Rumâna – Rrămân – Old Lingua Franca


Tatăl Nostru în limba ”Bessi” (!?)

Ion Ionescu Asta (”bessi”) este in limba romană vorbita de țiganii băieși din Ungaria.

Tatăl Nostru în Limba Sardă

wiki/Substrate_in_Romanian, wiki/Vulgar_Latin, wiki/Common_Romanian, wiki/Eastern_Romance_languages, wiki/Dalmatian_language, wiki/Aromanian_language – rrămân, wiki/Old_Occitanaleximreh.wordpress.com/franta-a-fost-romanofona

Common Romanian (româna comună), also known as Ancient Romanian (străromâna), Balkan Latin or Proto-Romanian, is a hypothetical and unattested Romance language considered to have been spoken by the ancestors of today’s Romanians and related Balkan Latin peoples (Vlachs) between the 7th or 8th centuries AD[1] and the 10th or 11th centuries AD.[2] The Jireček Line (CzechJirečkova linie) is a conceptual boundary through the ancient Balkans that divides the influence of the Latin (in the north) and Greek (in the south) languages in the Roman Empire from antiquity until the 4th century. A possible rough outline of it goes from near the city of Laç in modern Albania to Serdica (now Sofia, in Bulgaria) and then follows the Balkan Mountains to Odessus (Varna) on the Black Sea. This line is important in establishing the area where the RomanianAromanianMegleno-Romanian and Albanian people formed (see Origin of the Romanians and Origin of the Albanians). It was originally used by Czech historian Konstantin Jireček in 1911 in a history of the Slavic people. The placement of the line is based on archaeological findings. Most of the inscriptions found to the north of it are written in Latin, and most of the inscriptions found to the south of it are in Greek.

The early 19th-century French linguist Raynouard is often regarded as the father of modern Romance philology. Observing that the Romance languages have many features in common that are not found in Latin, at least not in “proper” or Classical Latin, he concluded that the former must have all had some common ancestor (which he believed most closely resembled Old Occitan) that replaced Latin some time before the year 1000. This he dubbed la langue romane or ‘the Roman language’.[4]
The Eastern Romance languages[1] are a group of Romance languages. Today, the group consists of the Daco-Romance[1] subgroup which comprises the Romanian language (Daco-Romanian), Aromanian language (Macedo-Romanian) and two other related minor languages, Megleno-Romanian, and Istro-Romanian; and the Castelmezzano dialect, in southern Italy.[2][3][4] Some classifications also include the extinct Dalmatian language (otherwise included in the Italo-Dalmatian group) as part of the Daco-Romance subgroup,[5][6][7] considering Dalmatian a bridge between Italian and Romanian.[8][9] According to the official theory regarding the origin of the Eastern Romance languages, they developed from the local Vulgar Latin spoken in the region of the Balkans. That there is a connection between the Vulgar Latin and the Paleo-Balkan languages spoken in the area is a certainty. Taking into consideration the geographical area where these languages are spoken and the fact that there is not much information about the Paleo-Balkan languages, it is considered that the substratal of the Eastern Romance languages should be the ancient Thracian and Dacian.

The Aromanian language (rrãmãneshtiarmãneashti, or armãneshce), also known as Macedo-Romanian or Vlach, is an Eastern Romance language, similar to Megleno-RomanianIstro-Romanian and Romanian,[3] spoken in Southeastern Europe. Its speakers are called Aromanians or Vlachs (a broader term and an exonym in widespread use to define Romance communities in the Balkans). Some scholars, mostly Romanian ones, consider Aromanian a dialect of Romanian.
Aromanian shares many features with modern Romanian, including similar morphology and syntax, as well as a large common vocabulary. An important source of dissimilarity between Romanian and Aromanian is the adstratum languages (external influences); whereas Romanian has been influenced to a greater extent by the Slavic languages, Aromanian has been more influenced by Greek, with which it has been in close contact throughout its history. Aromanian verbs are classified in four conjugations.
Whereas in Romanian the pluperfect (past perfect) is formed synthetically (as in literary Portuguese), Aromanian uses a periphrastic construction with the auxiliary verb am (have) as the imperfect (aviam) and the past participle, as in Spanish and French, except that French replaces avoir (have) with être (be) for some intransitive verbs. Aromanian shares this feature with Meglenian as well as other languages in the Balkan language area.

Examples and indicates the conjugation of the corresponding verbs in Romanian.[17]
The future tense is formed using an auxiliary invariable particle “u” or “va” and the subjunctive mood.

