Loganul electric din Piteşti, omologat la RAR! 1€/100km. iCar.


Multe tehnologii sunt blocate de Big Business pentru a face profit cu orice pret. În industria auto dependenţa de petrol e prelungită artificial, sunt blocate tehnologii care ar putea înlocui motoarele pe benzina/diesel. În ultimii ani multi producători au prezentat  maşini electrice, însă cu preţuri prohibitive. Majoritatea au sisteme de încărcare a bateriilor cu prize speciale, unii producători cer chirie pe baterii, bateriile sunt în așa fel făcute încât ești obligat sa le cumperi de la producătorii de mașini, toate astea înseamnă alte costuri/profituri suplimentare, forțate/nejustificate.

Marc Areny – un inginer constructor francez, după 6 luni de studii în domeniul auto, a construit în Franța în timpul său liber o mașina electrică pe care nu a putut să o omologheze. În Franța s-a lovit peste tot de birocrație, nepasare și rea voința. Cînd a aflat că laboratorul francez de probă/omologare este de fapt privat, deţinut de Renault, Peugeot şi Citroen, și-a dat seama ca nu va fi ”ajutat”.
A renunțat la afacerea sa din Franța pentru ca nu a mai vrut să participe la răul lumii. ,,Aveam o firma în construcţii, dar când am văzut cât petrol consumăm zilnic am plecat.” În România a construit al doilea prototip electric și vrea să demonstreze că mașina electrică poate fi o soluţie nu doar ecologică dar şi ieftină/eficientă. Dintr-un Logan vechi de 10 ani a scos motorul, a păstrat cutia de viteze şi ambreajul, a adaptat un motor electric cu baterii pe litium care însumează 190 de kg şi gata automobilul electric! Totul l-a costat 13.000€ și doi ani de muncă.
Mai are o mare realizare, a reușit să omologheze Loganul electric la RAR, a fost ajutat de seful RAR Pitești. În Franța i s-a cerut să aducă 3 prototipuri, 2 urmând sa fie distruse prin crash test, procedura ar fi fost extrem de lungă și costisitoare. În România a lăsat masina o luna la RAR, după care a primit OK-ul.

logan electric - YouTubeAcum Loganul său electric poate circula pe toate străzile din România, se încarcă la orice priză de 220v, consumă curent de 1€ la 100 km parcurşi și nu mai cheltuiește pe tot felul de consumabile.  Cu un cuplu mare este agilă și manevrabilă în oraș, nu prea mai trebuie sa schimbe vitezele, în treapta a doua merge de la 0 la 80 km/h fără probleme. Sistemul Start/Stop cu care sunt dotate alte mașini de lux, pentru a opri motoarele termice când aşteptăm la semafor, e o banalitate pentru Loganul electric construit de Marc. Dacă ai ridicat piciorul de pe acceleraţie, motorul se opreşte şi nu mai e nevoie să decuplezi ambreajul. Merge cu viteza maximă permisă pe autostradă și are o autonomie de 200km. Cu încărcătorul de acum, ciclul complet de încărcare durează 7 ore, însă testează un altul care reduce timpul de încărcare la o oră şi jumătate. Kit-ul său poate fi adaptat şi montat pe orice tip de maşină.

Vrea să dezvolte o maşină electrică low-cost, accesibilă pentru toată lumea. Timp de un an va testa maşina omologată, apoi va pune la dispoziţia celor interesaţi un kit complet care poate fi montat ușor acasă în garaj. Între timp, va căuta baterii şi motor la prețuri mai mici, pentru că vrea să scoată cea mai ieftină maşină electrică cu putinţă. Prețul final la un Logan electric construit dupa acest prototip ar putea fi în viitor mult sub 13.000€, față de 27.500€ – cât costa cea mai ieftină masină electrică de pe piață – Chevrolet Spark EV.
Să socotim – se ia un Logan second hand cu ani puțini și km mulți, se aruncă motorul uzat. Teoretic Dacia ar putea vinde o masina (nouă) fără motor sub 3000€? Motorul și invertorul l-au costat pe Marc 3000€, în viitor speră să gasească o soluție la 1500€. Setul de 30 de baterii de pe prototip l-a costat 6000€, bateriile sunt mai scumpe decât restul mașinii (caroserie, interior, motor electric, cutie viteze, etc). La mașinile electrice totul depinde de baterii  – costul, autonomia, greutatea, performantele, etc. Bateriile lui Marc au o durată de viață de circa 10 ani – 3000 cicluri de încărcare. Dacă  socotim ca în viitorul apropiat vor scădea prețurile la baterii, sau dacă vorbim de o mașina mai mică, sau de o autonomie mai mică, obținem un preț total sub 10.000€!!

