Paun Es. Durlic – Cea mai veche scriere din lume, pastrata in painea vlahilor. Svastica – simbol tanatic principal al vlahilor.


folk archswastika_overview

The earliest swastika ever found was uncovered in Mezine, Ukraine, carved on an ivory figurine, which dates an incredible 12,000 years, and one of the earliest cultures that are known to have used the Swastika was a Neolithic culture in Southern Europe, in the area that is now Serbia, Croatia, Bosnia and Herzegovina, known as the Vinca Culture, which dates back around 8,000 years. On the walls of the Christian catacombs in Rome, the symbol of the Swastika appears next to the words “ZOTIKO ZOTIKO” which means “Life of Life”. It can also be found on the window openings of the mysterious Lalibela Rock churches of Ethiopia, and in various other churches around the world. It has been used by the Phoenicians as a symbol of the Sun and it was a sacred symbol used by the priestesses. – See more at: ancient-origins.net/swastika-12000-year-old-history

Archaeologists unearth 7,000-Year-Old Swastika in North-western Bulgaria – 20 May 2010 | A pottery fragment with the image of a swastika, dating to 7,000 years ago, and an ancient female adornment with a phallus are among the artefacts shown for the first time as part of the on-going exhibition “Gods, Symbols and Ancient Signs” in the museum in Vratsa in north-western Bulgaria.

Not a Nazi symbol! A court in the Lithuanian city of Klaipeda has ruled in favor of four men who displayed swastikas at the national independence parade, stating the image is part of the country’s historical legacy and not a Nazi symbol.

Dr. Duro Batricevici – “Mostenirea romano-vlaha este, pentru noi, o bogatie culturala cu care ne mandrim” Tot ce era in jur, la munte, la campie si la mare, ba chiar si in insulele din Adriatica, era pamant vlah, organizare vlaha, civilizatie vlaha. Practic, Zeta (vechiul nume al Muntenegrului) era locuita de vlahi. Primul lucru pe care l-au facut muntenegrenii a fost sa-i impinga pe vlahi de la mare si de la campie, spre interiorul tarii, sa-i izoleze in munti. Acelasi lucru s-a intamplat si in Bosnia… Urme romanesti in Muntenegru – Biserica vlahilor din Cetinje ..

download >> “The Sacred Language of the Vlach Bread” << www.paundurlic.com


Revista As – Sfanta paine a vlahilor

Colaci rituali din Transilvania. Poarta simboluri crestine, imprimate cu pecetarul. Sfanta paine a vlahilorPentru vlahii din Serbia, painea nu este doar hrana sau pomana data pentru sufletele celor raposati, ci si un “document” de valoare istorica inestimabila. In sudul Dunarii, painea rituala a vlahilor poarta pe ea semne asemanatoare cu cele de pe tablitele de la Tartaria, Vinca sau Lepenski Vir. Colacii ce se impart la parastase si la sarbatorile mortilor nu au insemne crestine, ci simbolurile celei mai vechi scrieri de pe pamant.

Cea mai veche scriere din lume, pastrata in painea vlahilor. Marija Gimbutas, celebru arheolog si profesor la Universitatea Harvard din SUA, a fost primul aparator al ideii ca semnele incizate pe tablitele de lut descoperite in nordul Dunarii, la Tartaria, si in sudul Dunarii, la Vinca (Lepenski Vir), reprezinta cea mai veche scriere din lume. Semne despre care se credea ca ar avea origini in Mesopotamia s-au dovedit a fi mult mai vechi si apartinand Europei. “Romania”, sustine cercetatoarea americana in lucrarea “Civilizatie si cultura”, “este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturala cuprinsa intre 6500-3500 i. Hr. […] A devenit, de asemenea, evident ca aceasta straveche civilizatie europeana o precede cu cateva milenii pe cea sumeriana. […] A fost o perioada de reala armonie, in deplin acord cu energiile creatoare ale naturii. […] Trebuie ca de acum incolo sa recunoastem importanta spiritualitatii Vechii Europe, ca pe o parte a istoriei noastre”.

