It has long been established that the name elements Μουκα-, Βειθυ-, Διας-, Δαλη-, -πορις –κενθοςand –ζενις from the Pizos inscription are well documented Celtic name elements which appear throughout Europe in single element or compound Celtic names. Cf.:Μουκα- = (Celtic) Mocca, Mocia, Mucci, etc. The ‘Thracian’ Mouka- (variants muca-, muco-, mouki-, Moci-, etc. See Detschew 1957: 312-320) has long been linked to the Celtic Mocca, Mocia, Mucci , etc. The element occurs over 400 times inall areas of Thrace from the 3rd c. BC onwards, i.e. it appears in Thrace exactly during the period of Celtic expansion into the region, in both single and double element personal names (see Holder AC2, 602-605; Mac Congail op. cit. 146-149; Detschew 1957:312; Duridanov 1997). This Celtic element is recorded in continental Celtic names in Gaul such as Moccasenia (Lyon, Gaul –CIL 13, 1874), Moccia (Beaucaire, Gaul –CIL 12, 2824, and on two inscriptions from Cimez, Gaul – CIL 5, 7936 and 7947), Moccius (Suse, Gaul –CIL 05 07147 and 07835), N. Italy – Moccilo (Mediolanum/Milan –CIL 5 6042) and in the second element in the Celtic nam eCatomocus from Apras, Hungary (CIL 3 6480).
In Thrace the element is most commonly found as the first element of double compound names, most frequently in the structures – Μουκα-ζενις –from Kustendil, Nicopolis ad Istrum, Dupnica, Ivailovgrad, Pazardjik (x2), Glava Panega, Plovdiv, Kazanluk and Bela-Zlatina (Detschew 1957: 313); Μουκα-κενθος –Pazardjik (x3), Elchovo, Sliven, Osman Pazar, (Detschew 1957: 314); or, as in thePizos case – Μουκα-πορις.This element appears 15 times on other inscriptions at the Pizos site and on inscriptions from Kazanluk, Chirpan (x3), Tarnovo, Stara Zagora, Harmanli, Provadia, Pazardjik and twice on the Carasura inscription (line 12/13). In each case the second elements of the compound ( –ζενις,-κενθος, and –πορις) are well attested Celtic name elements. Particularly interesting are compound ‘Thracian’ names such as Μουκακενθος Βειθυος (fromPazardjik –Detschew 1957: 314) which is formed exclusively of well documented Celtic name elements. – source – academia.edu The Thracian Myth Celtic Personal Names in Thrace.
wiki – Mocán was a medieval Irish saint. He established Teampall Inis Adhaimh (now Barraderry Church) south-east of Carraroe, Connemara. Very little seems to be known of him, other than that he lived in the Middle Ages.
The surname Mocan was first found in Banffshire (Gaelic: Siorrachd Bhanbh), former Scottish county located in the northeasterly Grampian region of Scotland, now of divided between the Council Areas of Moray and Aberdeenshire, where they were they held a family seat at Balnabruiche in Strathspey. Early History of the Mocan family – This web page shows only a small excerpt of our Mocan research. Another 126 words (9 lines of text) covering the years 1641, 1691, 1695, and 1707 are included under the topic Early Mocan History in all our PDF Extended History products and printed products wherever possible.
Mocan ar putea fi un cuvânt arhaic însemnând (aproximativ) ”oier” sau ”cioban”, din rădăcina PIE mek- ”to bleat” (Pokorny), cf. v.ind. mēká- ”țap”, arm. mak`i ”oaie”, MHG mecke ”capră”. Mocan ar putea fi un cuvânt arhaic însemnând (aproximativ) ”oier” sau ”cioban”, din rădăcina PIE mek- ”to bleat” (Pokorny), cf. v.ind. mēká- ”țap”, arm. mak`i ”oaie”, MHG mecke ”capră”. Oierii aromâni numeau pe bulgari mucani .. Numele de „mocan” ar putea deriva de la sensul acestei ocupații de crescator de vite, asociabilă substantivului „moacă” (bâta ciobănească folosită pentru sprijin sau ca armă de apărare).
Dr.Vasile Glodariu, susţinea cum că Moţii ar fi de origină celtică.Reposatul profesor îşi
întemeia această convingere pe simpladenumire a satului Albac(în care s-a născut
Horia),care ar fi cuvânt celtic, căci o localitate cu denumire identică se găseşte şi în Scoţia, ai cărei locuitori ar fi,după unii istorici, rămăşiţe de ale vechilor Celţi.