Se dezvoltă în prezent multe tehnologii, pentru baterii mai ieftine și mai performante.  Spune Marc – ”Specialiştii unei firme din Franţa au inventat o plăcuţă de 1 kg  pe care au stocat 33 de kilowaţi. Asta înseamnă că pot să fac 300 de km cu un kilogram. Cu 10 kilograme fac 3000 de kilometri! Marii constructori nu au încă interesul să introducă pe piaţă maşinile electrice. Texaco spre exemplu, a cumpărat un brevet cu baterii pe bază de potasiu tocmai pentru a nu le mai putea produce altcineva. Erau prea ieftine şi prea ecologice. Au cumpărat brevetul ca să îngroape produsul.
Acum, cine vrea schema mea, nu e problemă, i-o dau. Nu contează că e brevetul meu sau al tău. Cred că asta este revoluţia, că totul poate să fie liber, să fie open-source. Internetul face ca asta să fie posibil, informaţia să circule şi să fie împărţită cu ceilalţi.”
Puteți citi mai multe despre Marc Areny și proiectul său pe bitpress.ro

La motociclete și biciclete electrice, bateria o poți scoate în câteva secunde ca să o duci sus electric motopedla încărcat daca stai la bloc, sau când ajungi la servici. Cei care nu au garaj nu pot încărca mașinile electrice acasă. Esențială e tendința spre cloud engineering/open source, se merge spre o piată în care o parte tot mai mare din proiectare, asamblare se va face din ce în ce mai distribuit.
Un exemplu în acest sens este Motoped. Nucleul acestei mici industrii sunt niște americani întreprinzători  care oferă un kit, în primul rând un cadru de bike, pe care se pot monta motoare pe benzina sau electrice, diverse suspensii, șei, accesorii pentru a obține diverse modele de oraș sau enduro, totul la costuri minime, persoane pasionate pot face montajul acasa. Fiind vorba de ”biciclete”, daca motorul are o capacitate mică, nici nu mai este nevoie de ”omologare RAR”, se pot alege motoare, componente și accesorii de la sute și sute de producători de pe tot globul. Cum se spune în engleză ”sky is the limit”, proiectarea și producția sunt distribuite, delocalizate, rezultate spectaculoase puteți vedea pe grupul Facebook la care participă beneficiari, proiectanți. Acesta e viitorul!

Marc Areny este interesat să colaboreze cu oameni tehnici care încearcă proiecte similare si cu oameni/firme care ar dori sa facă marketing/montaj kit/distribuție locală.
Cine ar vrea sa participe la proiect, sau persoane interesate sa cumpere în viitor Kituri Electrice (Logan Electric Omologare Marc Areny) sunt invitați în grupul iCar sau mă pot contacta la alex.imreh@gmail.com, 0742-669918.

iCarGrup Facebook în România – pentru cloud engineering/open source, greentech eCars/eBikes,  producție distribuită, asamblare în garaj.

PS. This salt water powered car can go from 0-62 mph (100 km/h) in 2.8 seconds and has a top speed of 217.5 mph (350 km/h). The Quant Sportlimousine is built by the salt carGerman company Quant. Electrolyte flow cell technology has been around for decades, but it wasn’t until recently that certain car manufacturers were given the permission to start building cars that run on electrolyte flow cell technology. This type of alternative energy technology will eventually make gasoline powered cars obsolete, because using electrolyte flow cell technology to power cars is a lot more efficient and much cleaner than using gasoline.
– See more at: humansarefree.com/2014/11/powered-by-salt-water

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in Electric Bikes, GreenTech and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Loganul electric din Piteşti, omologat la RAR! 1€/100km. iCar.

  1. athos says:

    Intr-un articol de o pagina, s-a rezolvat problema mobilitatii ieftine si a poluarii…

    Pentru ca un constructor de talie mica sa creeze un vehicol electric care sa fie interesant comercial, sunt prea multe piedici de trecut. Unele sunt bariere comerciale artificiale, (cum ar fi conditiile neceare omologarii), altele sunt insa rezultatul diferentei dintre realizarea unui prototip si cea a unei productii de serie. Costurile de care se face vorbire acolo sunt costuri directe, (nu includ de altfel nici un profit al fabricantului), si nici macar acelea nu sunt complete. Chiar daca unele ar scadea in productia de serie, altele ar creste, (unde sunt forta de munca, costurile de desfacere, service, etc).
    Povestea cu petrolistii care omoara progresul este … o poveste. Nu spun ca nu se straduiesc, insa nu toate interesele financiare sunt legate de petrol, asta este evident pentru oricine este dispus sa reflecteze cu adevarat 5 secunde.

    Apoi, mai este un aspect: de ce este mai putin poluant sa produci energie electrica din hidrocarburi, decat sa le pui direct in rezervor? Si care este amprenta ecologica a productiei de baterii, respectiv a reciclarii lor? Sunt intrebari fara de care astfel de articole sunt profund incomplete si raman astfel putin relevante.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s