Cativa ani mai tarziu, o noua descoperire avea sa faca senzatie in lumea pasionatilor de istorie: sarbul Paun Es. Durlic, etnolog si director al muzeului din Majdanpek, o localitate aflata in sudul Portilor de Fier, lansa ipoteza indrazneata ca o parte din semnele scrierii sistematizate de arheologul Marija Gimbutas se regasesc pe painea rituala a vlahilor din Serbia (colacii nostri, din nordul Dunarii) preparata la parastase si la sarbatorile mortilor. Comparate intre ele, semnele de pe tablitele de la Tartaria si Vinca sunt aceleasi cu cele de pe painile rituale ale vlahilor. Este incontestabil, afirma Paun Es. Durlic, in lucrarea sa, “Limba sfanta a painii vlahilor”, ca spirala, crucea Sfantului Andrei, crucea, luna noua, soarele sau svastica se regasesc atat pe tablite cat si in decoratia painilor. Ele sunt prezente, de altfel, in tot spatiul carpato-danubian, semne similare existand, de pilda, si pe inscriptia dacica prezentata de Vasile Lovinescu in lucrarea sa, “Dacia Hiperboreana”.

Svastica – lumina tainica a eternitatii. Dintre semnele sistematizate de Marija Gimbutas, cercetatorul sarb Paun Es. Durlic a identificat circa 40 de ideograme, prezente si pe painile rituale ale vlahilor. Iar intre toate, cel mai mult l-a impresionat svastica. Sfanta paine a vlahilorSimbolurile marcate in tabel si copiate sub chenar au fost descoperite de cercetatorul Paun Es. Durlic, pe painile rituale ale vlahilor. “Svastica ocupa locul central printre simbolurile tanatice ale vlahilor“, spune el. Exista o literatura bogata despre svastica, pentru ca reprezinta unul dintre cele mai vechi simboluri, care il urmareste pe om pe intreaga planeta, timp de mai bine de douazeci de milenii. Cu toate acestea, stiinta nu pomeneste nimic despre existenta ei in cultul mortilor la vlahi. Aici, nu numai ca este simbolul principal, dar este urmata de un sir de alte simboluri independente, care provin tot din ea. Faptul ca o parte dintre aceste simboluri apar separate, chiar din cultura Vinca, dovedeste ca desprinderea din svastica s-a petrecut cu mult inaintea perioadei respective. Cred, in acelasi timp, ca materialele etnografice din painea vlahilor vor anula, in final, iluzia ca svastica ar fi venit de la est! La romanii de pe ambele maluri ale Dunarii, svastica apare, in decursul timpului, atat in cimitire si biserici, cat si pe pergamente voievodale sau pe broderii nationale, insa prezinta o serie de variatii, care au fost observate si inregistrate de Vasile Lovinescu.

In “Dacia preistorica”, marele istoric Nicolae Densusianu aminteste si el, alaturi de cerc sau cruce1discul soarelui, de crucea Sfantului Andrei, “semnul misterios, insa favorabil, al svasticei”. Considerandu-l simbol al divinitatii supreme a pelasgilor, al lui Jupiter Tonans, “reprezentand fulgerul sau peste tot lumina, viata, sanatatea si averea”, semnul svasticii este identificat de Nicolae Densusianu si pe cusaturile romancelor din Transilvania. Desi a fost abuziv folosita in scopuri politice, in lumea satului autentic, svastica si-a pastrat aureolarea sacra. Pe aceasta tema, exista chiar si o anecdota, povestita de Vasile Lovinescu in “Dacia hiperboreana”: “Un adversar al national-socialistilor romani voia sa-l convinga pe un taran batran ca svastica este un semn strain, importat”. “Ba nu”, raspunde omul nostru, “il avem de pe vremea uriasilor”. Numita si Lusafur (in romana, Luceafar), svastica reprezinta grafic planeta Venus, simbolul principal in cultul mortilor la vlahi, “lumina personala” pe care cel mort o poarta in mana cand trece prin regatul intunericului si merge dincolo. Astfel, vlahul trecut in dimensiunea eterna se afla sub protectia svasticii.