In Trascau / Bedeleu pe valea Ariesului dar nu jos in vale ci sus pe culmi inca se mai gasesc cruci de piatra asa zis celtice, care atesta o civilizatie veche. Asa cum voievozii ctitoreau biserici tot asa doar comunitati instarite puteau ctitorii astfel de cruci de piatra, care nu sunt cruci de morminte ci sunt cruci amplasate pe coame de deal, sa marcheze tinuturi, drumuri. Pe acele coame de sute mii de ani s-a practicat o agricultura in terase pana la 1600m altitudine. Unde azi merge drum principal in vale, pe vremuri vechi era jungla, si romanii aveau drumurile sus unde nu riscau sa fie atacati de sus, unde puteau domina zona. La fel de mii de ani cetatile kurgane, ariene si apoi medievale tot asa au fost amplasate pe virfuri ce domina si care pot fi natural aparate de pante abrupte. Si evident zonele acestea au fost mii de ani zone de minerit – aur, fier, inainte de romani dacii si inaintea lor celtii. Ar putea fi o legatura intre celti si mocani, legatura sugerata confirmata de simbolurile, formele acestor cruci asa zis celtice? https://aleximreh.wordpress.com/2017/09/18/crucile-solare-din-apuseni/
Majoritatea crucilor de pe Arieşul Mijlociu din Munţii Apuseni sunt strâns legate de viaţa/tradiţia agrar-pastorală a zonei urmând ciclurile agrare/pastorale: imaş-ţarină, într-un spaţiu care nu depăşeşte uneori ca diametru doi kilometri sau chiar mai puţin. Între două pâraie e imaş, dincolo de părău, e ţarină şi fiecare spaţiu are într-un fel de centru al său o cruce, la care se oficiau slujbe religioase, sfeştanii de binecuvântare a stânelor, păstorilor şi vitelor pentru înlăturarea duhurilor rele pentru a le feri de boli, de dezlănţuiri ale naturii. În ţarină, la o asemenea cruce ca cea a Crocanilor, de Rusalii sau la Sânpetru, se oficia un mare maslu la care participau oamenii din satele comunelor Sălciua, Ponor, Baia de Arieş şi din alte sate: Poşaga, Mogoş, când se sfinţea apa cu care mai apoi se stropeau holdele, casele, colibele şi vitele. O semnificaţie deosebită avea agapa din această zi, cu binecuvântarea bucatelor şi oferirea de către gospodari celor din jur să guste din bucatele lor: Har din har, dar din dar se face!, pentru a da putere de rodire anului.
Din Dealul Feţii până la Crucea Crocanilor sunt patru cruci, una în Cărbunări (Crucea din Funduri) şi una în dunga ce duce spre Fântâna Cailor (Crucea Mică); în Meterg mai era o cruce undeva, dispărută; o altă cruce se afla pe drumul spre Faţa Natului şi o alta la După Stână, toate integrate în spațiul ciclului agrar imaş-ţarină.
Crucile din Lucaci (cea de piatră pusă de Codrescu pe pământul său), cea din Doştină – Crucea Bandî – şi Crucea Porumbului din şaua dintre Huda lui Papară şi Vânătare marcau locurile de ritual religios din vecinătatea colibelor şi stabulaţiei gospodarilor.
De reţinut e că majoritatea acestor cruci sunt celtice, au în centrul lor discul solar şi motive arhaice: rozete, zigzaguri, calea şerpuită, funia împletită, coarnele berbecului şi alte motive care se găsesc pe diferite obiecte din gospodărie: furci de tors, lăzi de zestre, juguri, bâte, fluiere, codorişti de bici etc., toate exprimând o spiritualitate străveche, într-o stilizare artistică uimitoare, ce se poate constata cel mai expresiv pe ţesăturile şi cusăturile portului popular din zonă. Pe unele dintre crucile mari, ca aceea din vârful Citerii şi cea de la Podul de peste Arieş din Sălciua de Sus e sculptat ochiul divin iar dedesubt e scris dictonul: „Ce ţie nu-ţi place/ Altuia nu-i face”, zicere cu efecte moralizatoare imediate.
Nu puţine dintre aceste cruci au baza încastrată într-o piatră de moară sau de râşniţă folosită ca masă de rugăciune, alteori piatra de moară sau de râşniţă este plasată pe un stâlp independent lângă cruce, cum e cazul Crucii de la Podul de peste Arieş din Sălciua de Jos. Aceasta, ca şi crucea mare de lângă podul din Sălciua de Sus sunt plasate în vecinătatea apei, pentru că aici se desfăşura ritualul de la Bobotează.
