Legaturile dintre daco-geți/goți, cu Nordul Europei


5000bcRevista “Formula AS” explorează legaturile dintre daci și nordul Europei:

HORIA CIUGUDEAN Ultimele cer­cetări şi analizele de ADN arată că în Europa, popu­laţiile nu s-au amestecat şi nu s-au înlocuit atât de tare, nu s-au dislocat şi s-au păstrat destul de mult în vechile hotare. Celţii erau con­sideraţi o populaţie migra­toa­re, dar s-a dovedit prin ADN că nu este aşa. Celţii din Anglia sunt băş­tinaşi care au adoptat ci­vi­lizaţia venită din Europa. La fel este şi cu civi­li­za­ţia da­cică. No­ţiu­nea de continuitate tre­bu­ie re­con­si­de­rată, pentru că ştiinţa pune în evi­den­ţă o con­ti­nui­tate a popula­ţiilor până în zilele noas­tre: este un sâmbure nativ, care există în matricea geografică, in­diferent de ce continent vorbim.
Eu am propus forti­ficaţia de la Teleac, unde lu­cra­sem timp de zece ani în­ce­pând din anii ’70. Este prin­tre cele mai mari şi mai importante fortificaţii din sud-estul Europei, cu o suprafaţă de peste 30 de hec­tare. Am găsit acolo o struc­tu­ră foarte in­teresantă, ca un cerc, cu diametrul de 70 de metri. Poa­te să fie un sanctuar sau altă cons­truc­ţie cu destinaţie spe­cia­lă, nu exis­tă ceva asemănător iden­tificat până acum şi este o des­coperire provo­ca­toa­re. Ur­mea­ză să să­păm, să vedem exact despre ce este vor­ba. Ori­cum, Teleacul era o reşe­dinţă care aduna popu­laţii dintr-un spaţiu mare, până în Armenia, Tisa, Dobrogea. Are o poziţionare la vărsarea Ampo­iului, unde se legă cu Mureşul, şi probabil pe acolo veneau aurul, argintul şi cuprul din Apuseni.
Cazanul de la Gundestrup, pe care l-aţi vizitat la el acasă, este într-adevăr, un astfel de obiect fas­ci­nant, pornit din spa­ţiul nostru. Elementele de teh­no­logie, dar mai ales cele fi­gurative, sunt specifice spaţiului Carpato-Balca­nic şi, în special, spaţiului tracic. De exemplu, tezaurul de la Lupu, din ju­deţul Alba, are multe figuri foarte ase­mănă­toare cu Gundestrup. Acest ca­zan este un exemplu carac­te­ristic de con­tacte între lumea celtică şi cea daco-getică. Con­tac­tele au fost câteodată vio­lente, dar de cele mai multe ori au în­semnat schimburi culturale şi de teh­no­logie. În cazul vasului Gun­destrup, părerile sunt însă unanime şi nu există di­sen­siuni în inter­pre­tarea orna­men­taţiei lui căreia i se re­cunoaşte amprenta origi­na­ră şi spa­ţiul de unde a ple­cat, cel geto-dacic, din epoca fierului.
De aici, din spaţiul Carpatic, s-au răspândit simboluri culturale, obiectele de prestigiu au cir­culat din Transilvania până în Suedia sau Dane­mar­ca, deja până la anul 2000 î.H, au circulat spade, topoare şi alte obiecte complex ornamen­tate. Au plecat pe ruta Europei centrale şi prin zona baltică şi au fost in­tegrate în civilizaţia scan­dinavă a bron­zului de acolo. Este vorba de cu­noscuta civilizaţie Apa, de lângă Satu Mare, unde s-a des­co­perit un mare depozit de astfel de obiecte, cu motive spi­ra­li­ce sau geometrice, specifice numai spaţiului tran­sil­vănean, care au fost apoi vehiculate pe calea schim­­bului, până în Suedia şi Danemarca. Un bun exemplu poa­te să fie discul de la Nebra, un disc din bronz, cu repre­zen­tări ale lunii şi astrelor, făcute din aur. E un obiect astro­nomic dar şi cu va­loare rituală. Aurul ele­mentelor aplicate este tran­sil­vănean. .. Brăţările acestea (descoperite in Polonia) cu capete dublu-spiralice sunt de la noi, asta este clar. Este orfevreria bron­zului târ­ziu, deci 1400-1200 î.H. Harta aceasta a aurului este şi ea corectă, cel mai mult aur ajungea în acea zonă a Europei din Dacia şi din Spania. De obicei, aurul era schimbat pe chihlimbar, cu ţările scan­dinave.bratari-polonia
Informaţia legată de cele două noi brăţări dacice cu ferestre este extraordinară: pe harta lui Marcin Rudnicki, în nordul Poloniei, pe lân­gă Gdansk, erau cunoscute până acum trei exem­plare. Din start, acum avem cinci brăţări la Gdansk, plus cele 11 din Româ­nia! Dacă le pu­nem la socoteală şi pe cele două din nordul Ger­maniei, avem la Bal­tica aproape la fel de multe bră­ţări “tip Şimleu Silvaniei”, câte au fost găsite la noi în ţară! Şi, la cât de cu spor şi de serios se face arheologie în Polonia, n-ar fi exclus ca în doi ani să avem mai multe brăţări dacice la Ma­rea Baltică decât în Ardeal!
Am pornit în căutarea brățărilor cu ferestre pornind de la povestea brăţării de la Lalendorf, de la re­pu­tatul arheolog clujean Aurel Rustoiu, cel care a des­coperit primele brăţări de acest tip de la Şimleu Sil­va­niei. De altfel, în semn de respect pentru cerce­tătorul clujean, colegii din străinătate obişnuiesc să spună bră­­ţărilor de la Şimleu “brăţări tip Rustoiu“. “Intere­sant cu aceste brăţări e faptul că ele lipsesc din mor­min­­tele cu arme descoperite pe teritoriul Daciei. Pu­tem presupune, astfel, că ele sunt podoabe feminine, şi nu masculine. Majoritatea exemplarelor descoperite în Dacia provin din aşezări sau cetăţi dacice din Tran­silvania. Brăţări de tip «Şimleu Silvaniei», mai mult sau mai puţin apropiate de forma exemplarelor din Dacia, au fost atestate şi pe teritoriul Poloniei, în Mo­ra­via ori chiar în nordul Germaniei, în regiunea Meck­lenburg, la Lalen­dorf”, îmi explicase ar­heologul clu­jean. Dato­ri­tă frumuseţii lor, ele au fost preluate şi de alte populaţii şi integrate în costume caracteristice unei regiuni sau alteia. “De exemplu, brăţara de la La­lendorf a fost gă­sită într-un mormânt ger­manic, într-un cos­tum tipic pentru femeile germane din seco­lul I du­pă Hristos”. rustoiu
“Acum 10 ani, discuţiile despre daci nici nu exis­tau în lumea ştiinţifică din Polonia, iar acum, găseşti urme dacice pe tot locul. Să te aştepţi să afli şi alte noi şi spectaculoase urme dacice în zona aceasta a Europei, cât de curând. Acesta este doar începutul!”. Cu vor­bele acestea mă despărţisem, în urmă cu un an, de tânărul arheolog polonez Marcin Rudnicki. Îl vizita­sem chiar la el la birou, în mansarda modernă a “In­stitutului de Arheologie” al Universităţii din Varşo­via. Pornind de la descoperiri făcute de el însuşi în faimo­sul sit arheologic de la Pelczyska, Marcin Rud­nicki şi-a pus problema contextului acestor desco­periri. Astfel a ajuns să afle că fragmentele de brăţară pe care le găsise sunt similare cu unele produse în Transil­vania sau că, întregite, cioburile ceramice pe care le avea în biroul său formau o superbă “ceaşcă dacică”, un tip de veselă “marcă înregistrată” a stră­moşilor noştri. “Prezenţa ceştilor dacice e un argu­ment sufi­cient ca să putem susţine prezenţa fizică a dacilor în zona dintre Cracovia şi Varşo­via, în bazinul Vistulei”, îmi spunea atunci Marcin Rudnicki. Vasile Pâr­van, marele istoric ro­mân care afimase acelaşi lucru, era confirmat!