Muosul – pastrator al legaturii dintre geto-daci si vlahi. Cand firul vietii se rupe, iar vlahul trebuie sa paseasca in lumea cealalta, cei ramasi pe pamant fac o paine careia ii spun Muos. Denumirea muosi se refera la strabuni, acestia fiind rugati sa vina la pomana, sa petreaca si sa-l ajute pe cel care tocmai a murit sa se descurce in lumea de dincolo.

Sfanta paine a vlahilor

Muos impartit la pomana (Leskovo, langa Majdanpek). Foto: Paun Es. Durlic. La nordul Dunarii, principalele sarbatori ce le sunt consacrate stramosilor morti, precum si pomenile facute pentru ei, se numesc mosi. Desi Biserica Ortodoxa nu recunoaste decat Mosii de vara (din sambata Rusaliilor) si Mosii de iarna (din sambata dinaintea Duminicii lasatului de sec de carne), totusi, in “Trilogia vietii”, marele folclorist Simion Florea Marian mentioneaza ca “pe tot parcursul anului, in spatiul romanesc exista 20 de zile de Mosi“. Pornind de la intelesul originar de “batran, om in varsta”, termenul de mos este utilizat pe o arie destul de larga, nu doar pentru zilele mortilor, ci reprezinta numele popular al unor sfinti crestini sarbatoriti iarna: Mos Craciun, Mos Nicolae, Mos Andrei.

Provenind din substratul geto-trac al limbii romane, cuvantul mos, cu derivatul sau moasa, este, remarca DAN OLTEAN in cartea sa “Religia dacilor”, “cel mai semnificativ termen pastrat de limba romana din vocabularul magico-religios al dacilor”. In acelasi timp, Paun Es. Durlic considera ca mos, unul dintre putinele cuvinte dacice care au supravietuit romanizarii, se regaseste in numele celui mai mare zeu al dacilor, Zalmoxis (Zalmas

Sfanta paine a vlahilor

Arpiuara (Aripioara). Pe painea rituala numita Muos, impartita in sudul Dunarii, se afla doua simboluri stravechi, realizate din aluat: svastica (Lusafur) si crucea cu luna noua. Crucea cu cele patru semilune (prezenta si pe unele cruci vechi, de piatra, din cimitirele romanesti) il reprezinta pe cel care a murit, iar svastica sta pe pieptul lui pentru a-l invia pe lumea cealalta.
In cultura vlahilor (ca si in alte culturi arhaice), numarul 4 simbolizeaza zeul suprem. Coreland cu etimologia cuvantului muos (legat de substratul dacic si regasit de oamenii de stiinta in baza numelui zeului Zamolxe), este posibil ca in aceasta paine sa fie pastrata ipostaza Marelui Zeu, care, se pare, avea natura duala: solara si htoniana. Natura htoniana a lui Zamolxe reiese si din etimologia sustinuta de Ovidiu Drimba: in limba traca, cuvantul zamol inseamna pamant. Izvor al vietii, zeu al vegetatiei si al reinvierii naturii, Zamolxe era patron al roadelor pamantului (deci al graului si, implicit, al painii), insa domnea si asupra imparatiei mortilor.

 

Sfanta paine a vlahilor

Chiaia Raiului – Cheia raiului. Vlahii considera “aluvatu’, jucaria babilor” pentru ca in mainile acestora, painea capata cele mai neobisnuite forme. Foto: Paun Es. Durlic. Revenind la painea numita Muos, pe care vlahii o fac pentru a-i chema pe strabunii adormiti la masa celui plecat de curand, Paun Es. Durlic observa ca svastica ocupa locul central pe aceasta paine si, pe langa rolul de calauza si lumina pentru cel care a murit, are rolul de paznic al cheilor si portilor de la lumea cealalta. Svastica este si judecator in lumea mortilor pentru ca, dupa credintele vlahilor, ea hotaraste daca cel mort merge in rai sau in iad.