Potrivit unor istorici, numele de „valah” a aparţinut iniţial celţilor, care locuiau în zona Transilvaniei. Istoricul V. D. Koroliuk presupune că etnogeneza valahilor ar fi început în parte de vest a Daciei: Noricum (Austria), Transilvania şi Panonia. Anume în această regiune, a locuit un număr important de celţi romanizaţi, de la care şi provine numele de „valahi”. Ulterior, masa acestor celţi romanizaţi s-a integrat în arealul romanităţii orientale, participând la constituirea etnosului românesc. Odată ce o mare parte din celţi romanizaţi s-au aşezat în Transilvania, în special în Maramureş, crucea celtică a devenit o parte a culturii populare româneşti, fiind cunoscută în calitate de „cruce maramureşeană”. Chiar şi în prezent, în zona Maramureşului, acest model de cruce este foarte răspândit. octavianracu.wordpress.com/2010/09/24/crucea-celtica-istoricul-si-semnificatia/
Celtii au inaintat pe cursul marilor rauri ale Transilvaniei (si pe cursul Somesului) in perioada secolelor VI-II i.Ch. si au supus populatia locala. Izvoarele istorice ne indica prezenta pe meleagurile noastre a tribului celtic al anartilor. Celtii au stapanit aceste locuri pana la razboaiele cu regele dac Burebista, care i-a invins si i-a impins pana in zona Panoniei sau chiar mai departe. Razboaiele lui Burebista cu triburile celtice s-au desfasurat in perioada anilor 60-59 i.Ch. Enclave celtice supuse Regatului Dac au mai ramas pe aceste locuri din bazinul Somesului (NV Romaniei de azi), datorita faptului ca zona este relativ izolata si inconjurata de paduri dese. Celtii au convietuit aici cu dacii timp de secole si au fost asimilati de acestia. Dupa cucerirea de catre romani a Daciei aceasta zona bogata a ramas inafara cuceririi romane, in zona Daciei Libere. Dacia Porolissensis era aproape si era o zona predilecta pentru incursiunile de jaf ale razboinicilor daco-celti. Influenta celtilor asupra dacilor a fost covarsitoare. Dacii au avut numai de invatat de la civilizatia celtica, ce avea o cultura mai avansata decat civilizatia dacica. S-a produs astfel un mix de culturi. Deci in zona cercetata de mine se constata aceasta influenta culturala celtica. Se poate constata si in teren aceasta. Consider ca dovezile materiale pot confirma aceasta teorie,chiar daca nu exista izvoare scrise. Se poate spune ca daco-celtii sunt stramosii nostri. http://tudorphotoblog.blogspot.com/2015/07/adevarata-poveste-crucii-celtice-de-la.html
Un arheolog cunoscut Ion Motzoi-Chicideanu cu o experiență de teren de peste trei decenii sustine: “Dacii se înrudeau cu celții, getii erau mai curand inruditi cu tracii. Getii au aparținut unei populații care a locuit de la poalele sudice ale Carpaților Meridionali și până undeva la munții Balcani.
Din cauza culorii blonde a părului și ochilor albaștri, elemente mult mai frecvente aici decât altundeva în rândul românilor, moții au fost considerați fie descendenți ai celților, fie ai slavilor, ai alanilor, sau ai triburilor germanice (Goți, Gepizi…). Mocanii non-transhumanți – sunt un grup distinct de mocani care ocupă valea Arieșului între comuna Bistra (unde tradițional începe Țara Moților) și până în josul văii în apropiere de Cheile Turzii. Aceste comunități de mocani sunt cunoscute sub numele de mocănimea Văii Arieșului. „Centrele” de odinoară ale acestei mocănimi sunt satele Lupșa și Sălciua, unde, până de curând, aurul se exploata direct din apa râului, scursă prin sitele manevrate de localnici. Proximitatea acestor resurse și relieful tipic fac ca acești mocani să fie mai degrabă crescători de vite decât oieri. Mocănimea văii Arieșului se extinde la nord pe cursurile râurilor afluente ale Arieșului, în special pe valea râului Poșaga (valea Poșăgii) cuprinzând zona din jurul comunei Mărișel, aflată pe teritoriul județului Cluj [4], loc tradițional de întâlnire estivală a mocanilor. Alt grup de mocani e reprezentat de mocănimea Ampoi-Întregalde, situată, ca și mocănimea Văii Arieșului, tot pe teritoriul de azi al județului Alba. Mocanii de regiune sunt legați locului, spre deosebire de moți, care sunt „toți în drum”, călătoresc pentru a-și vinde produsele de lemn. Tipice pentru aceasta zona etnografică sunt șurile acoperite cu paie sau șindrila, monumentale prin înălțimea acoperișului sau grajdurile mari de bârne, acoperite cu paie. Casele sunt la fel foarte înalte, proporția dintre înălțimea pereților și cea a acoperișului fiind de 1 la 3. Uneori construcțiile sunt ridicate pe un soclu de lespezi de piatră. Satele mocanimii Ampoiului sunt atestate ca fiind cele mai vechi din regiune. aleximreh.wordpress.com/2017/12/19/moti-si-mocani/
Alex Imreh 