silver_cauldronProf. Flemming Kaul – Arheolog la Muzeul de Istorie din Copenhaga, specialist în perioada fierului din epoca pre-romană  – Da, acesta este un vas dacic sau tracic. Se nu­meşte Cazanul Gundestrup, după locul mlăştinos un­de a fost descoperit în Danemarca, în nordul Jutlandei. Făcut din argint aurit, făcut din argint aurit, este una dintre cele mai fru­moa­se şi importante descoperiri de pe terito­riul danez. Aşa ceva numai pe malurile Dunării, în Dacia, se putea face. Cu siguranţă că vi pare familiar: tehnica de lucru şi chiar şi unele reprezentări, răz­boinici sau animale fantastice, sunt foarte ase­mă­nătoare cu cele de pe coi­furile descoperite în Ro­mâ­nia, la Agighiol, Pe­re­tu, Coţofeneşti sau Cu­cuteni. Vasul are o teh­nică de realizare uni­că şi câteva detalii strict da­cice, pe care nu le gă­sim în altă par­te. Dacă vă uitaţi la co­lierul aces­tei zeităţi, de exemplu, el are anumite particu­larităţi care ne spun clar că sunt tracice sau dacice. Este o dis­cu­ţie foarte tehnică, dar eu cu asta mă ocup, cu ast­fel de obiecte. Co­lie­rul acesta are un sistem par­ticular de prindere în ca­pete, o altă piesă… Am ur­mărit semnalarea unor astfel de coliere şi în alte părţi ale Europei şi este destul de curios ce am descoperit. Ele apar în Danemarca – în nordul Jutlandei, în Suedia – pe insula Gotland, în Ucrai­na şi la Marea Neagră, de parcă o mână uriaşă le-a presărat pe toată această întindere. Un alt obiect interesant de pe acest vas este coiful ce poartă pe creştet o pa­săre, care aminteşte de superbul coif descoperit în România la Ciumeşti. Probabil cel mai convingător argument rămâne însă stilul şi tehnica de realizare a acestui vas, întâlnite nu­mai în sud-estul Europei, în zona Dunării. Numai în acea zonă întâlnim blana ani­malelor realizată din puncte sau linii bătute în argint sau argint aurit. Com­binaţia de stil şi tehnica folosită pe vasul Gundestrup ne trimit clar la partea de mijloc sau de jos a Dunării, pe ambele maluri ale fluviului, fie în sud, fie în nord, la Peretu sau Agi­ghiol, în România. Ase­mănare izbi­toare este şi cu pan­dantivul găsit la Surcea, tot din Ro­mânia.
Veniţi, să mergem în sala următoare. Aici avem două cupe de argint, care sunt cu siguranţă dacice! Felul în care sunt decorate şi apoi forma lor vorbeşte de la sine pentru un specialist. Sunt două cupe iden­ti­ce, din argint, nu mai mari de 10 cm fiecare. Cupele stau pe un picior ce are la jumătate un nod proe­mi­nent. Aceste pocaluri au sus o parte îngustă, aurită, şi sunt de­co­rate cu semi­cercuri ce re­pre­zin­tă cel mai probabil flori de lotus şi frun­ze. Datorită al­tor des­­coperiri din Ro­mâ­nia, acum ştim că aceste po­ca­luri pro­vin din zona cen­tral-ves­tică a Da­ciei. Mo­de­lele în­crus­tate sunt o co­pie a ar­tei gre­ceşti, însă într-un stil re­gio­nal da­cic. Cea mai ma­re ase­mă­na­re exis­tă între aces­te vase şi ce­le des­co­perite în tezaurul de la Sân­crăieni, în Tran­silvania şi, cel mai probabil, au ajuns în Dane­marca cu 100 de ani î.e.n. Dacă ne referim strict la legătura dintre Dacia şi zona scan­dinavică, aceste cupe cred că sunt unul dintre cele mai elocven­te exemple ale legăturilor. Nu ştiu dacă putem vorbi de o migraţie, dar cu siguranţă ele atestă nişte relaţii cla­re între Dacia şi Danemarca. Cam în aceeaşi peri­oa­dă avem multe similitudini şi în ceramica desco­pe­rită la noi, foarte asemănătoare cu cea din cultura Poie­neşti. Este greu de spus dacă a fost o migraţie ma­sivă, pentru că nu avem evidenţe clare. Se pare că dacii au venit fie prin Polonia şi au mers mai departe către Skatiski, peste Marea Baltică, fie au venit pe la graniţa Serbiei de astăzi cu Ro­mânia, prin Timişoara, apoi in sus pe cursul Dunarii.