Se crede ca cel care a murit fara lumanare nu poate deschide usa raiului fara cheia pe care o primeste la pomana. Secretul facerii painii este transmis din generatie in generatie, iar batranele respecta cu sfintenie traditia preluata de la mamele lor. Asa se explica de ce Chiaia Raiului (Cheia Raiului) seamana cu vechile chei de la portile de lemn ale caselor de munte. Vechimea obiceiului de a face pentru cel mort fara lumina o astfel de cheie, care sa-i asigure accesul la rai, se regaseste si in folclorul vlahilor sud-dunareni: “La rai, suflete, la rai,/ Baga sama cui mi-o dai,/ Ca la poarta raiului/ Sede floarea-soarelui/ si mirosul florilor!” – obisnuiesc sa-i cante batranele vlahe dalbului calator.
La fel de importanta pentru a proba vechimea acestei paini este si partea de jos a cheii, care are forma elipsoidala si este impartita in sapte zone: trimitere clara la cele sapte ceruri din credinta romaneasca. Sub forma de pasare, sufletul are de trecut prin sapte ceruri, care sunt tot mai greu de strapuns, si are de platit vama, la poarta fiecarui cer.

Sfanta paine a vlahilor

Painea Sapce coturi. Foto: Paun Es. Durlic. Desi nu exista nici o mentiune scrisa referitoare la cele sapte regiuni ceresti, totusi, Dan Oltean (Religia dacilor) deduce pe baza descoperirilor din incinta sacra a Sarmizegetusei, unde exista sapte sanctuare si un altar, precum si semicalotele din calcar, ce au pe suprafata lor sculptate orbitele celor sapte planete si pasarea sufletului, ca si dacii au avut, la fel ca si tracii sudici, grecii sau romanii, o conceptie similara asupra constructiei Universului.
Cifra a cosmosului si a totalitatii, sapte apare frecvent in painile rituale ale vlahilor din sudul Dunarii. Astfel, pe painea Sapce coturi (Sapte coturi), se pot vedea sapte bucati de svastica. In forma de S, acestea sunt legate intr-un cerc inchis, reprezentand toporafia lumii de apoi, despre care se crede ca ar fi heptagonala. Painea Sapce coturi se da paznicului raiului, cu rugamintea de a-l cauta pe cel adormit in cele sapte colturi ale lumii de apoi, sa-l scoata de acolo si sa-l lase sa vina acasa, la pomana.

Aripi de paine pentru lumea de apoi. Ordinea painilor la pomana intinsa care se intalneste la vlahii de est. Jumatatea de svastica se intalneste si in painea numita Arpiuara Sfanta paine a vlahilor(Aripioara), unde ocupa locul central. In unele zone locuite de vlahi, exista si astazi credinta (care se pare ca a fost general raspandita), ca cel care moare pleaca pe lumea cealalta ca Zburator. “Al muort sa fase injir si zbuara!” – consemneaza in cartea sa Paun Es. Durlic. Pentru ca cel care paraseste aceasta lume sa poata zbura, nu i se acopera talpile. Sufletul, prefacut in pasare, se va odihni in pomul fructifer pe care rudele il vor planta la capul mormantului.
La vlahii estici (zona Vinca), pomana, care se aranjeaza pe o masa, in forma de om, fiind dublul celui mort, nu se inchide la picioare, pentru ca sa poata, si ea, merge. O asteapta drum lung, pana va ajunge la cel care a murit.

Ospatul nemuririi. Sfanta paine a vlahilorVoinisesc. In painea numita Voinisesc, svastica, ale carei patru elemente reprezinta cele patru pozitii anuale ale constelatiei Ursa minor, asa cum a fost ea vazuta, dupa teoria polara, de vechii indo-arieni, are inca un brat. Batranele de la Crna Reka cred ca svastica se preschimba si capata atribute barbatesti si un nou rol. Nu e lumina, nici ghid, nici cheie, ci paznic al mesei celui plecat. Spre deosebire de pomana care se imparte cu vecinii si cu familia celui mort, pomana de pe “masa” se pune intr-un loc diferit (intr-o alta camera) si este dedicata exclusiv celui care a murit.