Dalmatian evolved from the vulgar Latin of the Illyro-Romans. It was spoken on the Dalmatian coast from Fiume (now Rijeka) as far south as Cattaro (Kotor) in Montenegro. Speakers lived mainly in the coastal towns of Jadera (Zadar), Tragurium (Trogir), Spalatum[7] (Split), Ragusa (Dubrovnik) and Acruvium (Kotor), and also on the islands of Curicta (Krk), Crepsa (Cres) and Arba (Rab). Almost every city developed its own dialect, but the most important dialects that are known of were Vegliot, a northern dialect spoken on the island of Curicta, and Ragusan, a southern dialect spoken in and around Ragusa (Dubrovnik).[citation needed]

In 1897, the scholar Matteo Bartoli, himself a native of nearby Istria, visited a burbur (‘barber’ in Dalmatian) Tuone Udaina (Italian: Antonio Udina), the last speaker of any Dalmatian dialect, to study his language, writing down approximately 2,800 words, stories, and accounts of his life, which were published in a book that has provided much information on the vocabulary, phonology, and grammar of the language.

Among the similarities with Balkan Romance languages, some phonemic shifts can be found among the Romance languages only in Dalmatian and Balkan Romance. These evolutions show that the Dalmatian may be more related to the Balkan Romance than to the Italo Romance (Italo Dalmatian).[13][14][15] In addition there are some Romance words that are unique to Balkan Romance and Dalmatian. For example jualb (white), basalca (church) and inteliguar (understand) correspond to the Romanian albbiserică and intelege instead of the Italian biancochiesa and capire.[13][14][15]

aleximreh.wordpress.com/franta-a-fost-romanofona Prin Franţa românofonă înţelegem că, din cele mai vechi timpuri, locuitorii  care s-au succedat pe teritoriul care azi se numeşte Franţa, sau pe zone importante din acesta,   comunicau   între   ei   folosind   cuvintele   limbii   române populare, ŢĂRĂNEŞTI, în fraze compuse după tipicul limbii române, folosind gramatica limbii române actuale şi dintotdeauna. Prezenta lucrare reprezintă rodul unei cercetări ştiinţifice, desfăşurată, cu rigoare, de-a lungul multor ani şi, sperăm, argumentele, faptele pe care le invocăm nu pot fi contestate. Cu timpul, limba vorbită pe teritoriul Franţei actuale, care în vechime se numea rumân, roman, rumanesca, romanescă etc., s-a modificat, prin alterări succesive.
Odată cu apariţia învăţământului de tip şcolar, a textelor scrise, se formează în Franţa o elită intelectuală, insuficient informată, ai cărei mentori erau preoţii, pentru care latina se bucura de o autoritate deosebită, în primul rând ca limbă a religiei pe care o slujeau. Din ignoranţă, din lene intelectuală, din dispreţ pentru limba populară, pe care o supseseră odată cu laptele la sânul mamei, pe principiul găina vecinului e mai grasă, au preluat masiv cuvinte latineşti cu care au înlocuit cuvintele străvechi ale limbii populare, naturale, strămoşeşti. “Dumnezeu, care nu poate face altfel decât biserica catolică, vorbeşte aproximativ latineşte în franceză…” (74.1, p. 526).
Se ajunge la un conglomerat hibrid, diform, o caricatură lingvistică asupra căreia se exercită părerile tuturor: poeţi, grămătici, filosofi, sacerdoţi, funcţionari ai statului etc. In toată această vânzoleală lingvistică, limbii populare i se cântă, încet, dar sigur, prohodul. Astfel, limba populară de pe teritoriul Franţei a decedat cu forme în regulă, fiind înlocuită, prin şcoală şi mass-media, cu “limba regelui” (1), o latino-franceză, operă de cabinet, de bibliotecă, de salon, de mănăstire, o creaţie artificială, cea mai recentă alcătuire printre limbile europene.
In lunga perioadă de maslu lingvistic, de tranziţie, s-au scris mii de texte în limba amestecată care azi este numită “franceză veche”, care nu era o limbă în adevăratul înţeles al cuvîntului, cel de azi, “mais un ensemble des dialectes de la France du Nord, n’étant pas non plus un état de langue” (13, p. IX). Limba textelor scrise în această franceză “veche” este ininteligibilă pentru vorbitorul de limbă franceză de azi. Ca urmare, textele din aşa-zisa franceză veche sînt traduse în franceză! A se vedea repertoriul editurii H. Champion “Les classiques de l’histoire de France au moyen age”. Semnalăm, că aceste texte sînt mai curând înţelese de un român cunoscător al francezei. De exemplu, în cercetarea pe care am întreprins-o în textele de franceză veche noi ne-am descurcat cu puţine dificultăţi, reuşind de multe ori să parcurgem pagini întregi, să le înţelegem, fără a simţi nevoia să apelăm la traducerea în franceza contemporană, evident, când o aveam.
Deşi “franceza” populară, de fapt limba romanescă, vorbită pe teritoriul  Franţei, a dispărut, mai ales datorită capriciilor “intelectualităţii”, a culturnicilor francezi (les savantasses, 86, p. 401), o parte din cuvintele acesteia s-au conservat în proverbe şi expresii populare, au pătruns în texte scrise în “franceza veche” unde reprezintă repere ale unei realităţi dispărută de multă vreme. Deci, pentru a scoate la lumină această realitate, neştiută şi nebănuită, noi am recurs la arheologie lingvistică cu ajutorul căreia am identificat sute de fapte de limbă, care reprezintă tot atâtea dovezi în sprijinul tezei pe care o susţinem, nouă în toate resorturile, din care ne propunem să prezentăm, pentru moment, un rezumat.
Unii istorici ai limbii franceze, cei lucizi, ne referim în principal la F. Brunot, la A. Meillet etc. au constatat latinizarea forţată a limbii “franceze” populare şi au ilustrat-o cu numeroase fapte de limbă. Mai mult, şi-au dat seama de sărăcia lexicală a limbii franceze contemporane, dar, după cât se pare, n-au observat, sau nu s-au revoltat de lipsa ei de plasticitate, de absenţa aproape completă a sinonimiei, de lipsa de elasticitate a formulelor ei prefabricate, parcă scoase din “planetele” unui flaşnetar naţional de către un papagal tocmit în acest scop. Cu toate acestea, nici istoricii citaţi n-au mers mai departe, să caute explicaţii, să afle de ce lucrurile stau aşa, fiind, se pare, prea respectuoşi faţă de dogmele “ştiinţifice”.
De la Descartes, nimeni nu se mai îndoieşte în Franţa. Toţi ştiu “adevămil” (=dogma). Nimeni nu mai e curios să afle temeiurile “adevărului” în care crede şi pe care-l slujeşte, să încerce cu spiritul său critic veracitatea dogmelor “ştiinţifice”. Toţi ştiinţificii fac politică, sînt măcinaţi de incertitudinile ei, vor să aibă linişte măcar din partea zonei ştiinţifice, profesionale, a spiritului lor. Pentru că orice cercetare, orice supunere a dogmelor la acţiunea spiritului critic, poate duce la clătinarea credinţei în dogmă, însoţită de deplasarea conştiinţei teoretice a insului către zona supărătoare a incertitudinii. Pentru liniştea sa, fiecare ins are nevoie de nişte certitudini personale, care se constituie într-o mecanică exis tenţială, comodă, dar gratuită, lipsită de sens, de perspectivă. In acest context, dogma “ştiinţifică” este cea mai la îndemână, este o oază de “siguranţă”. Nu spulberaţi, ci cultivaţi dogmele, chiar dacă viaţa ştiinţifică tinde să devină religie, pare să fie lozinca cea mai răspândită azi.
Faptele de limbă cu care vom ilustra şi argumenta teza au formă identică sau foarte apropiată şi acelaşi înţeles atât în română cât şi în franceză, cum se va constata. Nu ne-a fost la îndemână decât un număr restrâns de colecţii de proverbe şi de texte scrise în aşa-zisa franceză veche (probabil sub 10% din totalul celor cunoscute), cele menţionate în bibliografie. Aceasta ne permite să sperăm că dacă am fi dispus de un număr mai mare de texte medievale în “franceza veche” am fi identificat un număr mai mare de cuvinte ale limbii române ŢĂRĂNEŞTI. Şi aşa, peste 400 cuvinte, jumătate din lexicul oricărei limbi ţărăneşti, reprezintă faptic un argument peste care nu se poate trece.