vatra

Sunt pline lucrările arheologilor polonezi de detalii spectacu­loase, legate de pre­zen­ţa şi influenţa civiliza­ţiei dacice pe malurile Vistulei, de la Cracovia şi Varşovia până sus, în nord, la Gdansk, şi chiar mai departe, în Germania vecină, lângă Rostock, pe malul Mării Baltice. Dar, Gdansk-ul şi Rostock-ul nu erau, nicidecum, cele mai nordice locuri în care arheologi străini desco­periseră obiecte care rezonau cu lumea traco-dacă. Erau încă multe, multe altele.
Primul care a făcut demonstraţia ştiinţifică a legă­turii acesteia incredibile, dintre lumea dacică şi vestul extrem al Danemarcei, este profesorul şi arheo­logul polonez (cum altfel?) Tadeusz Makiewicz. În­tinse pe durata a patru decenii, de prin 1970 până după 2000, cercetările sale sunt literă de lege în literatura de spe­cia­litate şi sunt citate cu mare respect de noua gene­raţie de arheologi din Polonia. În anii ’70, pro­fesorul a descoperit nişte obiecte cu ornamente enig­matice – care semănau a altare sau a vetre de foc – despre care îşi imaginase că puteau aparţine ritua­lu­rilor unui cult religios. Şi cum, de la o vreme, “obiec­tele” acestea apă­reau tot mai des în Polonia, istoricul decide să trea­că la cercetarea lor minuţioasă. Con­cluzia lui Makie­wicz e absolut spectaculoasă! Vetrele din Polonia prezentau asemănări remarcabile cu obiecte prove­nind din teritorii altădată tracice sau dacice. Mai mult, “vetrele de pe teritoriul Poloniei nu sunt decât un lanţ, în difuzarea acestor structuri din zona dacică, în Ger­mania şi chiar în Danemarca, la Norre Fjand”, suna teza savantului polonez.
“Vetrele origi­nale găsite la Norre Fjand sunt supuse unui strict regim de conservare şi e foarte complicat să ajungem la ele. Dar aici, în lucrarea lui Hatt, sunt fotografii foarte conclu­dente de la faţa locului, cu vetrele ornamentate”, îmi explică cei doi cercetători, în timp ce constatăm cât de asemănătoare sunt vetrele de la Norre Fjand cu cele descoperite în Polonia şi în România. Vetre simple, din lut, pătrate sau rotunde, încadrate de un desen la fel de simplu, unele tăiate de cruci mari, în diagonală, altele ştanţate cu un obiect dur. La început, pe vremea tracilor, cu patru secole înainte de Hristos, fuseseră mult mai frumos ornamen­tate, după moda grecească. Cu timpul, însă, dacii le-au simplificat desenul şi aşa au ajuns, prin Polonia şi Germania, până în Danemar­ca
Dar cum ajun­se­seră acele vetre de tip traco-dacic în Polo­nia şi, mai departe, în Germania şi Dane­mar­ca? Asta era întreba­rea care îl frământa pe istoric. Prima şi cea mai la îndemână explicaţie era că obiectele respective sunt rezultatul contactelor direc­te cu teritoriile locuite de daci şi traci. La scurt timp, un argument major înclină şi mai mult balanţa în favoa­rea dacilor: chiar la Janikowo, cer­ce­tătorii dau, lângă o vatră ornamentată, similară cu cele din România, peste urme de ceramică aparţinând unei ceşti dacice! Pre­zenţa acestei ceşti, un vas ciudat, pe care, se ştie, doar dacii îl foloseau în Antichitate, este argumentul su­prem care certifică o locuire dacică în zonă. Argumen­te peste argumente, răsărite parcă dinadins din pă­mânt, ca să demonstreze limpede, pentru cei mai pre­ten­ţioşi, legătura dintre spaţiul dacic şi cel scandinav, legătură care, aşa cum constata cu amărăciune şi Tadeusz Makiewicz în lucrările sale, îi lasă cam reci pe cercetătorii din zona fostei Dacii…2000bcALEKSIEJUS LUCHTANAS – directorul Muzeului Kernave, din ALEKSIEJUS LUCHTANAS - "Legăturile noastre sunt mai vechi decât perioada dacică!"Lituania – Până târziu, în secolul 19, teoria orginilor dacice ale lituanienilor, letonilor şi estonienilor s-a bucurat de mare interes, multe argumente ieşind la iveală odată cu săpăturile executate la tumulii funerari din sudul Dunării, în Tracia preistorică. Există multe surse documentare, din toate perioadele, care vorbesc despre originile comune ale dacilor cu populaţia Ţărilor Baltice, şi ele nu pot fi ignorate.
În mitologia lituaniană întâlnim foarte des Dună­rea. Pare bi­zar ca un râu care udă teritoriul României să facă parte din folclorul şi legendele de aici. Un timp înde­lungat în neolitic, populaţia de aici a fost silvestră, trăia în pădure sau în apropierea pă­durilor. Agricultura a venit dinspre Du­năre, cultura neolitică a ajuns aici şi s-a dezvoltat. Vorbim, în principal, de cultura Cu­cuteni, venită la noi cu toate beneficiile cu­nos­cute ale aces­tei civi­li­zaţii, în special cera­mi­ca. Acesta a fost primul val venit dinspre terito­riul actualei Românii către noi. Aşa au ajuns la noi, atât dezvoltarea agri­­culturii, cât şi sculp­tura de dimen­siuni re­duse, figurinele mode­late din lut, cu formele lor specifice. Este vorba despre acele figurine mici, înfăţişând femei sau zeiţe, simboluri ale fecundităţii. În această zonă nordică, populaţia a început să le facă şi din chihlimbar, el găsin­du-se din belşug aici, şi fiind cel mai preţuit ma­terial, cu puteri magice. Aces­ta a fost primul con­tact dintre sud şi nord, dintre popu­laţiile ce aveau să fie mai târ­ziu numite dacică şi baltică.
A doua etapă a fost în epoca bron­zului, la fel de importantă. Bronzul, metalurgia a ajuns la noi tot din Carpaţi! Tot ce este fabricat din bronz pe teri­toriul Lituaniei de azi poartă amprenta dacică. Deoa­rece în această zonă nu aveam metale, ele au venit din Carpaţi, cu tot cu cei care ştiau să le folo­sească şi să le lucreze. Acolo era o puternică cultură a meta­lului, şi întreaga Europă centrală a fost influ­enţată de ea, inclusiv populaţia baltică. Dacă tehnica de lucru poate să fie câteodată diferită, venind probabil cu un ocol şi de prin alte părţi ale Europei centrale, metalul folosit este absolut sigur din regiunea Carpaţilor, probabil a Apusenilor. Dar în această etapă, schim­burile se fă­ceau pe rute deja cunoscute, pe legături deja stabi­lite. Erau schimburi între populaţii cu un trecut şi cu o cultură deja comune.
Cu siguranţă că înainte cu un secol de Hristos, deja putem vorbi de legături cu populaţia dacă şi geto-dacă, statul geto-dac fiind deja în formare. Din datele pe care le avem acum, se pare că legăturile cu ei s-au oprit atunci, o perioa­dă, nu se ştie de ce. Însă la un secol după Hristos, de la anul 200-300 înainte, un nou val puter­nic de populaţie vine dinspre Dacia aici. Sunt astfel re­luate vechile legături şi relaţii, este o relansare a lor.
Cercetătorii lituanieni, o spun cu pă­rere de rău, nu au legături strânse cu omologii lor din Româ­nia. Noi cunoaş­tem mişcarea dacilor pe aceste teri­torii, însă ne lip­seşte expertiza româneas­că pe această problemă. Sunt obiecte din Carpaţi descoperite până în Cri­meea, dar niciun istoric român nu a aprofundat pâ­nă acum contextul în care ele au ajuns acolo, sau legătura noastră cu sudul, pornind de la artefactele des­coperite. Este bine stu­diată doar perioada neo­litică, unde am găsit multe dovezi ale relaţiilor cu spa­­ţiul României.
Pentru epocile ulteri­oare, ca obiecte descoperite, avem aceste brăţări şi inele, cu terminaţii de cap de şarpe, ca cele dacice, şi ştim că unele dintre ele vin din zona Vistulei, aşa cum certifică şi desco­peririle arheologice polo­neze des­pre care vorbeaţi. Aseme­nea podoabe sunt întâlnite în tot centrul Eu­ropei.danube