Masa de pomana in forma de trunchi omenesc. In lucrarea sa, “Limba sfanta a painii vlahilor”, Paun Es. Durlic Sfanta paine a vlahilorobserva ca aceasta pomana arata “ca o sfanta masa la care sta cel care a murit de parca, chiar in acest moment, ar fi incoronat ca rege sau zeu, pregatit fiind sa-si primeasca oaspetii din cealalta lume, care sunt importanti pentru noul sau statut”. Luminat cu lumina svasticii triple si insotit de aceste fiinte vesnice, cel mort vede implinindu-se cel mai vechi vis pe care il are omul de cand este pe pamant, acela de a fi nemuritor si de a trai etern in rai. Dupa invatatura batranilor vlahi, drumul spre nemurire il poate afla oricine. Cu o conditie: sa cunoasca magia painii si limba sfanta a simbolurilor ei.

formula-as.ro >> Sfanta paine a vlahilor (II)

Pomana in timpul vietii. Origini geto-dace. Se pare ca viziunea pe care o au vlahii despre viata de apoi isi trage radacinile din conceptia religioasa si practicile cultice daco-getice. Marele istoric grec Herodot confirma la tracii din sudul si nordul Dunarii existenta unor banchete rituale ale asociatiilor secrete ale initiatilor, alesi ai marelui zeu Zamolxis, pe care acesta ii chema la ospetele rituale, atat lor, cat si urmasilor lor asigurandu-li-se nemurirea. “Aceasta credinta intr-o post-existenta in forme materiale analoge vietii terestre – credinta pe care o intalnim si la egipteni, la persi, la celti sau la germani – dovedeste nivelul superior al gandirii religioase a daco-getilor”, observa Ovidiu Drimba, in “Istoria culturii si civilizatiei”.

Un exemplu pastrat pana astazi este obiceiul priveghiului “vesel”, ce poate fi intalnit (tot mai rar, ce-i drept) in Maramures si in sudul Dunarii, o prelungire clara a ospatului funerar daco-tracic, insotit de purtarea unor masti comice, dar si de veselie, glume sau bufonerii. In septembrie 2009, intr-o localitate sarbeasca locuita de vlahi, arheologul Paun Es.Durlic a participat la o asemenea pomana vesela facuta inca din timpul vietii. Ea s-a petrecut in satul Rudna Glava, organizata de Dara si Mihajlo Makulovic. La pomana au cantat trompetisti, a fost bucurie generala si s-a dansat in centrul satului. “Parca nimic nu s-ar fi schimbat din secolul al V-lea i. Hr., cand Herodot ii descria pe tracii care plangeau cand se nastea un copil si se bucurau, dansau si petreceau la moartea cuiva. Prin moarte, omul se elibera de chinurile vietii si ajungea in starea de fericire eterna”, scriePaun Es. Durlic in lucrarea sa.

Raiul din paine.Majoritatea batranilor vlahi, in special cei din zonele muntoase, isi inchipuie raiul ca pe un camp impartit in doua zone. Intr-una, spun acestia, este bezna fara sfarsit, e frig, nu e apa, iar iarba e uscata si neagra. Acolo locuiesc cei care au murit fara lumanare.