Under Roman rule, most of Occitania was known as Aquitania,[8] the earlier conquered territories were known as Provincia Romana (see modern Provence), while the northern provinces of what is now France were called Gallia (Gaul)
aleximreh.wordpress.com/occitania Occitania are o lunga istorie, o lunga continuitate latina, oarecum ca si in Romania. Insa spre deosebire de Balcani gotii au pastrat cultura romana, partea asta din Europa a fost mai bine ferita de valurile istoriei, pina aici nu au ajuns hunii, mongolii, arabii, turcii si nici nu a mai fost teatru de razboi de multe sute de ani.
Putini stiu ca pina nu demult in Franta se vorbea cam peste tot patoise, adica dialectele locale, mult diferite de franceza culta, in sud asta era mai pronuntat, dialectele locale erau toate din radacina mult diferita de franceza teutonica/normanda din nord.
Practic sudul Frantei, tara diferita de partea de nord, a fost invadata, cotropita de cei din nord sub pretext religios. Catharii erau ca moralitate superiori aristocratiei catolice din nord, ca sa nu mai vorbim de coruptia si excesele scandaloase din Roma. Au fost considerati eretici si s-a facut ‘cruciada’ impotriva lor, o cucerire cu multa varsare de singe, un fel de epurare etnica cu macelarirea populatiei cathare. Cetatile cathare din apropierea Pirineilor sint si acum o epopee.

aleximreh.wordpress.com/the-genocide-of-the-old-scythian-writing-ordered-by-the-popes Beginning with King St. István, all the kings – with the exception of King Mátyás in the 15th century !! – accepted the orders of the Roman Pope to destroy the so called pagan culture.

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
This entry was posted in 2021, Etnogeneza Rumânilor, Limba romînă, Linguistic Archeology and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s