ANDERS KALIFF / arheolog şi profesor la Universitatea din Uppsala, Suedia – “Între vechiul teritoriu al României şi vechiul teritoriu al Suediei au existat legături clare. Cea mai clară legătură este aşa-numita cultură Wiel­bark-Sântana de Mureş-Cer­nia­hov. Ea aparţine unei popu­laţii cu trăsături tipice, care încă este acoperită de enig­­me şi stârneşte multe în­trebări. Ideea este că această popu­laţie, întâlnită şi în Sue­dia, se întindea şi în Polonia, în re­giunea Pomerania, şi în Tran­silvania, până la Nistru şi Ki­ev. Cele mai clare dar şi frec­vente argumente sunt aces­te necropole cu cercuri de piatră şi lespezi aşezate în picioare, al căror înţeles s-a pierdut, ase­mă­nă­toare întru­cât­va cu Sar­mi­ze­getusa. Cred că aceas­tă popu­laţie nu a migrat masiv. Cel mai probabil a fost un ames­tec cu grupurile domi­nan­te de goţi şi, cu siguranţă, alianţe prin că­sătorii.”

carme

Carme Jimenez Huertas – Limbile romanice nu descind din latină. Mama lor este cu mult mai veche – Ni se spune, de exemplu, că cuvintele catalane cap şi nas vin din latinescul CAPUT şi respectiv NASUS. Şi, cu toate acestea, în română se spune tot cap şi nas, exact ca în catalană, o limbă anterioară latinizării! Şi nu doar cuvintele izolate coincid: când un român spune: tot s-a pierdut, un catalan înţelege fără probleme, pentru că fraza se construieşte la fel şi în catalană – tot s’ha perdut, sau în castiliană – todo se ha perdido. Cu greu se pot atri­bui întâmplării asemănările dintre aceste cons­trucţii care, pe de altă parte, nu au nimic de-a face cu la­tinescul omnia perdita. Se spune că din latină vine şi casa, unde are sensul de colibă. Însă latinii îşi nu­meau casele domus, aedes ori tectum. Şi, cu toate aces­­tea, în dalmată, italiană, occi­tană, portu­ghe­ză sau română casa înseamnă casă. Astfel de exemple sunt nu­me­roase. La ele se adaugă chestiuni mai serioase, precum faptul că toate aceste limbi, în mod inex­pli­cabil, pur şi sim­plu, şi-au pierdut ge­nu­rile din latină. Chiar şi ro­mâ­na are genuri prin fle­xiu­nea articolului, nu a subs­tan­tivului pro­priu-zis. Fap­tul că întâlnim ast­fel de ase­mănări între, să zicem, ca­talană şi ro­mână, ţări des­păr­ţite de cinci limbi dife­rite şi peste două mii cinci sute de kilometri, e greu de explicat. Singura explicaţie este că toate aceste limbi au avut o mamă comună, dar care nu este la­tina, ci o limbă mai veche.
le-danube-et-ses-principaux-affluents-728x525
Tind să cred că există o limbă a popoarelor de transhumanţă, cu mult mai veche decât formarea im­pe­riului roman, o limbă co­mu­nă a populaţiilor ce lo­cuiau în munţi şi se ocupau de păstorit, şi care a avansat prin transhumanţe în toate zo­nele Europei. Diferenţele majore au început să apa­ră când toate aceste grupuri migratoare s-au stabilit într-un anume loc şi au în­ceput să devină sedentare. Ori­cum, ase­mă­nările dintre euskeram, limba bascilor vorbită în Piri­nei, occitana vorbită în sud-vestul Fran­ţei şi română sunt sur­prin­zătoare… Mai cred că aces­te limbi ro­manice nu vin de nicăieri. Ele erau aici. Erau graiuri lo­cale, uşor diferite pe mă­sură ce se înde­păr­tau ling­vistic şi geografic de locul de vorbire. Faptul că în Ro­mânia, de pildă, se vorbeşte o limbă ro­ma­nică, pe un te­ri­toriu mult mai extins de­cât cel ocupat de ro­mani şi că această limbă seamănă iz­bi­tor cu roma­nicele oc­ci­dentale, deşi nu s-a aflat în contact cu ele în ultimii 2000 de ani, ne trimite, încă o dată, la o mamă co­mu­nă a acestor limbi, mult mai ve­che de­cât procesul de la­ti­ni­zare. Lim­bile ro­ma­nice îm­părtăşesc un pro­cent impor­tant de caracteristici fo­ne­tice, lexi­cale, mor­fo­sin­tac­tice şi se­man­tice, ceea ce de­mons­trea­ză un grad înalt de în­ru­dire, cu o tipologie ling­vis­ti­că ce le rela­ţio­nează între ele, dar le dife­ren­ţiază de latină. Fo­netica şi morfosintaxa limbilor ro­manice nu aparţin tipologiei latine, acesta este adevărul. Cu latina ar fi o legătură de înrudire, nu de filiaţie.
O altă posibilă explicaţie a dat-o arheoloaga litua­nia­nă Maria Gimbutas. Ea afirmă că în Europa a exis­tat o veche civilizaţie, care nu era indo-europeană, şi care îşi are rădăcinile în Epoca Pietrei. Această civi­lizaţie ar fi format culturi regionale cu aproximativ şapte milenii înainte de Hristos, fără influenţe din Ori­ent, dar la fel de dezvoltate ca şi contemporanele lor din Asia Minor. La mijlocul mileniului şase înainte de Hristos, în prim plan apare cultura Vinca-Turdaş descoperită pe teritoriul României. Subiectul acesta ar trebui cercetat mai în profunzime. Dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, limba şi scrierea cea mai veche din Europa ar putea proveni din zona dintre Carpaţi şi Balcani. Conform arhivelor Vaticanului, româna nu e o limbă latină, ci mai degrabă latina e o limbă românească.

