greek alphabet through the mediation of  Slavic alphabets (Rona-Tas A. 1999). The following table comparing 44 Murfatlar sign with the Szekely rovas. Eight of Murfatlar signs coincide in shape with Szekely characters.

After graphically comparing the characters of Murfatlar, with alphabets that could be related to it in one or another way, I have got the following interesting conclusions :
1. The following 23 Murfatlar characters are found among the characters of the Runiform alphabets of Europe and Asia :
2. Those 21 Murfatlar characters are found among the characters of the Greek, Cyrillic and Glagolitic alphabets :

3. 7 Murfatlar signs are found among the letters of the Greek, Cyrillic and Glagolitic alphabets, but not among the letters of the Runiform alphabets. It is likely that these letters are borrowed as graphics and sound values.

4. The following 11 characters are not found in any of the analysed above alphabets:

5. Two of Murfatlar signs, who are one of the most frequently occurring, have analogues in all Runiform alphabets and Glagolitic. In Orkhon-Yenisey script, Szekely runiform and Glagolitic these letters have the same sound value: n and o (this sign in Orkhon-Yenisey alphabet have phonetic value for “o” and “u”). Experts believe that these two letters were borrowed from the Semitic alphabets in Central Asia where they had almost the same shape (Clauson G. 1970 , B. Livshits 1980).

In 1978, near the village of Ravna, Varna district, was found a Medieval Bulgarian monastery from the second half of the 9th century. On the walls of the monastery, had been discovered nearly 150 inscriptions written in several graphic systems: Cyrillic, Glagolitic, Greek alphabet and Runiform alphabet. Among them was the runic inscription incised on a stone block. It was published by K. Popkonstantinov as No. 1 (Popkonstantinov K. 1997) . On the stone block were depicted a human figure and two horses. Above the human figure had been incised the first 4 letters of the Greek alphabet. In the outline of one of the horses were cut 11 Runiform characters. The second sign from left to right is identical with the letter “a” of the Greek alphabet. The third sign is graphically similar to b1 from Orkhon-Yenisei alphabet. This allows me to guess that inscription Ravna1 (in the numbering of Popkonstantinov) depicts the beginning of a Runiform alphabet. It could be assumed that the fourth character is “b” with an extra dash – perhaps with sound value ” v”, and the fifth which, resembling Orkhon-Yenisei “ng” have sound value of “g”. The sixth sign is graphically similar to “d” of Szekely alphabet.

Inscription R1 from Ravna according K. Popkonstantinov

Final Notes – So far, we found out the phonetic value of 26 Murfatlar grapheme.

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in Linguistic Archeology, Romania, Uncategorized and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s