Capul pomenii albe. Pentru ca sufletul sa poata trece in campul cu flori (de fapt, florile primite de cel mort la fiecare pomana), trebuie ca inainte de Pasti, in primii trei ani de dupa moarte, sa Sfanta paine a vlahilor (II)primeasca pomana alba. Painea de la pomana alba reprezinta raiul: cele sapte bobite din centru simbolizeaza cele sapte zile din saptamana, care, desi sunt intrerupte de moarte, continua in viata de apoi. In jurul celor sapte bobite este cercul solar, care cu lumina sa trezeste natura din somnul iernii.
Nu se stie daca in lumea de dincolo campul este luminat de soare, dar se crede ca si acolo sunt zile si nopti. In cantecele funebre, numite de vlahi petrecaturi, cel care pleaca din lumea aceasta nu trebuie sa urmeze cursul apei, pentru ca apa nu se mai intoarce, ci pe cel al soarelui, pentru ca el renaste in fiecare zi. Totusi, raiul e foarte luminos, pentru ca sunt aprinse multe lumanari, date de cei vii impreuna cu pomana.
In mijlocul campului e un copac imens, de sub care izvoraste un izvor cu apa rece. Aici isi potolesc setea cei adormiti pentru ca, pe lumea cealalta, setea e foarte puternica. Odata cu pomana alba, dintr-un lemn uscat se face o mica pluta pe care se lipeste o lumanare taiata in forma de cruce. Cei care au murit nu pot bea cata apa vor din izvorul de dincolo, ci doar atata cat a plutit pomana (pluta cu lumanare in forma de cruce).
Geografia lumii de apoi, asa cum si-o imagineaza vlahii, prezinta uimitoare asemanari cu cea mesopotamiana, unde paradisul, gradina cu un copac sacru si un izvor, este pazit de Regele-Gradinar, nimeni altul decat Dumnezeu. Alaturi de reprezentarea lumii de dincolo, setea cumplita pe care trebuie sa o indure cei morti este un alt element pe care il regasim, atat la vlahi, cat si la mesopotamieni, semn ca cele doua culturi se inrudesc.

Craciunul – nasterea painii care se jertfeste. La Craciun, femeile vlahe fac o paine speciala, careia ii spun Colacu’ lu’ Crasun. Din casa traditionala vlaha nu poate lipsi acest colac magic, pentru ca asigura norocul si sanatatea celor din familie, dar si fertilitatea animalelor si rodul pamantului. In aceste zile deosebite, daca vom poposi pe meleagurile vlahilor, ii vom putea auzi urandu-si: “Si na, tot inaince”.

Colacu’ lu’ Crasun. La fel ca si painea euharistica, painea Craciunului se face din graul cel mai curat si din faina cea mai fina. Sfanta paine a vlahilor (II)In popor, exista credinta ca in fiecare bob de grau se poate vedea chipul Mantuitorului, care prin nasterea, moartea si invierea sa a eliberat lumea din pacat. Graul reface anual ciclul izbavirii hristice: cazand in pamant, bobul se trezeste la viata, incolteste, iar din el creste spicul plin de boabe noi. In “Colindul rastignirii”, pe care il canta romanii nord-dunareni, se spune ca in timpul crucificarii, sangele lui Hristos s-a transformat in vin, carnea in grau, iar sudoarea in mir: “Si unde-mi batea/ In maini si-n picioare/ Cuie si piroane,/ Sange pornea. Si unde cadea,/ Vin ca se facea/ Si se aduna./ Si cand imi facea/ Un brau de macies/ Si cand ma-ncingea,/ Carnea-mi curgea/ Si unde-mi cadea,/ Sfant grau se facea, / Crestinii veneau/ Si se hraneau./ Cununa de spini/ Si-n cap mi-o punea, / Sudoare-mi curgea/ Si unde-mi cadea,/ Sfant mir se facea,/ Crestinii veneau/ Si se miruiau”.
In sarbatoarea Craciunului si in drumul ritual al bobului de grau prin paine, pana la cer, se impletesc doua credinte: crestinismul si cultul precrestin al soarelui. Constient ca viata depinde de soare, omul preistoric vedea apocalipsa in solstitiul de iarna, ingrozit fiind ca soarele va muri. Dupa aceea, insa, ziua crestea, iar bucuria luminii invingea intunericul.
Pe vasele descoperite in mormintele de la Vucedol, localitate situata pe malul croat al Dunarii, profesorul Aleksandar Durman a descifrat mesaje care se refera la convingerea celor de atunci ca mortii se pot intoarce, precum soarele sau stelele cazatoare, care revin pe cer, dupa ce au disparut o vreme si au stat in apele intunecate aflate dincolo de linia orizontului.