Dorel Bârsan – Raza Sanctuarului-Calendar de la Sarmisegetuza era fix a zecea parte din înălţimea Marii Piramide-Keops. Calendarul dac are 29,56 m diametru, deci o rază de 14,78 m, iar Piramida-Keops are 147,8 m înălţime (inclusiv vârful lipsă). Asta nu este o întâmplare, după cum nu este întâmplare nici faptul că raza Sanctuarului mic rotund (dedicat Lunii) are fix 10 coţi piramidali, iar diametrul plintelor (din sanctuarul cu 3 şiruri de câte 6 coloane) era de 1,27 m, ceea ce înseamnă că aveau raza de fix un cot piramidal. De asemenea, cercul pe care sunt dispuse piesele în „T” are circumferinţa de 30 de coţi piramidali, calculul având 6 zecimale exacte.
Faptul remarcabil este că numai dacii au folosit cotul şi degetul piramidal, etaloane pe care nu le cunoşteau nici chiar egiptenii epocii faraonice. Măsura acestui etalon a fost ascunsă mii de ani în interiorul Piramidei şi a fost „preluată” de acolo abia în epoca modernă, când Napoleon a dus nişte matematicieni, în campania sa din Egipt, care să studieze Piramida. Atunci de unde cunoşteau dacii aceste etaloane şi măsurile Piramidei, când abia în anul 820 al erei noastre califul Al Mamun a reuşit să intre pentru prima dată în Piramidă, iar etaloanele erau „marcate” în relief, deasupra uşii de intrare în Camera Regelui. Dar ele au fost înţelese şi preluate mult mai târziu. Pot demonstra că şi stânjenul românilor provenea tot din măsurile Marii Piramide egiptene, reprezentând lungimea (interioară) a sarcofagului din Camera Regelui.
De aici din munţii Orăştiei au fost preluate unele etaloane romane. Spre exemplu romanii foloseau un etalon numit PES, care era fix o sutime din diametrului Sanctuarului-Calendar de la Sarmisegetuza, adică avea 0,2957 m (cu o zecime de milimetru mai mult, calendarul dacic având 29,56 m). De asemenea, romanii mai aveau un etalon numit passus (un pas) care avea 1,4785 m, adică o zecime din raza Sanctuarului Calendar dacic. Acest pas a fost utilizat şi de daci, iar măsura etalon pentru calibrare era marcată prin diametrul cercului mic din centrul „Soarelui de Andezit”, aproximat azi incorect la 1,46 m. Acest PAS de 1,478 m a fost utilizat şi de românii epocii moderne, până la definirea metrului etalon actual. Chiar şi măsura cotului dacilor a rezistat până în epoca modernă în Muntenia având 0,664 m, iar în Moldova 0,637 m, comparativ cu valoarea exactă de pe vremea dacilor şi înscrisă în Piramida-Keops de 0,63566 m, fiind definit ca a zecea milioana parte din raza polară a Pământului.
Romanii mai utilizau şi „mila romană” care avea 1478,5 m, adică 100 de măsuri ale razei Sanctuarului-Calendar al dacilor. Este puţin probabil ca romanii să fi dedus aceste etaloane direct din măsurile Piramidei egiptene (1 milă romană = 10 măsuri ale Înălţimii Piramidei) deoarece la acea vreme nu măsurase nimeni Piramida şi nu folosea nimeni etaloanele Arhitectului în afară de daci.
Incifrările din construcţiile dacilor sunt numeroase şi ar necesita mult spaţiu pentru a le scrie. Remarcabil este că ei cunoşteau chiar şi acel „factor obsesiv” înscris în Marea Piramidă, circumferinţa absidei centrale din Calendarul lor era tot o măsură etalon, ce avea legătură cu numărul π şi numărul de aur.
De altfel, după cum arată L. I. Cueşdean „Imperiul Roman s-a extins doar pe teritoriul gintei latine şi nu a produs el ginta latină, care exista înaintea lui. Noi, „NEOLATINII” contemporani vorbim o continuare a limbilor vernaculare de dinaintea Imperiului Roman, a cărui limbă a dispărut, fiind o creaţie artificială a Romei, grefată pe elementele latine precursoare.”
goth
Un articol frumos ”marca” Seimeni – Dacă geţii şi goţii au fost acelaşi popor? despre migrația ”inversa” a goților. Teoriile ”acceptate oficial” spun ca goții ar fi popor germanic venit in Scandinavia in Dacia, condițiile de locuire mai bune din Dacia, spun ca mai curand aici in spațiul intercarpatic care avea și sare spre deosebire de Scandinavia, aici s-a produs excedent de populație.
Parcă dorind să confirme vorbele marelui Vasile Părvan, care scria în “Getica” sa: “Da­­cii nu sunt la Vistula o excepţie, ci ei sunt foarte numeroşi şi în legătură unii cu alţii“, în ultimii ani au fost efecuate în Polonia peste 50 de desco­periri a unor diferite artefacte de in­spi­raţie sau pro­ve­­nienţă dacică. Acestea sunt reprezentate de numeroase vase, felurite figurine ceramice sau metalice, printre care un superb cap de bou reliefat în argint, capace de oale, cupe cu pi­cior înalt, precum şi podoabe tipic dacice, care se întind pe un interval de datare de mai bine de 300 de ani, înainte şi după anul 0 al erei noastre, şi pe o suprafaţă uriaşă, de peste 400 de kilometri pătraţi. Peste 20 de brăţări din argint, care în arheologia poloneză au primit mereu interpretări greşite, fiind declarate de influenţă celtică, dar care sunt brăţări dacice cu nodozităţi şi cu “ferestre”, de tipul 3 Şimleul Silvaniei, au fost descoperite în sudul Poloniei, în jurul Cra­coviei, şi în centrul ţării, în jurul Var­şoviei. Dar asemenea podoabe, descoperite mai cu seamă în zona cetăţilor din Ardeal şi considerate însemne ale puterii, fiind purtate, cel mai probabil, de nobilii daci, au fost descoperite şi în zone unde era greu de bănuit influenţa dacilor: la Marea Bal­tică, la Lalendorf, în Germania, sau lângă Gdansk, în Polonia, peste drum de Scandinavia, şi la doi paşi de Lituania. Acestea sunt rezultatele a doi arheologi polonezi, Iwona Florkievicz (Universitatea din Rzeszow, în prezent în Ger­mania) şi Marcin Rudnicki (Universitatea din Varşovia), care şi-au dedicat ultimii ani clasificării, organizării şi analizării urmelor dacice din zona Poloniei. Ca o concluzie a studiului întocmit de specialistul Marcin Rudnicki, ponderea nu prea mare, însă remarcabilă, a caracteristicilor ceramicii dacice, observată în inventarul ceramic al populaţiei culturii Tyniec, confirmă nu atât de mult existența unei forme de “contact”, cât prezența fizică a dacilor în regiunea Cracovia. Arheologul săt­mărean Robert Gindele consideră că prezenţa dacică din nor­dul continentului a fost consolidată mult după răz­boa­iele daco-romane, când mai multe grupuri de daci s-au retras către nord din faţa trupelor romane, respec­tiv în perioada răz­boaielor marcomanice (160-180 d. Hr.), şi mai apoi, în urma pătrunderii masive a van­da­­lilor în spaţiul nord-vestic al României. Un argument în acest sens este şi identificarea în nord-vestul României a unui imens centru de producţie ceramică al dacilor liberi din Câm­pia So­meşului, la Medieşu Aurit, unde, pe 18 hectare, sunt amplasate circa 200 de cuptoare pentru ars cera­mică, situl devenind, astfel, cel mai mare centru in­dus­trial cera­mic din spaţiul european aflat în afara gra­niţelor Im­periului Roman. Cu greu ne putem imagina că vasele brute din lut ars, lucrate manual, ca de exemplu ceaşca dacică, ar fi putut reprezenta obiecte de schimb pentru comerţul la distanţă; în schimb, avem convingerea că grupurile de populaţie dacică, în migraţia lor, au dus ceva mult mai valoros: ştiinţa legată de ceramica la roată şi construcţia cuptoarelor pentru ars ceramica. Exact în această perioadă încep să producă marile centre ceramice din zona Cra­co­viei de azi şi, ca o curiozitate, toate cuptoarele sunt de modelul celor de la Medieşu Aurit.
Această masivă deplasare a populaţiei dacice este prezentată de Carlo Troya în teoria migraţiei inverse a goţilor, expusă detaliat în lucrarea “Fasti Getici o Gotici“, publicată în anul 1844, conform căreia, la venirea hunilor, daco-geţii, denumiţi şi goţi, care pătrunseseră până în actualele regiuni ale Poloniei, Prusiei, Scandinaviei, şi în toate celelalte situate în jurul Balticei, s-au văzut lipsiţi de orice cale de comunicare cu patria lor de la Dunăre şi de la Pontul Euxin. În nordul Europei locuiau popoarele baltice (lituanienii, letonii, vechii prusieni), care prezentau multe similitudini lingvistice cu limba daco-geţilor, iar Mircea Mihai Rădulescu, în lucrările lui, susţine că limba tracă este strâns înrudită cu limbile baltice, înregistrându-se 63 de corespondente frapante, plus 69 de corespondente în domeniul toponimelor şi al antroponimelor. Limbile baltice erau vorbite la acea vreme pe un teritoriu de şase ori mai întins decât teritoriul Lituaniei şi al Letoniei, ajungând la sud până dincolo de Varşovia iar la est până dincolo de Kiev şi Kursk; de asemenea, geţii se întindeau tot până la aceste hotare.
Geţii, după cum scrie Carlo Troya, s-au răspândit încetul cu încetul în regiunile de la Marea Baltică, au trecut apoi în Suedia, creând aici o nouă Ostrogoţie şi o nouă Vestrogoţie, deloc diferite de cele ce fuseseră atât de prospere la Dunăre şi la Pontul Euxin. Au adus aici toate instituţiile lor şi au numit “Dacia” totalitatea cuceririlor lor în Danemarca şi în Suedia, nume care timp de mai multe secole a fost amintit în actele publice şi oficiale ale ambelor regate. Vizigoţii şi ostrogoţii au reprezentat doar o parte a poporului plecat din regiunile Dunării, o altă parte revărsându-se în zona Mării Baltice; însă cel mai mare număr de geţi sau goţi a rămas în vechile aşezări de dincolo de fluviu, ca în vremurile antice. În drumul lor vijelios de la Istru până în Spania, în nordul Italiei, legendarul Teodoric cel Mare, rege al ostrogoţilor şi regent al vizigoţilor, a transformat Ravenna, capitala regatului ostrogot, într-unul dintre marile centre ale Occidentului, împodobit cu biserici, baptisterii şi mausolee a căror decoraţiuni interioare au devenit minunile lumii occidentale. Aceste monumente „rămân în