Sfanta paine a vlahilor (II)

Model de paine neolitica. Datorita naturii sale sincretice, Craciunul este considerat si astazi sarbatoare a celor adormiti: cum soarele moare si renaste (apune si rasare), asa si omul poate sa plece si sa se intoarca. Vlahii isi exprima aceasta credinta prin paine. Astfel, toate ornamentele care apar pe Colacu’ lu’ Crasun se regasesc pe painea data de sufletul mortilor. “Aceste ritualuri ale painii”, observa profesorul Milan Vukomanovic, de la Facultatea de Sociologie din Belgrad, “exprima un simbolism antropomorf, facand trimitere, in acelasi timp, la cultul stramosilor si la credintele similare referitoare la legatura dintre lumea de aici si cea de dincolo, ordinea naturala si supranaturala a lucrurilor, care influenteaza viata de zi cu zi, la ciclul anual si calendarul activitatilor agricole”. Specialist in sociologia religiilor, profesorului Vukomanovic i se pare interesant ca “desi vlahii sunt crestini, biserica a jucat un rol foarte mic in ceea ce priveste traditia lor referitoare la viata de dupa moarte. Vechiul strat precrestin al unui sistem magico-religios a acceptat doar partial noua religie crestina si a transformat-o substantial, privilegiind miturile si ritualurile arhaice”.

Pluta cu lumanare in forma de cruce. In Banatul sarbesc, la Voivodina (localitatea Kremenjak, langa Vrsac) s-Sfanta paine a vlahilor (II)a descoperit un obiect arheologic original numit painea de lut. Dupa parerea arheologilor, aceasta reprezinta un model de paine neolitica, apartinand culturii Vinca. In prezent, obiectul este expus la Muzeul Voievodinei din Novi Sad. Comparand aceasta paine cu Colacu’ lu’ Crasun, Paun Es.Durlic constata ca, “in ceea ce priveste simbolurile, singura diferenta consta in transformarea romburilor in cruce dubla. Se presupune, de asemenea, ca romburile (de pe painea neolitica) ar proveni din svastica”. De asemenea, pe Colacu’ lu’ Crasun, spirala de pe mijloc, din partea dreapta, are sapte crestaturi facute in coca. Sunt astfel reprezentate cele sapte zile ale saptamanii, guvernate de cele sapte corpuri ceresti cunoscute in lumea veche: luni (ziua Lunii), marti (ziua lui Marte), miercuri (ziua lui Mercur), joi (ziua lui Jupiter), vineri (ziua Venerei), sambata (ziua lui Saturn), duminica (ziua Soarelui).

Pomana vlahilor de vest (localitatile Zvizd, Stig, Branicevo, Mlava, Resava, Morava, Sfanta paine a vlahilor (II)Zitkovica) are forma de cupa si se numeste camara. Caracteristica acesteia este numarul mare de paini. Pomana din aceasta imagine are 2622 de paini. Este vorba aici de cuminda, pomana bogata pe care o dau vlahii in timpul vietii. In numele acestei pomeni este pastrata si denumirea originala latina pentru pomana: comendare, romaneste comanda.

Imagine a lumii, asa cum este ea impartita in trei straturi (lumea de jos, lumea aceasta si lumea de sus), Colacu’ lu’ Crasun reflecta si divizarea pe orizontala, in doua parti (aici si dincolo). Cand aici rasare soarele, dincolo se intuneca si mortii se pregatesc sa doarma. Cei de dincolo se trezesc cand la noi ziua porneste inapoi. Din aceasta cauza, pomana nu se da niciodata dimineata, pentru ca mortii dorm si nu pot fi prezenti.
La vlahi, doar femeile cunosc taina painii sfinte si rostul ei, legat de cultul mortilor. Pomana are reguli stricte care, daca sunt incalcate, nu mai poate fi trecuta granita dintre cele doua lumi. Din acest motiv, cel care incearca sa le impiedice pe femei sa-si duca secretul mai departe, asa cum l-au invatat de la mamele si bunicile lor, este marginalizat de comunitate, fiind considerat pacatos.
O mare confuzie in perpetuarea acestui mesaj sfant o creeaza brutarii, care in ultima vreme au preluat de la femeile in varsta pregatirea pomenii. Simplificand procesul tehnologic al prepararii painii, ei elimina o parte din simbolurile arhaice.