afara zonei de influenţă a picturii constantinopolitane şi sunt rodul unei şcoli locale”, după cum consideră artistul rus Vladimir Lazarev. Bogăţia şi complexitatea ornamentelor arhitectonice, a desenelor şi mozaicurilor, relevă obsesiv simbolismul getic bazat pe regenerarea ciclică a naturii, ceea ce l-a determinat pe Giorgio Vassari, istoric, arhitect şi pictor italian să exclame exasperat: “Porţile ornate cu coloane împletite şi atât de subţiri, încât nu au forţa de a susţine vreo greutate; piramide, unghiuri şi frunze păreau a fi făcute din hârtie şi nu din piatră sau marmură. Şi făceau atâţia cârcei de viţă, console şi gravuri, încât lucrarea devenea disproporţională. Puneau atâtea ornamente unul peste altul încât, mergând atât de mult în înălţime, capătul de sus al porţii atingea tavanul“.
dt1dt2dt3dt4dt5În acest sens, pentru a da doar câteva exemple:– Vasile Pârvan scrie: „Geţii s-au întins până în Boemia, până la cursul mijlociu al Oderului şi până la cursul inferior al Vistulei, până la mlaştinile Pripetului şi până la cataractele Niprului”;
– Dudo de San Quintin, istoric normand, decan de Saint-Quentin (965-1043), a scris între 996 și 1015 lucrarea “Historia Normannorum“, în care se citeşte: dacii sunt numiţi de către ai lui danai;
– în Cronica după Langebek – “Cronica regum danorum” pentru perioada 846-1300, tipărită de Dushesne, se citeşte: Maestrul Hugues de Saint Victor a spus că normanzii au venit din Sciţia Inferioară, care, după Isidor, este numită Ţinutul Barbar. La origine sunt dani sau danai, fiindcă au plecat din Dacia;
– Silvio Enea Bartolomeo Piccolomini, Papa Pius II (1405-1464) afirma în lucrarea “De Europa“, publicată în anul 1450, că pe vremea lui, Iutlanda se numea Dacia: “Daniam sive Daciam dicere volumus, consuetudini servientes“;
– istoricul Philip Cluver (1580-1622), născut în Prusia Regală, o fostă provincie a Regatului Poloniei, scria în lucrarea “Germania Antiqua” (1616) că goţii nu sunt identici cu scandinavii, ci cu prusienii, iar pentru un alt istoric originar din această regiune, Matthaeus Praetorius (1635-1707), în “Orbis Gothicus” (1688), goţii au locuit, la începuturi, în Polonia. Geţii, identici cu sarmaţii, sunt, de fapt, goţi, şi nu suedezi, conchide autorul în capitolul “Dacă geţii şi goţii au fost acelaşi popor?“;gothic_kingdoms– într-un document creat în timpul lui Carol cel Mare, după cum precizează lucrarea “Carolus Magnus“, ediţia originală publicată în 1851, în enumerarea provinciilor catolice din Europa, Asia şi Africa, figurează provincia denumită “DATIA“. Cel mai probabil se citea “daţia“, aşa cum apare menţionată în secolul XVII, în lucrările cronicarilor moldoveni Grigore Ureche, Miron Costin şi Nicolae Costin: “Mulţi zic Ţării Moldovei şi Ţării Muntănişti, streinii: Daţia“, dar şi în secolul XIX, prima publicaţie în limba română, tipărită la Leipzig în anul 1827, numindu-se “Fama Lipschii pentru Daţia“. Sunetul “Ţ”, la fel ca sunetele “Δ, “J”, “Z”, cu care se pot reda autentic zgomotele din natură, lipsesc cu desăvârşire în majoritatea limbilor europene şi astfel onomatopeele lor sunt extrem de puţin apropiate de sunetele reale din natură. Folosirea sunetelor din natură pentru descrierea, reprezentarea şi exprimarea unor fenomene din natură, a dus la compunerea primelor cuvinte rumâneşti, după cum a demonstrat în mod strălucit Lucian Iosif Cueşdean în lucrarea “Limba rumânilor nu se trage de la Roma“, iar Paul Lazăr Tonciulescu sublinia în lucrarea “De la Ţara Luanei la Ieud” faptul că vechii eleni nu aveau în alfabetul lor grafemul/semnul corespunzător românescului “Ţ” şi nici fonemul/sunetul “Ţ”, în mare parte înlocuindu-l prin “TZ”DATIA, citit “daţia”, este menţionată în harta lumii întocmită de Claudiu Ptolemeu în anul 140 e.n. şi inclusă în opera lui, Geographia, dar şi în hărţile întocmite în secolele XV-XVI de cartografii germani Nicolaus Germanus şi Martin Waldseemuller;
– pe harta Scandinaviei întocmită de cartograful german Martin Waldseemuller în anul 1541, bazată pe o hartă similară a lui Claudiu Clavus, apărută în 1425, Peninsula Iutlanda şi sud-estul Peninsulei Scandinave sunt denumite “DATIA“, iar în cea mai exactă hartă a ţărilor nordice, care oferă detalii şi nume de locuri, Carta Marina, publicată în anul 1539 de către scriitorul suedez Olaus Magnus, peninsula Iutlanda apare cu numele de “DACIA – SIVE DENNEMARCA“. Denumirile “DATIA” sau “DACIA” apar şi pe hărţile întocmite în secolele XV-XVI de erudiţii nordici Laurent Fries, Johannes Ruysch, Peter Apian, Sebastian Münster, dar şi de cartograful veneţian Benedetto Bordone, a cărui hartă reflectă opiniile şi ideile Veneţiei în secolul XVI şi în care “DATIA” apare lângă Norvegia, situaţie posibilă doar în cazul în care ar reprezenta Danemarca de azi.
goti

Advertisements

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in Aryans, ethnogenesis, Getae,Getes,Geti, Uncategorized and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

6 Responses to Legaturile dintre daco-geți/goți, cu Nordul Europei

  1. Very interesting, I’ll probably still be long in-depth reading (language barrier). I am very interested Goths, because according eupedi and several other studies, my group geneyczna indicates the origin of the Goths (Y-DNA: I-Y6228), congratulations article

  2. It is a pity that the mainstream so conservatively assumed new discoveries migration

  3. Cristi says:

    The goths are only getae from Romania, of Bucovina, Maramureș, Bistrița, Ukraine and no other people: not prusian because the gothic language is the language of the romanians and not of the scandinavians or prusians

  4. Cristi says:

    În Româna populară, arhaică, învechită se găsesc și acele cuvinte din gotă așa zis germane prin care s-a mințit că sunt germane fără ca nimeni să se sesizeze că acestea există în limba română cea numită populară, învechită și care s-au scos din uz

  5. Cristi says:

    Altora care se folosesc și astăzi dar rar li s-au dat etimlogii din franceză(minciună) cum este de pildă cuvântul pletoric=sanguin și în română fiind și pletor ori în franceză pletoric nu înseamnă sanguin ci înseamnă doar belșug iar în neogreacă pletor înseamnă belșug și plin de sânge dar în grecia au locuit geți numiți valahi de la care grecii a preluat cuvinte. În gotă avem mota, motaris, motari, liutha, liutharis, liuthari, i aici fiind moale fiind diftong accentul cade pe u, împregiur nu se citește iu accenuat ci ca u ascuțit astfel s-a format din plet și ar, bloth și ar. În gotă consoanele se citesc nazal în afară de r,l, t simplu nu th astfel bloth în auz este plet

  6. Aeleden says:

    Pentru mai multe detalii despre etaloanele de măsură ale geto-dacilor accesaţi pdf-ul de la adresa:
    https://birans.wordpress.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s