PAUN ES. DURLIC etnolog, director al muzeului din Majdanpek
– Sunteti etnolog, v-ati dedicat peste 25 de ani cercetarii pe teren, dar aveti solide cunostinte de arheologie. Cum v-ati apropiat de acest domeniu?
– Inainte de etnologie, arheologia preistorica (in special arheometalurgia si neoliticul) a fost prima mea dragoste. M-am nascut la Rudna Glava, satul unde a fost descoperita si cercetata cea mai veche mina din Europa si care apartine culturii Vinca. In linie dreapta, Vinca se afla la o distanta de aproximativ 10 kilometri fata de Portile de Fier si de Lepenski Vir. La numai cativa ani dupa inceperea sapaturilor de la Rudna Glava, echipa de arheologi m-a luat in mijlocul ei. Dragostea pentru aceasta stiinta dureaza pana astazi.
– Marija Gimbutas, mare arheolog si profesor la Universitatea Harvard din SUA, a fost primul sustinator al ideii ca semnele descoperite in localitatile sud si nord dunarene reprezinta cea mai veche scriere din lume. Cand si cum v-a venit ideea de a compara scrierea sistematizata de Marija Gimbutas cu semnele de pe painea vlahilor?
– Revelatia s-a produs in momentul cand am cercetat jertfelnicele de la Vlasac. Contempland semnele de pe ele, am inteles ca am in fata mea cel mai vechi mesaj scris de pe planeta. Un mesaj adresat zeilor, cei care garantau viata si in lumea de dincolo. Acelasi mesaj pe care il gasim si in ritualurile geto-dacilor si care explica importanta si permanentizarea cultului mortilor in sudul si nordul Dunarii. Fiecare paine rituala reprezinta un “cuvant” al limbajului sfant prin care omul se adreseaza zeilor, cu convingerea ferma ca numai prin aceasta comunicare poate obtine viata vesnica.
– Cum explicati faptul ca femeile sunt pastratoarele acestei vechi scrieri? Sfanta paine a vlahilor (II)In traditiile vlahilor legate de cultul mortilor, femeile implinesc viata rituala, din care barbatii sunt exclusi. In acest sens, comunitatea vlaha din Serbia de rasarit inca traieste in matriarhat. Barbatii sunt receptivi la schimbarile care vin prin influenta factorilor externi. Ei ies din cercul familiei si merg in lumea externa (armata, razboi, scoala, comert, vanatoare, munca pamantului, activitati politice), unde se intalnesc cu noul si il introduc in viata familiei, dar nu si in viata rituala, pentru ca viata rituala e inchisa pentru ei. Pe de alta parte, femeile se introduc in acest ritual de timpuriu, de la sapte-noua ani, si raman pana la varsta batranetii profunde, practic, pana la sfarsit, pentru ca si in ultimele clipe ale vietii, ele dirijeaza cum trebuie implinite ritualurile din ciclul mortii, in care painea sfanta si pomana au locul central. Iar pentru ca totul sa decurga fara gres, cele mai inteligente femei din familie decid felul in care arata painile, denumirile, numarul si functia lor, straduindu-se sa pastreze ce au invatat de la bunicile lor si sa transmita mai departe mostenirea ritualica.
– Painea “scrisa” a vlahilor va avea doar un rol decorativ in viitor sau isi va pastra functia sacrala?
– Pe baza tuturor observatiilor facute pe teren in ultimii 25 de ani, sunt sigur ca painea sfanta va supravietui, insa se va micsora considerabil numarul femeilor care stiu sa “citeasca”. Exista deja zone in care painile rituale aproape au disparut sau unde au devenit un simplu element decorativ. Din fericire, sunt zone (ca de pilda, Gornji Porec, Gornji Pek, Homolje, Srednje si Donje Crnorecje) unde mesajul painii sfinte a vlahilor va fi pastrat multa vreme de acum inainte.

download >> “The Sacred Language of the Vlach Bread” << www.paundurlic.com

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in Archeology of symbols, ethnogenesis, Linguistic Archeology, Old Europe, Romania and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s